Scorul acestui articol
[Total: 21 voturi. Media: 4.6]

Ce ne mai place să ne dăm vigilenţi şi de nedus de nas. Ce ne mai place contrasensul faţă de direcţia turmei. Cum apare în societate o tendinţă de favorabilitate mai inchegată pentru o idee, o actiune sau un om, cum intervin minţile luminate şi intransigente din presă ori din politică să dea colţul draperiei la o parte pentru a ne dezvălui cum stau cu adevărat lucrurile: realitatea rea din spatele aparenţelor bune.

Lenea lui Iohannis a devenit proverbială. Un clişeu! Domnul preşedinte atât de mult ne-a obişnuit în cei 9 ani de domnie cu inacţiunea şi comodităţile sale, cu apetitul său provincial pentru o luxurianţă ostentativă şi onoruri deşănţate, încât nimeni nu se mai miră de ce nu face şi de ce face. Voiaje inutile ţării pe toate continentele planetei în avioane private de lux, cu costuri exorbitante, participări de figuraţie, strict pentru poza de grup, la reuniuni internaţionale… Nu comunicare cu poporul despre grijile momentului, nu implicare în negocieri sensibile despre război, ostatici, compatrioţi care au nevoie de ajutor. Tot ce presupune nopţi nedormite, efort intelectual şi fizic, riscuri asumate îi repugnă. Îl interesează doar nivelul său de serenitate şi admiraţia neţărmurită a primei doamne pentru ce minunăţii îi oferă partenerul ei atât de bine ales.

Dar, în contradicţie cu lenea lui Iohannis, a început să se manifeste în ultima vreme un lucru pe care vigilenţii de care vorbeam la început îl consideră la fel de rău: hărnicia lui Ciolacu.

Greii de la Antena 3, Ion Cristoiu, Cornel Nistorescu (mă mir că încă tace pe subiectul ăsta CTP) au descoperit şi ne dezvăluie degrabă şi cu miştourile de rigoare secretul lui Polichinelle: că Marcel Ciolacu e, de fapt, în campanie electorală. Şi că de asta e atât de “argint viu”, “ubicuu”, “fomist de putere”, pentru că îşi pregăteşte candidatura la preşedinţia României.

“Noi nu suntem proşti – zic acestia –  ne dăm seama de adevăr: baie de mulţime cu repatriaţii în avion, păpuşi dăruite copiilor scăpaţi din infern, imaginea salvatorului care, în miez de noapte, neras şi încercănat laudă celula de criză de la MAE (deci, indirect, se laudă pe sine) etc”.

Domnilor, desigur că nu sunteţi proşti şi desigur că acţiunile lui Marcel Ciolacu corespund perfect unui proiect electoral evident. Dar, vă rog, explicaţi urmăritorilor voştri cum e mai bine: ca Iohannis sau ca Ciolacu?

E rău că Iohannis călătoreşte cu avion privat de lux dar la fel de rău este şi că Marcel Ciolacu zboară la clasa economy. Scrie Cornel Nistorescu: “Niște  excese ale foamei de publicitate ale unui om care  își trădează și foamea de putere. Marcel Ciolacu din piețe, Ciolacu din clasa economy”.

Domnule Nistorescu, cu toată simpatia pe care v-o port, ce-aţi fi vrut? Ca într-un avion cu oameni speriaţi, care au lăsat în urmă rude, agoniseala de-o viaţă, iadul, domnul Ciolacu să călătorească la clasa business? Sau să nu vorbească cu pasagerii? Sau să interzică presei să-l filmeze şi popularizeze?

Răzvan Dumitrescu şi Mircea Badea se întrebau în aceeaşi cheie ironică: “De fapt, ce-a căutat Marcel Ciolacu la Bagdad? S-a întâlnit el cu înalţi demnitari egipteni? Fără el, acolo, românii n-ar mai fi fost repatriaţi? El i-a salvat sau cei din instituţiile celulei de criză din România?”

Îi contra-întreb pe cei doi: era mai bine dac-ar fi procedat precum Klaus Iohannis? Să plece la golf sau să-şi organizeze protocoale recreative? Şi cum nu are niciun merit în eliberarea românilor din Gaza? Dar MAE, SRI, armata, TAROM-ul, celelalte entităţi participante la celula de criză nu au acţionat sub coordonarea sa ca prim ministru?

Una-i una, alta-i alta: că toate aceste acţiuni au avut şi un profund caracter electoral este foarte adevărat. Dar şi că au avut efecte pozitive, atât pentru moralul refugiaţilor cât şi pentru percepţia generală (la nivel intern şi internaţional) este la fel de adevărat.

Nu m-aţi auzit până acum lăudându-l pe Marcel Ciolacu şi nici nu sunt un fan al domniei sale. Faptul, însă, că propune un tip de politician activ, prezent, altfel decât gomosul şi somnolentul Klaus Iohannis, cred că e de bine şi nu de rău.

Desigur că nu stilul şi  iniţiativele (cu resort electoral sau nu) contează primordial ci rezultatele. Dar, chiar şi la acest capitol, trebuie să recunoaştem, domnul Ciolacu a acumulat ceva puncte în ultima vreme.

A fost intaiul premier european care a călătorit la Tel Aviv după atentatele din 7 septembrie (lucru apreciat nu doar de presa internaţională ci chiar şi de criticii săi din România, ca fiind un semnal important de solidaritate cu Israelul).

A obţinut, printr-o vizită fulger la Kiev, recunoaşterea de către Ukraina a limbii române ca limbă oficială pentru minoritatea noastră de acolo. Ştiu, o să mi se spună că acest aspect fusese convenit înainte, cu ocazia vizitei lui Zelenski la Bucureşti, când acesta s-a întâlnit cu Klaus Iohannis. Dar, atunci, întreb: de ce nu s-a dus Iohannis la Kiev să ratifice documentul, ca între preşedinţi?

“Ciolacule, fă ca Iohannis” nu mi se pare a fi un îndemn născut din bune intenţii. Şi nici unul de urmat.

Dar să nu fim ipocriţi: campaniile electorale care urmează vor influenţa (şi e normal să influenţeze) comportamentele tuturor oamenilor politici cu vizibilitate şi cu audienţă din România. Noi, ca spectatori de pe margine şi ca potentiali “beneficiari” ai rezultatelor alegerilor de la anul, trebuie, dacă vrem să ne fie mai bine, să ştim să ignorăm promisiunile cu “vom face” şi să apreciem realizările cu “am făcut”.

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2023/11/ciolacu-avion.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2023/11/ciolacu-avion-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialeAntena 3,campanie electorala,Ciolacu,Cornel Nistorescu,refugiati GazaCe ne mai place să ne dăm vigilenţi şi de nedus de nas. Ce ne mai place contrasensul faţă de direcţia turmei. Cum apare în societate o tendinţă de favorabilitate mai inchegată pentru o idee, o actiune sau un om, cum intervin minţile luminate şi intransigente din presă ori...Blog politic si polemic