Scorul acestui articol
[Total: 399 voturi. Media: 4.8]
 

Și eu cred că ancheta de la Caracal nu mai poate fi deturnată în esența ei. E posibil ca unii, în disperarea lor, să mai încerce mușamalizări pe la colțuri. Totuși, sub presiunea mass media, tăvălugul de informații și dezvăluiri care s-a pus în mișcare pare a fi de nestăvilit.

Privesc, analizez și îmi dau seama că probele pe care anchetatorii (cu toate stângăciile lor) le dețin și le îmbogățesc zi de zi reprezintă un handicap insurmontabil pentru investigatorii pe cont propriu care nu fac parte din distribuția originală a superproducției. De aceea, nici nu încerc să intru în vârtejul de supoziții creat de zvonuri, intoxicări, fake-news-uri. Tot ce îmi permit să fac (pentru că, totuși, subiectul m-a prins ca un thriller plin de paranteze deschise între alte paranteze) este să încerc a identifica nuanțe în întunericul aproape generalizat. Să sesizez griuri care, la developare, ar putea să „lumineze” calea către adevăr.

Un astfel de gri, care nu am văzut să fi fost prea mult luat în considerare, ține de plimbarea braț la braț, în această dramă, a adolescentelor Alexandra și Luiza. Aproape toată lumea tratează dispariția lor la pachet. Fără a insista pe o deosebire esențială: în vreme ce Alexandra, prin alarma declanșată la 112, a dat peste cap rutina plină de succese până atunci a răpitorilor, panicându-i pe aceștia și împingându-i spre gesturi extreme, cu Luiza nimic nu s-a abătut la vremea respectivă de la pașii obișnuiți ai modului de operare al răpitorilor.

Dacă Dincă răpea fete tinere pentru a le valorifica prin intermediul unor rețele de trafic de carne vie, atunci, după informațiile pe care le avem in prezent, el nu avea niciun motiv să o ucidă pe Luiza așa cum a declarat. Dispariția Luizei nu a ieșit în presă, nu a făcut valuri, nici cel mai mic scandal nu s-a declanșat după non – combat-ul autorităților. Și atunci? De ce s-o fi omorât Dincă în loc să o valorifice și să mulțumească astfel pe toți rechinii din schemă?

Cel mai plauzibil ar fi fost ca, după ce a răpit-o pe Luiza și a dus la bun sfârșit propriul ritual de întinare a fetei, să o fi predat mai departe, în logica completării lanțului de trafic de persoane și de produs bani din care el era doar prima verigă.

Eu cred că chiar așa s-a și întâmplat. Ca un furnizor de nădejde ce era, Dincă nu a ucis-o pe Luiza atunci, în aprilie (sau mai), ci a livrat-o mai departe.

Vâlva produsă de tragedia Alexandrei (ajunsă nu doar publică ci și subiect de scandal de proporții) i-a pus pe clienții (… pe mai marii!?) lui Dincă într-un pericol de moarte. O dețineau pe Luiza, cel mai probabil o și integraseră în malaxorul lor de înrobire, de frânt personalități, și, deodată, explodează scandalul Alexandra. Cum să procedeze?

Să o returneze pe Luiza vie familiei sale era de neconceput. Le-ar fi divulgat rețeaua și secretele până la ultimul detaliu. Să o exploateze în continuare ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat iarăși putea fi o greșeală fatală. Oricând exista riscul ca cineva să o recunoască (la câtă publicitate s-a făcut cazului) și să anunțe autoritățile.

Singura soluție cu șanse de salvare pentru ei era să o ucidă pe Luiza și să încerce să-i inducă în eroare pe anchetatori că ea a fost omorâtă de Dincă, prin același mod de operare ce fusese folosit și în cazul Alexandrei.

Mă aștept (fără ca, evident, să doresc asta) ca osemintele găsite pe liziera pădurii să  fie identificate ca aparținând Luizei. După toate aparențele ele au fost plantate acolo recent de cei din amontele lui Dincă, aceiași care l-au sfătuit și să tragă de timp câteva zile pentru a le da răgazul să pregătească regia necesară.

Ceea ce mă demoralizează în toată această desfășurare de evenimente este că nu întrevăd nicio posibilitate realistă ca Alexandra și (sau) Luiza să mai fie în viață. Chiar dacă se va dovedi că oasele de la lizieră nu aparțin Luizei ci unei alte fete, neidentificată încă.

Sigur, scenarii fantastice se pot face. Cum ar fi, de pildă, că tot cazul Caracal este o uriașă manipulare legată de alegerile prezidențiale din decembrie. Că, la un anumit moment, foarte bine calculat, cele două fete vor apărea vii și nevătămate grație unui salvator providențial care, prin acest miracol, va mătura totul în cale și va ajunge la Cotroceni.

Să ne păstrăm însă în limitele rezonabilului. Și să așteptăm explozia de reabilitare a investigatorilor. Căci, aceasta, se va produce cu certitudine. La câtă frustrare, câtă obidă, câtă rușine au acumulat în toate aceste săptămâni în care jurnaliștii s-au jucat de-a Sherlock Holmes (de multe ori cu succes și audiențe  record) și le-au dat cu tifla, trebuie să vină și momentul revanșei criminaliștilor, a procurorilor DIICOT, a reprezentanților celorlalte instituții cu musca pe căciulă. Și atunci vom afla detaliile cu adevărat cruciale, care vor clarifica multe, vor schimba luminile și umbrele care ne zăpăcesc în prezent.

Când vor începe să se scurgă în presă listingurile telefoanelor lui Dincă și a celor din anturajul lui, înregistrările unora dintre discuțiile purtate între aceștia, descoperiri din casa groazei păstrate cu sfințenie la secret de investigatori, declarațiile unor martori, vom constata, sper din tot sufletul, că încă mai avem prin instituțiile cheie specialiști onești și dedicați care acum tac, dar fac.

În încheiere o nedumerire. Am văzut, într-o emisiune recentă a Sorinei Matei, ce latifundii uriașe dețin în zona Caracal, Vișina, Slatina, parlamentarii de Olt ai PSD. De aici până la conexiuni ale acestora mai mult decât dubioase cu clanurile de interlopi locali (care acum sunt în centrul atenției grație cazului Caracal) distanța pare milimetrică. Mă întreb încă o dată: dece, nici președintele Iohannis, nici liderii PNL ori USR, nu intră la rupere să-i culpabilizeze pe aceștia (cum au făcut de atâtea ori cu lideri PSD, și pentru mize mult mai mici) și preferă să tacă?

Aici, în această atitudine de pasivitate a celor mai aprigi dușmani ai PSD, se ascunde ceva. Un secret și un răspuns.

Secretul pare al lui Pollichinelle. Răspunsul, în schimb, nu pare ci este unul nuclear.

http://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2019/08/Alexandra.jpghttp://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2019/08/Alexandra-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialealegeri prezidentiale,cazul Caracal,Luiza si Alexandra,procurorii DIICOT,retele prostitutie,trafic fiinte viii  Și eu cred că ancheta de la Caracal nu mai poate fi deturnată în esența ei. E posibil ca unii, în disperarea lor, să mai încerce mușamalizări pe la colțuri. Totuși, sub presiunea mass media, tăvălugul de informații și dezvăluiri care s-a pus în mișcare pare a fi de...Blog politic si polemic