Gabriel Liiceanu – o fudulie a promiscuitatii morale

  Cred că una dintre cele mai antipatizate persoane publice din România de după decembrie ’89 este, astăzi, Gabriel Liiceanu. Eu îl văd pe podium la acest capitol, devansat cu certitudine de Traian Băsescu dar, la mare luptă pentru locul doi, cu Monica Macovei.   Poate părea un pic paradoxal: ce să caute un intelectual printre generatorii de resentimente de top într-un popor îndeobşte prietenos şi îngăduitor cu înţelepţii săi? Hai, când e vorba de politicienii care i-au făcut viaţa amară şi ţara de ocară, mai treacă meargă. Dar un intelectual? Ciudat. Explicaţia vine dintr-o particularitate a românilor pe care unii o critică, alţii o laudă: ei sunt extrem de toleranţi cu greşelile aproapelui dar se enervează şi devin aprigi la mânie când cineva îi ia de proşti şi face pe deşteptul încercând să-i ducă cu vorba. Au şi ei bâzdâcul ăsta. Atâta vreme cât scria cărţi neutre şi poza…
continuare...

Lumina vine de la Păltiniș

Numele „Păltiniș” și-a depășit de mult rezonanța pur geografică. Prin șansa de a fi fost asociat ultimilor ani de viață și creație ai filozofului Constantin Noica, a devenit un simbol cultural. O destinație de patrimoniu. Schitul și Casa Memorială ce păstrează printre noi spiritul acestui sfânt laic îndeamnă la ieșirea din tiparele societății consumiste și la căutarea, în sinele profund și ascetic, a adevăratului rost pe lumea asta. (more…)
continuare...

Apel către livrele

  (Comentariu postat la articolul publicat în EVZ din 19 august 2010 de  Vlad Stoicescu şi intitulat “ Asasinul de la Cotroceni”. Puteţi citi articolul accesând linkul ) Motto Ard ofrandă pruncii ţării. Noi, ca telespectatorii. Preşedintele ce face? Preşedintele se tace! Au trecut trei zile şi patru morţi iar preşedintele nostru jucător tace. Probabil că este în concediu şi nu poate fi deranjat. Sau trebuie să promulge nişte legi importante şi nu are timp de bagatele. Ca la inundaţii. Ar fi putut să vorbească un minut, din buncărul lui securizat dacă în lume îi e frică să mai iasă. Să-şi exprime atât: compasiunea. Să ne mai arate o lacrimă, din ochiul “albastru ca un bob de piper”, ca pe vremea când îl plângea pe Stolo. Să ne dea o speranţă că încă îi mai pasă, că ceea ce se spune despre el, cum că ar fi început să urască…
continuare...