Scorul acestui articol
[Total: 72 voturi. Media: 5]

 

Un cititor de-al meu mă sfătuieşte: “…cred ca ar trebui sa abandonezi lupta asta cu kwj!
Dacă și trompeta sri Dogioiu îl face prost, cred ca e momentul sa ne focusam pe ce este important în acest moment!

Într-un fel, cititorul are dreptate. Pare a fi vorba de o luptă cu morile de vânt. Criticile la adresa lui Klaus Iohannis s-au generalizat şi s-au ascuţit în ultimele luni, dar fibrosul nostru preşedinte le răspunde tuturor impasibil şi monoton: “în weekend mă duc la stadion”!

Trebuie să ne ţinem cumpătul. Această plutire senină a preşedintelui peste ceea ce pare a fi dezastrul ţării dată lui în grijă, indică o nebunie undeva. Sau la noi, agitaţii de jos, sau la domnia sa, înaltul şi somnolentul salcâm.

De la o vreme se îmbracă tot mai des în alb. O face cu o insistenţă care te duce cu gândul la un mesaj. Ce vrea să ne comunice prin asta? Gangsterii tincturaţi de pe la noi îşi cumpără limuzine albe. Sigur, contează şi marca, Mercedes e preferata lor, dar principala distincţie pe care aceştia încearcă să o facă este prin culoare. La contrast înnobilant cu pielea. Dar domnul preşedinte? La contrast cu ce, oare?

Mie, personal, draparea în alb a acestui personaj imi evocă o simbolistică funestă. Mă duce cu gândul fie la Calul alb din vis, aducator de moarte, fie la caii albi ai lui Apollo, pe care, se zice, dacă-i priveşti te transformi în stană de piatră.

Urmărind ultimele apariţii publice ale “omului în alb”, chiar că-ţi vine să te ciupeşti. Am început să ne mineralizăm? A luat-o mintea noastră la vale, pe lapte de var? Sau dincolo e problema?

Ieri ne asigura că nu există nicio criză politică. Ţara funcţionează normal, Bruckental a fost un ilustru iluminist, golful este un sport popular, pe care ni-l recomandă! O realitate paralelă!

Hai să zicem că echipa de la Cotroceni, armata sa de consilieri şi vigilenţi, a fost dinadins aleasă să-i cânte în strună. Până la urmă şi ţinutul isonului e o meserie. Oamenii din nimic au ajuns granzi şi asta îi striveşte. Nu deschid gura decât cu măsură, să nu li se prelingă cufureala. “Da, şefu’”, “excelent şefu’, “aveţi un discurs grandios”, “sunteţi superb în culori papale”… – asta e tot ce-i oferă ca opinii de progres. Râuri de libidineală galbenă asortată cu gusturile lui precum îşi asortează cravata lavandă cu pupilele pervenche.

Dar nimeni, nimeni să nu-l tragă de mânecă? Or fi şi oameni cu simţul ridicolului în jurul său.

Doamna Carmen, de exemplu, când nu-i vede nimeni? Să-i spună suav, ca un răsfăţ de weekend, că nu se face cu golful la poporul acesta cum nu se face nici cu papionul! Şi că nu se face cu Câţu la braţetă cum nu se face nici cu fâşneaţa aia de oengistă despre care vorbeşte lumea!

Parcă şi lui Băsescu mai îndrăznea câte unul să-i arate cu degetul spre cer sau spre obraz când se-afunda prea mult prin smârcuri. Faţă de Iohannis se observă o nemişcare a anturajului ca de ocrotit somnul unui nou născut.

Avem savanţi, avem academicieni, avem intelectuali de nişă specializaţi în apeluri către lichele. Unde sunt discursurile lor vituperante? Dilemele lor existenţiale întru binele obştii? Setea lor de adevăr, de dreptate, de echitate? Focurile lor lăuntrice şi purificatoare? S-au epuizat? S-au consumat toate pe Dragnea, pe ciuma roşie, pe răul de ieri înlocuit cu blestemul de azi? Gata, nu mai erup conştiinţele? Ori le e ruşine să preia celebra replică “am fost un dobitoc”?

Îndemnul în alb făcut unui popor aproape negru (de supărare) de a se apuca de golf când el nici poarta bisericii n-o mai nimereşte, mi se pare de un suprarealism de balamuc. Nu mă refer atât la culoarea sanatorială ci, mai ales, la un anume desfrâu al iraţionalului. Cineva se consideră, laolaltă cu nişte figuranţi ce, chipurile, ar reprezenta poporul, într-un mare ospiciu unde poate spune orice. Şi nu se găseşte nimeni să-i înece delirul cu puţină smirnă, să-i înmoaie smintirile cu niscaiva aghiasmă.

Iată, totuşi, că zilele trecute a mijit o speranţă. Un grup de intelectuali, alţii decât cei ai lui Băsescu (slavă Domnului!), a conceput şi publicat un document – manifest – profesiune de credinţă intitulat “Declaraţia de la Bucureşti”. Îl puteţi citi aici.

Nu am găsit nimic în această Declaraţie cu care să nu fiu de acord. După mulţi ani de zbatere solitară pentru apărarea unor principii care se regăsesc acum şi în Declaraţie, după repetate dezamăgiri cauzate de lipsa de solidaritate şi de sentimentul inutilităţii, iată o iniţiativă care poate însemna ceva. Care poate genera un soi de renaştere a încrederii românilor de rând în existenţa unor lideri de opinie autentici, care să aibă forţa de a genera un val de schimbări folositoare României şi românilor.

Mă raliez şi eu, cu modesta mea voce, acestei iniţiative. Îmi asum şi transmit mai departe “Declaraţia de la Bucureşti”, îndemnându-i pe cei care m-au onorat cu încrederea lor să facă acelaşi lucru.

Nu veţi vedea aderând la “Declaraţia de la Bucureşti” tristele figuri de prim plan ale propagandei băsisto – iohanisto – haştagiste. Ceea ce este un semn bun şi ar trebui să vă convingă că aţi ales un drum corect (dacă îl veţi alege), că apele se separă.

Cât despre salcâm…?!!

Am auzit că acum, în somptuosul avion privat care îl transportă spre SUA, lucrează din greu la un alt indemn binefăcător românului de rând. Ceva de genul “dacă vreţi să fiţi viguroşi şi optimişti frecventaţi cel puţin o dată pe săptămână un restaurant “Michelin 3 stele”!

Multă sănătate îi doresc!

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2021/09/Declaratia.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2021/09/Declaratia-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialeCornel Nistorescu,costum alb,Cotidianul,Declaratia de la Bucuresti,golf,Klaus Iohannis,papion  Un cititor de-al meu mă sfătuieşte: “…cred ca ar trebui sa abandonezi lupta asta cu kwj! Dacă și trompeta sri Dogioiu îl face prost, cred ca e momentul sa ne focusam pe ce este important în acest moment!” Într-un fel, cititorul are dreptate. Pare a fi vorba de o luptă cu...Blog politic si polemic