Scorul acestui articol
[Total: 3 voturi. Media: 4.3]

Anul trecut, de Craciun, Scriitorul Dorin Tudoran ne făcea cadou un memorabil text polemic. Era intitulat „žAdjectivita epitetică” È™i îl viza, cu geniu pamfletar, pe neostoitul vânător de titluri È™i socluri necuvenite, Vladimir Tismăneanu (http://www.dorintudoran.com/adjectivita-epitetica/ ).
Articolul începea astfel: „žAÈ™a ar putea fi numită boala prin care propagandistul Vladimir Tismăneanu l-a sufocat pe cercetătorul cu acelaÈ™i nume. Când este ocolit de idee, o înlocuieÈ™te cu adjective. Când verbul i-a intrat în moarte clinică, îl înlocuieÈ™te cu epitete”.
Cu mult înaintea lui Dorin Tudoran, un alt spirit vigilent la metehne stilistice, demascator al impostorilor cu vorba scrisă în limba română, Titu Maiorescu, îl ridiculiza pe „žcelebrul” Pantazi Ghica pentru beția sa de cuvinte È™i abundența de adjective menite a ascunde lipsa de fond.
„žDar pe dl Ghica nu-l supăr[…]nțelegerea. În fantezia d-sale cea învăpăiată, adjectivele înoată cu grămada, È™i d-sa pescuieÈ™te când pe unul, când pe altul, È™i-l aruncă fără alegere în brațele vreunui substantiv. Folosul acestei procedări literare este că poți petrece timpul cu variații asupra aceleiaÈ™i teme, cu combinări È™i permut[…]n marginea numărului de cuvinte date.”
Mi-am amintit de autorii citați mai sus cu reflecțiile lor, înrudite, citind ultimul editorial publicat de Andrei PleÈ™u în Adevărul de ieri (http://adevarul.ro/news/politica/baietii-veseli-1_561a9f3af5eaafab2c8c5d0e/index.html ) È™i gândindu-mă că, poate, articolul său e un gest parodic. Un mod acid, în stilul casei, de a peria de rugina manierismelor de doi bani, a adjectivelor È™i epitetelor aruncate de-a valma în frază, exprimările unor închipuiți. Se pare că m-am înÈ™elat. Iată primele trei paragrafe:
„ž Nu-mi plac solemnitățile obtuze, stilul țeapăn, pompa „žoficială”. Protocolul poate fi respectat și fără poze ștaif, fără gesticulație teatrală, fără fizionomia împietrită a statuii. Umorul bine dozat e, în politică, dar și în viața curentă, o virtute binevenită, cu incalculabile efecte terapeutice. Sunt gata să accept stilul „žinformal”, dialogul destins, firescul atitudinii și al vorbirii.
Cu condiția să nu devină strategie populistă, idee fixă, prost gust și proastă creștere. Practica obsesivă a glumiței, recursul infantil la bășcălie ieftină, relaxarea ostentativă a brăcinarilor poate fi „“ mai ales în diplomație – inoportună, dizgrațioasă, riscantă. Nu te poți mișca pe scena publică a lumii cum te miști între mese, la o petrecere privată. Nu e recomandabil să n-ai, ca politician, alt program, decît să fii „žsimpatic”, „žbăiat de comitet„, clovn „žde gașcă.
La noi, […], poanta de cartier, pălăvrăgeala „žhazoasă”, replica șmecheră sunt pe cît de inadecvate, pe atît de răspîndite. La diferite televiziuni, în discursuri parlamentare, în interviuri, politicienii noștri se întrec în mici ironii țanțoșe, în fente de circ, în bufonerii de chermeză.”
Domnul PleÈ™u pare a fi descoperit că substantivele limbii române sunt sterpe, nu pot naÈ™te singure sensuri È™i efecte. Le însoțeÈ™te, ca pe orbi, cu bastoane albe È™i câini dresați pentru trecerea străzii.
Să fie vorba, cum spune Dorin Tudoran, de o pană de idei, de verbe intrate în stop cardiac? Sau diagnosticul lui Titu Maiorescu se potriveÈ™te mai bine: fantezie învăpăiată, adjective pescuite la grămadă, dintr-un acvariu suprapopulat, È™i apoi combinate È™i permutate până la atingerea unui număr tocmit de cuvinte.
Oricum, efectul este unul straniu, mai ales din partea unui estet ca Andrei PleÈ™u. Ca È™i cum, într-un magazin de mirodenii, iei câte puțin din toate borcanele pentru a-ți condimenta, de-a valma, mâncarea de pe plită.
Prea mult, prea amețitor, prea naÈ™pa!
Ca să nu mai vorbesc de originalitatea acordului gramatical din formularea „žPractica obsesivă a glumiței, recursul infantil la bășcălie ieftină, relaxarea ostentativă a brăcinarilor poate fi „“ mai ales în diplomație – inoportună, dizgrațioasă, riscantă.” Sună de parcă ai spune: folosirea excesivă a adjectivelor, abuzul de epitete È™i consumul de alcool metilic poate fi dăunător autorului.
Cât despre „žcelebrul” Pantazi Ghica, È™i el, la vremea lui, era un soi de Andrei PleÈ™u de azi. Scriitor la modă, prolific, critic literar, prezent în lumea bună a epocii, secretar al lui Nicolae Bălcescu, „žÈ™ef de divizie” în Ministerul de Externe, ctitor de ziare È™i reviste, editorialist la numeroase gazete, considerat de contemporani un intelectual fin, cu o cultură vastă. Ce mai reține despre el, azi, memoria colectivă? Spusele lui Titu Maiorescu È™i… cam atât.
Domnul PleÈ™u, sunt convins, va avea o postumitate mai vizibilă decât Pantazi Ghica. Tocmai de aceea ar trebui să fie extrem de vigilent cu amănuntele legate de luminozitatea acesteia. O relaxare literară prematură, refugierea în comodități discutabile (sociale, politice, ideologice), concesii făcute cantității în detrimentul calității, iată tot atâtea amenințări de umbrire.
Iar cea mai mare amenințare dintre toate este împăcarea cu sinele imperfect. Dacă ajungi să-ți spui „žGata, bătrâne, am făcut È™i lucruri bune, am mai È™i feÈ™telit-o, dar acum e timpul reconcilierii. Nu te mai critic, nu mă mai pune in situatii jenante, ce-a fost a fost, pledăm „žnevinovat” în fața eternității È™i redevenim unul, ca la început!”, eÈ™ti pierdut!
Sinele imperfect nu trebuie lăsat, nicio clipă, să aibă sentimentul îndreptățirii necenzurate. Altfel devenim niÈ™te morți în viață.

Contele de Saint GermainEditorialeAdevarul,andrei plesu,Dorin Tudoran,Nicolae Balcescu,Pantazi Ghica,Titu Maiorescu,Vladimir TismaneanuAnul trecut, de Craciun, Scriitorul Dorin Tudoran ne făcea cadou un memorabil text polemic. Era intitulat 'žAdjectivita epitetică' È™i îl viza, cu geniu pamfletar, pe neostoitul vânător de titluri È™i socluri necuvenite, Vladimir Tismăneanu (http://www.dorintudoran.com/adjectivita-epitetica/ ). Articolul începea astfel: 'žAÈ™a ar putea fi numită boala prin care propagandistul Vladimir Tismăneanu...Blog politic si polemic