Pe cine are Dragnea la mana? Pe Kovesi sau pe Iohannis?
Există în politica românească de azi o serie de enigme a căror dezlegare pare a fi interzisă muritorilor de rând ca noi. (more…)
Golul de dinaintea reformei adevarate
Unul dintre cuvintele de care s-a abuzat în România post-comunistă într-un mod crunt demagogic este cuvântul „reformă”. Reformarea clasei politice, reformarea justiției, reformarea învățământului, reformarea societății, în general, au fost sloganuri nelipsite din retorica politică a ultimilor 28 de ani. Culmea e că și azi cuvântul „reformă” este unul de mare actualitate, ceea ce arată că el nu a fost nici compromis dar nici tradus în fapte. (more…)
Cum s-au falsificat alegerile din casa lui Oprea
Traian Băsescu, un foarte bun comunicator și manipulator când e strâns cu ușa, are tehnicile lui preferate de aburire a auditoriului. Pe care le alternează în funcție de miză și conjunctură, cu o îndemânare de expert în alba – neagra cu multă practică la activ. Una dintre aceste tehnici este NU să contrazică acuzele dure care i se aduc, NU să le nege, ci să le răstoarne pur și simplu în capul acuzatorului, printr-un contraatac viguros, să i le întoarcă cu o virulență și mai mare, dar încărcate cu sarcină contrară. (more…)
Zidul de protectie din jurul Laurei Kovesi se transforma, pe zi ce trece, intr-o temnita
Așa mobilizare de forțe pentru apărarea unui om care, departe de a fi victima cuiva, face el victime nevinovate cu ghiotura, nu mi-a mai fost dat să văd de pe vremea lui Ceaușescu. Este ceva cu totul și cu totul neromânesc. Efectul experimentării unei fantezii alogene, al unui transplant hazardat, făcut la plezneală, fără a se lua în calcul anticorpii. După ce semnele respingerii transplantului au apărut, s-a recurs la perfuzii și aparate! Aparate de stat și diplomatice. Acesta este stadiul în momentul de față. Doamna Laura Kovesi era prea tânără, la numire, pentru a se întreba și a înțelege ce se întâmplă și de ce tocmai ea. Injectată din abundență cu hormonii puterii, i s-a părut că ascensiunea ei galopantă ține de firesc și nicidecum de un experiment malformant. Acum, cel mai probabil, constată pe propria-i piele efectele secundare. Ar vrea să se retragă dar nu este…
Bine ai revenit in lumea reala, Sebastian Ghita
Începusem să cred că l-au mierlit! V-aş fi explicat ce mă-mpingea spre astfel de gânduri negre dar nu mai e cazul. Trăieşte, vorbeşte, va vorbi, iar clarificările aduse de arestarea sa elucidează, deja, o parte din enigme. (more…)
Sebastian Ghita si Dan Andronic, gurile de tun ale lui Traian Basescu
Într-un articol (aici) pe care l-am publicat recent pe acest blog, articol intitulat „Ministrul justiției a procedat inteligent”, concluzionam: „Și mai are un avantaj mutarea de așteptare a domnului Toader: ea va genera, inevitabil, noi dezvăluiri, din ce în ce mai grave, despre Laura Kovesi. Până când aceasta, cu tot sprijinul planetar de care se bucură, își va da singură demisia”. (more…)