Editoriale

O domnie peste trei timpuri

Am încercat de multe ori să-mi închipui că păşesc pe acelaşi trotuar cu Mihai Eminescu. Câţiva paşi în urma lui, atât cât să nu-l deranjez, dar, totuşi, suficient de aproape ca să-l observ neretuşat, să-i simt aura, să-l adulmec, să-i aud paşii şi să mă pot amăgi cu gândul că, o clipă, am respirat acelaşi aer cu el. (mai mult…)
continuare...

Eu cred…

  Motto Eu cred că pământul e plat asemeni unei scânduri groase, că rădăcinile arborilor îl străbat atârnând de ele-n gol, cranii și Nichita Stanescu Laus Ptolemaei (Câmp)   Eu cred că Sebastian Ghiță este în arest doar cu vorba. Tot gândindu-mă la el È™i la ce È™tie, mi-a apărut în minte păzit ca o comoară. L-a văzut cineva după gratii? Nu! Eu l-am văzut, cu imaginația mea, într-un apartament luxos, securizat, îmbietor la mărturisiri. Păzit, e drept, mai ceva ca Edward Snowden, dar arătându-i-se respectul cuvenit unei mari enigme, nedezlegată încă. Unui mare zăcământ, pe cale de a fi exploatat. (mai mult…)
continuare...

Eu cred!

  MOTTO Eu cred ca pamintul e plat asemeni unei scinduri groase, ca radacinile arborilor il strabat atirnind de ele-n gol, cranii si oase, ca soarele nu rasare mereu in acelasi loc si nici nu rasare acelasi soare, ci tot altul dupa noroc mai mic sau mai mare. Eu cred ca atunci cind sint nori nu rasare nimic, si ma tem ca s-a sfirsit definitiv cu sirul de sori lunecind dinspre iad spre eden. Atunci trimit pasari dresate cu ochiul bun si cercetatoare, care sa-mi spuna-ncotro trebuiesc indreptate cimpiile, sa-ntilneasca alt soare. (Nichita Stănescu "“ Laus Ptolemaei "“ Cîmp) (mai mult…)
continuare...

Citate de duminică

Despre scris Scriam și eram plin de mândrie: eram un Dumnezeu care făcea ce voia, prefăcea realitatea, o modela după cum dorea; amesteca adevărul și minciuna indisolubil împreună, nu mai era adevăr și minciună: era un aluat moale pe care îl frământam și îl modelam după cum îmi dicta fantezia, fără a cere încuviințarea nimănui "“ Nikos Kazantzakis Cuvântul a fost pesemne la încdeput un simbol magic, care cu trecerea timpului s-a tocit. Menirea poetului ar putea fi aceea de a-i reda cuvântului, măcar în parte, puterea dintâi, acum ascunsă. Orice vers ar avea două îndatoriri: să comunice un fapt precis și să ne atingă fizic, precum apropierea mării "“ Jorge Luis Borges În ziua în care am descoperit că tot ceea ce îmi plăcea cu adevărat era să povestesc istorii, mi-am propus să fac tot ce-mi stă în putință spre a-mi îndeplini această dorință. Mi-am spus: aceasta este vocația…
continuare...