Scorul acestui articol
[Total: 24 voturi. Media: 4.3]

 

Am mai atins subiectul ăsta în diverse postări ale mele, mărturisind şi mirându-mă.

Mărturisind că mi s-a întâmplat, în mai multe rânduri, să-mi schimb sentimentele faţă de un personaj politic şi mirându-mă că, în relaţia cu cititorii mei (unii dintre ei violent de “consecvenţi”) nu mă simt vinovat de astfel de fluctuaţii.

Cine ar avea răbdarea să răsfoiască arhiva acestui blog ar descoperi, de pildă, că ani de-a rândul am fost unul dintre cei mai înverşunaţi şi nemiloşi critici ai lui Traian Băsescu. După, însă, compararea abilităţilor şi competenţelor sale politice cu ale inepţilor de azi, după mandatele catastrofalului Klaus Iohannis, am devenit, acum, mult mai blând în aprecieri la adresa lui TB. Nu pot spune că am ajuns să îl simpatizez, că am uitat de ticăloşiile comise în serie în mandatele sale, dar, ascultându-i analizele politice din puţinele apariţii publice recente, descopăr adesea în ele o descriere lucidă şi folositoare a lumii în care trăim.

Am făcut acest preambul pentru că vreau să mă refer, păstrând linia sugerată în titlu, la două personaje centrale ale politicii noastre recente.

Ilie Bolojan. Am apreciat şi încă apreciez la el hotărârea, inflexibilitatea, chiar îndărătnicia pe care le dovedeşte întru atingerea ţintelor de ţară pe care le-a asumat la preluarea mandatului de premier. L-am simpatizat pentru că zâmbeşte rar, pentru că are un discurs concis, grav, scuturat de limba de lemn, şi pentru că, în ciuda stilului abrupt, a reuşit, totuşi, unele rezultate încurajatoare.

Dar… Apropierea lui până la confundare de USR, acceptarea în cabinet a unor miniştri care în trecutul lor profesional nu au avut nici cea mai mică experienţă în domeniile ce le-au fost încredinţate, sunt opţiuni care mă dezamăgesc profund. Apoi corul de aplaudaci pe care îi consider profund fanatizaţi şi distructivi (CTP, Mândruţă, Chirilă, Tapalagă, Pantazi etc.) susţinerea sa tot mai făţişă din partea Laurei Kovesi, sunt stridenţe care, din simpatic mi l-au făcut antipatic.

Nicuşor Dan. L-am criticat constant încă de când cu Roşia Montana şi cu USB. Chiar şi după ce a devenit preşedinte am avut comentarii veninoase la adresa lui. Profund antipatic. Până când a surprins pe toată lumea cu numirile de la parchete, altele decât cele aşteptate de secta haştagiştilor care a recurs la tot felul de manevre (documentarul Recorder, manifestaţii de protest în pieţe publice şi la Cotroceni) ca să-şi impună preferaţii. Antipatie moderată. Zilele acestea ce văd, relevant, în presă? Că însăşi zeiţa dreptăţii, Laura Kovesi, îl atacă. E clar  atunci (si deocamdata), pentru mine, că, în privinţa justiţiei, Nicuşor Dan face bine ce face. Simpatie moderată.

Sigur că, pe lângă fluctuaţiile prezentate, am şi constante. De pildă Sorin Grindeanu. Antipatic în trecut, antipatic şi în prezent. Sau, ca să geo – extind, Donald Trump aşişderea.

O precizare adresată celor care deja s-au enervat pentru că nu le e clar cu cine ţin, în ce tabără sunt.

În textul de azi m-am referit la simpatii şi antipatii, deci subiectivisme sentimentale.

Când fac analize politice încerc să fiu obiectiv şi realist. Pentru că, vă rog să nu uitaţi: nimeni nu este perfect “bun” sau perfect “rău”. Şi atunci când unul “bun” greşeşte îl voi critica. Iar când unul “rău” comite o pozitivă, va primi de la mine nota de trecere meritată.

Cu simpatie!

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2026/05/simpatii.pnghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2026/05/simpatii-150x150.pngContele de Saint GermainEditorialeBoloja,Bolojan,Grindeanu,Kovesi,motiune de cenzura,Nicusor Dan,PSD,simpatii si antipatii politice,USR  Am mai atins subiectul ăsta în diverse postări ale mele, mărturisind şi mirându-mă. Mărturisind că mi s-a întâmplat, în mai multe rânduri, să-mi schimb sentimentele faţă de un personaj politic şi mirându-mă că, în relaţia cu cititorii mei (unii dintre ei violent de “consecvenţi”) nu mă simt vinovat de astfel...Blog politic si polemic