Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

 

(Comentariu postat la articolul lui M. Cărtărescu din EVZ din 08 oct. 2010 intitulat  „O nedreptate”, ce poate fi citit accesând linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-o-nedreptate-908350.html )

„Nici Dimov, nici Gellu Naum, nici Radu Petrescu, nici Mircea Horia Simionescu, nici Mircea Ivănescu, nici cei mai mulți optzeciști n-au vorbit direct împotriva sistemului, căci a vorbi direct era sinucidere [„¦]. Ei au preferat să reziste în felul lor specific: scriindu-și cărțile, nefăcând concesii, nealăturându-se corului de delatori și cântăreți ai regimului.”

Din acest citat rezultă mesajul subliminal al articolului dlui. Cărtărescu: „n-am făcut mai mult pentru că mi-era frică”. Domnia sa nu spune: „ei au preferat să LUPTE în felul lor specific” ci „ei au preferat sa REZISTE în felul lor specific”. Deci în mentalitatea sa de atunci, ca și de acum, miza era una personală și nicidecum una națională. Asta cred că-i reproșează și Herta Muller: că nu a ieșit la luptă, că nu și-a asumat riscuri, că a acționat egoist.

Dl. C. nu are tăria să-și recunoască omeneasca lașitate, să spună direct „mi-a fost frică”. Cred că lumea l-ar înțelege și ierta mult mai ușor, pentru că frică ne-a fost multora în acele vremuri și pentru că dl. C., într-adevăr, a fost laș dar nu colaboraționist.

Că în anii „™80 „a vorbi direct era sinucidere” este o exagerare dacă ne referim la persoane cu notorietate, la scriitori mai ales. O hiperbolizare a unui context, poate de efect într-o pledoarie de deculpabilizare, dar ușor de contrazis prin exemple ale vremii: Paul Goma, Dorin Tudoran, Mircea Dinescu. Ca să nu mai vorbesc de Doina Cornea care, fără a avea un nume cu rezonanța celor menționați, a cutezat la gesturi majore de disidență fără a fi „sinucisă”.

Pot să înțeleg frustrarea autorului de a fi fost singurul „struț” nominalizat, în situația în care țara era populată din plin, la acea vreme, nu doar de această specie dar, mai ales, de cârtițe și râme. Soluția aleasă însă pentru a se elibera de această frustrare, precum aducerea în discuție și a altor nume, cele din fragmentul de la început, este puerilă, profund antiproductivă și cu un discret iz de delațiune. Chiar, într-un fel mai profund, fiind vorba exclusiv de persoane ce nu-i mai pot da replica, o probă în plus de lașitate.

 Ce îmi este mai greu să înțeleg este motivul pentru care, dacă îl afectează atât de mult acuzațiile de egoism și lașitate ale doamnei Muller, dacă simte că acestea sunt nedrepte, de ce optează pentru o polemică din fotoliu și nu pentru o contrazicere prin fapte. Prezentul României îi oferă atâtea șanse de a-și demonstra opțiunea pentru demnitate (cu riscuri),  atașamentul față de etică (cu sacrificii). De ce lasă să treacă pe lângă el șansa de a fi intransigent cu hoția ca la drumul mare din Parlamentul României, de ce se solidarizează, prin complicitatea tăcerii (din nou tăcerea!) cu frumoșii tineri toxici ai domnului Băsescu, numiții Roberta Anastase și Sever Voinescu?

Cred că ăsta este marele merit al acuzațiilor doamnei Muller: a zgâlțâit niște conștiințe instalate comod în compromisul cu prezentul, arătând că trecutul se întoarce când crezi mai puțin și că prezentul va deveni mâine un astfel de trecut, capabil a emite facturi retroactive.

Contele de Saint GermainEditoriale  (Comentariu postat la articolul lui M. Cărtărescu din EVZ din 08 oct. 2010 intitulat  'O nedreptate', ce poate fi citit accesând linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-o-nedreptate-908350.html ) 'Nici Dimov, nici Gellu Naum, nici Radu Petrescu, nici Mircea Horia Simionescu, nici Mircea Ivănescu, nici cei mai mulți optzeciști n-au vorbit direct împotriva sistemului, căci...Blog politic si polemic