Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Ca orice bulibaşă cu mascaţii la poartă care, în vederea arestării , se împopoţonează cu colanuri şi ghiuluri pentru a ridica moralul membrilor şatrei răvăşite, şi Traian Băsescu, presimţind nasol şi conspirând monstruos, scoate de prin sarcofage mumii ciuruite de molii pentru a le pune să sperie poporul.

Aseară, Gabriel Liiceanu  s-a extras pentru o oră din formolul lumii lui mici, spre a face un schimb de încuviinţări cu pata de catran numită Robert Turcescu.

Tot ce a reuşit până la urmă filozoful a fost să ne demonstreze că nu toate îmbălsămările reuşesc.

Pe lângă greaţa de a asista în direct la unduiri lascive de cocotă, făcute de o mamă-mare cu pamperşi, în faţa unui Turcescu jubilând masturbator, un alt sentiment născut în mine de această vizionare suprarealistă a fost acela al iminenţei unei treziri. Era atâta absurd şi atâta alunecare ca pe slin pe lângă realităţi în ceea ce domnul Liiceanu predica onctuos,cu adâncă adoraţie de sine, iar Robert Turcescu încuviinţa mut, ca un isonar cu pleoapele, încât onirismul scenei nu putea să dureze la nesfârşit.

Mi-am amintit de acel Gabriel Liiceanu eliberator şi dătător de speranţe din imaginaţia mea de cititor al Jurnalului de la Păltiniş şi al Epistolarului, mi-am amintit de acel Robert Turcescu incomod şi temerar, cu bila lui neagră mai temută de interlocutori decât un cartuş aflat pe o ţeavă vizându-le inima şi, contrapunând acele imagini desfăşurării lamentabile de pe ecran, am realizat că, de fapt, pe cei doi vemurile i-au îmbătrânit urât, i-au transformat în parodii ale propriilor persoane.

Ca într-un film de Bunuel, Gabriel Liiceanu mi-a părut burghezul infatuat, aterizat în acel studio pentru o cină fără finalitate, doar ca să ne mai spună o dată că îi place să mănânce bine şi mult, să conducă maşini scumpe şi că, pentru astfel de plăceri, e dispus la mici sacrificii cum ar fi transformarea pentru o seară în agentul electoral al diavolului.

Şi cum în prostituţie tarifele cresc odată cu rafinamentul perversiunilor acceptate, domnul Liiceanu nu a rezistat tentaţiei de a se evidenţia prin contribuţii personale la înnobilarea felaţiei, în raport cu formulele standard folosite de propagandiştii băsişti de pluton.

Astfel, nu s-a mulţumit doar a repeta teoria Modroganului cu apocalipsa economico – financiară care ne pândeşte dacă Traian Băsescu va fi demis. Nu! A supralicitat emiţând un adânc, înnoitor şi democratic panseu: cum că România este azi în situaţia dramatică în care o minoritate înţeleptă (adică ei) încearcă să salveze ţara de ameninţările unei majorităţi iresponsabile (adică noi). Să fie ăsta semn de foame sau semn de sete?

Cu gaşca sa de susţinători aroganţi (Boureanu, …), zărghiţi (Traian Ungureanu, …), viscerali şi taraţi de ură (Monica Macovei, …), Traian Băsescu nu are nicio şansă să recupereze ceva în sufletele românilor.

Cu liota sa de intelectuali oportunişti (Patapievici, MRU), găunoşi (Tismăneanu, Mihăieş), ipocriţi (Pleşu, Cărtărescu), şi iremediabil lipsiţi de credibilitate şi carismă (Liiceanu), Traian Băsescu are toate şansele să aprindă focul mocnit al nemulţumirii populare.

Deci, după cum se poate constata, Traian Băsescu este în aceste zile sfâşiat de bunele intenţii ale comilitonilor săi: între “nicio şansă” şi “toate şansele”.

Contele de Saint GermainEditorialeBoureanu,Bunuel,cartarescu,Epistolar,Gabriel Liiceanu,Jurnalul de la Paltinis,mihaies,Monica Macovei,MRU,Patapievici,Plesu,Robert Turcescu,tismaneanuCa orice bulibaşă cu mascaţii la poartă care, în vederea arestării , se împopoţonează cu colanuri şi ghiuluri pentru a ridica moralul membrilor şatrei răvăşite, şi Traian Băsescu, presimţind nasol şi conspirând monstruos, scoate de prin sarcofage mumii ciuruite de molii pentru a le pune să sperie poporul. Aseară, Gabriel...Blog politic si polemic