Scorul acestui articol
[Total: 8 voturi. Media: 3.9]

La această întrebare există un răspuns politic È™i unul artistic. Răspunsul politic este: pentru că nu face parte din gaÈ™că. Răspunsul artistic este: pentru că nu are egal, ca romancier român în viață, printre „žgloriile” găÈ™tii.
Orice observator documentat È™i onest al fenomenului politico „“ literar apărut după decembrie 1989 în România, fenomen inflamat la paroxism în pestilențialul deceniu băsist, nu se poate să nu fi sesizat ca pe o dominantă deloc artistică luptă acerbă pentru influență È™i supremație în rândul scriitorilor. O luptă dusă de unii reprezentanți ai acestora cu o încrâncenare È™i mijloace dintre cele mai subversive, proprii mai degrabă clanurilor stăpânite de morbul căpătuielii decât unei bresle elitiste.
Cu un oportunism nu îndeajuns valorificat sub regimul CeauÈ™escu, cu iscusința cameleonică de a se înfățiÈ™a mai repede È™i mai bine decât alții drept persoanele potrivite înnoirii, o mică famiglie cu bună ureche muzicală a È™tiut să-È™i acordeze prima instrumentele la corul popular iscat de tumultul revoluției din 1989. Un membru a ajuns Ministrul Culturii, apoi Ministru de Externe, apoi Consilier Prezidențial, celălalt a scris un patetic Apel către Lichele. După care totul s-a aliniat cuminte sub comanda ori sub influența lor, la nivelul la care trebuia, ca-n vasele comunicante: fosta Editură Politica, CNSAS, ICR, Colegiul Noua Europa, Dilema Veche. Un arsenal de îngenunchiat chiar È™i marea literatură sud „“ americană, nu doar pe micii veleitari autohtoni, când vine vorba de număr de titluri È™i evenimente conexe plătite de la buget sau prin stipendii oculte. Toate materiile prime, delicatesele È™i ingredientele pentru o masă bogată, pe măsura rafinaților aspiranți la „žmarea crăpelniță”, erau astfel asigurate. Cu o singură condiție: solidaritate internă fără fisură.
În aceste condiții gaÈ™ca de profitori s-a constituit la minut. Printre grăbiții la bucate s-au înființat, cu ifose de ghiftuiți blazați, atât condeie de lux ca Mircea Cărtărescu È™i Horia Roman Patapievici cât È™i impostori gălăgioÈ™i ca Vladimir Tismăneanu È™i Mircea MihăieÈ™.
MaÈ™inăria pusă la punct pentru breasla scriitorilor reconstituia în mic societatea feudală: jupâni È™i rumâni. Jupânii, cei puțini, „ž aleÈ™i” È™i „žde-o credință”, aveau editura lor (Humanitas), ziarele lor (Dilema Veche, Revista „ž22″, Evenimentul Zilei), care îi tipăreau în ediții È™i cu onorarii mai ceva decât au fost vreodată onorați „žprincipii de la Junimea”; în plus aveau È™i puÈ™culița numită ICR care le asigura traduceri È™i promovări internaționale pe sprânceană. Rumânii, cei mulți È™i fără naÈ™ în suflet, erau condamnați la rigorile crizei È™i ale nemiloasei economii de piață.
Dar valoarea literară nu joacă niciun rol? Ba da! Însă doar atunci când convine. Domnii PleÈ™u È™i Liiceanu îi ironizează pe toți criticii care nu au o operă comparabilă cu a lor descalificându-i, prin însăÈ™i această lipsă, de la dreptul de a avea dreptate È™i chiar de a primi un răspuns. În schimb, atunci când criticile le vin din partea unor „žincontestabili” precum Herta Muller sau Adam Michnik, criteriul valorii È™i al notorietății nu le mai este favorabil È™i atunci îl ignoră cu seninătate È™i cu argumente non-valorice. Pur È™i simplu se declară neînțeleÈ™i È™i victime.
În acest punct se reface joncțiunea cu titlul.
Nicolae Breban este un romancier uriaÈ™. Pe lângă care Mircea Cărtărescu întruchipează aspirantul încă în faza de căutare a propriei identități, cu cartilagiile stilistice abia începând să se osifice.
În 1968, când a apărut romanul „žAnimale bolnave”, eram în anul I de facultate. Dormeam cu cartea asta sub pernă pentru că uneori, noaptea, simțeam nevoia să recitesc anumite pasaje ce-mi dădeau insomnii. Impactul, mai ales asupra tinerei generații, a fost unul alarmant pentru zbirii epocii. Ediția a doua a romanului a fost publicată la mai puțin de un an de zile după prima. La doar 34 de ani Nicolae Breban avea să se instaleze pentru decenii, alături de prietenul său Nichita Stănescu, pe locurile de onoare din sufletele generației lor de cititori.
Au urmat cărți geniale. Îngerul de Gips, Bunavestire, Don Juan, Drumul la Zid sunt tot atâtea repere într-o lume stranie, care nu are nimic de-a face cu românismul (în depreciatul său sens din comunism) dar care, totuÈ™i, sunt atât de artistic pornite dinspre specificul nostru național spre universal.
Revin la comparația cu Mircea Cărtărescu. Pe care „žgaÈ™ca” l-a transformat în eternul È™i unicul candidat al nației la Nobelul pentru literatură. Orice unitate de luptă are nevoie de un stindard. Ei, comandamentul găÈ™tii, care luptau să controleze industria literară românească, l-au ales să fluture, pentru victoria lor, pe acest scriitor inițial tânăr, mai apoi îmbătrânit în tinerețe de atâta aÈ™teptare È™i aÈ™teptări. Promițător, nimic de zis, dar mereu împiedicat să confirme de elogii premature.
Cum să nu-i deranjeze că în afara angrenajelor lor atât de bine gresate cu propagandă, suport politic È™i orgoliu elitist apare un nume, Nicolae Breban, care-i surclasează la operă È™i care, dezastru, este numit onorific în fruntea unei instituții pe care, până de curând, au jupânit-o ei?
Neavând cum să-l întreacă la operă (chiar de i-ar fi adăugat lui Cărtărescu pleÈ™i È™i liiceni) s-au gândit să-i aplice tehnici de demolare securistică deprinse de la marele lor model de luptător anticomunist, Traian Băsescu. Și-au mobilizat toți lătrăii din presă să-l atace pe Nicolae Breban la trecutul lui de „žturnător”. S-au dezgropat niÈ™te acuzații formulate de „žprietenii” din „žgaÈ™că”, pe vremea când aceÈ™tia făceau parte din CNSAS, conform cărora ar fi fost turnător al Securității.
Ieri, în România Liberă, doamna Sabina Fati, o binecunoscută cutie de rezonanță a unor instituții ventriloce, semnează un articol intitulat „žDe ce avem nevoie de turnătorul Breban?”. Tot articolul este un pretext pentru a mai publica o dată un fragment de stenogramă care pare a-l incrimina pe incomodul scriitor.
Un lucru dă de gândit: din moment ce respectiva stenogramă a stat È™i pe masa judecătorilor de la ÎCCJ, care au decis irevocabil (pe data de 18 iunie 2014, deci sub regimul Băsescu) că „žscriitorul Nicolae Breban nu a fost colaborator al Securității”, cui să dăm crezare? Doamnei (gradu”™) Fati, cu fragmentele ei incomplete È™i scoase din context sau instanței supreme (care numai de antibăsism nu ar putea fi suspectată la momentul la care a pronunțat decizia)?
De-asta spun: Nicolae Breban deranjează grav. Iar eu, când se fac gesturi publice importante, sunt foarte atent să văd pe cine deranjează. Dacă au deranjat gaÈ™ca, atunci e bine.

Contele de Saint GermainEditorialeAdam Michnik,andrei plesu,Animale Bolnave,apel catre lichele,Bunavestire,CNSAS,Colegiul Noua Românie,Dilema Veche,Don Juan,Drumul la zid,Editura Humanitas,Editură Tehnică,EVZ,Gabriel Liiceanu,gasca,Herta Muller,Horia Roman Patapievici,ICCJpestilentialul deceniu basist,ICR,Ingerul de Gips,Junimea,Mircea Cartarescu,Mircea Mihaies,Nichita Stanescu,Nicolae Breban,revista 22,Romania Libera,Sabina Fati,Vladimir TismaneanuLa această întrebare există un răspuns politic È™i unul artistic. Răspunsul politic este: pentru că nu face parte din gaÈ™că. Răspunsul artistic este: pentru că nu are egal, ca romancier român în viață, printre 'žgloriile' găÈ™tii. Orice observator documentat È™i onest al fenomenului politico '“ literar apărut după decembrie 1989...Blog politic si polemic