Scorul acestui articol
[Total: 35 voturi. Media: 4.9]
Onestitatea este, înainte de toate, o afacere a sinelui cu sine. Soluții corecte, în absolut, nu există. Totul depinde de un sistem de referință care variază de la individ la individ. Fiecare cu propriile lui coordonate de onestitate, fiecare cu propria lui dreptate.

Am ajuns la o mica aniversare. Articolul “Abolirea șmecherească a democrației în România” este, după evidența mea, al 100-lea publicat în Cotidianul. Din cele peste 1000 publicate, în total, pe blog.

Principala mea dorință, în tot acest demers paralel cu viața mea profesională, a fost să rămân pe cât posibil onest față de mine însumi. Să scriu ce cred, ce simt într-un anumit moment, chiar dacă asta înseamnă/a însemnat, de multe ori, să mă contrazic, să recunosc că am fost naiv sau superficial sau orbit sau prost.

Vă mărturisesc, sub același imperativ al onestității ca rost al acestei pierderi de vreme (și numesc pierdere de vreme miile de ore în care, probabil, aș fi putut să fac ceva mai bun decât să scriu lucruri pe care nu mi le cerea nimeni și care au fost total lipsite de componentă materială) că nu regret forma de irosire aleasă. Am scris pentru că mă împingea ceva din lăuntrul meu să o fac (unii numesc asta egoism, alții narcisism), pentru că aveam de recuperat o restanță morală de pe vremea comunismului, aceea de a nu mă fi opus atunci răului în proporție rezonabilă cu dimensiunea acestuia.

Există un microb al scrisului așa cum există microbi ai tușitului, ai scărpinatului, ai transpiratului. Și mi-am zis că, dacă tot l-am luat și nu i mă pot opune, măcar să-i dau și-un mic folos: acela al unor confesiuni din fugă, ca niște fotografii neretușate. “Așa”-ul clipei!

E o aventură să practici, pe un blog politic și polemic, genul acesta de… spontaneitate. Pentru că blogul este un mediu închis, care presupune mult conservatorism. Aici se adună oameni care așteaptă mereu confirmări. Deîndată ce le-ai sărit afară din așteptări, te taxează.

Actorii politici pe care-i comentez (și-i comentăm) sunt inegali. De-asta, eu nu am cum să fiu liniar la fluctuațiile lor. Johannis, Ponta, Tăriceanu oscilează între bine și rău cu frecvențe derutante, umane. În consecință, ba îi laud, ba îi critic. Singurul constant e Băsescu. Motiv pentru care nici eu nu-l pot trata nuanțat. Căci el nu mai are nimic uman. A devenit în totalitate fals, artificial, construit ca o negare a autenticului.  E diavolul în persoană.

Cu prilejul acestei aniversări de parcurs, dacă tot am luat-o pe poteci personale, vreau să adresez și niște mulțumiri: cititorilor mei fideli de pe blog (cu o mențiune speciala pentru @Garfield și cu oarece nostalgie după @Radu), prietenilor (puțini, dar cu atât mai valoroși) de pe Facebook și colegilor de la Cotidianul care, fără a ne fi cunoscut vreodată, au ales să mă considere unul de-al lor.

Și mai vreau să le mulțumesc și celor care mă critică apreciind că aș fi omul lui Voiculescu, al A3 (chiar dacă aș fi, dar nu sunt, nu aș găsi nimic rușinos în asta), admirator de PSD sau de  Gabriela Vrânceanu Firea. Stilul simplificator, de a mă judeca, al acestor critici adaugă valoare neatârnării mele iar vehemența lor dovedește că articolele pe care le public nu rămân chiar fără ecou.

În fine, un cuvânt pentru cineva care m-a bălăcărit în cel mai gitan mod de când funcționează acest blog, @Emigrant. Trebuie sa marturisesc o oarece simpatie pentru acest personaj, resident in Germania. Nu sufăr de sindromul Stockholm și nici de deviații de altă natură. Pur și simplu, uneori omul este amuzant. Și, desi mă asigură în mod repetat de constantul și contondentul său dispreț, constat că încă mă citește. Și mă comentează. Într-un limbaj ce nu-mi permite să-l și public dar, vorba unui personaj de marcă, “asta este”! Așteptăm vremuri mai așezate și texte mai puțin injurate.

Contele de Saint GermainEditoriale@emigrant,@Garfield,@Radu,Antena 3,Cotidianul,Dan Voiculescu,Gabriela Vranceanu Firea,Johannis,microbul scrisului,narcisism,onestitate,Ponta,PSD,sindromul Stockholm,TariceanuOnestitatea este, înainte de toate, o afacere a sinelui cu sine. Soluții corecte, în absolut, nu există. Totul depinde de un sistem de referință care variază de la individ la individ. Fiecare cu propriile lui coordonate de onestitate, fiecare cu propria lui dreptate. Am ajuns la o mica aniversare. Articolul...Blog politic si polemic