CTP la zdup, pe bază de suspiciuni rezonabile
În Cotidianul de ieri, Ion Spânu scrie un editorial despre CTP ca de sub capacul oalei sub presiune (http://www.cotidianul.ro/ct-popescu-crede-ca-nicolae-breban-este-nebun-si-imunitatea-comunista-262621/ ) .
Focul l-a pus sub oală ultima emisiune Prelipceanu „“ CTP de la DIGI 24 în care diliul presei româneÈ™ti (căci aÈ™a suntem noi blagosloviți, să ne trezim cu dilii peste tot: în politică Vadim Tudor, în vârful instituțiilor Traian Băsescu, în show-biz Oana Zăvoranu, în CSM Cristi Dănileț) se pronunță tranÈ™ant (cum altfel pentru unul care se închipuie Robespierre?) È™i cu scrâÈ™nituri de râÈ™niță învârtită de vite bătrâne È™i împleticite, trăgând la hamul logicii unele hăis È™i altele cea, despre marile probleme ale zilei: Justiția Română versus SRI È™i Academia Română, prin intimatul Breban, versus intelectualitatea băsistă prin agresatele sale vestigii de conÈ™tiință Liiceanu, PleÈ™u, Patapievici.
Citind editorialul lui Ion Spânu mi-am adus aminte de bârfele care circulau prin mass „“ media din România imediat după moartea suspectă a lui Dumitru Tinu. Ceahlăul Despădurit al presei dâmbovițele nu doar că fusese mâna dreaptă a lui Tinu în perioada în care tranzacționarea acțiunilor la ziarul Adevărul îi producea lui sute de mii de dolari profit în vreme ce pe ceilalți acționari îi lăsa faliți, dar era implicat È™i în scenarii dintre cele mai horror în legătură cu chiar „žaccidentul” a cărui victimă a căzut Tinu. Vă ofer doar un link pentru un interviu din acea perioadă, găsit la repezeală acum, în timp ce scriu: http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Actualitate/49230/Acuzatii-incendiare-la-adresa-lui-CTP-si-a-lui-Tinu.html. Există însă numeroase astfel de mărturii grave, ce dezvăluie perspective noi pentru evaluarea È™i înțelegerea personajului CTP È™i a pozițiilor sale de azi, de-a dreptul iraționale.
Nu mă aventurez să dau greutate de certitudine unor speculații atât de grave făcute pe seama acestui influent gazetar care încă mai este CTP dar, dacă aÈ™ fi procuror, m-aÈ™ simți îndreptățit să-l arestez preventiv, măcar pentru 24 de ore, pe bază de „žsuspiciuni rezonabile”, pentru a-l expune astfel, încătuÈ™at, memoriei sociale.
Asta ar fi lecția pe care ar merita-o un militant ca el, animalizat, încrâncenat, absolut insensibil la suferința unor nevinovați care cad victima sistemului de forță SRI „“ DNA „“ ÎCCJ. Să fie băgat la pușcărie, fără o culpă dovedită, doar pe bază de suspiciuni rezonabile precum acelea din interviul invocat mai sus , și să fie pus în situația de a-și elogia călăii în numele ideii mărețe pe care o susține azi că justiția îndreptățește astfel de sacrificii.
Comentarii prin Facebook:
O ciudatenie:
Am cautat in presa internationala sa vad in ce mod se formuleaza stirile referitor la Ponta. (obisnuit, la stirile care au doar citeva ore vechime dau in presa internationala peste comentarii ale Reuters – preluate si de multe alte publicatii, de Bloomberg, The Guardian, DW. Spre marea mea mirare sare la mine un articol din……. The Economist !!!!!!!!!!
De ce mirare: The Economist, avind caracter de saptaminal, inclusiv on-line, are o intirziere de cel putin 48 de ore in a comenta un eveniment: e o revista de analiza nu de stiri fierbinti. Atacul de la Charlie Hebdo a avut loc pe 7 ianuarie de pilda si primul articol in The Economist apare trei zile mai tirziu pe 10 ianuarie – mai sa fie, se pare ca ponta e mai interesant pentru ei decit atentatul de la Charlie Hebdo, se dau peste cap sa publice un articol de analiza in citeva ore, buricul pamintului ponta si alta nu. La fel s-a intimplat in cazul Romaniei indiferent despre ce eveniment a fost vorba, alegeri din 2009, 2014, referendumul din 2012 – si daca va ginditi bine la reluarea articolelor din The Economist in media romaneasca va veti da seama ca asa este, ca vestitele comentarii din The Economist apar la multe zile dupa un eveniment oarecare de interes din Romania.
Articolul a fost publicat cam pe la 1:00 noaptea 6 iunie, ora Romaniei, include comentariul Comisiei Europene si cererea de demisie a lui Iohannis, Autorul a avut timp, in citeva ore, sa se documenteze cu toate amanuntele cazului lui ponta ba si al lui sova, sa revada istoricul lui ponta care s-a mai dat el la procurori si alte dati ( zice dumnealui/ei), ba chiar sa ii si ia interviu lui pippidi si nu mai stiu cui, sa conceapa si sa redacteze articolul, sa obtina si aprobarea sa il publice, sa il aiba si pus in pagina……. WOW!!!!!!! mai ceva ca erata aceea a CCR de la patru dimineatza la referendum, astia bat si echipele de soc de la CCR, pardon, CSM, la scris erate.
…….. ceva miroase urit in chestia asta ( daca nu va amintiti va amintesc eu: in 2012 The Economist a scris o serie de articole gretzoase apropos de lovitura de stat si in sprijinul mentinerii lui basescu. in 2014 un articol in care prezinta victoria lui Iohannis ca o victorie a Transilvaniei asupra restului troglodit al Romaniei (???) si altele asemenea ) Dupa experientza cu dumnealor din 2012 ii citesc asadar nu pentru informatie in ce priveste Romania, mai degraba citind printre rinduri, pentru a sti ce anume se pregateste, ce anume s-a mai planuit prin cine stie ce cotlon licuricesc, ce ordine primeste propaganda din afara Romaniei. Dar minunea de acum ma umple de admiratie de-a dreptul, e asa de rapida reactia incit am „suspiciuni rezonabile” ca a fost pregatita dinainte. ( ei nu se poate…. vad acum la TV…Ce spui franz, in citeva ore se si face manifestatie de citeva sute de persoane in fatza guvernului….. curat spontana, flash mob, yeah baby…. Gata, ma impresioneaza pina la lacrimi, mai ales prin comparatie cu spiritul civic care a scos in strada in citeva ore la cazul Rarinca……..cum? cind? la cite zile? citi oameni?….)
Cam multe coincidentze, DNA face anuntzul in acelasi timp cu motiunea, The Economist care reactioneaza in zile pina si la evenimente dramatice sare de sapte coti in citeva ore, hmmmm, tzop in strada 400 de oameni in fatza guvernului in citeva ore….
Nu am nici o afinitate pentru domnul ponta, despre ce e vorba in dosarul de acum n-am avut timp sa ma documentez destul ca sa-mi fac vreo parere (cer scuze, dar muncesc, din acest motiv stirile nu imi sunt totusi preocupare prioritara, si nici nu vorbesc despre ceva fara sa imi fac o imagine mai clara, asa incit si la mine dureaza macar o zi acolo ca sa imi exprim o opinie – ca la The Economist in mod obisnuit, si ca la orice om care se uita cu luare aminte dincolo de sclipiciul stirilor fierbintzi si mai si cugeta inainte sa vorbeasca). M-am apucat deci sa citesc ca omul cumpanit si deloc impresionat de „exploziv”, „breaking news”, „bomba nucleara in politica” etc, etc, ca sa imi fac o imagine……dar cind am dat peste aceasta anomalie cel putin temporala cu articolul din The Economist…..am inceput sa imi spun ca intr-adevar sunt cam prea multe coincidentze, si cam arata a blitzkrieg foarte urit mirositor…
Articolul cu pricina: (aud stirile acum, cei din presa romaneasca nici nu s-au prins inca de faptul ca exista deja un articol in The Economist, altfel s-ar fi repezit pe el, citeaza doar ziarele de stiri obisnuite….probabil nici nu s-au uitat, poate nici ei nu se asteapta la asa ceva, asa cum nu ma asteptam nici eu)
http://www.economist.com/news/europe/21653742-aggressive-anti-corruption-prosecutor-announces-her-biggest-case-yet-prime-minister-victor
SecuriÈ™tii SIE, numiți oficial… jurnaliÈ™ti bursieri, se ocupă de mazetele de genul ăsta. DW e probabil plin numai cu aventurile lui tonta la marginea UE.
Am verificat È™i blogul lui Paul Krugman, încă n-a apărut guest post-ul, dar sigur ne va explica vreo loază securistă care-i treaba cu falsa creÈ™tere economică din România. Prostalăul de Krugman scrie zi lumină texte antiausteritate, iar în guest post vor apărea fix „politicile de dreapta” È™i „reformele” care pot „salva” România… de la creÈ™tere economică.
… Terra comedy… Intelligence democracy… Global oligarchy… Galactic securitate… Universals ciobans…
Cristina, ai dreptate 100%, observatiile si analizele tale sunt sclipitoare. Un singur lucru nu vrei sa ni-l spui, caci nu cred ca nu ai inteles: CONCLUZIA! De ce te feresti? Suntem o colonie, iar in colonii nu se poate discuta despre democratie. Ne miram foarte ca basescu ramane presedinte dupa referendum, ca nu-l atinge justitia, ca ramane jupan si dupa ce si-a terminat mandatul”¦ era si este mereu relaxat. Pentru asta ne-a vandut si este foarte multumit de afacere. Ne miram ca Stanciu si Kovesi nu-si dau demisia si nu sunt demise, ca-l trimit pe Ponta in judecata odata cu motiunea de cenzura care pica sigur. Atat suntem capabili, sa ne miram. Suntem ca un acvariu in care stapanul se joaca cu gupi, mulinesia, xifo, sanitari. Din cand in cand da drumul la gurani, ca sa faca ordine! Dar cine e stapanul? Hehehe! Garfield, motanu de pe acoperis
@Conte Totusi sa nu ignoram faptul ca sintagma „suspiciune rezonabila” face parte din jurisprudenta CEDO, deci nu e ceva ce-si are originea la noi. Daca preferi sa-ti imbogatesti cunostintele juridice de la Gadea si Dana Grecu atunci e problema ta, dar nu te astepta sa fii luat in serios.
Doamnă, pe Dvs. se pare că v-au trimis la cursuri de specializare direct la marii juriÈ™ti Turcescu sau Pora. Dacă nu chiar la marele CTP, dementul cătuÈ™ar. Puțiți de cunoÈ™tiințe juridice, parcă ați fi membru CSM.
@Scorilo Trec peste retorica ta antenista ingusta si iti pun o intrebare simpla. Sintagma „suspiciune rezonabila” face parte sau nu din jurisprudenta CEDO?
Dacă europenii ajung la pârnaie pe suspiciuni rezonabile, nu-i de mirare de ce e coadă la CEDO. Doar pe baza bunului meu simț pot afirma că acest lucru este posibil doar în state securisto-staliniste, cam ca România. Și, mai probabil, doar în România.
PupinbăsiÈ™tii nu au acest defect È™i atunci mănâncă rahat cu nesimțire.
Dacă nu ai probe, te duci È™i te culci frumos, iar până dimineață poate îți vine mintea la capul tu de căprar securist.
Hai, mănâncă rahat la altă masă:
Evidence that is beyond reasonable doubt is the standard of evidence required to validate a criminal conviction.
@Dariat
CliÈ™ee macoviste de 0.30 RON / postare. Oricine îÈ™i permite să arate cu degetul abjecția propagandei acoperiților din minunatul sistem creat de Băsescu e antenist, sclav la Varan, a pus mâna pe Sare si pe PoÈ™tă È™i vara, de obicei, dă lovituri de stat, preferabil marțea, dacă e neagră. Acum chiar m-ai convins că esti din sistem, jos de tot in ierarhie.
Asa cum ma asteptam, talibanismul antenist face imposibila orice tentativa de dialog. […]
Daca nu poti (sau nu vrei) sa depasesti acest imbecil sablon basist si sa duci o dicutie pe argumente, nu pe clisee propagandisto – securistice, aici nu vei mai fi primit. Totusi, ascest blog are un standard si nu voi permite ca peltici, impleticiti si indobitociti de tradatorul de neam Basescu sa bruieze niste schimburi de opinii duse de oameni inteligenti si onesti.
Doamna draga, in genere nu prea raspund la unele comentarii, de multe luni: la pareri ne-argumentate, doar de dragul propagandei, nu vad de ce as raspunde, e pierdere de timp: nu se poate trece in niciun fel de surzenia celui care vorbeste cu un alt scop decit cel al discutiei. De data asta insa o fac, desi aveti deja un comentariu pe aceasta tema mai jos. Si va sfatuiesc sa cititi nu doar jurisprudentza CEDO ci ghidul de interpretare pentru art 5 al Conventiei care se refera exact la aceste probleme. Mai mult, am discutat pe acest blog in urma cu niste saptamini bune in paralel pe modul in care intelege aceasta problema CEDO si pe de alta parte cum se discuta in Statele Unite: FYI, amendamentul 4 al Constitutiei SUA interzice arestarea cuiva pe suspiciuni rezonabile; este discutat extrem de clar, exista o scara a probabilitatii in ce priveste onus probandi (burden of proof daca ati auzit macar prin filme). Pe suspiciuni rezonabile se permite doar oprirea cuiva pe strada,atit; cind se trece la perchezitie ori la arestare preventiva, conform amendamentului 4 se vorbeste de probable cause, adica o probabilitate, bazat pe evidentza, pe probe, de vreo 50% ca acel om a savirsit vreo fapta – si e in buna concordantza cu gindirea CEDO care spune si ea ca arbitrariul nu trebuie sa existe dupa cum se va vedea mai jos (de ce exista aceasta concordantza desi e o diferentza majora de terminologie? fiindca amindoua, si Europa si America, trebuie sa fie concordante in gindirea referitor la drepturi fundamentale cu centrul ideatic pe care s-au angajat sa-l respecte: Carta drepturilor omului a ONU adoptata in 1948.)
Hai sa va citez din interpretarea CEDO a art5 al Conventiei drepturilor omului. Scuze celorlati ca se vor plictisi recitind, dar chiar ma irita cind cineva insista sa ia pe altii drept analfabeti: Doamna draga, si Contele si noi ceilalti am discutat acest subiect acum o luna, stat de drept si principii ale lui acum foarte multe luni: suntem foarte constienti de ce spune CEDO !!!!!! dumneata in schimb pari ca nici nu le-ai citit darmite priceput.
Reiau deci din postarile de acum o luna:
CEDO discutind articolul 5 al Conventiei europene a drepturilor omului: „A reasonable suspicion that a criminal offence has been committed presupposes the existence of FACTS or INFORMATION WHICH WOULD SATISFY AN OBJECTIVE PERSON that the person concerned may have committed an offence”. Foarte important, in completare CEDO spune „where deprivation of liberty is concerned IT IS PARTICULARLY IMPORTANT that the general principle of LEGAL CERTAINTY be satisfied. It is therefore essential that THE CONDITIONS FOR DEPRIVATION OF LIBERTY BE CLEARLY DEFINED and that THE LAW ITSELF BE FORSEEABLE in its application” – e citat din ghidul de interpretare a art 5. Suspiciunea rezonabila asa cum e definite de CEDO, sa traduc, presupune existentza de realitati dovedite (asta inseamna facts in engleza, realitate, evidentza, dovezi, nu este deloc echivalent cu fapta din romana ci cu dovada, „“ fapta, in engleza, e „deed”-, adica nu ca trebuie sa existe fapta ci dovada ca aceasta s-a petrecut) sau informatii verificate care ar satisface o persoana obiectiva (persoana obiectiva, oarecare, nu procurori, nu judecatori „“ ca sa satisfaci o persoana oarecare care nu are idee de cazul respectiv ce trebuie sa-i prezinti daca nu dovezi, probe care sa-l convinga, clare, ca pentru unul de pe strada care nu e de specialitate, si nu elucubratii, banuiel?). „In spiritul principiului certitudinii legale…”: adica acele conditii care permit arestarea sa fie clar definite in lege si stabile, standard, aplicate oricarui caz oricind, nu pentru unul muma pentru altul ciuma dupa cum i-a casunat procurorului (acesta e un principiu fundamental in justitie, CERTITUDINEA legala „“ e o mare diferentza intre certitudine si suspiciuni, banuieli, nu credeti?). Bun, in codul penal actual „suspiciuni rezonabile” nu e definit deloc desi ca expresie pare concordant, si mai ales, nefiind definit, permite un arbitrariu CONTRAR recomandarilor Conventiei drepturilor omului si ale CEDO: Nu doamna, nu e suficient sa traduci o expresie legala la stilul furculitionesc, trebuie sa-i intelegi sensul si sa o pui in rezonanta cu ce intelege o lume: pe romaneste poate sa-i spuna si papagal mov cu buline galbene, important e sa aiba acelasi sens cu ce este scris in conventiile internationale. Atasarea sau mai degraba insistentza asupra ideii de indicii temeinice si proba, cel mai bine adaptarea exprimarii la jurisprudentza romaneasca si prezentarea acesteia in termeni legali familiari de decenii justitiabililor si usor de inteles, cu eliminarea furculisionului „suspiciuni rezonabile” ( alt principiu de baza al statului de drept, spus de mama drepturilor fundamentale a omului, ONU, pe care l-am discutat acum vreo jumatate de an aici, este ca legea sa fie clara si pe intelesul oricarui justitiabil), definirea dincolo de orice interpretari aleatorii, sunt esentiale: Acestea creaza premiza de certitudine legala, indeparteaza un arbitrariu condamnat prin definitie de justitie, la nivel de fundament, si e in absoluta concordantza cu gindirea CEDO si Conventia drepturilor omului, acestea da si nu simpla traducere a unui termen.
Stiu eu, dumneata poate vrei neologisme legale cu tot dinadinsul….ce sa spun? probabil americanii or fi trogloditi pentru dumneata, caci amendamentul 4 al Constitutiei SUA de pilda e acelasi si folosind aceeasi expresie, „cauza probabila”, de la 1789 incoace, de peste 200 de ani. ‘R-ai ei ai naibii de americani, nu stiu se spun ONU si Conventia drepturilor omului te pomeni, si nu s-au schimbat la a aresta oamenii pe suspiciuni rezonabile ca romanii…..primitivi si alta nu. „Geniile” romanesti de tip Macovei, Kovesi, Predoiu etc nu sunt trogloditi, adopta termeni legali usor interpretabili, convenabili lor, si fara sa-i priceapa, cu o infumurare modernista de tip provincial, a la coana Chiritza: ei sunt buricul pamintului. Vai Doamne, daca ar indrazni cineva sa schimbe amendamentul 4 al constitutiei americane cu tot cu acel „probable cause” ca sa se maimutzareasca precum macovei & co si sa-l faca „suspiciuni rezonabile”, ar fi razboi civil in State si alta nu, s-ar ridica o intreaga populatie…. nu-i nimic, romanii sunt iobagi, spun de-alde macoveicii, „mahala inepta’ si „viermi”, sunt prosti si trebuie sa aplaude orice tichie de margaritar de pe capul chel si gol de continut cenusiu al unor impostori aroganti….Ei bine: NU!
Zau nu ne luati de prosti fiindca va puneti intr-o pozitie penibila fatza de gazda, de cei care posteaza aici si de multii care citesc. E ceva de bun simtz: Contele probabil s-a plictisit de cite ori am discutat subiectul acesta pina acum in termenii de mai sus, cel care va raspunde ca aveti idei turciste e pe acest blog de mult timp si foarte familiar cu cele de mai sus, in timp ce dumneavoastra habar nu aveti despre ce vorbiti. Incercati sa va imbogatiti cunostintzele dumneavoastra…. altundeva decit la b1.
Carnat de St Germanos, e simplu, ca la geometria descriptiva, depinde doar de unde privesti staboru asta al vostru numit pompos justitie.
Daca privesti din satra lui Basescu, staboru asta numit justitie a facut un abuz cu Nuty, dar a procedat legal cu Varanu vostru.
Daca privesti din satra voastra, staboru asta numit justitie a facut un abuz cu Varan, dar a procedat legal cu Nuty.
Cel mai spornic ma cac de ras pe blogu si feisbucu lui Badea. Cand il achita pe el s-a facut dreptate, cand il aresteaza pe angajatoru lui, s-a comis un abuz securist.
Idem la Peneledele.
Ce-mi place mie acuma, ca o data cu intrarea tepusei in curu dolofanului Macac Ponta, s-au reunit Badea si Maiestrul Jac, parca scriu la doua maini.
Sincer, sunteti un spectacol de neratat.
Astept cu nerabdare episoadele urmatoare.
Sper, desi poate in van, sa-i vad cu catuse macar temporare si pe Basau si madame Guantanamo. Timp am din belsug, leafa merge, viata e lina. Astept.
Tineti-o tot asa, sunteti unici.
Haules baules stralucitorilor!
@papagal de gradina
Camelia Bogdan a fost recent recuzata si zburdata din complet cu ajutorul colegilor de complet care nu sunt agenti securisti… ca altii.
E posibil sa fii judecat de un complet din judecatori… oameni, dar daca e ordin pe unitate, venit de la varful Securitatii, filiala Codlea, pe dreapta cu ambasadele stapanitoare, te trezesti cu o zoaie de sluga care-ti zambeste 48 de ore cat timp dureaza pana la… condamnarea definitiva.
Stiu ca voi, sclavii prosti, nu tineti foarte mult la detalii.
pertinente observatiile lui Cris, articolele 202 si 232 din NCPP sunt destule de clare dar procurorii se fac ca ploua pe prima parte cu probele si indiciile, cei din DNA desigur, arestezi imediat pe Rarinca si apoi incerci sa fabrici (sa falsifici) probe, se gasesc judecatori sa accepte arestul preventiv fara probe, cam ce fel de justitie e asta? totusi as face o observatie: in materie de drept suntem varza pentru ca atat constitutia cat si multe legi se pot interpreta dupa cum vrea CC si dupa cum vor procurorii si judecatorii, apoi cand auzi de instructiuni de aplicare a unei legi sau unei ordonante te umfla rasul, de ce trebuie asa ceva, nu e clar si complet textul? aveti dreptate comunistii au scos imunitatea parlamentarilor, dar ce era Marea Adunare Nationala, un vax politic, o forma fara fond, nu avea nici o influenta si putere politica, CTP face confuzii grave, pe vremea lui Ceausescu numai el si familia lui aveau imunitate, restul nu;
in sfarsit i-a venit randul si lui Ponta, cred ca o merita, ca prea e las si pus pe compromisuri murdare, daca nici acum nu se trezeste din beatitudinea compromisului il asteapta mititica!!
Relativ la imunitate: Nici macar comunistii nu au pus in Constitutie aceasta idiotenie cu lipsa imunitatii parlamentare, fiindca se faceau de risul curcilor fatza de lumea libera si nu mai putea sa treaca Ceausescu drept „liberal”. Un bun prieten mi-a atras atentia asupra urmatoarelor: Constitutia din 1974 art 61. „Nici un deputat al Marii Adunãri Naționale nu poate fi reținut, arestat sau trimis în judecata penalã, fãrã încuviințarea prealabilã a Marii Adunãri Naționale în timpul sesiunii, iar între sesiuni, a Consiliului de Stat. Numai în caz de infracțiune flagrantã, deputatul poate fi reținut fãrã aceasta încuviințare” ( e preluat aproape cuvint cu cuvint dupa …. constitutia americana!!!!!!!! si adaptat: adica aceasta capacitate de a mima grotesc consitutionalismul democratic are radacini vechi, nu e inventia lui macovei si a altora de acum). Comunistii au avut curajul sa exprime asemenea idei ipocrite de egalitarism si uniformizare, ca cele ale domnului CTP si liberalilor de azi, doar paraconstitutional ca in textul de mai jos, de ani ’70. Macar pe hirtie conceptul exista, in practica insa imuni erau pe cu totul alte criterii un grup mult mai mic de persoane, exact ca cei din jurul domnului basescu si a dinsului. Se pare ca politicienii „de dreapta” au evoluat de atunci in gindirea „democratica” vor acum gogomania pe care nici macar comunistii n-au indraznit sa o scoata din lege pusa in constitute, ca asa e modern. Si se mai si numesc urmasi ai Bratienilor. (Ce imunitate au avut in ’46, ’47 liberalii si taranistii, ce imunitate au avut cind au fost dusi cu miile la puscarie sau au fost executati? si cum se pretind bolsevicii de acum urmasi ai lor? Sa-ti vina sa versi si alta nu.)
Am mai citit ceva, pe aceeasi lungime de unda, de la Macovei: „žSă fie clar pentru toată lumea: Parlamentul zice „˜da”™, apoi judecătorul decide dacă arestează sau nu. Asta nu însemna că era arestat. Lasă-i pe procurori să se ducă cu domnul Șova la judecător. Lasă-l pe judecător să decidă cine să fie arestat sau nu. Nu politicienii decid asta”. De chestiuni similare afirmate de PNL si de domnul presedinte, ba si de tot soiul de lingai si ipocriti de pe te miri unde, ce sa mai spun.
Nu pot pricepe in ruptul capului capacitatea unor oameni de a minti pe fatza sau de a-si exprima cu o convigere lemnos bolsevica analfabetismul democratic cu eticheta: ce spun eu e culme a democratiei. Ma depaseste, ma paralizeaza, ajung sa ma uit si sa spun: aha, interesant….hai siktir. Cum poti sa iei pe toti ceilalti drept idioti, in anul 2014, cind informatia e la indemina, sare la tine de oriunde? – m-am tot intrebat si cred ca vine din acel dispretz exprimat pe fatza de unii „ideologi de dreapta”, ca romanii sunt o „mahala inepta” – baconschi, „un popor de grobieni” – HRP, „viermi”.
Evidentza: Se vehiculeaza ideea ca in PE aprobarea cererilor procuraturii e pe banda, ca nu ar exista respingeri, si asa trebuie sa facem si noi, macovei urla ca daca parlamentul romanesc nu da aprobari pe banda avem „na-na” de la MCV si ca „daca procurorii zice mars”, parlamentul sa o ia la trop galop, cu pampersii in vine si umezei de frica…. pentru ca asa se face in orice democratie…. E o minciuna si se poate verifica extrem de usor: site-ul PE are si toate raporturile referitor la ridicari de imunitate si concluziile lor, traduse inclusiv in romana, si da, se si respinge ridicarea imunitatii parlamentare. Dau un singur exemplu desi pot da o intreaga lista, inclusiv caz discutat in decembrie 2014 in care s-a respins ridicarea imunitatii de catre PE. Domnul Elmar Brok, CDU, PPE: „În temeiul considerațiilor de mai sus și în conformitate cu articolul 7 alineatele (1) și (2) din Regulamentul de procedură, după analizarea argumentelor pro și contra ridicării imunității, Comisia pentru afaceri juridice recomandă Parlamentului European sa respinga cererea si CONTRA RIDICARII IMUNITATII parlamentare a dlui Elmar Brok.” http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+REPORT+A7-2011-0047+0+DOC+XML+V0//RO
Daca aveti aceeasi curiozitate ca a mea cautati: asa arata toate rapoartele si hotaririle legate de ridicarea imunitatii din PE, aprobate sau repinse: scurte, clare, cu prezentare a cazului, argumentate la firul legii si europene si a tarii respective, exista un regulament al PE, toate publicate si accesibile oricui….. inclusiv domnului CTP si doamnei Macovei, desigur……
(Pentru dreapta judecata: Greseala majora a parlamentului roman si ce de fapt cere repetat MCV (pe hirtie) este transparentza si argumentarea deciziilor privind imunitatea, de aprobare sau respingere, dupa modelul documentarii deciziilor din chiar PE, fiindca asta stiu dumnealor deci la asta pot si trebuie sa se raporteze, atit…..MCV nu poate cere oficial ca parlamentul sa se supuna procurorilor (in discutii, in practica, in „vai ce frumos, avem capete pe sulitza in fatza parlamentului” se pare insa ca da). Adica ce sa mai zici, pe de o parte ai popindaii sau mustele pe caciula din parlament, pe de alta gusterii comunisti de tip macovei mascati in „dreapta” si pe de alta ipocrizia vest europeana…. mda, ajunge sa imi pare ca intre popindai, muste, gusteri si ipocriti chiar nu avem nicio sansa de suprevietuire ca tara)
PS. Ca tot se pomenea de HRP la articolul precedent, din Politice: „žDin păcate, nu cred în violență, altfel ar fi trebuit de mult să trec la execuțiile de tip Neceaev. Numai violența, numai sângele mai pot trezi acest popor de grobieni din enorma-i nesimțire”. Ca nu a sarit domnul Liiceanu ca ars la HRP, ca ar vrea sa-i dea borsul pe nas in loc sa-l impuste, asa cum s-a cotzofenit la domnul Breban, e desigur splendid. Dar de fapt cu cine se compara domnul HRP e cu mult mai interesant. Neceaev insusi:”Un revolutionar trebuie sa infiltreze toate formatiunile sociale inclusiv cele de fortza, politia. El trebuie sa exploateze oamenii bogati si influenti si sa-i subordoneze. Trebuie sa agraveze mizeria oamenilor obisnuiti in asa fel incit sa epuizeze rabdarea acestora si sa-i incite la revolta. In final, el trebuie sa se alieze cu lumea salbatica a criminalului violent, singurul adevarat revolutionar din Rusia” Cind te uiti la unul ca basescu care a practicat ceva atit de dement cu obstinatie si mai ales la nivel institutional, cind vezi ca aceasta e deja realitate, ca se intimpla in jurul tau, ce sa mai spui?????
Daca v-a zis Badea ca asa i-a sunat lui bine la ureche ca aceste „suspiciuni rezonabile” sunt niste fantezii in baza carora poti retine pe cineva tot poporul antenist s-a aruncat in directia asta. Ignoranti pana la cer,va place mistoul lui Badea gata,tot ce i se nazare lui,cum ii suna lui bine ala e adevarul absolut si de acolo decurg zeci de emisiuni sute de comentarii.Poate puneti totusi mana pe carte de specialitate,chiar si articole ale unor juristi cu expertiza romani dar si straini veti afla ca acest concept juridic se bazeaza pe probe preliminare in anchetele deasemenea preliminare inainte de a ajunge dosarul in Instanta.In baza acestor probe un Judecator decide daca ele sunt sau nu suficiente pentru o retinere.Asa ca dragi urechisti nu mai judecati un concept juridic international dupa cum va suna la ureche,dupa cum a fost tradus in l.romana si dupa cum i se pare sfertodoctului amintit ca suna.Daca vreti,daca puteti,daca va da voie Voiculescu…Daca nu,nu.Continuati cu aberatiile si mistourile ieftine.
Sigur, Floricel. Vorbesti de mine si de milioane care gandesc ca mine dar pe tine nu te vezi cum preiei cliseele stupide si de cea mai joasa substanta propagandistica ale lui Traian Basescu si ale echipei lui de diversionisti. Asta cu A3, cu Badea, cu Gadea nu mai tine de mult. Cam de cand toate acuzele grave aduse de ei sunt confirmate chiar de voi, de ai vostri, de justitia pe care voi ati deformat-o in halul in care este acum. Pe doamna Rarincea au tinut-o la beci exact pe „suspiciuni rezonabile”, fara alte „probe” in afara de spusele doamnei Stanciu. Asa ca lasa-ne, postacule udrist, urechistii sunt la voi.
„concept juridic international”… asta nu e opinie, ci căcăriseală pupinbăsistă. Puteai sa-l banezi pe prost… din start. E acelaÈ™i postac imbecil care postează „obiectiv” sub pseudonimul Scrie opinia ta.
Doua comentarii:
1. Cum se desluseste marea gaselnitza a amicului de mai sus:
Art 202 din noul cod de procedura penala: (1) Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în …..
Art 232 din NCPP: 1) Măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza, în cursul judecății, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul …..
Exprimarea este in sine corecta si concordanta cu art 5 al Conventiei drepturilor omului si modul in care este interpretat acesta. Problema e alta: ca procurorii omit prima parte ” dovezi si indicii temeinice pe baza carora….” Pentru dumnealor exista numai suspiciunile rezonabile. Adaugarea acestei sintagme a fost folosita ca un soi de perdea sau de alibi pentru lipsa indiciilor si dovezilor. ( in cazul Rarinca vorbim chiar de manipularea dovezilor, eliminarea inregistrarilor din care reiese clar ca doamna rarinca nu a facut santaj ci si-a cerut proprii bani inapoi). Si pe de alta parte exista si judecatori care la fel se uita la suspiciuni si uita de dovezi.
Adica un soi de adevar spus pe jumatate, minciuna de care se profita spre a „usura” munca acuzarii – altfel de ce s-ar bate atita Kovesi pentru aceasta sintagma spunind ca prezentza indiciilor temeinice de o parte si absenta „suspiciunilor rezonabile” de alta parte ar ingreuna munca procurorilor?????? te pomeni ca nu a citit codul si nu stie pina acum ca deja exista acolo ideea de dovezi si indicii temeinice, de sustine asemenea gogoritze, ca vine potopul coruptiei daca li se cer dovezi.
Privit din alta perspectiva: Daca indicii temeinice si probe exista deja in lege, care ar fi problema daca se elimina „suspiciuni rezonabile”?????? – Nici una, legal: dumnealor ar trebui sa respecte, si acum si dupa eliminarea ‘suspiciunilor’, cea mai importanta parte, partea intii: „dovezi si indicii temeinice”. O prima explicatie, deci, pentru scandalul dumnealor este ca asa li se ia jucarica, alba neagra suspicioasa de ametit oamenii. Ei si? foarte bine….
( Si ce spune amicul de mai sus este asadar corect….dar tot numai pe jumatate si manipuleaza la fel de grosier – aduce a basescu amestecatul asta de adevar si minciuna, de aratat cu degetul si omisiune. Omite o banalitate, ce am spus mai sus, faptul ca fara „suspiciuni rezonabile” de fapt legea nu se schimba ci doar marota procurorilor)
Probabil vor duce sarada asta grotesca mai departe: asteptam cu nerabdare sa vedem ce mai inventeaza 🙂
De faptul ca se refera la Conventia drepturilor omului, dar nu au priceput nimic din discutia art 5, ce sa mai zici, este cu totul de aur, inca o dovada de interpretare dupa propriul interes: accentul in art 5 se pune nu pe suspiciuni rezonabile ci pe necesitatea de a indeparta ARBITRARIUL – dumnealor au preluat notiunea de suspiciuni rezonabile tocmai ca sa introduca arbitrariul. Dupa cum se spune: in mintea omului strimb si ce e drept se strimba. (search: guide on article 5 – ECHR; primul pdf care apare la cautare are o discutie foarte frumoasa a CEDO, la aceeasi cautare apare si jurisprudenta CEDO legata de art 5)
2. Apropos de CTP, doua texte scrise la distantza de 45 de ani si de o similaritate stralucitoare:
In interviu, CTP e intrebat daca imunitatea parlamentarea va disparea: „žDa, la un moment dat trebuie să dispară. Nu se poate. Astea sunt legi are istoriei. Ea este o relicvă a comunismului. Ea înseamnă situarea unor cetățeni deasupra legii. Așa era și în comunism. ”
Alaturi un text din anii ’70, de manual de facultate de drept:
„Numai capitaliÈ™tii, în lupta lor dusă de pe poziții de clasă împotriva maselor muncitoare de la oraÈ™e È™i sate, au acordat vârfurilor lor celor mai reacționare care formau parlamentele, privilegiul imunității. În societățile bazate pe exploatarea omului de către om dreptul este expresia interesului claselor dominante ridicat la rang de lege. De aceea legislatorii au nevoie de o protecție specială împotriva poporului. În orânduirea socialistă în care clasele sociale au dispărut È™i în care membrii adunărilor legislative naționale sunt reprezentanți ai întregului popor, o asemenea instituție, a imunității, È™i-a pierdut sensul. În democrațiile populare membrii parlamentului răspund în fața legii la fel ca orice cetățean.”
De obicei numesc asemenea ziceri comunistoide de ani 50…domnul CTP ma impresioneaza, e mult mai modern, are o gindire comunistoida evoluata la anii ’70.
Bai, misionacule, tu esti ala din cei 30 000 care stie sa scrie? Ai o singura circumvolutiune pe creier”¦ si aia de la cascheta! Tu nu vezi ca zburzi ca prostul pe campul tactic? Bashinistule, ati speriat o lume intreaga cu hotia si tupeul vostru. Nu crezi ca ar cam fi niste suspiciuni rezonabile sa umflati si voi bulaul? Sau voi nu aveti voie de la doctor? Hehehe! Garfield, motanu de pe acoperis
@Cris: risipesti orzul pe o gasca cu retard sever (…chiar si pentru o gasca) ; Gasca (abisal de) proasta pe nume de cod Floricel, aflata in misiune pe blog nu intelege decat limbajul binar: G si A … Ga-ga-ga, Ga-ga, Ga…
@Floricel : Inaripatule, ia-ti zborul de aici – poate prinzi avionul de Milano … de coada
Floricele draga, cred utilizezi impropriu expresia „juristi cu expertiza”, in sensul de juristi cu experienta…, cf. semnificatiei din lb. engleza…
In romaneste:
EXPERTÃZÄ‚, expertize, s. f. 1. Cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert, la cererea unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală ori a părților, asupra unei situații, probleme etc. a cărei lămurire interesează soluționarea cauzei. ♦ (Concr.) Raport întocmit de un expert asupra cercetărilor făcute. 2. (Med.; în sintagma) Expertiză medicală = a) stabilire, în urma unui examen medical, a capacității de muncă a unui bolnav sau a unui om sănătos în condițiile solicitărilor fizice È™i psihice din diferite profesiuni; b) consultație sau autopsie efectuată de medicul legist în cazuri de rănire, accident, viol, otrăvire, omor etc. „“ Din fr. expertise.
Conte, îți propun să lăsăm la o parte butoaiele pline de că..t ale vieții publice româneÈ™ti (mass-media, politică, etc) precum CTP, Danileț, BăÈ™escu sau PleÈ™u È™i să începem să îi apreciem È™i să ne solidarizăm cu acesti adevărații eroi, azi judecatoarele Gabriela Baltag si Natalia Roman, mâine poate alții, din ce in ce mai mulți.
Altfel, ne vom minuna pe vecie până unde poate ajunge abjecția unora precum Liiceanu sau demența explozivă a agentului Popescu.
Cum adica? Sa-i lasam in pace? Pai, ei asta si vor! Astia trebuie starpiti de mici, ca samovarul lui Ilf si Petrov”¦ daca-l lasi, ajunge locomotiva! Hehehe! Gm.
Absolut de acord, nu trebuie lăsați in pace, iertați sau uitați. Un scuipat in față, zilnic, voi avea „forever” pentru ei. Dar nu megaeditoriale, sau hypercomments…
Hau miau!
Jos Guvernul Cătălin Puroiu!