Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Oamenii ce evoluează în fața unor largi audiențe, ce se supun în direct judecății instantanee a acestora exprimată prin aplauze și urale ori prin fluierături și huiduieli, își dezvoltă cu timpul capacitatea de a citi înaintea celorlalți, din gesturi și intensități, sentimentele mulțimii.

Sportivi, artiști, politicieni, sunt capabili să afle imediat, primii, din mici nuanțe ale fondului sonor, cum sunt primiți.

În discursul de ieri de la Convenția PDL, Traian Băsescu mi-a atras atenția încă de la primele fraze că este crispat ca în momentele de mare cumpănă ale carierei sale, că răspunsul sălii la stimulii mesajului pe care l-a pregătit îl preocupă în cel mai înalt grad.

Nu intâmplător a ales o uvertură patetică, din registrul „Dragă Stolo” sau „Să-ți fie rușine Dinu Patriciu” („nu am venit la voi doar cu mașina președintelui, am venit cu sufletul”), nu întâmplător  rostirea era lentă, pauzele după fiecare rafală retorică mai lungi decât firesc. Trebuia să afle neintârziat: îi mai putea oare înflăcăra pe acești incerți? Magnetismul său nativ de hipnotizator în masă mai avea oare forța de a-i scoate din tranșeele intereselor lor meschine, de a-i alinia fără crâcnire spre un nou asalt sinucigaș? Să se fi trezit banda asta de nerecunoscători  atât de mult, sub dușul rece al dezastrului de la alegeri, încât să nu mai poată fi întoarsă în transă?

Pe o scară de la 1 la 10 primele aplauze se situau undeva între 6 și 7. Se simțea din partea participanților încordare, complezență, o prudentă reverență  a insurgentului care știe că va fi declanșată insurecția și nu vrea să dea de bănuit. Era și o zonă mai înflăcărată, undeva în stânga sălii, armata Elenei, parcă însă în minoritate.

Discursul prezidențial cuprindea sala lent, vâscos, ca un fel de revărsare peste diguri  a viiturilor de primăvară. Aducea adică, împotriva celor mulți prezenți la Convenție, care încercau să se protejeze cu sacii cu nisip ai instinctului de conservare, aluviuni de mesaj demagogic, amenințări  de surpare, apă rece și noroioasă în galoșii zilei de mâine.

Traian Băsescu aproape că se împăcase, în sinea lui, cu această susținere mediocră. Erau totuși aplauze, nu fluierături. Mediatic, cu câteva retușuri și niște roșu-n obraji, atmosfera putea fi până la urmă ambalată și oferită la export ca o primire caldă, ca o mobilizare decentă a dreptei în jurul liderului ei aflat în dificultate.

Până când a venit surpriza: „liderul” a rostit ceva, ce oare? și sala a izbucnit în aplauze frenetice, entuziaste, de 8 spre 9, aproape  ca în vremurile bune.

Momentul de descumpănire al lui Traian Băsescu, deși evident, nu a fost aproape deloc scos în prim plan și comentat de analiști. De-asta îmi iau eu această sarcină aici, acum.

Traian Băsescu tocmai rostise următoarele cuvinte: „Poate vă aÈ™teptați la un discurs în favoarea unuia sau altuia dintre candidați. Nu pentru asta am venit aici.”

Reacția sălii, ridicarea bruscă a nivelului decibelic, revărsarea de entuziasm apreciativ născută parcă din nimic, l-a uluit pe Traian Băsescu, i-a rigidizat pentru o clipă fața în aceeași expresie de stupoare pe care a avut-o și Ceaușescu la ultimul său miting, când au început huiduielile.

Cred că înțeles în acea secundă că lupta e pierdută, că dimensiunea și forța valului de încuviințare pentru anunțul său de neutralitate (ipocrit, desigur) este, de fapt, un ordin imperativ, aproape brutal, de neimplicare. „Stai cuminte în banca ta, nu ne mai spune tu ce să facem, știm noi mai bine. Dacă-ți place atât de mult de Udrea ia-o cu tine pe o insulă și lasă-ne!”.

Ce-a urmat a fost  doar o confirmare a acestui mesaj subliminal.

Înfrângerea  de ieri a lui Traian Băsescu, rejectarea sa de chiar propriul partid, are efecte mai devastatoare decât cumulul tuturor înfrângerilor de până acum. Practic, în acest moment, când propria infrastructură te lasă, la ce te-ar mai susține suprastructuri precum serviciile, procurorii, Curtea Constituțională? De frică? Păi tocmai frica îi va împinge pe acești lași, pe acești oportuniști, pe acești mercenari fără opreliști morale, să întoarcă armele cât mai au timp.

Se va vedea asta foarte curând. Motiv pentru care Traian Băsescu va face gesturi tot mai necugetate, încercând cu disperare să forțeze o nouă suspendare sau orice altă reacție capabilă să bulverseze la maximum scena politică românească.

Contele de Saint GermainEditorialeBasescu,Conventia PDL,Dinu Patriciu,Dragă Stolo,Elena Udrea,Nicolae CeauÅŸescu,UdreaOamenii ce evoluează în fața unor largi audiențe, ce se supun în direct judecății instantanee a acestora exprimată prin aplauze și urale ori prin fluierături și huiduieli, își dezvoltă cu timpul capacitatea de a citi înaintea celorlalți, din gesturi și intensități, sentimentele mulțimii. Sportivi, artiști, politicieni, sunt capabili să afle...Blog politic si polemic