Contestatarilor mei
Stimați colegi de forum, Încep prin a vă preveni că nu veți găsi in cele ce urmează nici jigniri, nici ironii mușcătoare, nici reproșuri. Sunteți persoane care v-ați consumat minute bune din timpul vostru liber pentru a-mi citi comentariile și, în supliment, mi-ați dedicat și alte minute, bonus, pentru a mă interpela. Că ați făcut-o criticându-mă, uneori chiar înjurându-mă, contează mai puțin. Pentru mine faptul că mi-ați acordat atenția voastră este mai mult decât măgulitor și pentru asta, fără nicio ipocrizie, vă mulțumesc. (mai mult…)
Dialogul cu sine al intelectualului
Intelectualii reprezintă o categorie socială extrem de controversată. Unul dintre elementele distinctive ale celor ce se pot numi astfel este că aceștia își găsesc mai mult timp decât ceilalți să dialogheze cu sine. (mai mult…)
Două vorbe despre colaborationism
Nicolae Manolescu, referindu-se la termenul "colaborationist", afirmă: "Nu e deloc obligatoriu ca un cuvînt să păstreze sensul primar și să trebuiască să considerăm o eroare abaterea de la acesta. Problema, în cazul de față, nu e lingvistică. Å¢ine, mai degrabă, de sociologia și de istoria culturală". (mai mult…)
Cărtărescu și complexele sale de epigon
(Comentariu postat la articolul din EVZ publicat de Mircea Cartarescu pe 19 nov. 2010 si intitulat "De partea intunecata a fortei", articol ce poate fi citit accesand linkul ) De când s-a împătimit de Băsescu, cel mai ilustru dintre cititorii săi, scriitorul Mircea Cărtărescu s-a transformat în pistolar cu cuvintele. Dar nu dintre aceia selectivi, acrobați și epici din westernurile americane, chitind musca de pe borul lat al pălăriei rivalului și apoi castrând-o cu o lovitură măiestrit învârtită de la șold. Nu. Domnul Cărtărescu a devenit și este astăzi un servil pistolar năimit, identificabil doar prin numărul său de inventar, figurant cu vocație în plutoane de execuție în masă. El nu face altceva decât să pastișeze modelul reducționisto - binar folosit de seducătorul său, adică: sau mi-ești prieten și atunci ești bun ("da, Oprea, cu tine vorbesc, te-am reevaluat"), sau mi-ești dușman și te-am ciuruit ("da, popor român, ce te…
Doamna Fati si cerneala sepiei
(Comentariu postat la articolul dnei. Sabina Fati publicat în RL din 11 nov. 2010 sub titlul " Moratoriul Paunescu pentru Romania", articol ce poate fi citit accesand linkul ) Cand Moratoriul pentru Romania propus de Presedinte redeschide scandalul Bonnie si Clyde in varianta romaneasca, adica Anastase si Voinescu numarand stafiile din Casa Poporului la vot, sare iute doamna Fati cu diversiunea Paunescu, precum sepia cu cerneala de camuflaj. Reamintesc respectuos ca in Romania nu se moare de foame si nu se va muri de frig la iarna pentru ce spune Ponta despre Paunescu ci pentru ce face regimul Basescu pentru a se mentine, impotriva vointei populare, la putere: imprumuturi sinucigase de la FMI, compromisuri antinationale cu UDMR, si o nesatioasa pofta de da drena totul, dar totul, in buzunarele clientelei portocalii, fara nici macar o masura economica onesta de redresare pe termen scurt. Cine nu vede aceasta evidenta si musca…
Nevoia de AP
Moartea lui Adrian Păunescu mi-a redeșteptat nevoia de Andrei Pleșu. De un anume Andrei Pleșu. Nu pentru că numele lor au aceleași inițiale ci pentru că, percepuți oarecum la antipozi în epocă, mi-au furnizat argumente de echilibru în cascadoriile mele de supraviețuire onestă de dinainte de "™89. De vreo doi ani incoace m-am înrolat voluntar, din exasperare, într-un război cu incredibila renaștere a stafiei totalitarismului. De data asta un totalitarism modificat genetic, de esență priapică, impus de o mână de nesățioși violatori de constituție, morală, drepturi cetățenești și buget național. În ranița corespondentului de front care am devenit, am îngrămădit revolte, frustrări, scepticism, iar, ca muniție, verbe contondente, sarcasme și necruțare față de lubricii, în permanent și declasant orgasm, ai violului național. A fost și este un vârtej, în care adesea l-am prins și pe Andrei Pleșu, vârtej iscat de suflul și balistica ripostelor mele la articole și atitudini publice…
IN MEMORIAM „“ Adrian Paunescu
Vulnerabilitatea ca drog După revoluție, AP s-a trezit bombardat cu note de plată morală pentru excesele poetului considerat de curte. Într-un celebru pamflet, Gabriel Liiceanu îl includea pe lista principalilor destinatari ai "Apelului către lichele". Vulnerabil la lapidări precum anterior la osanale, AP a căzut. Repetat. Niciodată însă în genunchi.  Ridicările i-au fost lente și incomplete. Povara recursului la trecut, activată de inamicii săi ori de câte ori încerca să cucereasca prezentul, părea implacabilă ca o fatalitate. Până când poetul a aflat că s-ar putea să moară curând. A scris, deprimat, un articol de om învins. Pe forumul acelui articol am postat un comentariu intitulat "Cotidianul ca muză" (vezi articolul pe blog) pe care îl încheiam astfel: "Rareori în viață ți se oferă a doua șansă. Lupta cu prima dictatură se pare că ai pierdut-o. Reabilitează-te, nemurește-te, căștigând-o pe aceasta, cu a doua dictatură." Nu știu dacă mesajul meu…