Două vorbe despre colaborationism
Nicolae Manolescu, referindu-se la termenul “colaborationist”, afirmă: “Nu e deloc obligatoriu ca un cuvînt să păstreze sensul primar şi să trebuiască să considerăm o eroare abaterea de la acesta. Problema, în cazul de faţă, nu e lingvistică. Ţine, mai degrabă, de sociologia şi de istoria culturală”.
Sensul primar la care se referă Manolescu este acela de “colaboraţionist = colaborator cu un ocupant strain”.
Eu nu folosesc termenul în sensul său primar ci în sensul evoluat, folosit de elitele româneşti după revoluţie, acela care a permis să se afirme că scriitori precum Sadoveanu, Arghezi, Ralea, Vianu, Camil Petrescu, George Călinescu iar mai târziu Păunescu, Vadim Tudor, au fost colaboraţionişti ai regimului comunist. Se încadra gaşca de politruci odioşi şi obedienţi ai lui Ceauşescu în categoria “ocupanţi străini”? Nu. Atunci cărui ocupant străin au oferit serviciile lor susmenţionaţii scriitori? Să fi fost încadrarea lor la “colaboraţionişti” eronată? Dacă da, atunci este şi a mea, când afirm că Andrei Pleşu este un colaboraţionist al regimului Băsescu.
După părerea mea, un prim element care defineşte “calitatea” de colaboraţionist este sprijinul acordat puterii. Şi nu oricărei puteri ci uneia malefice pentru poporul în numele căruia acţionează.
Dacă Ceauşescu a fost malefic, şi a fost, atunci şi Băsescu este. Mărturie stă poziţia României, în guvernarea sa, faţă de poziţia României anterior acestei guvernări. Scurt. Nivel de trai, relaţii internaţionale, grad de îndatorare, percepţie externă: toate s-au prăbuşit gravitaţional. Cine nu recunoaşte această prăbuşire, în ultimii 7 ani, la toate categoriile menţionate, fie nu trăieşte în România, fie este captiv al unui subiectivism interesat.
Un al doilea element care defineşte colaboraţionismul este impactul semnificativ asupra populaţiei al acţiunilor colaboraţionistului.
Când un scriitor cu mare vizibilitate cum era Călinescu şi cum este în prezent Pleşu, lansează sistematic manifeste favorabile în rezultantă puterii, procentul (dacă nu procentele) de influenţaţi de aceste manifeste poate decide destinul a milioane de oameni pentru o perioadă adesea mai lungă decât existenţa multora dintre ei printre noi. Ecce colaboraţionistul: acel grăunţe greu care poate înclina balanţa în favoarea răului.
Cum am mai spus, dl. Pleşu nu colaboreaza cu regimul actual in stilul traditional si discreditat de a-l lăuda prosteste si fără noimă. Nu! El e mult mai subtil şi prin asta mai eficient în maleficitate. Critică regimul dandu-i nota 5 si apoi critica opozitia, notand-o cu 3.
Cine profită trecând clasa şi cine este scos din luptă fiind declarant repetent? Întrebare retorică.
Un musafir recent al acestui blog încerca să ducă raţionamentul meu în derizoriu prelungindu-l forţat la mărunţi susţinători uni – vot cum este el: “dacă eu văd astfel lucrurile – de pe la galerie – iar el (Andrei Pleşu n.a.) le vede cam tot aşa, dar din fotoliul de orchestră, aş fi şi eu un pic de colaboraţionist, nu”?
Îi răspund cu toată cordialitatea: te supraestimezi, amice. Tu nu aparţii colaboraţioniştilor; eşti doar o biată victimă a manipulării lor.
https://www.conteledesaintgermain.ro/doua-vorbe-despre-colaborationism/01-04-2011EditorialeArghezi,Basescu,Camil Petrescu,colaborationism,George Călinescu,Nicolae Manolescu,paunescu,Ralea,Sadoveanu,Vadim Tudor,VianuNicolae Manolescu, referindu-se la termenul “colaborationist”, afirmă: “Nu e deloc obligatoriu ca un cuvînt să păstreze sensul primar şi să trebuiască să considerăm o eroare abaterea de la acesta. Problema, în cazul de faţă, nu e lingvistică. Ţine, mai degrabă, de sociologia şi de istoria culturală”. Sensul primar la care...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint Germain
Comentarii prin Facebook:
Inimioara, eu ti-am dat minusu’ ala ciudos… 🙁 M-ai silit, cu incapatinarea asta de a nu deosebi un prieten de un dusman… 😥 Daca nu-ti… revizuiesti atitudinea 😆 – ce solemnitate la un smecher ca mine! – cred ca o sa-mi calc pe suflet si o sa te plagiez, de nu te vezi! Ma gindesc sa fac o postare pentru blogul harnicului nostru Conte, doar din “colectia” mea de… inimi rele… 🙂
CSG: Suporţi o veste bună? Ţi-a ieşit exorcizarea, ai scăpat de duhurile rele (cred, căci şi luc s-a prins că nu-i de bîntuit pe-aici). Ei, fii matale perfect sănătos şi plin de succes la public!
Draga InimaRea,
Dupa mesajul lui Niels, ma simt putin vinovat fata de tine. Poate disputele astea ma incarca uneori peste masura si exagerez cu acidul polemic. Daca crezi ca, cel putin pana ne vom cunoaste mai bine, putem fi mai ingaduitori unul cu celalalt, nu vad de ce n-ar merge. Ce zici, incercam?
Niels Schmecker: Domnule, m-ai aproape panicat cu afirmaţia că aduni postări de-ale mele. Mi-am dat seama că eu le tatez cu toată indiferenţa, socotindu-le simple replici într-o conversaţie de alt tip decît cel obişnuit. Recitindu-le la tine, văd că nu-s doar replici, sînt monoloage-n regulă. Mă suspectam eu a fi vorbă-lungă dar acum n-am încotro, trevuie s-o recunosc. Oricum, îţi rămîn recunoscător pentru interes. Dacă vii pe blog la Antonesei ori Gogea, poate reuşim să facem un schimb de adrese electronice.
Toate bune!
Conte, ma mir peste poate ca nu ai devenit cel mai bun prieten cu Inima Rea al nostru… Unul dintre cei mai… perfecti forumisti de pe vremea vechiului Cotidian… Idem prin Adevarul, de unde vad ca i s-au sters si lui comentariile, ca si mie, de altfel… Ce m-am amuzat, cand am vazut cum mi se adreseaza Liviu Antonesei mie sau lui Inima-Rea, fara ca noi sa mai existam pe acolo!
http://www.adevarul.ro/liviu_antonesei/Turnatori_si_turnatorii_7_343235676.html?commentsPage=5
Intamplarea face ca am prevazut aceasta cenzura a… Pravdei noastre cea de toate zilele, care se petrecea spre sfarsitul zilei pe atunci si am pastrat comentariile mele si ale lui Inima-Rea:
“NIELS SCHMECKER27.Sep.10-21:47hs
Hai sa va arat ce amintire despre tineretea revolutionara a lui Traian cel Mare am gasit:
“Am fost coleg de facultate cu chiombu cu doi ani mai mic decat el. Tipu’, mediocru la invatatura, dar tare-n militarie, PCR si biroul CI, ne-a fost numit incheietor de batalion. Langa institutul de marina era o bodega, Anghelina ii ziceam noi, unde inainte de apelul de seara, dupa ce saream in prealabil gardul mergeam si beam bere. La mai toate iesirile mergeau si gradatii cu noi, le faceam cinste, mai ne lipeam si noi de cate o invoire. Tata la gradati era inculpatu’chiomb, care era cinstit si omenit cum se cuvine. Dupa o astfel de escapada, un coleg de-al nostru (nu-i dau numele din motive de basism, insa traieste bine multumesc si poate confirma), in timpul apelului de seara, nemaiputand sa-si tina berea depozitata in vezica, a iesit din formatie si s-a dus dupa un tufis sa se usureze.
Chiombu’, chiomb de chiomb da’ l-a ginit, l-a adus in fata formatiei si Doamne! ce ocara ne-a fost dat sa auzim cu acuze gen: iti bati joc de tricoloru’ tarii, sari gardul si bei bere si apoi te pisi in formatie (neadevarat), partidu’ plateste ca tu sa faci scoala gratis, iar tu iti bati joc, tribunalul militar te mananca etc numai noi stim. Cu greu l-au potolit cei doi incheietori de companie, colegi cu el, Diaconescu Dan si Suteu Titi, sa nu-l duca la OSI si sa-i prezinte acestuia “cazul” asa cum ni l-a prezentat noua, ca nu se stie ce-ar fi iesit. Inutil sa precizez ca la plata berii lui contribuise si colegul respectiv, iar gardul il sarisem in formatie…”
Frumos caracter “la purtator”, nu-i asa?! Academician doctor inginer in delatiune! Turnator de turnator, offff, viata noastra!
“Cei odioşi cu totul erau în fapt turnătorii talentaţi, în care nu neapărat sentimentele faţă de „obiectiv” aveau prioritate, ci pasiunea aplicată în operaţiunea de turnătorie ca atare.” Hmmm, aici v-as contrazice, pentru ca experienta personala imi spune cu totul altceva. Am facut candva un mare bine cuiva, mult mult mai mult decat sa-i platesc niste bere si riscand cam tot ce aveam la vremea respectiva. Spre socul meu, imediat ce s-a vazut cu sacii in caruta, acea persoana m-a urmarit ani de zile, cu turnatorii pline de imaginatie si abjectii greu de imaginat. Pentru ca-i dadusem voie sa poata asa ceva, de pe pozitii de forta… Ura ce-o resimtea fata de “obiectiv” – persoana mea – ii dadea aripi tot mai mari, profesionale si financiare. Cand a ajuns prea mare pentru mine, am scapat, si-a gasit alte “obiective”, mai de soi, mai detestabile… E si ura un sentiment, nu-i asa?! Care incepe de la prea marea iubire de aproape… Prin ’95, ultima oara cand am aflat ceva despre persoana cu pricina, maior cu patalama in turnatorie in decembrie ’89, conducea o fundatie pentru drepturile omului. Sper ca a emigrat cat mai departe de mine, ca si-a gasit “obiective” mai de soi. Un fel de “Du-i, Doamne, la Ploiesti!”, ca la bombardamentul din ’40… Desi, daca ne-am intalni intamplator, cred ca nici macar un dos de palma nu as strica pe o… canalie perfecta.
INIMAREA28.Sep.10-09:07hs
Discuţia despre turnători e ca aceea despre morţi – tot omul, cu morţii săi. E singurul teritoriu în care funcţionează solidaritatea la români. Totuşi, trebuie nuanţat. Potrivit unei statistici neasumate şi neconfirmate dar inconturnabile, jumătate dintre românii RSR a turnat cealaltă jumătate. Cu toate acestea, la condamnarea instituţiei turnătoriei participă amîndouă jumătăţile, ca după un război civil – ori de ce parte-ai fi luptat, ai convingerea că războiul este o crimă împotriva umanităţii. Şi, ca fost combatant, ai tot dreptul de a te pronunţa în chestiune.
Nu mă păcăleşte faptul că nimeni nu recunoaşte că a turnat – cel puţin, pînă nu e dovedit irefutabil; că toţi sînt doar victime ale fenomenului. O anumită timiditate – omeneşte explicabilă – împiedică “jumătatea aceea” să dea cu tifla celeilalte: Ţi-am tras-o, ce-ai să-mi faci? M-ai dat în gît – şi?
Asta-mi aminteşte o ţărancă bătrînă şi aprigă. Hotărîrea de a merge pînă-n pînzele albe, astfel exprimată: Îi dau în cap! Eu m-oi duce ori nu la puşcărie, dar el putrezeşte-n pămînt.
Adică, de-o parte exista şi şansa scăpării de pedeapsă, însă de cealaltă – niciuna.Ca la sfîrşitul lumii, astfel descris de mama acelei ţărănci: O să strigăm “Ieşiţi voi morţii, să intrăm noi, viii!”
Tare mă tem că mormintele-ar fi goale dar, după cum vedem, primitoare.
INIMAREA28.Sep.10-10:57hs
Mai curînd inexactă ar fi statistica, maître. Exagerat e spus aşa: Toată lumea turna pe toată lumea.
Dar eu nu ţin la preţ. Dacă nu 1/2, atunci 1/3 – fie, 1/4? E cam acelaşi lucru.
Bineînţeles că nu era un fenomen strict românesc. La rigoare, nici măcar unul strict bolşevic. Naţiile – popoarele, massele – trebuie ţinute sub control. Azi, de pildă, ne toarnă ID, IP, seria şi nr calculatorului, a telefonului mobil – tehnologia, într-un cuvînt. Totul e să se ostenească Cineva a capta denunţurile electronice. După cum se tot vede/aude/scrie, Cineva îşi dă toată silinţa dar de ostenit nu dă semne c-ar putea. Totul, “pentru liniştea noastră” – nu?
Dorin Tudoran e deosebit, în context, dar nici singular, nici bizar. Pornind fie şi doar de la Soljeniţîn (Stejarul şi viţelul) ori Zaharov (Memorii) vedem că sistemul represiv avea grade de alertă. Cum DT “s-a manifestat ostil” post Praga ’68 – moment greu pentru “lagărul socialist” – e relativ simplu de explicat duritatea reacţiei oficiale.
Azi, putem vedea “gafa istorică” a lui Ceauşescu – condamnarea intervenţiei militare sovietice în Cehoslovacia. Orice calcul politic şi-o fi făcut, “gestul său” a generat o reacţie anticomunistă pe care s-a grăbit să o gîtuie. În fond, el era doar tipul şefului de juntă militară ierarhic subordontă Armatei Roşii. De la Kremlin, i se comunica sec: Dacă nu poţi face singur ordine, facem noi. Am mai făcut şi-o s-o mai facem.
Începînd cu Crăciunul 1968, “a făcut ordine” pînă l-a lăsat Kremlinul din braţe – coşmarul vieţii sale de “erou al naţiunii”.
Coşmarescul e tot defulare dar nevrotică. Aşa-i mai simplu de explicat de ce tocmai Gărzile Patriotice – înfiinţate în ideea Războiului Întregului Popor împotriva “agresiunii externe” (care numai sovietică putea fi) – au fost mobilizate a pune ciomegele pe demonstranţii Timişoarei.
Pe de altă parte, Ceauşescu a fost calul troian al “lagărului”, în Lumea Liberă. “Tovarăşii de idealuri” – de la Buc. şi Kremlin – s-au împăcat pe fondul “destinderii” promovate de Nixon şi Brandt, în ideea speculării “naivităţii occidentale”. Ceea ce pretindea, printre altele, evitarea “scandalurilor internaţionale” de tip Soljeniţîn – Goma, Tudoran, la noi.
Bineînţeles că statutul de obiect al scandalului internaţional se obţinea numai în condiţii de temeritate supraomenească.
Ei bine, supraoamenii sînt rari pe Pămînt. Din păcate ori din nefericire?
Nu ştiu, poate că ei ar şti răspunsul.
Niels Schmecker – Noaptea trecuta, incercand sa adorm, am luat telecomanda si am inceput sa zapez… Am trecut automat peste OTV, dar m-am intors, pentru ca vroiam sa pricep ce cauta Hitler insusi pe televiziunea DDD, un post tembel, dar al delatorilor de profesie, cu sau fara patalama. In partea de sus a ecranului statea scris, cu majuscule “Romanii sa-si ceara scuze copiilor lor pentru halul in care au adus tara in ultimii 20 de ani”… Sau cam asa ceva. In partea dreapta a ecranului rulau filme cu discursurile lui Hitler, armata lui Hitler marsaluind in pas de gasca, scene din lagarele de concentrare/exterminare, iar si iar si iar… Pe fundal sonor, marsurile armtei germane… Heil… pardon, hait, imi zic, ce naiba a mai nascocit alde mogulu’ de bine DDD?! Vrea sa castige alegerile, acuzandu-l pe dragu’ de Base ca-i deja ca Hitler?! Ei, as! In jumatatea din stanga ecranului, se mima o adevarata… psihodrama, ce se vroia colectiva… Un nene mai rotofei, destul de tinerel, cu parapon de procuror gestapovist, se agita, gesticula, vorbea cu voce tunatoare si acuzatoare, cam asa: “Romani, sunati! Ingenuncheati si cereti scuze copiilor vostri pentru catastrofa de tara pustiita, pe care o lasati mostenire copiilor!”… Pret de vreo cinci minute a tot lansat apeluri de acelasi gen…Am inlemnit! Astia lansasera o campanie de culpabilizare colectiva, un fel de sedinta nationala de pus cenusa-n cap a… alcoolicilor anonimi. Sau a cetatenilor turmentati anonimi… Nici nu am stiut cum sa pun mai repede mana pe telefon, sa-l sun pe acest c…t de psihiatru’ national si sa-i torn in urechi macar un “Sa-ti fie rusine, javra!”. Daca nu chiar toate injuraturile auzite vreodata, in toate limbile cunoscute si unele noi noute… Ba chiar ma gandeam, in prealabil, sa-mi sun toate cunostintele si rudele din lumea larga, sa le spun sa-l sune pe gestapovist si sa-l “gratuleze” cum se cuvine…N-am apucat sa fac nimic din toate astea, ca ipochimenul a preluat primul apel… al doilea… al treilea… etc… M-a pufnit rasul si am trezit toata casa! Toti spectatorii, oameni mai degraba simpli, nu cine stie ce “boieri” sau “printi” ai mintii 😀 sunau ca sa-l faca pe gestapovist cu ou si cu otet! Ba ca de ce sa-mi cer eu scuze, ca am muncit, nu am furat, ba ca scuze sa-si ceara aia care ne taie acum salariile, ca sa-si mai cumpere o poseta “Viton”, ba ca sa-si ceara scuze al de fura flota, javra de la Cotro…, ba chiar “moderatorul” gestapovist insusi etc… M-am mai linistit, “prostimea” nu e chiar atat de proasta si lasa, cum si-ar dori sefii. :D”
De altfel, eu cam fac colectie demultisor cu postarile dragului de Inima-Rea… 😀
Scuze ca te-am plictisit, dar Inima-Rea este un comentator fascinant si alt antifan de blog personal, ca si mine! Cred ca s-a petrecut o incurcatura cu postarile lui pe aici si este un mare pacat… Ori oti fi avut amandoi o zi mai apasatoare, ca mine in ultima vreme toate… 🙁 Pliz, pliz, pliz, mai dati-va reciproc o sansa! Presimt ca asta ar putea fi inceputul unei frumoase prietenii… 🙂
Dupa cum vezi, parerea ta conteaza pentru mine. Multumesc de implicare, de sufletul pus.
E ultima încercare – a IV-a. Ai şansa de a scăpa de mine, nepublicînd-o nici de data asta. Eu zic să n-o ratezi. Deci, textul în discuţie, scris pe 1 apr. curent:
Mr le Comte, abia acum iau în serios titulatura, dată fiind necenzurata-ţi aroganţă. Eu te-am mai întîlnit pe ici-colo dar nu-mi prea amintesc cum combăteai, oricum impresie grozavă nu făceai. Dar în postură de gazdă eşti din Stările de Jos, crede-mă.
Ce spune Manolescu despre soarta unui cuvînt este treaba lui căci el îşi poate permite aşa fineţuri, neriscînd a fi suspectat de ignoranţă în materie. Ca absolvent de Filologie, te pot asigura că pontifii Republicii Literelor adoră calamburul aparent paradoxal, de genul “Non pas vraie, mais… penetrant”. Iar cînd Manolescu spune “Nu e deloc obligatoriu ca”, marea atenţie la subtext: Dar cine-şi poate permite a-ncălca ceea ce pare obligatoriu? Cineva capabil a crea un nou înţeles unui cuvînt, pornind de la un raţionament de o subtilitate cel puţin egală valorii uzuale a acelui cuvînt. Astfel, “colaboraţionist” poate fi valabil şi pentru perioada comunistă – şi aplicabil numelor pe care le-ai pomenit – doar pe baza următorului raţionament: Politica bolşevică a fost nu în folosul naţiunii, ci în defavoarea acesteia, a funcţionat ca politica ocupantului, chiar şi după ce Armata Roşie plecase. Veniţi dintr-o lume antibolşevică dar vrînd a-şi păstra confortul şi poziţia socială, un număr de cărturari – intelectuali, generic – au colaborat cu “ocupantul”. Ergo, au fost colaboraţionişti.
Acest argument îşi are normala slăbiciune căci nu se poate aplica tuturor intelectualilor, artiştilor, românilor care-au trăit în perioada 1947-1989. Dacă ar fi aplicabil, atunci fie toţi românii au fost colaboraţionişti (cu rare excepţii) fie toţi trebuia să refuze colaborarea – făcînd ce? Or, aceia făcînd totuşi ceva – şi nelăsînd să moară flacăra culturală, civilizaţia în fond – au numit acel ceva “Rezistenţa prin cultură”. Ceva de care Herta Muller îşi bate joc, dar pe care Adam Michnik îl preţuieşte. După cum vezi, nici acolo – în sferele universalului – nu-i unitate-n gînduri şi-n simţiri.
Andrei Pleşu ( ca şi Manolescu însuşi) este dintre aceia care-au făcut acel ceva. Şi este primus inter pares într-un grup – botezat ori autointitulat, nu e clar – căruia mass media îi spune Elita. Dacă Pleşu nu poate fi acuzat de colaboraţionism cu regimul Ceauşescu, cu-atît mai puţin poate fi după ce “ocupaţia” bolşevică a încetat. A folosi termenul “colaboraţionist” dincolo de limitele sale semnatice se cheamă “abuz de limbaj”, exact ceea ce comiţi matale Mr le Comte, crescut de mic printre oameni pentru care “bre” nu exista. Sigur se-ntîmpla prin România necesara Voastră educaţie? Ori e doar tot o probă de aroganţă, cu trimitere – seniorială, desigur – la umilele origini ale preopinentului?
În ce priveşte inteligenţa dezlănţuită pe blogul Senioriei Voastre, am să-i fac hatîrul de a nu o judeca după nefericitul exemplu pe care-l dai, închipuindu-ţi c-ai demascat – în mine – un agent al Regimului Băsescu.
Dragă InimăRea, observând că după nick name şi nu numai eşti de genul feminin, îţi voi refuza provocarea la un limbaj strident.
Trebuie să recunoşti, cu toate umilele tale origini pe care ţi le autodeclari pentru a te împăuna (?!), că Bre-ul folosit în mesajul trecut nu deriva dintr-o pauperitate lexicală ci dintr-o ascunsă dorinţă de persiflare ce ţi-a fost sesizată şi dejucată. De altfel toată agresivitatea cu care m-ai onorat încă din primele momente denotă că te-ai invitat pe-aici pe la domeniu nu ca să dezbaţi cu bună credinţă ci ca să baţi din pinteni. Nu se acceptă. Pentru ce vrei tu să faci există ferme, uşor de recunoscut după culoare, unde cocoşismele şi tupeul sunt la mare preţ.
Mă critici că nu folosesc la tot pasul “după părerea mea” . S-a instaurat de mult o convenţie stilistică în acest sens. Când este vorba despre un eseu, despre consideraţii presupuse apriori ca având un grad important de subiectivism, sintagma respectivă se subânţelege. Parcurge te rog din nou articolul lui Andrei Pleşu de la care a plecat toată discuţia şi vei vedea că nici măcar o data nu are “decenţa” (ca să te citez) de a apela la această formula. Cum nici tu nu o ai, cel puţin în comentariile postate aici.
Contemplă-te: “Astfel, “colaboraţionist” poate fi valabil şi pentru perioada comunistă – şi aplicabil numelor pe care le-ai pomenit – doar pe baza următorului raţionament: Politica bolşevică a fost nu în folosul naţiunii, ci în defavoarea acesteia, a funcţionat ca politica ocupantului, chiar şi după ce Armata Roşie plecase”. Nu spui “părerea mea este că doar pe baza următorului raţionament…” ci ne serveşti această variantă ca pe o interpretare indubitabilă, exclusivă.
Nu te voi mai contrazice cu argumentele mele, la care faci alergie înainte de a încerca să le înţelegi, ci cu exemplu dintr-un clasic în viaţă pe care, după părerea mea, ar trebui să-l simpatizezi foarte tare: Vladimir Tismăneanu. Acesta numeşte, în celebrul său raport, colaboraţionişti ai regimului comunist atât numeroşi membri ai clerului care au permis demolarea de biserici după anii ’80 cât şi scriitori precum Păunescu şi Vadim Tudor, pentru fapte comise după 1977 când Ceauşescu s-a desprins de tutela Moscovei.
Dacă îmi aduc bine aminte Michnik a stabilit o demarcaţie clară între “rezistenţa prin cultură” – formulare considerată abuzivă şi “supravieţuirea prin cultură” care înseamnă cu totul altceva.
Supralicitezi cu interesată uşurinţă meteahna românilor de a fi exagerat de “vegetali” spunând că, din pricina asta, teoria mea i-ar încadra pe toţi la colaboraţionişti. Nici vorbă! Eu m-am exprimat în contextul unei definiţii care elimina această interpretare. Însă, evident, ce nu convine maieuticii tale, ignori.
Pe ce bază inatacabilă ai stabilit limitele semantice ale termenului de colaboraţionist la “înainte de încetarea ocupaţiei bolşevice”? Aşa, pe propria ta voinţă demonstrativă? Iată că indisciplinatul ăsta de Tismăneanu nu vrea să te ia în serios. Este şi el orgolios şi cu o aroganţă necenzurată?
Ca o concluzie, după ce ţi-am citit şi a doua postare, am impresia că te incită la replici repetate nu atât textele mele cât persoana mea. Mă onorezi cu o abundenţă de trimiteri la defecte caracterologice, care, până la urmă, ar trebui să mă facă să mă simt flatat. Înseamnă că prin aceste “ape” ale oglinzii care sunt, imaginea reflectată a realităţii (părerile mele scrise despre ea) are o forţă care nu permite indiferenţa. Ce-şi poate dori mai mult cineva care scrie?
Cum ţi-am mai spus, îţi apreciez inteligenţa şi stilul literar (condiţii importante de rămânere pe termen lung pe acest blog). Cred însă că ar mai trebui să lucrezi la strunirea unei anume visceralităţi care e clar că-ţi scapă uneori de sub control şi strică atmosfera de convivialitate.
CSG: Greşeşti nedînd drumul textelor publicabile. E treaba ta dar e şi păcat să iroseşti şansa de a dovedi bărbăţie şi civilitate, angajaîndu-te elegant în polemică. E şansa blogului tău, la istoria căruia n-ar strica să te gîndeşti ca la cea a propriului tău copil.
PS: Deja produci confuzie, refeindu-te la texte neapărute pe blog.
PPS: Dacă te simţi deranjat, te las. Nu e visul meu să şicanez omul la el acasă.
Chiar nu stiu la ce texte te referi. Am dat drumul la toate textele primite. Am vreo doi clienti care s-au descalificat prin lipsa de minim bun simt si pe care i-am anuntat ca nu-i voi mai publica dar nu a fost in ultima vreme niciun mesaj de la ei. In ceea ce te priveste, tot ce-am primit am publicat. Verifica si, daca este cazul, mai trimite o data.
@Luc,
Puneti sub obroc esenta problemei, incercand sa fiti pur din punct de vedere semantic. Semantic vorbind, daca Antonescu Crin este intre Rica Venturiano si Vlad Tepes , atunci Plesu e colaborationist, tot semantic vorbind. Daca ii dam cu parabole, atunci parabole sa fie! A declara ca un presedinte, care tocmai negociaza un prim ministru si o transe de la FMI , apartine trecutului este minciuna pe fata. Andrei Plesu s-a angrenat in caruta propagandei oficiale a presedintelui. Mai mult, nici nu pot sa-l suspectez de simpatie reala: nu sprijina presedintele pe fata, ci ii demoleaza dusmanii . Si nu in campanie electorala, ci in jurul unor negocieri obscure. Sa nu ne mintim: e un serviciu de imagine. Palirea reala a talentului maestrului din ultimele articole denota o oboseala a spiritului, care nu vine de la CSG. Dupa ce ne ia calea ferata si banii, El Presidente ne demoleaza si filozofii. Doar are nevoie de tinichigii, ce comunist! Si voi va faceti ca ploua …
Conjunctura politica e clara: trebuie o schimbare in compozitia guvernamentala, iar Crin Antonescu e singurul adversar. Wikileaks ne convinge de faptul ca alegerile prezidentiale s-au transat din primul tur. Devine deci imperios demolarea nucii tari care este Antonescu. Deci, niste atacuri aeriene in revista unui mogul devenit subit prieten, folosind drept racheta de croaziera un filozof de casa.
Acum ca e colaborationist sau nu conform definitiilor, e o problema, care pe mine si pe inca vreo 90% din romani ne lasa rece. Ce conteaza este ca sub puzderia de dileme, multe semantice, se abandneaza scoli, se demonteaza cale ferata, in sfarsit, ne intoarcem incet, incet, in evul mediu.
Deci, dear luc, concluzia este:
“Pus astfel in lumina, ancorat in sinergia faptelor, recursul la universalitate nu poate eluda meandrele concretului”.
PS: salvati textele in word. Nu merge nici la prieteni.
Scuze ca intervin, Conte, dar am impresia ca tu scrii mai mult dupa-amiaza si nu am rabdare:
@luc
Nu de tine era vorba. In penultimul paragraf al Contelui e un citat. Ai scris tu cumva ce e acolo?
Corina,
nu citesc tot ce apare pe blog.Ai putea sa ma ajuti spunandu-mi pe cine si de unde a citat Contele ?
(The shrewd one wants to take advantage of my helpful side.)
Cauta la “Andrei Plesu – un colaborationist…”, luc. Nu astepta chiar tot de-a gata.
P.S. S-ar putea sa fie razboi, dar n-o sa castigati voi nimic din el, te asigur. 🙂
luc: Revendic privilegiul de a fi eu musafirul acela. După cum şi pe acela de a fi singurul tratat cu defel nobil spamoism de un aristocrat bîntuit de sinistrism şi de mania persecuţiei – pare-se.
InimaRea,
OK.Personal,simt o mare usurare.Mi-am regasit identitatea ratacita sau,ma rog,pusa sub semnul incertitudinii.Feel good !
Conte,am incercat sa postez un comentariu de 3 ori,nu merge.Sper ca nu l-ati transferat pe dl Vasilescu de la Dilema pe post de cerber de blog.Daca recuperati mesajul,scuze ca l-am transmis de mai multe ori.
Stimate conte SG,
cum am observat ca indeobste,in ultimele dvs postari,formula “un musafir recent al acestui blog” ma vizeaza direct,asa,un fel de a numi Nenumitul,am sa va raspund cu aceeasi cordialitate.Ma bucur ca ma considerati in continuare “musafir”,ma acceptati la masa bogatilor nobili si ma lasati sa asist fermecat la serbarile de suflat in surle si zanganit alamurile pe care le organizati la Curte.Este o onoare.
Acestea fiind spuse,eticheta salvata,ingaduiti,sire,ca si “un marunt sustinator uni-vot”,”o biata victima a manipularii” sa va adreseze un raspuns.
Sire,in chestiunea “colaborationismului”,v-ati ratacit total si iremediabil.Se intampla de obicei cand pornesti de la concluzie catre rationament sau cand nisipurile se misca.
In primul rand,comiteti un auto-fault evident cand vorbiti despre “…această prăbuşire, în ultimii 7 ani, la toate categoriile menţionate…” Nu ne pacaliti,sire,asa victime cum suntem noi,din cei 7 ani,in 4 liberalii au guvernat,facand parte din arhitectura regimului.Ce-mi spuneti acum,ca “prin noi insine” a devenit “fara noi insine,mereu din vina altora”‘ ?
In al doilea rand,sire,practicati sofisme subtirele.Ceausescu a fost malefic,Basescu este malefic.deci traim in plina dictatura comunistoida,prezentul poate fi asimilat perioadei comuniste,cand unii intelectuali au fost stampilati iremediabil drept “colaborationisti”.Adica,altfel spus,daca Sadoveanu a “colaborat” cu maleficul,unul ca Plesu,de exemplu,in cazul altui malefic,nu tot un pui de “colaborationist” este ?
Cordial,dar sincer,conte,subtire argumentatia.Ca sa nu mai spun ca,vorba odiosului domn Plesu,incercarea de a asimila perioada actuala perioadei comuniste este un dizgratios afront adus memoriei milioanelor de victime ale dictaturii ceausiste.
In al treile rand,sire,aveti o viziune elitista anacronica.Se poate broda,desigur,despre rolul personalitatilor in istorie,dar zau,nobile gentilom,recunoasteti si unui simplu “sustinator uni-vot” dreptul la un “colaborationism” decent.Ideea ca doar varfurile pot “colabora” este de-a dreptul frivola.De altfel,creatorii termenului de “colaborationism”,francezii,cand s-au apucat de executat temeinic “colaborationisti”,nu s-au uitat ca sunt conti,scriitori precum Brasillach,sau simpli macelari.
In fine,conte,poate cel mai neplacut lucru,folositi tehnica citarii manipulative.Mai la vale de citatul oferit de dvs,dl Manolescu scrie asa:
“Istoricii (şi literari) privesc astăzi cu mai multe nuanţe ideologia şi atitudinea acestor scriitori în perioada războiului. Problema e dacă ei pot fi socotiţi colaboraţionişti. Părerea mea este că termenul nu e potrivit. Şi, în tot cazul, el nu trebuie extins la o perioadă nedefinită. România n-a fost o ţară ocupată de germani, ca Franţa. în război, România şi Germania au fost aliate. Colaboraţionismul implică un ocupant.
…
Situaţia de după 1944 nu e însă aceeaşi. Nae Ionescu sau Crainic nu sînt, ei, colaboraţionişti propriu vorbind. Au aparţinut extremei drepte şi au avut simpatii pentru nazişti, dar acestea nu ţin de colaborarea cu un inamic care ne-a ocupat ţara. Presa românească era liberă (nu, desigur, ca înainte, dar cauza ştirbirilor era războiul şi alianţa militară cu germanii). Nu discut acum îndreptăţirea ideologiei lor. E incontestabil că n-a fost una democratică şi trebuie judecată ca atare. De colaborat, ei n-au colaborat cu duşmani declaraţi sau ocupanţi ai ţării. ”
C’est autre chose,mon comte !
Dragă Luc, s-o lămurim întâi cu citatele din Manolescu:
1. Citatul pe care mi-l impuţi este preluat absolut exact şi l-am folosit ca în baza lui să pot extinde definiţia colaboraţionismului şi nicidecum ca să manipulez. Eu nu am invocat nicăieri că Manolescu i-ar fi numit colaboraţionişti pe respectivii ci doar că filologul Manolescu îmi permite sa fac acea extensie a definiţiei;
2. În schimb tu manipulezi, pentru că dai un alt citat din Manolescu fără a preciza şi ipoteza în care el face acele aprecieri. Înainte de a scrie ce-ai citat tu, Manolescu preciza: “Mă voi referi în continuare doar la prima accepţie a cuvîntului (colaboraţionist = colaborator cu un ocupant străin n.a.). Despre cea de a doua (cea evoluată, la care m-am referit eu n.a.), într-un articol viitor”. Prin urmare, citatul folosit de tine, rupt de premisa enunţată de autor, pe care ai eliminat-o ca să-ţi iasă demonstraţia, generalizează ceva ce Manolescu a dorit să relativizeze.
3. Există însă şi în acest articol al lui Manolescu o afirmaţie a cărei valoare de adevăr nu depinde de definiţia adoptată pentru “colaborationism” şi care îmi dă dreptate. Aceasta este: “Apoi, în anii din urmă, colaborarea incriminată este aceea cu autorităţile comuniste. Sadoveanu, Călinescu şi alţii sînt găsiţi colaboraţionişti.” Cine i-o fi găsit colaboraţionişti, Contele de Saint Germain?
Aceste 3 aspecte arată că, dacă e să vorbim de manipulare şi rea credinţă prin citare, m-ai depăşit de departe (ceea ce, am impresia, îţi doreşti foarte mult).
Îţi dau totuşi dreptate în ceva. Am greşit referindu-mă la ultimii 7 ani. De fapt, prăbuşirea dramatică a ţării s-a produs după câştigarea de către Băsescu a ultimelor alegeri. Până la acel moment Tăriceanu asigurase cel mai bun nivel de trai al populaţiei de după revoluţie, relaţiile cu Franţa şi Germania erau bune iar flagelul FMI nu ne atinsese la buzunar cu miliardele de euro datorie pentru mai multe generaţii de-acum încolo. Unde ai dreptate, ai!
Altceva: eu n-am pus semnul egal între Ceauşescu şi Băsescu, aşa cum îţi place să insinuezi. Reciteşte fragmentul dacă ai dubii. Am pus un semn amândurora, da, semnul „ – „ (minus), dar acest semn nu exclude gradele de comparaţie şi natura răului. Aprecierea cu „dictatura comunistoidă” îţi aparţine (şi e bine aşa, pentru că te şi caracterizează). Ca şi afirmaţia cu asimilarea perioadei actuale cu cea comunistă pe care ai indesat-o aici artificial, chinuit, ca să poţi da citatul din Pleşu care a urmat.
În fine, două hohote despre aşa zisa mea viziune „elitistă”. Se observă de la distanţă că ţi-ai scris răspunsul într-o stare avansată de iritaţie. Confunzi persoanele la care mă refer , te vezi acolo unde nu te-a pus nimeni, chiar l-ai supărat pe InimăRea încercând să-i subtilizezi caimacul. Trebuie să ştii un lucru, dragul meu: niciodată un popor sau o parte amorfă a sa nu a primit denumirea de colaboraţionist. Trebuie să te evidenţiezi prin ceva care să ridice consecinţele negative ale comportamentului tău peste un anumit nivel, altfel ţi se refuză accesul în această bolgie.
Dacă ai o astfel de aspiraţie, te pot încuraja: eşti pe drumul cel bun. Dacă vei reuşi să spargi câteva zeci de focare de opoziţie precum acest blog, ai o şansă. Cei pe care îi aperi sunt malefici, au făcut şi fac în continuare un rău imens acestui popor, totul e să ai o contribuţie semnificativă la perpetuarea lor.
Conte, te-am citit si aici, si dincolo. Nu se poate spune ca ramai dator. 🙂
Nu stiu daca InimaRea se va uita peste tot si va veni sa-ti dea replica. Pot sa-ti spun ce stiu dintr-o discutie cu el de mai demult, cand se alegea presedintele PNL. El nu l-a preferat niciodata pe Antonescu. Nu si-a manifestat increderea in el. Iar ca presedinte al statului, tot pe atunci, il prefera pe Melescanu, admitand totusi ca acesta nu ar fi putut castiga prin vot popular direct, ci numai in cazul in care Parlamentul ar ajunge sa aleaga singur presedintele tarii.
@draga Conte
Eu vad lucrurile mai putin “radical”. Basescu nu a ajuns inca sa fie la fel de malefic precum ceausescu. Este o fraza cu valoare de adevar dupa opinia mea destul de ridicata. Nici iliescu nu a fost inca la fel de malefic.
Din pacate manipulare cat caru exista printre intelectualii prezidentiali. Pt ca ei ataca in majoritatea cazurilor, extrem de dur doar “opozantii” masuratului cap de regim. In cazul acesta “cei doi” nedandu-si “inca” masura. S-ar putea sa fie mai malefici decat basescu sau nu. Suntem insa din cauze temporare in cazul lor doar la “supozitii”.
Manipularea imbraca adeseori diverse “haine” dar ascunde mereu un “interes” personal al celui care o realizeaza sau al “clicii” lui (clica in cazul asta nu trebuie vazuta ca o chestie negativa).
ce ascunde manipularea acestor intelectuali? Ocuparea de pozitii administrative in stat pt unii din prieteni. Care apoi “fac necesarul”, de exemplu, pt publicarea cartilor amicilor pe “banii statuilui” in afara tarii. Exista un “conflict de interese” aici sau nu? Exista.
De aceea dupa parerea mea “colaborationismul” nu esteapanajul doar al celor ce sustin ci puterea actuala dar si vizavi de “puterea viitoare” sau vizavi de tot felul de “magnati” ai lumii economice din care faci parte.