Am fost in Infern, l-am ţesălat pe Scaraoţki!

  (Comentariu postat la editorialul publicat de Andrei Pleşu în Adevărul din 18 aug. 2010) Cu o lună în urmă ii postam domnului Plesu, pe forum,  parte din comentariile ce urmează. Nu ştiu dacă l-au influenţat, nici măcar dacă le-a citit. Constat însă în articolul de azi o încercare, parcă, de iniţiere a unui ritual de exorcizare, pe care vreau să o salut. Nu este, cum ar fi visat fundamentaliştii, un icnet atavic de tip « piei Satana », nici o incantaţie a moliftelor Sf. Vasile cel Mare ci mai de grabă o colocvială delimitare, foarte grijului formulată pentru a nu stârni. Chiar şi asa, chiar si fara titlul propus de mine, Andrei Pleşu dovedeşte instinct al istoriei. Postumitatea nefiindu-i indiferentă, iată că alocă timp în opera sa antumă susţinerii unor adevăruri neconjuncturale în funcţie de care, ştie, va fi evaluat şi glosat în contumacie. Am fost in Infern, l-am ţesălat pe…
continuare...

Alina Mungiu – o lucidă nehotărâtă

  (Comentariu postat la articolul publicat de Alina Mungiu Pippidi în RL din 28 oct. 2010 sub titlul “Sexul stenogramelor şi sensul moţiunii”, ce poate fi citit accesând linkul ) În situaţia deplorabilă şi exponenţial degradabilă în care a fost adusă România în ultimii ani, comparabilă cu o stare de război, ce se aşteaptă de la elite este ieşirea din ambiguitatea analizelor prolixe, călduţe, confortabile şi asumarea riscului de a alege una din tabere. Ne-am săturat de evaluările calitative care semnalează existenţa binelui şi răului de ambele părţi ale baricadei, cu un efect toxic împăciuitorist, de aneantizare. Vrem evaluări cantitative: dacă nu unde e mai mult bine, măcar unde e mai puţin rău. Pentru că binele şi răul suportă grade de comparaţie, au intensităţi măsurabile, pot fi puse în balanţă. Formulaţi undeva, încurajator ca diagnostic deci ca şanse de găsire a unui tratament corect, o observaţie remarcabilă în sensul aşteptărilor…
continuare...

Cotidianul ca muza

  (comentariu postat la articolul lui A. Păunescu, publicat în Jurnalul Naţional, , sub titlul “ Scrisoare către urmaşii mei”, ce poate fi citit accesând linkul ) AP a folosit, toată viaţa sa de poet, cotidianul ca muză. 90% din poezia lui este reportaj transfigurat. Teme umane, dragoste, parinti, ţară, viaţă, moarte, transformate de oameni mediocri în locuri comune, au declanşat în el arce electrice capabile a electrocuta emoţional  întregi categorii sociale. Procesul său de creaţie începea prin căutarea unui stimul care să-i declanşeze tumultul interior. Avea o capacitate rarissimă de a amplifica apoi acest tumult până la infernale presiuni creatoare, capabile a agrega elemente altfel instabile împreună. Din toată această alchimie răbufnea în afară poemul sau volumul de poeme, uneori înglobând şi părţi de placentă dar asta e o altă poveste. Urma depresurizarea trupului, întoarcerea într-o normalitate pe cât de confortabilă pe atât de sterilă, apoi un nou stimul…
continuare...

Complexe de travestit la V. Tismăneanu

  (Scris pe 28 iulie 2010 dar valabil în continuare şi aplicabil întregii sale jurnalistici.) are complexe de travestit. Vrea să pară altceva decât este dar nu cutează la transformări radicale pentru a spori iluzia. Doar n-o să-şi facă, de dragul veridicitatăţii, traumatizante operaţii estetice şi imprevizibile tratamente hormonale. Las’ că merge şi-aşa ... crede că dacă se ascunde în ceaţa lumii virtuale generată de scrisul său halucinogen poate crea exclusiv din vorbe iluzia ce şi-o doreşte, convingându-i pe cititori, după bunul său plac, să-i accepte viziunile. Uită însă că pentru asta îţi trebuie talent şi oarecare conivenţă din partea acestora, condiţii care, pentru a se întruni, nu ascultă de simpla dorinţă a autorului. Principala frustrare a domnului este generată de totala lipsă de credibilitate a demonstraţiilor pe care le însăilează. Vrea să se legitimeze intelectual de elită al spaţiului public. Nu este insă capabil să producă valoare ideatică la…
continuare...

Preţul deşteptării la realitate

  (Scris pe 10 sep. 2010, ca reacţie la unul din articolele lui M. Cărtărescu cu palide urme de trezire la realitate) Propagandiştii portocalii, în disperarea lipsei lor de argumente, se agaţă ca înecaţii de orice persoană cu oarecare notorietate ce le mai ţine partea, considerând-o bun de inventar, instrument aflat discreţionar la dispoziţia cauzei lor. Când persoana respectivă îşi mai permite uneori să iasă, timid şi provizoriu, din tranşeea sprijinului orb, reacţionează violent şi trivial, ca soţul complexat care, după o drojdie mare, işi znopeşte consoarta pentru că a răspuns vecinului la bună ziua. Susţinătorii lui Băsescu, chiar şi cei iniţial respectuoşi şi colocviali, s-au radicalizat în ultima vreme, după modelul preferatului lor, devenind ameninţători, grobieni şi opaci la orice critici, oricât de îndreptăţite. Priviţi-i cum îl tratează acum pe Cărtărescu, fără contribuţia căruia, poate, azi ar fi lăudat alt preşedinte: ca şi cum acesta ar fi semnat cu…
continuare...

Paralelism şi antiteză

  Scris pe 13 august 2010 1. Amândoi sunt ambasadori ai pletelor revărsate peste urechi şi sprijinite pe-o sprânceană. Amândoi au chipuri uşor efeminate, cu priviri tâmp – melancolice, incapabile de a stârni sau exprima pasiuni devastatoare. Amândoi vorbesc fără accent, cu multe giratorii şi paranteze inutil explicative, în ciuda  meseriei de seducţie pe care o practică în present. Amândoi pot fi încadraţi la categoria “băieţi buni”, în grija cărora ţi-ai lăsa pentru o noapte nevasta sau calul fără temerea că a doua zi ai putea descoperi şaua folosită. Cu un arsenal de paintball în tonuri  vlăguite, cu o limbă română prea şlefuită pentru a fi şi corozivă când trebuie, ambii pot glosa pe marginea celor mai excitante teme până la completa adormire a ascultătorului.   I-aţi recunoscut? Sunt Mircea Cărtărescu şi Crin Antonescu. Crin despre care Mircea afirma într-un editorial de acum câteva săptămâni, ca sub efectul unei magice…
continuare...

Obedienţa are specii

  13 sep. 2010 Există obedienţi genuini – Boc, obedienţi fundamentalişti – Udrea şi obedienţi septici – BVB (Blaga, Videanu, Berceanu). Genuinii sunt de vocaţie, fundamentaliştii de drum lung, septicii de conjunctură. Când l-a uzurpat pe Petre Roman, Traian Băsescu a eliminat din sistemul osos al partidului doar coloanele vertebrale anchilozate în poziţia de drepţi. Pentru că BVB-iştii i-au făcut plecăciunea până la pământ, dovedind cartilaje de politicieni, au putut rămâne. Mai târziu, mefienţa preşedintelui în caractere,  exacerbată dimineaţă de dimineaţă în faţa oglinzii şi consolidată de romul dublu distilat al puterii, i-a accentuat acestuia înclinaţia spre dresură şi iluzionism în masă. Pentru performanţa de zi cu zi erau suficienţi căţei cu coada zglobie care să răspundă comenzii aport fără altă recompensă decât lins mâna stăpânului după mângâiat. Astfel au apărut Bocii.  Siguri, necostisitori, buni de trimis în misiuni periculoase, uşor de făcut să apară şi să dispară. Pentru spectaculozitate…
continuare...

Mircea Cartarescu: naiv sau poltron ?

  (scris pe 30 iul. 2010) Uneori textele dlui. Cărtărescu sunt atât de indigest scrise şi atât de strident tendenţioase încât te întrebi dacă omul nu şi-a amanetat provizoriu numele unui propagandist de brend de citrice, în cadrul unui acord de tip barter. Cu ce-or fi mai buni fraţii Păunescu decât înfrăţiţii de către preşedinte întru păcate Vântu şi Voiculescu, nu ne explică. Cu ce-or fi mai buni intelectualii pro de la Ev. Z. şi Naşul decât cei contra, de la şi Realitatea, nominalizaţi cu iz de delaţiune în articol, nu ne explică. Cu ce sunt mai condamnabili oneştii (vedeţi câtă obiectivitate?) menţionaţi în ultimul paragraf care, compliment retractat, “până la urmă, i-au făcut jocul lui Vântu dându-i credibilitate prin numele lor” decât elitiştii lui Băsescu ce-i cauţionează, editorial de editorial, poltroneria, invrăjbirea socială, apucăturile dictatoriale şi sfidarea de a ne impune la conducerea ţării , împotriva tuturor evidenţelor de…
continuare...

Mitlauferul Liiceanu

  (Scris pe 2010) Când una dintre temele propuse de dna. Muller este “raportul dintre intelectualitate şi dictatură”, când, spune dânsa, “intelectualii în loc să fie vocea naţiunii împotriva dictaturii, s-au închis în turnul lor de fildeş, devenind "tovarăşi de drum" sau complici ("mitläufer") ai regimului comunist”, cum de tocmai dl. Liiceanu este îndreptăţitul de a o intervieva la Ateneu? Nu este asta o cinică ironie? Nu i-o fi fost măcar un pic de ruşine? Ceea ce se întâmplă azi în România reprezintă o tentativă clară de instaurare a unui regim dictatorial. Sigur, nu unul comunist, dar ce importanţă mai are culoarea dictaturii, dacă este roşie sau portocalie, atunci când toate puterile statului sunt om cu om, dosar cu dosar, şantaj cu şantaj, acaparate de un lider şi camarila sa: Parlamentul, Serviciile Secrete, Guvernul, Curtea Constituţională, Televiziunea Naţională – într-o singură mână. În aceste condiţii, apropo de tema doamnei Muller,…
continuare...

Intelectualii alibiurilor

  ( Comentariu postat la articolul lui M. Cărtărescu din EVZ, 29 oct. 2010, intitulat “Un costum gol în fruntea mulţimii”, ce poate fi citit accesând linkul  ) (“Aceştia sunt românii „obiectivi", care aleg întotdeauna să nu se lupte cu răul pentru că binele are şi el defectele lui, dacă stai să le cauţi atent” – Alina Mungiu Pippidi) Ţara e bolnavă în fază terminală. După un cancer iniţiat la Cotroceni, metastazele s-au generalizat: la Interne, la Finanţe, la Apărare, la Învăţământ, la Sănătate, la Dezvoltare, la Parlament, la toate Consiliile Judeţene, oriunde mai e ceva de furat. Anticorpii, câţi au mai rămas (opoziţie politică, sindicate, societate civilă), bâjbâie bezmetic printre ruine, unii mai încercând un rânjet de luptă, ca nişte câini în lanţ încolţiţi de hoţi cu bâte, cei mai mulţi căutând disperaţi un pat de veci cu acces la perfuzii. Buletin medical. Românii mor de-a-n picioarelea, palizi şi…
continuare...