Să-i lăsăm, pentru o vreme, să redevină ei înșiși

Uneori cred, exasperat, că singura metodă prin care am mai putea spera să scăpăm de băsism și de băsiști ar fi să-i mai lăsăm, o vreme, să redevină ei înșiși: haita dezlănțuită întru potlogării a unui tătuc diabolic, selectată după cele mai interlope criterii: scrupule - zero, aroganță – fără limite, moralitate – minus infinit, grandomanie – delirantă. (more…)
continuare...

Și dacă, totuși, Klaus Iohannis vrea să fie un președinte adevarat pentru români?

Semnele date populației, după investire, de noul președinte al țării, au transformat rapid în mințile multora încrederea în confuzie. A contribuit major la această degradare accelerată a speranței în Klaus Iohannis informația, confirmată din mai multe surse, că în timpul campaniei sale electorale acesta s-a bucurat de spijinul (evident, neconstituțional) al generalului Coldea. Prin urmare s-a tras concluzia că domnul Iohannis îi este obligat șefului SRI și va trebui, în consecință, să-și arate recunoștința față de el și de instituția pe care o conduce. (more…)
continuare...

Unde sunt sindicatele? Unde este societatea civilă? Cine îl reprezintă pe românul statistic?

Analizați cu atenție aceste intrebări din titlu și veți constata că, tot ceea ce democrațiile evoluate contrapun puterii pentru a o ține în frâu, pentru a evita deviațiile spre totalitarism, la noi a fost anihilat. Nu mai avem sindicate, nu mai avem societate civilă; intelectualitatea, care în lumile – model se situează în general pe stânga și, cu predilecție, în opoziție, aici în România și-a ranforsat o huntă stipendiată de putere prin care încurajează totalitarismul și înăbușă încă din fașă orice protest al românului statistic. Pe scurt, leului social i s-au scos caninii, i s-au smuls ghearele și este plimbat la ocazii în lesă și bălăbănindu-se, doar pentru a se arăta că încă mai există, că meciul câștigat veșnic de putere cu poporul său are încă arbitru. (more…)
continuare...

Băsescu ne sfida prin discurs. Iohannis, prin tăcere

Tăcerea este cea mai perfectă expresie a dispreţului. George Bernard Shaw Între limbariță și laconism prefer, de departe, laconismul. În primul rând pentru că mă mai lasă și pe mine să gândesc, nu încearcă să-mi îndese pe gât răspunsurile nemestecate pe care dorește palavragiul să le primească. Apoi, pentru că solicită mai puțin memoria, acordând astfel un spațiu confortabil imaginației. Asta nu înseamnă însă că laconismul, care la limită devine tăcere stearpă, poate fi calificat, în orice situație, drept virtute. (more…)
continuare...