Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Oamenii ce evoluează în faţa unor largi audienţe, ce se supun în direct judecăţii instantanee a acestora exprimată prin aplauze şi urale ori prin fluierături şi huiduieli, îşi dezvoltă cu timpul capacitatea de a citi înaintea celorlalţi, din gesturi şi intensităţi, sentimentele mulţimii.

Sportivi, artişti, politicieni, sunt capabili să afle imediat, primii, din mici nuanţe ale fondului sonor, cum sunt primiţi.

În discursul de ieri de la Convenţia PDL, Traian Băsescu mi-a atras atenţia încă de la primele fraze că este crispat ca în momentele de mare cumpănă ale carierei sale, că răspunsul sălii la stimulii mesajului pe care l-a pregătit îl preocupă în cel mai înalt grad.

Nu intâmplător a ales o uvertură patetică, din registrul “Dragă Stolo” sau “Să-ţi fie ruşine Dinu Patriciu” (“nu am venit la voi doar cu maşina preşedintelui, am venit cu sufletul”), nu întâmplător  rostirea era lentă, pauzele după fiecare rafală retorică mai lungi decât firesc. Trebuia să afle neintârziat: îi mai putea oare înflăcăra pe aceşti incerţi? Magnetismul său nativ de hipnotizator în masă mai avea oare forţa de a-i scoate din tranşeele intereselor lor meschine, de a-i alinia fără crâcnire spre un nou asalt sinucigaş? Să se fi trezit banda asta de nerecunoscători  atât de mult, sub duşul rece al dezastrului de la alegeri, încât să nu mai poată fi întoarsă în transă?

Pe o scară de la 1 la 10 primele aplauze se situau undeva între 6 şi 7. Se simţea din partea participanţilor încordare, complezenţă, o prudentă reverenţă  a insurgentului care ştie că va fi declanşată insurecţia şi nu vrea să dea de bănuit. Era şi o zonă mai înflăcărată, undeva în stânga sălii, armata Elenei, parcă însă în minoritate.

Discursul prezidenţial cuprindea sala lent, vâscos, ca un fel de revărsare peste diguri  a viiturilor de primăvară. Aducea adică, împotriva celor mulţi prezenţi la Convenţie, care încercau să se protejeze cu sacii cu nisip ai instinctului de conservare, aluviuni de mesaj demagogic, ameninţări  de surpare, apă rece şi noroioasă în galoşii zilei de mâine.

Traian Băsescu aproape că se împăcase, în sinea lui, cu această susţinere mediocră. Erau totuşi aplauze, nu fluierături. Mediatic, cu câteva retuşuri şi nişte roşu-n obraji, atmosfera putea fi până la urmă ambalată şi oferită la export ca o primire caldă, ca o mobilizare decentă a dreptei în jurul liderului ei aflat în dificultate.

Până când a venit surpriza: “liderul” a rostit ceva, ce oare? şi sala a izbucnit în aplauze frenetice, entuziaste, de 8 spre 9, aproape  ca în vremurile bune.

Momentul de descumpănire al lui Traian Băsescu, deşi evident, nu a fost aproape deloc scos în prim plan şi comentat de analişti. De-asta îmi iau eu această sarcină aici, acum.

Traian Băsescu tocmai rostise următoarele cuvinte: “Poate vă așteptați la un discurs în favoarea unuia sau altuia dintre candidați. Nu pentru asta am venit aici.”

Reacţia sălii, ridicarea bruscă a nivelului decibelic, revărsarea de entuziasm apreciativ născută parcă din nimic, l-a uluit pe Traian Băsescu, i-a rigidizat pentru o clipă faţa în aceeaşi expresie de stupoare pe care a avut-o şi Ceauşescu la ultimul său miting, când au început huiduielile.

Cred că înţeles în acea secundă că lupta e pierdută, că dimensiunea şi forţa valului de încuviinţare pentru anunţul său de neutralitate (ipocrit, desigur) este, de fapt, un ordin imperativ, aproape brutal, de neimplicare. “Stai cuminte în banca ta, nu ne mai spune tu ce să facem, ştim noi mai bine. Dacă-ţi place atât de mult de Udrea ia-o cu tine pe o insulă şi lasă-ne!”.

Ce-a urmat a fost  doar o confirmare a acestui mesaj subliminal.

Înfrângerea  de ieri a lui Traian Băsescu, rejectarea sa de chiar propriul partid, are efecte mai devastatoare decât cumulul tuturor înfrângerilor de până acum. Practic, în acest moment, când propria infrastructură te lasă, la ce te-ar mai susţine suprastructuri precum serviciile, procurorii, Curtea Constituţională? De frică? Păi tocmai frica îi va împinge pe aceşti laşi, pe aceşti oportunişti, pe aceşti mercenari fără oprelişti morale, să întoarcă armele cât mai au timp.

Se va vedea asta foarte curând. Motiv pentru care Traian Băsescu va face gesturi tot mai necugetate, încercând cu disperare să forţeze o nouă suspendare sau orice altă reacţie capabilă să bulverseze la maximum scena politică românească.

Contele de Saint GermainEditorialeBasescu,Conventia PDL,Dinu Patriciu,Dragă Stolo,Elena Udrea,Nicolae Ceauşescu,UdreaOamenii ce evoluează în faţa unor largi audienţe, ce se supun în direct judecăţii instantanee a acestora exprimată prin aplauze şi urale ori prin fluierături şi huiduieli, îşi dezvoltă cu timpul capacitatea de a citi înaintea celorlalţi, din gesturi şi intensităţi, sentimentele mulţimii. Sportivi, artişti, politicieni, sunt capabili să afle...Blog politic si polemic