Panica prostește. Băsescu: am 37%!
Îi mulțumesc domnului CTP pentru că mi-a dat dreptate și a recunoscut că s-a înșelat în privința bărbăției și vânei de om politic autentic ale lui Traian Băsescu.
Dar nu despre CTP vreau să vorbesc acum căci, după ce răul a fost făcut, doi bani nu mai valorează căldările de cenușă turnate în cap spre obținerea iertării și benevolentei noastre. De dragul de a fi considerat un analist exemplar, domnul CTP a ignorat riscul de a deveni un exemplar de Antipa, specia „cameleoni”.
Ce m-a frapat, provocându-mi acest comentariu, este o mostră de monumentală prostie a infailibilului Traian Băsescu, o declarație care, făcută în contextul acceptării pe față a boicotării referendumului, demonstrează cât de degradată a putut ajunge judecata celui care dorește morțiș, indiferent de consecințele pentru țară, să conducă în continuare destinul acesteia.
Traian Băsescu declară azi, nici mai mult nici mai puțin, că a ajuns la un procent de 37% susținere. Păi atunci hai să-l credem măcar pentru o dată că spune adevărul și să raționăm mai departe.
Dacă în urma boicotului doar 7% vor vota NU, ce rezultă? Că restul de 30% (până la prognosticul președintelui) au stat acasă, boicotând. Adăugând numărul ce corespunde acestui procent de absenteiști provocați la numărul celor ce vor vota DA, se va observa clar că pragul impus de CCR pentru validarea referendumului va fi depășit cu mult. Pe cifrele lui Traian Băsescu și nu pe invenții sau himere ale USL.
Prin această declarație de animal hăituit, care vrea să mai rânjească o dată amenințător spre gonaci, Traian Băsescu ni se livrează pe tavă. Recunoaște fără să vrea cât ar fi în realitate prezența la referendum dacă el și PDL-ul nu ar apela la trucul rușinos al boicotării. Ne certifică, altfel spus, un adevăr pe care deja îl știam dar nu fusese recunoscut de sine: românii care nu-l mai vor președinte depășesc cu mult cvorumul impus de CCR.
https://www.conteledesaintgermain.ro/panica-prosteste-basescu-am-37/24-07-2012EditorialeCCR,CTP,PDL,Traian Basescu,USLÎi mulțumesc domnului CTP pentru că mi-a dat dreptate și a recunoscut că s-a înșelat în privința bărbăției și vânei de om politic autentic ale lui Traian Băsescu. Dar nu despre CTP vreau să vorbesc acum căci, după ce răul a fost făcut, doi bani nu mai valorează căldările de...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Spre aducere aminte:
http://transildania.wordpress.com/2012/07/22/maxima-ipocrizie-basescu-despre-pragul-de-50-remember/
http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=9386&_PRID=ag
Ar fi trebuit sa spui ca acele procente vanturate de ba-secu, cica 37%, sunt mult gonflate de CSOP, un institut de sondare arondat pe fata pedeleprelor! Daca ai fi citat cu acuratete ce a vomat aseara Securistul de la Anvers la el acasa, adica labe1 tv, declaratia lui era ca a crescut de la 19% la inceputul campaniei la acest 37% fantasmagoric si ca se asteapta la o crestere pana la 42-45%!!! El vrea sa demonstreze naivilor ca a fost permanent in crestere, FALS intrucat primul sondaj dat publicitatii acum vreo 10 zile il credita cu…31%. Niciun sondaj nu l-a creditat mai mult cu 33%, in ciuda agresivitatii campaniei sale, in ciuda injuraturilor adresate lui Ponta si Crin.
Faptul ca n-a reusit sa faca NIMIC in campanie, ca n-a reusit sa atraga naivi de partea sa ori sa indeparteze uselisti de la vot l-a determinat sa mearga acum pe planul B: INVALIDARE, adica BOICOT! A jucat telenovela ca el nu vrea sa castige rusinos la masa verde ca in Liga lui Mitica, a spus ca pedelistii care agita boicotul vor intra in …coliziune cu el etc. etc., basme de adormit naivii si prostii incurabili.
Daca si pedelistii ar veni la vot sa-si apere idolul securist evident ca acel cvorum era lejer realizat, prezenta fiind binisor peste 60%. Cum am mai spus, am foarte mari indoieli ca oamenii simpli de la tara si micile orase nu vor iesi sa voteze sincer pentru idolul lor, in ciuda celor care vor sa-i convinga sa stea legati de paturi si fotolii.
Stii ce griji imi fac eu acum? Ca multe pedelepre cu functii de conducere vor ABUZA de functiile lor ca sa-i impiedice pe oameni sa voteze, retinandu-le cartile de identitate. Un fapt extrem de grav s-a intamplat azi la SNLO unde anumiti sefi au cerut muncitorilor sa-si lase actele in salopete. Nu stiu exact sub ce fel de amenintari, dar cred ca sub spectrul amenintarii locului de munca multi simpatizanti USL vor ceda in fata unui asemenea SANTAJ ordinar! Citeam zilele trecute ca un patron portocaliu ar fi facut la fel, dar la o firma privata problema este mult mai sensibila si mai greu de probat. In orice caz, oamenii ar trebui sa anunte imediat politia despre astfel de incidente si sa aplice legea, fiind vorba de o infractiune grava, aceeea de impiedicare exercitarii dreptului de vot.
Dementa basesciana din ultimele zile arata din plin DISPERAREA pedeleprelor ca vor pierde, ca oamenii vor iesi la vot fara nicio frica. Mafiotii din jurul lui ba-secu isi vad astfel amenintate miliardele supte de la buget, politicienii portocalii vad deja iesirea din scena politica si luminita de la…intrarea in penitenciar. Pentru foarta multa lume care a profitat enorm pe timpul lui ba-secu se anunta vremuri triste. Viitorul nu le suna deloc bine! Este suficient sa-l vezi pe un telectual basist ca Liicheanu care s-a prostituat in ultimul hal duminica la RTV, ajungand sa se poarte ca un propagandist de calibrul lui gelu visan. Incredibil in ce hal a ajuns Liicheanu, citind nervos de pe o hartie indicatiile scrise poate chiar de ada mesesan, pe post de Goebels in aparatul de propaganda basist, ori mai degraba pe postul Anei Pauker.
Un apel care ar trebui sa fie pe prima pagina a oricarui blog/ziar online etc.
http://antonesei.timpul.ro/2012/07/24/scrisoare-catre-uniunea-europeana-bruxelles/
In sfarsit adevarati intelectuali (nu atat de vocali precum haita basista) iau atitudine. De pastrat pentru istorie lista semnatarilor, au mai spalat din rusinea nationala numita Basescu si clica Macovei, Feldman, Patapievici