Anticipându-l pe Cărtărescu
De o vreme, mai precis de când efectele diletantismului cuplului Băsescu - Boc în arta guvernării au devenit de o evidență și gravitate a căror contestare ar plasa pe oricine in ridicolul etichetării de "epigon al lui Munchausen", domnul Cărtărescu a început să-și scrie editorialele politice din EVZ după o schemă manipulatorie și previzibilă. Stratagema lui constă în a oferi celor care cred in onestitatea sa o iluzie de obiectivitate, iar propriului ego, hipertrofiat de absintul notorietății conjuncturale, un alibi pentru compromisurile omului obisnuit, cu slabiciunile sale, care de fapt este. Schema a fost patentată de ipocriți celebri, în principal din rândul colaboraționiștilor, și și-a dovedit ineficiența în fața judecății timpului. Ea constă, practic, în parcurgerea a 2 pași, evident cu mici variațiuni de la caz la caz. Pasul 1 este o critică edulcorată, împănată cu elemente de relativizare, la adresa celui de partea căruia ești în realitate. O critică…
Nevoia de AP
Moartea lui Adrian Păunescu mi-a redeșteptat nevoia de Andrei Pleșu. De un anume Andrei Pleșu. Nu pentru că numele lor au aceleași inițiale ci pentru că, percepuți oarecum la antipozi în epocă, mi-au furnizat argumente de echilibru în cascadoriile mele de supraviețuire onestă de dinainte de "™89. De vreo doi ani incoace m-am înrolat voluntar, din exasperare, într-un război cu incredibila renaștere a stafiei totalitarismului. De data asta un totalitarism modificat genetic, de esență priapică, impus de o mână de nesățioși violatori de constituție, morală, drepturi cetățenești și buget național. În ranița corespondentului de front care am devenit, am îngrămădit revolte, frustrări, scepticism, iar, ca muniție, verbe contondente, sarcasme și necruțare față de lubricii, în permanent și declasant orgasm, ai violului național. A fost și este un vârtej, în care adesea l-am prins și pe Andrei Pleșu, vârtej iscat de suflul și balistica ripostelor mele la articole și atitudini publice…
De la „flacăra violet” la „puloverul albastru”
CROCHIUL DE MARÅ¢I Citate din simbolistica culorilor: In diverse culturi, albastrul este un simbol religios care poate ține spiritele la distanță. Amuletele de culoare albastră au darul de a anihila "žprivirile rele". Mulți se grăbesc să tragă concluzii, să identifice pilde, acum, la nici o săptămână după ce un eveniment pământesc (moartea unui om) s-a întâmplat unei alcătuiri mai mult spirituale decât materiale: Adrian Păunescu. Eu cred că este pripit și servește inevitabil prejudecăților și nu adevărului, să te avânți în construcții speculative, la buza gropii, doar de dragul de a părea "pe fază". Fără a ține cont de timpii diferiți de înjumătățire a izotopilor celor 2 stări amintite, spirituală și materială, cu care natura ne-a dotat pe toți în configurația standard, apariția erorilor de evaluare nu ține de risc, de teoria probabilităților sau de geometria clopotului lui Gauss, ci de certitudine. Cred că e mai realist, dacă tot suntem…
Cu derbedeii la atac!
(Comentariu postat la articolul lui Mircea Mihăieș din EVZ, 2010 intitulat "Înapoi, înainte marș!", ce poate fi citit accesând linkul #comentarii ) Gașca de derbedei asfixiați, cum altfel, a domnului Mihăieș, cu strungăreață-ntre dinți pentru respirație complementară și scuipat la punct fix, dă semne de nervozitate la văzul numelui meu și, mai ales, a comentariilor prin care încerc să-l psihanalizez pe acest personaj încropit din colaje cacofonice care este modelul lor. Nu mai inventivi decât PDL-iștii care luptă cu propriul adulter politic interzicându-se de la vot ca de la întâlnirea față-n față a nevestei cu amanta, nici mai corecți decât Sever Voinescu și Roberta Anastase la un loc, în celebrul număr cu stafiile din Casa Poporului votând legea pensiilor, acești pasageri legați prin cipuri de scaunele unui avion pilotat sinucigaș de un comandant de vapor, s-au gândit mai nou să mă combată folosindu-mi, evident fraudulos, numele. Cititorii mei sunt prea…
Mircea Mihăieș, alias bomba cu biogaz
(Comentariu postat la articolul lui Mircea Mihăieș din EVZ, 2010 intitulat "Înapoi, înainte marș!", ce poate fi citit accesând linkul #comentarii ) (acest comentariu se putea intitula la fel de bine "Zâmbetul constipatului după victoria clismei") Pentru cine nu știe, hidrogenul sulfurat este un gaz greu, cu miros de ouă clocite, care poate fi generat în intestine sau în depozitele de gunoaie. Uneori ia forma unui balon uman, se autointitulează Mircea Mihăieș și se crede, pe lângă critic de artă și profesor universitar, și o redutabilă armă (chimică, evident) de distrugere în masă. Când presiunea interioară a lunaticului pacient atinge un punct critic, medicii de la Sapoca deschid larg fereastra rezervei, îi proiectează pe cerul nopții de duminică spre luni o hologramă cu Ponta, Antonescu sau mogulii și-l înțeapă scurt, cu îndemnul "totul pentru comandant (ul de navă)", ceea ce, pentru un balon, e momentul suprem al detentei. Mihăieș ia…
IN MEMORIAM „“ Adrian Paunescu
Vulnerabilitatea ca drog După revoluție, AP s-a trezit bombardat cu note de plată morală pentru excesele poetului considerat de curte. Într-un celebru pamflet, Gabriel Liiceanu îl includea pe lista principalilor destinatari ai "Apelului către lichele". Vulnerabil la lapidări precum anterior la osanale, AP a căzut. Repetat. Niciodată însă în genunchi.  Ridicările i-au fost lente și incomplete. Povara recursului la trecut, activată de inamicii săi ori de câte ori încerca să cucereasca prezentul, părea implacabilă ca o fatalitate. Până când poetul a aflat că s-ar putea să moară curând. A scris, deprimat, un articol de om învins. Pe forumul acelui articol am postat un comentariu intitulat "Cotidianul ca muză" (vezi articolul pe blog) pe care îl încheiam astfel: "Rareori în viață ți se oferă a doua șansă. Lupta cu prima dictatură se pare că ai pierdut-o. Reabilitează-te, nemurește-te, căștigând-o pe aceasta, cu a doua dictatură." Nu știu dacă mesajul meu…
Andrei Pleșu „“ cenzor de curte noua
 (Publicat la data de 27 octombrie 2010) "Dilema veche", sub autocratica păstorire a ayatolahului Pleșu, a introdus în ultima vreme o cenzură paranoică, de-a dreptul fundamentalistă, asupra mesajelor forumiștilor. Sectarismul cu pretenții elitiste practicat aici își atinge apogeul derizoriului atunci când un gângav administrator al forumului iese să răspundă nemulțumiților, într-o gramatică reinventată, cum că textele lor nu au valoare ideatică și literară și, de aceea, sunt rejectate. Să mori de râs pe mâna cui au ajuns judecățile de valoare și de etică. Această revistă, pe vremuri onorabilă, a ajuns azi tribună, paravan și înălbitor pentru infractori dovediți precum Sever Voinescu, de care nu ai voie să te atingi nici măcar cu o ironie, pentru că se află sub înalta protecție a falangei cotrocenisto "“ intelectualistă girată de PLPC (Pleșu, Liiceanu, Patapievici, Cărtărescu).
Apel către livrele
 (Comentariu postat la articolul publicat în EVZ din 19 august 2010 de Vlad Stoicescu și intitulat " Asasinul de la Cotroceni". Puteți citi articolul accesând linkul ) Motto Ard ofrandă pruncii țării. Noi, ca telespectatorii. Președintele ce face? Președintele se tace! Au trecut trei zile și patru morți iar președintele nostru jucător tace. Probabil că este în concediu și nu poate fi deranjat. Sau trebuie să promulge niște legi importante și nu are timp de bagatele. Ca la inundații. Ar fi putut să vorbească un minut, din buncărul lui securizat dacă în lume îi e frică să mai iasă. Să-și exprime atât: compasiunea. Să ne mai arate o lacrimă, din ochiul "albastru ca un bob de piper", ca pe vremea când îl plângea pe Stolo. Să ne dea o speranță că încă îi mai pasă, că ceea ce se spune despre el, cum că ar fi început să urască…
Iconograful Cărtărescu
 Scris pe 06 aug. 2010 Nivelul unei inteligențe este dat și de capacitatea ei de a nu se lăsa manipulată. Mircea Cărtărescu reproduce identic cronica homericei lupte a președintelui Băsescu cu hidra tricefală Vântu, Voiculescu, Patriciu, evident în varianta propusă de propaganda portocalie. O fi asta o formă de gândire proprie? O fi un fund de sac? O fi un dumicat înghițit pe nemestecate de prea multă foame de legendă? Autorul are totuși o contribuție originală în acest panegiric elegiac: rolul de Little Boy al bilețelului lui Tăriceanu lansat de Enola Gay Udrea. Acest bilețel i-ar fi creat președintelui o dilemă morală, declanșând intransigența acestuia, cu orice risc politic, față de mafie și mafioți. Explicația ar putea fi înghițită, la limită, cu o tăcere condescendentă, într-un forum dedicat iconografiei selectiv - ditirambice a epocii Băsescu. Drastic selectivă însă, deoarece ar presupune ignorarea unor contraexemple, celebre prin gravitate și lipsă…
Andrei Pleșu și umbrele sale
 (Comentariu postat la articolul publicat de Andrei Pleșu în Dilema Veche din sub titlul " Ce nu trebuie să spună un președinte", ce poate fi citit accesând linkul ) Textele lui Andrei Pleșu degajă energie pozitivă. Asta, în bună măsură, datorită luminozității lor. Dar în același timp și incită, proiectând când trebuie umbre subtile, care nasc un fel de voluptate voaieristă. Articolul de față dezvoltă curiozități din acest registru. Aplică tușe gri pe portretul până acum solar al președintelui. Ne vom da seama dacă sunt ceea ce par sau doar niște cearcăne afectuos plasate sub doi ochi triști propuși compasiunii, doar atunci când timpul ne va permite accesul la întreg tabloul pe care domnul Pleșu îl completează periodic prin editorialele sale. De aceea nu mă entuziasmez. Deși tentația există. Pentru că ar fi suficient, de exemplu, un addendum prin care autorul să ne asigure că, în pofida atâtor spuse…