Scorul acestui articol
[Total: 39 voturi. Media: 4.8]

 

Unul dintre cuvintele de care s-a abuzat în România post-comunistă într-un mod crunt demagogic este cuvântul „reformă”. Reformarea clasei politice, reformarea justiției, reformarea învățământului, reformarea societății, în general, au fost sloganuri nelipsite din retorica politică a ultimilor 28 de ani. Culmea e că și azi cuvântul „reformă” este unul de mare actualitate, ceea ce arată că el nu a fost nici compromis dar nici tradus în fapte.

Impresia mea este că, odată ajunși la putere, cei mai mulți dintre „victorioși” chiar se gândesc la realizarea unor reforme, dar nu dintre acelea care să emancipeze societatea, spre binele general, ci dintre cele capabile a le reflecta lor, în beneficii directe, succesul de carieră.

Domnul Klaus Iohannis nu s-a abătut de la regulă. A spus-o în multe intervenții, poate nu mereu cu aceleași cuvinte, dar, clar, cu același fond: „Prioritatea mea este să reformez actuala clasă politică, să construiesc o clasă politică mai bună…”.

Apoi, prin acțiuni mult comentate, ne-a și demonstrat cum înțelege să atingă aceste deziderate: preluând fără crâcnire, la punct și virgulă, mesajele și metodele instituțiilor de forță create de predecesorul său și care acum îi jură lealitate domniei sale.

Continuarea luptei anticorupție figura la loc de cinste. Adică susținere totală pentru DNA, libertate deplină, din partea președinției, pentru a perpetua ceea ce a început și anume: fabricarea de dosare la comandă politicienilor și oamenilor de afaceri incomozi, ținerea în nelucrare a unor dosare care ar fi putut șubrezi încrederea populației în sistem. Și, în plus, imunitate totală pentru Laura Kovesi, în ciuda demonstrării de către mass media a numeroase abuzuri făcute de instituția pe care o conduce, sfidând scandalul plagiatului (de numai 4%…) și gravele dezvăluiri făcute de Sebastian Ghiță și Dan Andronic.

Președintele a susținut cu aceeași înverșunare și metodele SRI de a reforma clasa politică românească: utilizarea mișcărilor de stradă amplificate prin manipulări profesioniste pe Facebook, transformarea peste noapte a unui NGO de buzunar (USB) într-un partid parlamentar (USR) pe care l-a umflat cu toți steroizii de care e capabil un serviciu secret etc. etc. etc.

Evident că, și de această dată, cuvântul „reformă” a rămas fără conținut. Reforma în justiție s-a transformat într-o nouă gogoașă propagandistică pe care populația, prin prisma dezvăluirilor recente de presă, a taxat-o printr-o scădere cu peste 30% la capitolul încredere, iar reforma clasei politice  și-a găsit, în Nicușor Dan și partidul său de habarniști și veleitari,  niște excelente caricaturi ale noului om politic, visat de Klaus Iohannis și întrupat, simbolic, în rotofeiul, somnorosul și bahicul senator USR Mihai Goțiu.

În toată această aglomerare de reforme eșuate, pe care politicienii români o alimentează de 28 de ani încoace, și-a făcut apariția, din ce în ce mai conturată în ultimele luni, o speranță de reformă autentică. Pentru că, ce altceva poate însemna o reformă autentică, a unui sistem cu metastaze profunde, decât extirparea răului din rădăcină.

Speranța extirpării din rădăcină a putregaiului, a răului bazal care nu a lăsat din ghearele sale România nicio clipă după evenimentele din decembrie 89, este valul incredibil de dezvăluiri, de revelații devastatoare venite din interiorul sistemului ocult de putere.

Cine este răul bazal cred că s-a ințeles destul de bine până acum. Ne-a vorbit despre el președintele Emil Constantinescu, prin celebrul său suspin de neputință „m-a învins sistemul”. Apoi a explicat: sistemul înseamnă prelungirile, continuările până în prezent ale securității ceaușiste. Și președintele Băsescu recunoaște azi, mai de voie mai de nevoie, că sediul ideologic și motorul puterii oculte care strivește în prezent România sunt plasate în fibra avidă de putere totală a SRI și a armei sale de șoc, DNA.

Suntem confruntați cu un rău care vine din trecutul cel mai negru al României moderne, din perioada comunismului totalitar.  A fost atât de greu de luptat cu el până acum  pentru că era, pe cât de infiltrat peste tot, pe atât de ermetic închis. Nu aveai de unde să-l apuci. Lipsea fisura.

Ca în celebrele dominouri, însă, este suficientă o singură breșă majoră, dizlocarea din mecanism a unei singure piese esențiale, ca totul să înceapă a se prăbuși.

Credința mea, adică mai mult decât o simplă speranță, este că un efect de domino, capabil să pună la pământ oribilul sistem ocult care s-a tot regenerat și consolidat în România după decembrie 1989, a fost declanșat printr-un cuplu de 3 forțe. Cărora, în desfășurarea de evenimente, este foarte probabil să li se mai alăture și altele.

Cele trei forțe declanșatoare sunt, în ordinea apariției lor, următoarele: operațiunea Black Cube, autodenunțul lui Sebastian Ghiță cu avalanșa de dezvăluiri care a decurs din el și serialul, din ce în ce mai substanțial, al lui Dan Andronic, „Noi suntem statul”.

Dezvăluirile lui Dan Andronic, din episodul de azi, referitoare la arhiva SIPA, mi se par de o gravitate uriașă. Ele anunță escaladarea la un nivel de forță distructivă fără precedent a confruntării dintre statul ocult și demascatorii săi. De data asta chiar se merge la rădăcini. Căci se vede limpede seva urcând din procuratura securisto – ceaușistă, prin odraslele ei de prelungire peste discontinuitatea din 1989, Monica Macovei, Raluca Prună, Laura Kovesi, până în zilele noastre, până la dosare de procurori și judecători compromiși, deci șantajabili.

Un pilon al odioasei construcții SRI – DNA – ÎCCJ este pe cale de a fi dinamitat. Nu știu câți alți astfel de piloni mai susțin șandramaua, dar dauna va fi majoră.

Și totul, pentru mentinerea în funcție, cu orice preț, a unei persoane deja compromisă în ochii opiniei publice.

Dar, oare, chiar „cu orice preț”? Principiul lestului să nu functioneze în acest caz? Mai ales la niște instituții – fiară, cu un dezvoltat instinct de conservare, cum sunt serviciile secrete ori cele de protecție ale înalților demnitari? Mă cam îndoiesc. Există limite de flotabilitate. Când barca începe să ia apă te descotorosești de lest. Dacă nu cumva optezi pentru o sinucidere în grup.

Cred că, deja, la anumite niveluri înalte de putere, frecvența și gravitatea dezvăluirilor compromițătoare despre statul paralel creează frisoane și urgentează decizii.

Să mai stopezi avalanșa dezvăluirilor, odată declanșată, pare imposibil. S-a încercat cu Black – Cube, a apărut Sebastian Ghiță. S-a încercat și cu acesta, iată-l pe Dan Andronic. Deja materialele compromițătoare au fost multiplicate și transmise către atâția potențiali demascatori încât sita nu mai poate fi cârpită.

Să rămâi pasiv, fugind de explicații și sperând ca focul să se stingă de la sine, ar fi nu doar o naivitate ci și asumarea unui imens risc: acela de a arde cu toții. La cei foarte puternici mă refer.

Singura soluție de autosalvare, pentru cei de la pupitrul de comandă al țării care nu au fost direct implicați în ingineriile oculte ale sistemului de putere paralel și ilegitim este să scape cât mai urgent de Laura Kovesi și de camarila ei de la DNA. Iar când spun urgent mă refer la săptămâni, poate chiar zile.

Evenimentele evoluează galopant.

Ce bine ar fi ca, în urma lor, în imensul gol ce va fi lăsat de dispariția epavelor „sistemului”, să se poată construi ceva nou și sănătos.

Până atunci, însă, așteptăm golul!

Contele de Saint GermainEditorialeautodenuntul lui Sebastian Ghita,efectul de domino,Emil Constantinescu m-a invins sistemul,institutii de forta,lupta anticoruptie,noi suntem statul,operatiunea Black Cube,partid de buzunar (USR),reforma,reformarea justitiei,serialul lui Dan Andronic,SRI - DNA,SRI - DNA - ICCJ  Unul dintre cuvintele de care s-a abuzat în România post-comunistă într-un mod crunt demagogic este cuvântul „reformă”. Reformarea clasei politice, reformarea justiției, reformarea învățământului, reformarea societății, în general, au fost sloganuri nelipsite din retorica politică a ultimilor 28 de ani. Culmea e că și azi cuvântul „reformă” este unul...Blog politic si polemic