Cum s-ar pacifica România dacă ar fi judecat si arestat Traian Băsescu
România este azi polarizată politic ca pe vremea lui Traian Băsescu. Juma”™ de țară hăis, juma”™ de țară cea. PSD È™i aliații săi nu scad sub 40% în sondaje oricât ar aresta DNA la ei È™i i-ar marca în piața publică cu fierul roÈ™u, sfârâitor È™i infamant al corupției; PNL È™i PDL, în noul maglavais vopsit ca gardul, în culori tărcate de dreapta (galben „“ portocaliu), nu sar nici moarte de 30%, oricât le-ar umfla foalele instituțiile de forță interne È™i cancelariile externe.
Necazul nu este distribuția echilibrată a preferințelor populare. Dimpotrivă, aceasta ar putea reprezenta un avantaj, dacă înfruntarea pe care o generează nu ar fi una isterică, distructivă. Avem de-a face, însă, cu o ciomăgeală publică pe hoție È™i minciună, caracterizată, ca toate răfuielile mafiote, pe gură mare, dat în gât È™i pus furăciunile la fereală.
Tartorul acestei antagonizări pe toate axele rozei – vânturilor socială (activi – pensionari, privați „“ bugetari, civili „“ militari, trăitori în țară „“ diasporeni, educați „“ needucați, tineri „“ maturi, bogați – săraci etc.), instigatorul la această hărmălaie generalizată, cel care prin fiecare ieÈ™ire publică exhala gaze incendiare care să dezbine societatea È™i să-i consolideze lui supremația toxică, a fost È™i încă este Traian Băsescu.
S-a creat o adevărată mitologie a răului în jurul lui. După groaza acestui popor de securitatea comunistă, pe care o credeam vindecată de Crăciunul lui `89, iată că, după 20 de ani, Traian Băsescu a reuÈ™it să provoace românilor o recidivă a fricii generalizate de sistem.
Telefoane ascultate fără număr È™i fără temeinicie legală, intimități filmate pe ascuns cu o frenezie voyeristică, scurgeri compromițătoare în presă, ridicarea È™antajului la rang de artă a înduplecării È™i, mai ales, constituirea unui comando de deținători de cătuÈ™e È™i robe amintind de dubele negre ale Securității ce sălta discreționar, în miez de noapte, materie primă de calitate, proteină pură pentru închisorile politice. Iată prin ce va rămâne în istorie nefastul regim Băsescu. Prin practicarea unei poliții politice deÈ™ănțate ca È™i inițiatorul ei È™i prin legenda de impunitate a acestuia.
Mesajul răcnit din toți bojocii de ambele tabere ale gâlcevii politice, este: celălalt a furat È™i a mințit.
O primă constatare ar fi că ambele au dreptate.
În acest vacarm de târg de vite medieval, de lupte ilegale de cocoÈ™i cu pariuri pe mulți bani, a fost pogorât un arbitru: trinomul SRI „“ DNA „“ ÎCCJ. Nu însă din ceruri, cu nimbul sfințeniei ca o bandană în jurul capului, ci dintr-o pasarelă imaginară legând sediul CIA de Palatul Cotroceni.
Astfel a fost declanÈ™at experimentul de care am vorbit în articolul trecut (https://www.conteledesaintgermain.ro/sub-sintagma-justitia-independenta-din-romania-se-ascunde-un-cinic-experiment-de-aservire/02-10-2015).
Trinomul, pe lângă performanțe de apreciat (a pătruns în multe buboaie, cu câțiva ani in urmă imposibil de a fi atinse, baÈ™ca sparte) a reuÈ™it È™i o imensă contraperformanță: să se comporte ca o armă politică în mâna lui Traian Băsescu, având ca muniție oameni fideli acestuia.
Printr-un comportament discriminator È™i sfidător, aceÈ™ti băsiÈ™ti fideli, aflați încă pe posturi, au adâncit starea de nervozitate È™i de contrarietate din rândul populației. Ei se îmbată cu rezultatele favorabile din sondaje (55-60% încredere) privind percepția generală a publicului față de activitatea DNA dar uită că românii s-au pronunțat în procente mult mai mari (70 „“ 75%) că îl detestă pe Traian Băsescu pentru actele de corupție comise de el, de familia È™i apropiații lui politici.
Dacă într-un sondaj s-ar pune întrebarea: „žcredeți că Traian Băsescu a comis fapte pentru care ar trebui cercetat de DNA?” (chiar, de ce nu se pune o astfel de întrebare?), sunt convins că ponderea răspunsurilor afirmative ar fi covârÈ™itoare.
Aceste opțiuni aparent contradictorii ale populației (încrederea în DNA versus convingerea că Traian Băsescu ar trebui cercetat de DNA) pot coexista, încă, fără turbulențe majore, dintr-un singur motiv: lumea speră că, până la urmă, îi va veni È™i lui rândul. În momentul în care această speranță ar dispărea, probabil că încrederea în DNA s-ar prăbuÈ™i dramatic, în pofida tuturor capturilor de „žalți peÈ™ti mari” cu care trinomul ar încerca să umple golul lăsat de marele caÈ™alot făcut scăpat.
A trecut prea mult timp de aÈ™teptare È™i s-au luat prea multe dosare peste rând pentru ca ipoteza protejării lui Traian Băsescu de către unele puteri străine (în conivență cu DNA) să nu capete valențe de certitudine.
La ce i-ar folosi poporului român judecarea È™i condamnarea lui Traian Băsescu?
În primul rând la reconciliere. Odată dispărut din ringul politic acest mincinos, acest corupt, acest intrigant, acest ațâțător de spirite, oamenii s-ar mai calma. Și-ar putea canaliza energiile spre aspirații mai raționale, proprii unei societăți normale, ar deveni mai reflexivi, mai constructivi, mai uniți.
În al doilea rând la creÈ™terea încrederii È™i respectului față de justiție. Laura Kovesi se mira că, în ciuda valului fără precedent de arestări, corupția nu scade, ci, dimpotrivă, are tot mai multă vitalitate. Explicația acestei realități constă în lipsa de respect a potențialilor infractori față de justiție. Ei constată că imparțialitatea justiției este doar o gogoriță propagandistică È™i că soluția de a nu ajunge după gratii nu este să te cumințeÈ™ti ci să te plasezi în tabăra câÈ™tigătoare.
În al treilea rând (probabil nu È™i ultimul) judecarea È™i condamnarea lui Traian Băsescu ar reprezenta un act de demnitate națională asumată, de înălțare, pe cont propriu, în ochii celorlalți. Deocamdată, ne caracterizează o atitudine de vasali. Nu doar că permitem unor ambasade străine să se amestece în politica noastră internă dar chiar le arătăm recunoÈ™tință pentru asta.
A demonstra că avem voința de a inspira respect È™i că suntem capabili să ne decidem singuri, fără tutori, traseul intern, ar fi o istorică schimbare de macaz politic È™i de intrare în lumea bună a TGV-urilor ca națiune.
Mai multă viteză, mai multă punctualitate, mai mult atractivitate, chiar că nu ne-ar prinde rău!
Comentarii prin Facebook:
Hai domnule! Si acum vinovat este tot Base?! Cred ca cineva este penibil?! Avem un premier-judecat si corupt. Avem un presedinte virtual si vinovat este base!?
NE MERITAM SOARTA!
In rest pot sa remarc ca Base i-a batut si pe PSD-sti+aliatii si pe PNl-sti+aliatii de cate ori a vrut!
Bai fraiere tu mergi cu japca ca base? pai daca ar fi sa luam toti cu japca ar fi razboi civil, tu nu vezi ca-i mafie ce face base? bai esi orb sau esti platit postac?
Domnule conte,
Am inteles ca ati studiat mai demult matematica. Puteti sa explicati logic, folosind teoria probabilitatilor si statistica matematica, urmatorul fenomen paranormal ?
In 2000, pentru primaria capitalei se bateau in turul doi Sorin Oprescu si matrozul. Sorin Oprescu a pierdut cu 49.3% si matrozul a cistigat cu 50.7%.
In 2004, pentru presedintia Romaniei se bateau in turul doi Adrian Nastase si matrozul. Adrian Nastase a pierdut cu 48.8% si matrozul a cistigat cu 51.2%.
In 2009, pentru presedintia Romaniei se bateau in turul doi Mircea Geoana si matrozul. Mircea Geoana a pierdut cu 49.7% si matrozul a cistigat cu 50.3%. Pentru ca aceste eveniment e mai proaspat in memoria mea, stiu ca Mircea Geoana a avut mai multe voturi in Romania, asta e oficial. Se suspecteaza ca din diaspora au venit suficiente „voturi” ca matrozul sa iasa in fata. Voturile din tara pot fi verificate pina laultimul, cele din diaspora nu.
Cum se face ca intotdeauna a reusit sa iasa in fata in turul doi la mustata ? Cine si cum l-a „ajutat” ?
Intrebarea ta parandu-mi-se una retorica, nu voi apela la calculul probabilitatilor. Ultimele alegeri la care te referi fiind cele mai suspecte, cusute cu ata alba la inadituri, proiecteaza, ai dreptate, mari semne de intrebare si asupra celorlalte, anterioare. Omul a fost reprezentantul unui sistem, sistemul l-a sprijinit ocult sa castige si apoi el a facut jocurile in interesul sistemului, nu al tarii.
Cu privire la „maniera” in care marinelu’ a cistigat „cu cite a fost nevoie”, lucrurile mi se par destul de clare, si cred ca tu ai intrebat retoric! Ceea ce e extrem de interesant este altceva: ca NIMENI (!!), nici Nastase, nici Geoana, nici Oprescu, nu a cerut RENUMARAREA VOTURILOR! (ma rog, cuvintul „renumarare” cred ca e inadecvat).
Se pare ca Ponta era hotarit ca, daca pierde cu 51:49, sa ceara renumararea. De-aici si haosul exitpolurilor, care nu mai intelegeau nimic, la un moment dat. De-aici si „marsul asupra PSD-ului”, care s-a stins imediat ce Ponta si-a „recunoscut” infringerea! Etc!
La ce i-ar folosi poporului roman condamnarea lui Basescu ?
La exact acelasi lucru la care i-a folosit poprului irakian condamnarea lui Saddam
a celui libian condamnarea lui Gahadaffi si la exact la ce i-a folosit aceluiasi popor roman linsarea lui Ceaisescu.
Desigur sunt probe care in media par plauzibile in ceea ce priveste vinovatzai lui Basescu.
Dar daca tot e sa ne proopunem sa schimbam ceva n-ar fi mai bine sa schimbam ceva ce conteaza (TVA la incasare aici acum , deducerea 100% a profitului reinvestit, reintroducere legii ilicitului, la pachet cu impozitul progresiv si cu electronizarea complecta a colectarii tuturor taxelor si reducerea timpului de procesare in proceselor in civil).
Sau de ce nu culmea culmilor o lege a respunderii functzionarului public (incluisv profesor, doctor, judecator) pentru daunele pe care le provoaca neglijentza si reavointza sa in activitate = neaplicarea procedurilor cotrecte.
Basescu a fost doar un pion vizibil al furaciunii care a falimentat Romania iar condamnarea lui ar rezolva mai putzin decat sa zicem condamnarea lui Blejnar.
Orice diferentza dintre cele 2 condamnari tzine doar de umorile noastre personale ba chiar faptul ca depsre Blejnar a carui avere e 100% ilicita ca si cea a lui Basescu nu se rosteste o vorba „speaks volume” depre „justitzia” si „telejustitzia” de la noi.
Si de altfel aceasta ne-condamnare e coerenta cu alegerea presedinte a unui om a carui avere nu poate fi jstificata in mod ratzional ca drept licita deci …. hmmmmm …. are mandat popular.
Altfel daca il vretzi pe Basescu la bulau ….. nu cred ca e realist sa va astepatzi la un asemnea rezulta din partea sistemului pus de el pe picioare.
Daca vretzi un asemenea reutat trebuie sa creatzi VOI , SISTEMUL VOSTRU.
Ma uimeste ca nu intelegi o chestie absolut elementara (asta in timp ce, se pare, ai o parere exceptionala despre propria inteligenta; ca noi toti, de altfel):
In momentul de fata, increderea romanilor in justitie este sub nivelul marii!! Daca te pregatesti sa-mi spui ca sondajele (cel mai perfid si uzitat mijloc de manipulare in momentul de fata) bla bla bla, renunta!
Pentru o crestere REALA a increderii oamenilor in cei ce impart dreptatea, condamnarea lui basescu ar fi solutia ideala. (La ce-ar fi buna aceasta incredere, nu-ti mai explic)
Si-apoi, ce ar avea in comun condamnarea basescului cu TVA-ul? Se conditioneaza reciproc, in vreun fel?
M-a strafulgerat asa… o fulgeratura! Vadim Tudor, Dumnezeu sa-l ierte, care suferea de inima, a decedat la momentul potrivit, exact inainte sa se prezinte in instanta contra lui basescu si, evident, a serviciilor din umbra, in procesul cu disparitia a niscai milioane in afacerea rapirii de ziaristi. Daca era prezent la proces, stim bine ce s-ar fi intamplat… si poate avea si ceva probe. Nu cumva a murit la comanda? Stiti, se mai intampla!… iar generalul Petraeus m-ar mira sa se prezinte la proces. Si iata ca apar mestesugitele amanari, tergiversari, vicii de procedura, recuzari, imbolnaviri de avocati si martori etc, etc! Oare de ce presimt ca in final, sesizarea nu se confirma? Hehe…hm…he! Garfield, motanu de pe acoperis
” Odată dispărut din ringul politic acest mincinos, acest corupt, acest intrigant, acest ațâțător de spirite, oamenii s-ar mai calma.” Si mai dadeam o tura in jurul esentialului…pana sa fie corupt, intrigant, etc acest specimen este infractor ( de la facturile umflate la Anvers la creditele fara dobanda luate de fiica , casele date siesi si voturile 30/sec la Paris) si tradator…
si vine intrebarea Nr 1 ..de ce SRDNCCJIA protejeaza un hot si un tradator?raspuns 1: Inseamna ca serviciile acestuia sunt mai pretioase (valoroase) decat pierderea increderii,si a parteneriatului REAL (poate ca Ro ERA SINGURA tara care chiar DOREA un parteneriat cu USA ).
Orice raspuns duce la o noua intrebare. CE FEL de servicii pretioase poate presta un hot si un tradator?
Restul e tacere.
La ultima ta intrebare, ar merge un raspuns de tipul „20 miliarde”? Sau unul de tip „inchisori secrete”? Ba cred ca s-ar putea raspunde la intrebarea ta cu o alta: „cite miliarde a luat Bechtel pentru citi centimetri de autostrada”? Sau „cite F16 SH mai urmeaza a fi cumparate, acum ca tot am crescut (la cererea cui?) bugetul apararii?”
(Ca tot se plingeau turcii ca vreo 8 avioane F16 de-ale lor ar fi fost hingherite de un (unul!!) MIG 29!) Si am dat doar citeva exemple!
O biata intrebare si atit de multe raspunsuri posibile?
Si cine, conte, in afara de talpa tarii, ar fi interesat de pacificarea Romaniei? Actualii ei stapini? Evident, nu! Divide et impera!
Actualii profitori? Evident, nu! Le e bine asa!
Vestea proasta este singurii interesati in asa ceva n-au nicio putere.
SAU NU STIU CA O AU!
Poate ca aici e … solutia. Sa le arate cineva ca au puterea. Sa le ofere un exemplu. Sa le explice … Un experiment…
ar fi bine daca Basescu si-ar primi pedeapsa pentru toate ticalosiile comise, dar il capo di tuti capi pare de neatins pentru ca si-a creat o retea de protectie din asa zisa justitie independenta plus serviciile, profita probabil si de moliciunea, indecizia si ameteala actualului prezident sau or fi intelesi, Ponta pare paralizat de frica sau are asigurari ca nu va pati nimic, asa avea si Oprescu si uite ca l-au umflat(liberalii vor neaparat primaria capitalei, vaca grasa de muls), dar se aud niste zvonuri privind raderea unor sprijinitori cu aprobarea licuricilor(suparati foc pe ultimele declaratii ale ex marinarului), sa vedem daca se confirma sau sunt simple intoxicari, oricum vorbim de infruntarea a doua tabere de mafioti, indiferent cine va castiga tot nu se vor rezolva problemele coruptiei endemice si ale incompetentei crase, apropo de ultima, domnul Orlando nu stie diferenta intre expert si functionar public, crezand ca sunt acelasi lucru si trebuie platiti la fel, primul este de regula un specialist cu multa carte al doilea un biet birocrat de cele mai multe ori, nu pot fi platiti la fel domnule Orlando!!!
„”judecarea si condamnarea lui Basescu un act de demnitate nationala” ???!!!
Mie-mi suna a stalinism. Infiintzatzi ,Domnule Conte, un Tribunal al Poporului si judecati-l pe Basescu.Eventual in direct,la A3.Chiar imi este greu sa inteleg cum un om educat poate gandi in acest mod si asta ,banuiesc,doar dintr-o ura viscerala indusa de o propaganda dibace si persuasiva.Totusi,zic eu,un individ cu oareshce inteligenta,trebuie sa gandeasca (shi) cu propriul cap.O zi buna Va doresc!
Iar dv. propriul cap va spune ca Basescu nu a fost penal nici cu Mihaileanu, nici cu Nana, nici cu clanul Bercea, nici cu retrocedarile, nici, nici, nici. Sau sunteti cu principiul „pana nu-l condamna justitia este nevinovat”?Pai principiul asta merge la o justitie adevarata, nu la una politica, de slugi. A judeca cu propriul cap inseamna a fi capabil sa discerni minciuna de adevar, Pe vremea lui Ceausescu cine judeca cu propriul cap? Yesmenii din CC al PCR ori din MAN care elogiau justitia comunista sau cei care au avut curajul sa faca dizidenta?
Dle Conte,insashi multitudinea de acuzatii,lista atat de lunga si fara sfarshit de faradelegi savarshite,zica-se,de Basescu,ar trebui sa va dea de gandit,dupa parerea mea.Eu cred ca nu este posibil,intr-un stat membru UE si NATO,ca un presedinte sa fie intr-atat de „infractor”. Ganditi-va,dle Conte.Chiar e posibil ,in sec XXI,intr-o Europa civilizata si intr-un stat membru al celei mai mari si democratice aliante militare din istorie,ca o parte a puterii sa fie detinuta timmp de 10 ani de un asemenea „infractor”?:-))
Cu scuzele de rigoare,nu cumva tocmai faptul ca nimic din ceea ce ati crezut,de buna credinta poate,candva,nu se adevereste,va face atatde pornit si de radical?Nu cumva vreti sa va convingeti in primul rand pe Dvs? meditati.va rog,dle Conte ! Cu stima.
Ce-ar mai trebui sa se adevereasca cu Nana sau cu Mihaileanu sau cu Bercea sau cu finantarea campaniei din 2009 sau cu, mai recent, retrocedarea parcului IOR?
Nu vedeti ca vasnicii procurori DNA nu misca un deget, desi in toate aceste cazuri exista dovezi filmate, scrise, denunturi? Cum adica „nu se adevereste”? Nu se cerceteaza, nu se doreste punerea lui sub urmarire penala. Nu va mai ascundeti dupa lozinci si scuze puerile!
Dle Conte,numai in ultima saptamana,sau poate doua:
1.Adeverintza/nota informativa sau ce naiba a fost fitzuica prezetata la A3,cea care-l „incrimina” pe Basescu ca fiind turnator/propagandist PCR…fals grosolan dovedit.Nu se mai vorbeste despre ea,evident.
2. Poza cu Basescu/Udrea/Cocos,intalnindu-se la „ceas de taina”,intr-o oareshce zi,feriti de ochii tuturor ,cum ni se sugereaza….dovedita iar ca fiind o speculatie,Cocosh nefiind Cocosh:-)),ziua fiind alta,iar locul de intalnire fiind un loc public,restaurant inteleg,plin de lume
3. iata un link ,cu voia dvs si fara a fi studiat veridicitatea ,dar avand in vedere sursele de incredere ,Hayssam ,tovarashul de infractiuni al lui Basescu ii scrie acestuia din urma o scrisoare in care il absolva de orice vina si declara ca s-au facut presiuni asupra sa pentru a il acuza pe fostul presedinte de implicare in rapirea jrnalistilor
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1649189792033131&id=1568641093421335
Bineinteles,dvs puteti sustine ca arabul a declarat asta la presiunea Binomului,Sistemului,americanilor sau basistilor :-))E dreptul dvs.Mie insa imi confirma faptul ca la adresa lui Basescu se vehiculeaza tone de acuzatii false in totalitate sau in parte,bazate pe franturi de adevar,legaturi fortzate si procese de intentii.
va salut!
1. Silvian Ionescu nu există, n-a fost plantat de Băsescu pe nicăieri pe unde n-a putut È™i n-a declarat nimic.
2. Garantat Hotnews, site-ul oficial al SRI.
3. Hayssam a fost primul, Silvian „a doailea”, iar tu eÈ™ti aÈ™a cum eÈ™ti, nici mai prostovan, nici mai cretin decât un pupinbăsist mediu.
mai postacel, vezi ca la sapa de lemn ne-au adus actualii ,…………de la bucuresti, adica fosti ,……. ai lui ceausescu, tu nu vezi ca mori cu adevaru-n mana, exemplu mula de udrea,videanu,anastase,basescu.blaga,gorghiu, uitate la ei, au imunitate la furat si inca multi de care nu se spune nimica, un sclav de rand face 3 ani de puscarie pentru ca fura un kil de cartofi, unde-i dreptatea,justitia ,dna-ul sau cate dreku de cercuri de aparare si-au facut burghezoi astia , si unde-i legea 18 si condamnarea cu moartea, asta asa ca sa nu mai fie nimenea deasupra legii…….??? spune mai……
Nu-nteleg cu cine te certi. Ti se pare ca i-am aparat pe Udrea, Videanu, Anastase, Basescu, Blaga?
Probabil ca esti nou venit pe blogul acesta si nu ai inteles cam ce pozitii impartasim.
@Piticu Dumitrescu
Daca doar faci pe prostul, ei bine esti un actor desavirsit!
Aferim, conte!
„Cand aceia care, actionand de buna credinta, isi ridica glasul impotriva terorii si sunt trimisi in lagarele de concentrare, atunci ceva trebuie sa fie putred in esenta acestei miscari. General-colonel von Fritsh, 6 iunie 1936”
„Daca trebuie sa catigam timp, si aproape intotdeauna trebuie, atunci vom lansa o mie sau trei mii de bombe asupra unui oras care ne sta in cale, si in urma noastra va ramane doar un morman de moloz. Nu ne putem permite sa avem mila fata de populatia civila. Avem misiunea sa inaintam si sa distrugem fortele inamice.
Razboiul e razboi si e nemilos. General Bradley.”
„Sa-ti fie rusine, Dinu Patriciu!”… asa striga nerusinatul natiei, tocmai dupa ce afirmase „O fi zis copilul ceva, m-o fi injurat!”
Pentru un om cat de cat normal, e imposibil de inteles cum de a reusit acest impostor, acest aventurier politic, acest gangster autentic sa ne stapaneasca timp de zece ani… si se pare ca n-a fost suficient! Cum a reusit acest alcoolist plin de tupeu sa-si construiasca justitia lui personala, stiind bine ca, mai devreme sau mai tarziu, va ajunge sa dea soscoteala? Cum? Cate hotii si alte infractiuni cunoastem, nu reprezinta nici 1% din cate a facut. Este in firea lui schizoida si in caracterul lui patologic sa aiba averi ascunse in strainatate. A putut si a facut-o… logic! De unul singur era imposibil. Nu ma mai intreb, fiindca este evident. Nu stiu cum a facut, dar omul asta a cumparat… subliniez CUMPARAT… sprijinul conducatorilor sua si al serviciilor acestora. Pare de necrezut, dar toate dovezile duc in acelasi loc. Ce ar fi putut sa le dea, ce ar fi putut sa le promita, astfel incat, nici dupa ce nu mai este oficial in functie, sa beneficieze de aceeasi putere si imunitate? Fara sa vreau sa ma dau mare specialist, am aceeasi parere cu a prof. Serbanescu: Suntem o colonie de tip nou, ne-am pierdut si ultima urma de suveranitate. De ce? Fiindca suntem o natie schilodita mental de 40 de ani de comunism si 25 de ani de neocomunism. Nu mai suntem un popor, suntem o populatie! Viitor de aur, tara noastra are! Scapa cine poate! Hehe…hm…he! Garfield, motanu de pe acoperis
PS. Aud ca ipochimenul ar candida din nou la primaria Bucurestiului. Cinstit, ma astept sa castige. Votul democratic nu mai are nicio relevanta. S-a dovedit de nenumarate ori ca poate fi fraudat fara nicio problema. Si chiar daca apare vreun accident nefericit, avem la dispozitie faimoasa ERATA constitutionala, care regleaza tot! Gm.
Motane, si eu ma astept sa iasa nemernicul primar. Pe principiul Iosif Visarionovici updatat, nu conteaza cine ce voteaza, conteaza softul.
„Cum sa crezi ce zicea raposatul Vadim, ca presedintele Romaniei a dat 9 milioane generalului Petreus si 4 milioane au ajuns la presedintele Romaniei?” citat aproximativ, traian basescu reaspunzand intrebarilor ziaristilor cu ocazia redeschiderii dosarului rapirii din seraiul din Irak… Eu sunt mic nu stiu nimic, tata e in pod, asa si pe dincolo……..sau cum o fi fost cu sponsorizarea PP (sau cum ii zice) al Diavolitei Mekrel?