O infirmitate sufletească periculoasă: ura patologică faţă de semeni

  Înverşunarea cu care preşedintele Iohannis se opune graţierii, oricărui fel de graţiere, depăşeşte limitele luptei politice. Seamănă, mai degrabă, cu patima pusă în consumarea până la capăt a unui viciu, atunci când ceva încearcă să i se opună. S-a năpustit peste şedinţa de guvern aşa cum un atins de sevraj sparge o farmacie ca să-şi ostoiască starea. Apoi, după nici două zile, deşi el însuşi ceruse dezbatere publică, edictează: “Proiectele de ordonante de urgenta privind gratierea si modificarea Codurilor penale sunt neavenite, inacceptabile! … Sunt suficiente argumente care sa determine Guvernul sa retraga aceste ordonante de urgenta”! O astfel  de luptă încrâncenată pentru ţinerea cu orice preţ a unor oameni în puşcărie, în condiţii de gulag, de lagăr de exterminare, de dezumanizare totală şi nicidecum de reeducare (cum ar trebui să fie),  are un motor pe care mi-e imposibil să-l justific raţional. Există un public în ţara asta care,…
continuare...

Președintele și șantajiștii săi

Uneori mă întreb ce-aș face, în primul rând, dacă aș fi în locul lui Klaus Iohannis. În locul acestui mare președinte inert care, mai recent, a devenit și un miștocar de gust îndoielnic. „Tocmai EL!” (ca să-l parafrazez); cel complet lipsit de simțul umorului și de aceea atât de inautentic când apelează la ironii.  Îmi pun această întrebare din dorința de a-l înțelege cât de cât și de a nu accepta pe nemestecate versiunile aparențelor nefavorabile care circulă în legătură cu domnia sa. (more…)
continuare...

Lupta anticorupție a decedat! România stă cu mortul în casă fără să-l declare.

  Un copil născut dintr-o mamă prin corespondență și un tată defect nu are cum să iasă normal. Mama s-a folosit de o ambasadă pe post de uter iar tatăl s-a îmbătat cui înainte de împerechere, visând licurici în loc de stele verzi și suculente felații în loc de abordaj marinăresc, cu ancora harpon. Progenitura a rezultat cu anomalii, așa cum se întâmplă în astfel de situații: un monstru bicefal, botezat apoi „binom”, amestecând de-a valma binele cu răul, vigilența cu orbirea, cruzimea cu indulgența fără noimă. (more…)
continuare...

“Medicul” DNA sau DNA ca institutie de însănătoșire publică

Lupta împotriva corupției ar trebui gândită ca o formă de dezinfectare a societății, de vindecare a acesteia de inventivii, rezistenții și  erozivii microbi ai hoției. DNA  reprezintă o variantă terapeutică experimentală, creată în acest scop de laboratoare ale altor limbi și culturi, care preferă să-și testeze genul acesta de produse cu potențial de risc major pe cobai de altă naționalitate decât pe propriii infractori. (more…)
continuare...

Pe mine tot politica internă mă interesează…

 ... Pentru că, înainte de a mă afecta cel de-al treilea război mondial, a cărui declanşare tocmai ne-a fost anunţată de Ministrul israelian al Apărării, Moshe Yaalon (), ceea ce-mi influențează existența imediată este lupta dementă (dar și palpitantă) pe care o duc, aici în țară, facțiuni instituționale avide de putere și politicieni săriți de pe fix. Serviciile de informații se răfuiesc între ele, monolitul justiției s-a spart iar Traian Băsescu a devenit solidar cu cămașa sa mai mult decât cu orice principii sau valori de pavoaz, etalate ipocrit pe durata mandatelor sale de președinte. (more…)
continuare...

Judecătoarea Camelia Bogdan – un pluton de execuție pe invers

De regulă, plutonul de execuție e mai numeros decât lotul condamnaților pe care-i are de lichidat. Cu toate că un singur soldat înarmat ar fi suficient să doboare o sută de criminali legați fedeleș. Există însă o simbolistică a acestei proporții: într-o societate normală, binele trebuie să covârșească răul. (more…)
continuare...

Alina Mungiu Pippidi ne propune o rețetă de sezon: ruși la frigare

Cu două săptămâni în urmă publicam articolul „Despre românii care-şi pierd identitatea” (), plecând de la o serie de poziții publice ale doamnei Alina Mungiu Pippidi ce mie mi se păreau acut propagandistice și antinaționale. Scriam atunci, printre altele: (more…)
continuare...

Generație Y, începi să mă enervezi!

Unul dintre pericolele care ameninţă democraţia, spune José Ortega y Gasset, este acela că oamenii nu mai reflectează filozofic asupra democraţiei ajungând la un adevarat dogmatism democratic. Din nefericire, în paralel cu acest dogmatism, se dezvoltă un alt dogmatism, extrem de periculos. Nemaiîntrebându-se dacă democraţia este cel mai bun regim, oamenii ajung să nu se mai întrebe nici dacă regimul în care trăiesc este cu adevărat democratic. ANCA SIMITOPOL (University ok Ottawa) Mi-am pus speranțe în tine, Generație Y. Te-am lăudat, te-am susținut chiar și atunci când mi se părea că sari calul ori, dimpotrivă, că ești de o egoistă pasivitate. Gândeam așa: tinerii ăștia au, în raport cu noi, părinții lor mutilați de istorie, o geneză mai puțin poluată de anomalii. S-au născut într-un mediu mai calm, mai curat, învață după regulile marii deschideri emancipate și nu ale unor enclave sufocate de îndobitocire. Au acces la întreaga panoramă a…
continuare...

Și totuși, există reacție

Ieri am publicat pe blog articolul intitulat „Cu justiția la psihiatru”. A fost modul meu, ca simplu cetățean ce a cunoscut pe vremea unui regim totalitar consecințele asistării pasive la făptuirea răului cu metodă, de a reacționa la un incalificabil gest de brutalitate și sfidare comis de instituții de forță ale statului român așa zis democratic. Gestul, pe care l-am considerat nebunesc și deci îngrijorător, mai ales că venea din partea unui sistem și nu a unui dement pe persoană fizică, căruia i-a luat Dumnezeu mințile pentru o clipă, era reluarea procesului Rarinca. Și nu oricum, ci printr-o mașinațiune cusută cu sfoară de sac și puțind de la o poștă a cap de pește putrefact, a abuz de tip stalinist. În care mușchiul și pumnul se arată a fi instrumentele dreptății și nicidecum legea și tratamentul egal. (more…)
continuare...

Să-i lăsăm, pentru o vreme, să redevină ei înșiși

Uneori cred, exasperat, că singura metodă prin care am mai putea spera să scăpăm de băsism și de băsiști ar fi să-i mai lăsăm, o vreme, să redevină ei înșiși: haita dezlănțuită întru potlogării a unui tătuc diabolic, selectată după cele mai interlope criterii: scrupule - zero, aroganță – fără limite, moralitate – minus infinit, grandomanie – delirantă. (more…)
continuare...
12