Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Tăcerea este cea mai perfectă expresie a dispreţului.
George Bernard Shaw

Între limbariță și laconism prefer, de departe, laconismul. În primul rând pentru că mă mai lasă și pe mine să gândesc, nu încearcă să-mi îndese pe gât răspunsurile nemestecate pe care dorește palavragiul să le primească. Apoi, pentru că solicită mai puțin memoria, acordând astfel un spațiu confortabil imaginației.
Asta nu înseamnă însă că laconismul, care la limită devine tăcere stearpă, poate fi calificat, în orice situație, drept virtute.
Oricât ar părea de paradoxal, tăcerea practicată cu metodă este una dintre formele cele mai adânci de comunicare. Poți să câștigi un concurs de inteligență ținându-ți buzele pecetluite pe toată durata sa, cum, la fel de bine, poți să stai zile întregi fără să scoți o vorbă și totuși să fii taxat drept un mare mincinos.
Desigur că, după diareea verbală cu care ne-a asfixiat 10 ani de zile Traian Băsescu, concizia și ritmul cumpătat ale discursului lui Klaus Iohannis ne-au părut o cură de aerosoli, menită să ne desfunde filtrele funcționării normale. Doar că, odată deparazitarea de mahalagismul băsescian terminată, ne-am trezit cu alt disconfort pe cap: muțenia lui Klaus Iohannis atunci când noi așteptam, febril, răspunsuri din partea sa la întrebări preocupante.
Una dintre întrebările care i se pun cel mai des lui Klaus Iohannis, sub diverse forme, după alegerea sa la Cotroceni, este: sunteți liber, domnule președinte, sau sunteți captiv?
Sigur că nu este o întrebare flatantă. Este, însă, o întrebare esențială. Căreia niciun președinte la început de mandat, când are peste 60% susținere populară, nu-i va putea răspunde: „sunt captiv”. Chiar dacă, în realitate, ar fi.
Atunci dece este atât de important un răspuns la această întrebare, când el nu poate fi decât unul singur: „sunt liber!” ? Un răspuns poate adevărat, poate mincinos, dar doar acesta?!
Iată dece:
Pentru speranța națiunii! Pentru moralul compatrioților! Pentru efectul placebo! Și pentru a deduce, cât de cât, grosimea lanțurilor și cine este temnicerul.
Această întrebare, „sunteți liber, domnule președinte, sau sunteți captiv ?”, i-a prilejuit tăcerii domnului Iohannis să răspundă prost. Pentru că, citind răspunsul ei pe eschivele stângace ale președintelui, așa cum surzii citesc pe buze, am putut să deducem că aici nu e vorba de vreun „parteneriat” ușor dezechilibrat, cu unul mai șef și altul mai slugă, ci e vorba de o captivitate totală, cu lanțuri de 2 țoli diametru, care nu permite întâiului ales al României nici măcar să dea o explicație cosmetizată situației, d’apoi să o nege mințind patriotic.
Ce să înțeleagă românul perspicace, interesat de politică și de soarta țării lui, când vede pe cine și cum a numit Klaus Iohannis director la SIE? A fost îndeajuns o vizită de câteva ore la București a șefului lui James Bond de la MI6, suprapusă (întâmplător?) pe interimatul lui Gabriel Oprea la Palatul Victoria, pentru a fi ignorate proceduri, antecedente scandaloase și, mai ales, o copleșitoare antipatie populară, și a fi înscăunat scurt și fără elementare explicații MRU?
Consternării generale, domnul Iohannis i-a contrapus surâsul său enigmatic, de Mona Lisă întoarsă cu cheia, completat de varianta sa de muțenie pentru proști.
Altă dată, când cu trecerea intempestivă și pe scurtătură a strategiei naționale de apărare prin Parlament, produsă și ea, la fel de întâmplător ca și numirea lui MRU, exact când Victor Ponta lipsea din țară, explicația domnului Iohannis către poporul său nedumerit, a fost tot una mută, dar cu o muțenie pentru șmecheri. Doar că n-a făcut, șugubăț, cu ochiul, când a fost întrebat dacă nu cumva, prin noua strategie, atribuțiile guvernului vor fi preluate, integral, de CSAT?!
În fine, subiectul justiției independente și al luptei anticorupție. Președintele acordă sprijin total și necondiționat binomului SRI – DNA pentru raidurile sale organizate după logica războiului în trei. Adică doi se bat și al treilea, presupus arbitru, intervine la momentul potrivit, forțând regulile jocului și decizând el lupta, prin decapitarea uneia dintre parti.
Președintele tace, complice, despre cazul Rarinca. Președintele tace, la ordin, despre lipsa unor dosare Băsescu, Blaga, Gorghiu. În schimb președintele vorbește, repetat, aproape împleticindu-se de neobișnuitul efort, cerând în buclă demisia lui Ponta, prin metode flagrant neconstituționale.
Cât de preocupat de binele poporului sunteți dumneavoastră, domnule președinte Klaus Iohannis?
Și cât de respectuoase față de acest popor vi se par tăcerile dumneavoastră, considerate de unii disprețuitoare ?
Sunteți liber, domnule președinte, sau sunteți captiv?
Zvonul, tot mai răspândit în rândurile românilor, că americanii l-ar proteja de justiție pe Traian Băsescu, nu vă știrbește respectul de sine? Și nu credeți că ar trebui să primească o dezmințire prin fapte?
Respingerea noului Cod Fiscal, votat în unanimitate în Parlament și aducând, după atâția ani de teroare a taxelor și impozitelor, o speranță de mai bine pentru români, este o decizie cu care conștiința dumneavoastră se împacă ușor? Sau este una luată cu gândul la alegerile din 2016 și la șansele PNL de a le câștiga?
Vedeți? Astfel de întrebări se pun, indiferent că vă place sau nu. Iar răspunsul prin tăcere, la ele, va face ravagii în scorul dumneavoastră electoral.
Cine are cheia de la lanțurile dumneavoastră? SUA, Germania, SRI? Sau e un lanț cu trei broaște și tot atâtea chei?
Dubiile mele în ceea ce vă privește nu au devenit, încă certitudini. Mă întreb însă și eu, ca prostul, ce-o fi în realitate acea arătare care la început a fost luminoasă ca speranța, apoi s-a încotoșmănat în tot felul de tăceri opace, pentru ca acum să dea impresia unui manechin uzat, bun doar pentru a prezenta țoale de împrumut?

Contele de Saint GermainEditorialeAlina Gorghiu,cazul Rarinca,CSAT,efectul placebo,Gabriel Oprea,George Bernard Shaw,James Bond,Klaus Iohannis,laconism,limbarita,MI6,Mona Lisa,MRU,noul Cod Fiscal,PNL,SIE,Vasile Blaga,Victor PontaTăcerea este cea mai perfectă expresie a dispreţului. George Bernard Shaw Între limbariță și laconism prefer, de departe, laconismul. În primul rând pentru că mă mai lasă și pe mine să gândesc, nu încearcă să-mi îndese pe gât răspunsurile nemestecate pe care dorește palavragiul să le primească. Apoi, pentru că solicită...Blog politic si polemic