Mircea Cărtărescu și magiunul de Topoloveni
O veste dâmbovițeană a amuțit pentru o clipă media mondială, timp necesar redacțiilor pentru a lăsa totul baltă și a intra în regim de breaking news: „Mircea Cărtărescu va boicota Salonul de Carte de la Paris”.
Cred că oricine a observat cum tzunami-ul  acestui strigăt sfâșietor de demnitate umană ce refuză a se lăsa călcată în picioare a blocat în zbor aeronave prezidențiale, a declanșat time-out-uri în marile competiții sportive, a aprins ledurile de alertă zero în buncărele cu arsenal nuclear.
Imaginea poetului, parcă decupată din tabloul lui Octav Băncilă „1907”, cu priviri sfredelitoare și plete în vânt, a fost preluată din EVZ de azi de către toate agențiile de presă, pentru a ilustra campanii anti-pieptene și rubrici de remedii pentru virilitate.
La înghițirea acestui anunț devastator, Franța a intrat în șoc anafilactic. Flota din Oceanul Indian a primit consemn de luptă iar președintele Francois Hollande, în cadrul unei ședinte extraordinare de spiritism, a implorat sfaturi pentru dezamorsarea situației de la Napoleon I și de la Contele de Saint Germain.
În ce mă privește i-am spus că nimic nu se mai poate face pentru răzgândirea marelui artist român. Omul e un luptător până la capăt, un adevărat caracter, s-a văzut asta și în timpul regimului Ceaușescu. Altruist prin excelență, nu suportă nedreptățile făcute altora. Atunci s-a legat în lanțuri de grilajul Uniunii Scriitorilor pentru a cere încetarea persecuțiilor la adresa lui Goma și a lui Dinescu și a amenințat că se tunde zero dacă Ion Cristoiu va mai fi cenzurat când scrie despre nonconformismul tineretului român. Ceaușescu, impresionat, i-a propus un târg: „accept, dacă promiți că te speli pe păr măcar o dată pe lună și dacă nu vei mai asculta Europa Liberă”. Asta e istoria adevărată pe care, desigur, obscura laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, Herta Muller, nu avea de unde să o știe atunci când l-a asemuit pe domnul Cărtărescu, resentimentar și nemeritat, cu un struț.
Bonaparte a fost mult mai radical, spunând că Franța fără Cărtărescu nu înseamnă nimic. Motiv pentru care a propus blocadă de urgență împotriva infamului prim-ministru plagiator de la București și a habsburgului îmburghezit în rele Andrei Marga, pe care îl mirosise de trădător și iconoclast încă de la imperiala sa nuntă cu Maria – Luiza. „Să fie declanșată în paralel o canonadă nemiloasă, de pe mare și de pe uscat…”, a scrâșnit pe lemnul mesei vocea din pahar a împăratului, „… care să acopere atacul decisiv pe flancuri asupra Palatului Victoria dus de diviziile pedestre ale legiunii franceze din Carpați și ale SRI – vânători de munte Câmpina”.
Evident, ca peste tot unde este valoare, au apărut și detractori ai marelui rebel.
Că ar fi doar un scriitor modest, de pluton. Că traducerea cărților sale în toate limbile și dialectele pământului s-ar fi făcut prin ICR-ul lui Patapievici cu bani ai propagandei portocalii, după modelul de marketing al promovării magiunului de Topoloveni: luați și gustați pe gratis, plătim noi și producția și publicitatea, vi-l întindem și pe pâine ca să nu vă murdăriți degetele, vi-l și mestecăm dacă aveți probleme cu dantura sau înghițitul.
O știre de ultimă oră crește dramatismul evenimentelor la cote de colesterol alarmante: în semn de solidaritate cu magiunul de Topoloveni Cărtărescu, se alătură boicotului de la Paris și alifia de corp Liiceanu (derivată direct din untura albă, comestibilă pe pat de usturoi) și aspicul Pleșu, răcitura ideală pentru președinții înnebuniți să li se tremure în față.
Târgul de carte de la Paris, ca și gastronomia franceză, traversează în aceste zile un mare pericol:Â pierderea sensului de a fi, în lipsa contribuției românești.
https://www.conteledesaintgermain.ro/mircea-cartarescu-si-magiunul-de-topoloveni/21-03-2013Editorialul de joiAndrei Marga,Ceausescu,Contele de Saint Germain,Cristoiu,Francois Hollande,ICR,Ion,Liiceanu,magiun de Topoloveni,Mircea Cartarescu,Napoleon I,Octav Bancila,Patapievici,Plesu,Salonul de carte de la ParisO veste dâmbovițeană a amuțit pentru o clipă media mondială, timp necesar redacțiilor pentru a lăsa totul baltă și a intra în regim de breaking news: 'Mircea Cărtărescu va boicota Salonul de Carte de la Paris'. Cred că oricine a observat cum tzunami-ul  acestui strigăt sfâșietor de demnitate umană ce...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint Germain
Comentarii prin Facebook:
@Andreea P.
Da, se poate spune ca Mircea Cartarescu e un scriitor mediocru… stau marturie pentru asta cartile lui de poezie (ultimul volum intitulandu-se extrem de sugestiv si inspirat „NIMIC”), articolele lui puerile si scandaloase in acelasi timp scrise in organul de presa al PDL precum si cartile lui de proza care se incadreaza cel mult la „literatura de consum” (nu au pic de profunzime, nu au forta narativa, nu creaza personaje memorabile- apropos, imi puteti spune va rog numele vreunui personaj din prozele lui Cartarescu far sa faceti apel la google?! Eu nu-mi amintesc nici unul…), cu exceptia Levantului care a fost cumva „funny” de citit in anii 90′, si care (ah, the irony!) ni l-a descris in avans pe traian basescu in pielea personajului Iaurta Chioru’… Atat de mare e asemanarea dintre acest personaj si bisnitarul mesianic al „Dreptei” adulatat pana aproape de lesin de „auctore” si ceilalti pupincuristi/sinecuristi incat si acum ma intreb daca nu cumva traian basescu a sarit dintre paginile Levantului pe cand cartarescu scartaia cu pana pe hartie… tot la categoria „freaking facts” intra si fascinatia lui Basescu pentru „Levantul”, ceea ce ma duce cu gandul la posibilitatea uimitoare ca „realismul magic” sa nu fie chiar un oximoron cum am crezut pana acum, dar asta e o alta poveste… ramane doar de constatat ca cartarescu (sic!) e in cel mai bun caz o mediocritate aurita in ale scrisului si in orice caz descalificat moral sa vorbeasca despre absolut orice subiect dupa cei sapte ani (vaci grase pentru el, vaci slabe pentru Romania) de felationare frenetica si neintrerupta a piratului chior (ba mai mult, i-a ridicat in slavi si cocota) …
Magiunul asta i l-a oferit woodrea lui bok cel cu saispe fese, ca sa prinda puteri si sa-i revina potenta. I-a revenit de-a lovit-o pe ea menopauza, ca a umilit-o Bleaga ca pe ultima celulitica borsita. Mai bine i-ar magiunul da lui amanta-su, ca i s-au scorojit boasele si nu mai poate nici de-o malahie. Cat despre Cartarascu, ce sa mai zic, saracu, i-a intrat atat de adanc limba in posteriorul marinerului ca, daca il privesti de la distanta, zici ca-i coada. Nasol cu sfetnicii astia, vremea lor a trecut, si tare ma tem ca intra intr-un offside de-i vad la Obregia de nervi si depresie. Baeti, ia, la loc comanda, ca va faceti de ras si dati faliment!
citesc replicile È™i înclin să cred că scoatem fiecare din joben o Franță personală, sumă de fantasme lirice, experiențe pariziene (consistente ori frugale), cliÈ™ee, clăbuci. È™i, bineînțeles, atîrnînd de acest portret galic multiplu, o diversitate de cărtăreÈ™ti: nuli, mediocri, medii (?), decadenți, răsuflați, frecventabili, talentați, geniali. cîte tabere, atîtea franțe. cîte partizanate, atîtea chipuri ale lui MC. se poate dialoga convingător într-o asemenea ambianță? mă îndoiesc.
aÈ™ mai spune că, în acest schimb de opinii, nu reprezint vreo ideologie sau vreo antantă locală. (nici măcar nu locuiesc în România.) nu țin cu USL, nu-l plac pe Băsescu, nu sunt sensibilă la lozincile politice ale momentului (valah). nu am nici o slăbiciune anume pentru beletristica lui MC. recunosc, citesc cu plăcere pe PleÈ™u, uneori pe Liiceanu sau pe Patapievici. dar citesc È™i-n alte zări, È™i alți autori români, È™i presă de stînga, È™i nume din afara perimetrului Humanitas. dacă am intervenit, a fost pentru a întreba cu privire la felul în care se face, uneori, critică pe aceste meleaguri. adică vădit dogmatic È™i în stilul unor execuții publice „ždin stilou.Ë® (sau din tastatură, mai bine zis) .
dar e limpede că aÈ™teptările mele în legătură cu oferta acestui blog au fost nepotrivite. e vina mea, È™tiu. credeam că e un loc de dezbatere, un concurs de idei, o platformă oarecum neutră. ei bine, nu e. e un fel de contributors.ro pe dos. (acolo totul se tranÈ™ează exact ca aici, numai că din unghi opus.) la ei, tot ce ține de USL e drăcesc. aici, tot ce ține de Băsescu e toxic în cel mai înalt grad. fără nuanțe, fără relativizări. doar cimentul È™i euforia opțiunilor proprii.
domnului adrianrusu : aveți verb, aveți nerv È™i sprint bun. e limpede pentru toată lumea. v-am citit È™i pe forumul de la DV. ce mi se pare mie în neregulă la dvs. e dosul de palmă însoțitor ale fiecărui rînd pe care îl scrieți. sudalma subînțeleasă. e în dvs. o un duh gîlcevitor È™i o enervare hectică ce irită din capul locului interlocutorul. dacă la arhi-duÈ™manul dvs. Polichinelle (o fi o gagică abandonată?) e un surplus sîcîitor de livresc, la dvs. e o boare permanentă de irascibilitate semeață. poate vorbesc anapoda.
noapte bună. tuturor.
P. Andreea
Andreea P,
– Fantasmele mele „žlirice” cu Franta au durat cam 20 (de ani, traiti acolo, zic) si inca nu s-au incheiat. Fireste ca sunt atatea frante cate experiente! (Fireste ca e o franta in care speli vase, si alta in care studiezi, sa spunem). AICI, adica in acest mediu (nu anume pe acest blog) ar trebui insa sa ne intelegem asupra Frantei, nu vi se pare? Trebuie un anumit nivel de intelegere a PRINCIPIULUI – si nu a accidentului (eventual contradictoriu). Poti sa uiti de Romania, NIMIC, absolut nimic, nu-ti aduce aminte ca Pleșu exista si el undeva, pe lumea asta, cat despre Cartarescu … Presupun ca vi se intampla si domniei voastre, acolo unde vă veti fi afland. (nu cred ca trebuie sa fie Franta). Nu?
– Polichinelle mi-e uneori simpatic! In orice caz nu-l dispretuiesc, nici urasc. Daca va uitati atenta, domnia sa nu e in stare sa injure. Si pentru mine e un deuxieme degre (plicisitor, adesea). E, in parte – exercitiu. (Dar am mai avut reactia asta, -„žsimpla”- si din partea altora). Cearta poate fi un schimb util, daca nu esti batut in cap (ar fi mai multe de spus…).
– On sen fiche daca irit, e secundar, n-am niciun interes in ce scriu acolo, ma amuz cu limitele insectelor.
– Zic ce mi se pare mie adevarat. Daca pare „žpalma” cu atat mai bine. Daca ce este adevarat poate fi resimtit ca palma avem probleme mari.
Umor agreabil cu simpatice inserții fantastico-istorice;deși,poate,sărmanul Cărtărescu nu merita asta.
Pe de altă parte,gașca „intelectualilor lui băSSecu merita o lecție.Eliminați din TVR,ICR și ministerul Culturii,fascistoizii globaliști și antiromâni protestează prin jurnalele pro-bășiste cum că sunt marginalizați și discriminați deși sunt numai furioși că li s-au tăiat sinecurile bugetare.
La Târgul de carte de la Paris m-a distrat protestul „mascat”al găștii anti-ICR și expoziția gastronomică a poetului Dinescu(avea mai mult talent ca poet decât ca bucătar…)
Referitor la Cărtărescu,îi acord încă circumstanțe atenuante(dar nu și lui Pleșu,Liiceanu,HRP,Tismăneanu) fiindcă mi-a plăcut romanul Orbitor chiar dacă a ratat vol. III.
Asta să nu publici:
Conte,în penultimul paragraf ai două greșeli:o virgulă după Cărtărescu(trebuia înainte) și lipsește un „n” la inebuniți.Și eu fac greșeli de ortografie,dar la Dvs.nu se cade.
Multumesc de observatii. Prima nu e valabila, la a doua am corectat.
@Corina:cred că uneori uităm unde ne aflăm.Acesta este,conform definiției gazdei noastre CdSG,un blog „politic și polemic” și nu un club al deșertăciunilor al unor refulați literari….
@ Lucifer
Eram gata sa spun ca de data asta articolul si comentariile si-au facut cinste reciproc, intr-o armonie a valorii remarcabila, cand ai cazut tu ca musca-n lapte. Scuza-ma, dar texte cu „baSSecu” pica foarte prost in contextul asta. Un singur lucru te poate salva: povesteste-ne mai pe larg despre Orbitor-ul tau.
@Corina:Bine,în loc de băSSecu voi folosi cuvântul „securici”!Nu știi ce e un „securici”?Un „securici” este un securist care suge un licurici.Acum ești mulțumită?
@ Lucifer
Eu vorbeam serios. Ai mai spus chestiile astea de atatea ori… Nu iti dai libertatea sa mai zici si altceva?
@ Lucifer
Ei, au mai fost aici alunecari spre literatura, in primul rand din partea gazdei, si nu s-a suparat nimeni. Dimpotriva. Am inteles ca nu vrei. Foarte bine.
Andreea P
Stau si ma intreb cat e voeu pieux in istoria asta cu „žrecunoasterea” intelectualilor romani in Franta si cata incultura, lipsa a simtului valorii. Adreea P: vasnicii nostri culturaci NU sunt cunoscuti in Franta! Adica nu vei auzi oameni de pe strada discutand despre Plesu si ceilalti (Nu e la fel cu Panait Istrati sau cu Cioran). Se intampla rar sa auzi la radio o vorba, doua. Cred ca in 20 de ani nu am auzit niciodata ceva despre Plesu ca scriitor. (dar am auzit despre el ca ministru). Cred ca am mai zis-o cuiva, si nu am facut-o cu rautate, nu e mai cunoscut decat Ismail Kadare. Se intampla la Premiile Nobel ca unul din este sa intre pentru scurt timp in atentia publicului (evreu -ungurul acela acum cativa ani, de pilda). Dar asta este TOT. Lucrul penibil este ca nu avem, aici in Romania, o idee despre ce inseamna un BUN scriitor, la Paris. Avem o privire prosteasca asupra lucrurilor care pot atinge constiinta frantuzului. Nu intelegem Franta aproape deloc. Intelegem parte din „žspiritul german” pentru ca sunt in parte barbari, ca si noi. Ori ca sa ai succes solid la Paris trebuie sa fii francez, -cazul Cioran, Brancusi sau Ionesco- sau om, foarte om (cazul Istrati). Gargara „žintelectualilor” nostri e ridicola. Nici vorba de „žsucces”. Privirea frantuzului va vedea la Liiceanu grosimea, une certaine lourdeur, la Plesu infatisarea caraghioasa, iar la asta…Cartarescu (ii uit mereu numele) …nici nu stiu ce ar putea vedea, ca sa fiu cinstit. O sa caut pe cineva care l-a citit sa va fac un raport. E o lume destul de avizata si civilizata. Ultimul aspect nu e sezizat de romani decit sub unghiul farafastacului social- ori exigentele fr, sunt mult mai fin elaborate, si foarte largi. Simplul fapt ca arata cum arata sau ca are voce de eunuc il descalifica de la „žsucces”. Nu il va avea niciodata in Fr. Dar va putea avea in Germania, sa spunem. Nici nu va imaginati cat de caustica (pour la bonne cause) poate fi privirea frantuzului. Mai e o exigenta de stil, care e absolut esentiala. Si nimeni nu are nas mai fin pentru LIPSA stiului decat Franta. Alta este cea a gandirii conduse BINE, a „žmetodei”. Ori, mai toate figurile noastre de prim rang nu au nimic din toate astea…. Nu au nici macar avantajul du bon sauvage. Poate sa rasara un tigann, unul care sa para natur, ca sa-l iubeasca Franta (Salam ceva sau celalalt…nu mai stiu care) a avut oarecare succes acum doi ani. Nu mai gargarisiti trasnaia asta, cu „žsuccesul” in franta. Asta cel putin asta NU avem- cu certitudine.
Romania fiind o tara de impostori nu e de mirare ca unii ajung sa se creada si sa se dea drept genii .Aici mai pot sa convinga multimea semidocta .
Nu mai stiu unde am nimerit cu postarea. Intentionam sa-i satrag atentia d-nei Andreea P. ca nu se discuta despre literatura in general, despre un autor si cu atat mai putin despre o lucrare literara numai pe baza a ceea ce auzi de la altii, fie ei si critici literari (seriosi).Este adevürat ca la incaput cartarescu a parut promitator. Are o scriitura buna, fluenta, este bine ancorat in cultura, cu unele trimiteri subtile, are un anume umor. . . Dar, domle, e grafoman, are incontinenta la stilou si, ca orice lichid cu debit mare, e tot mai diluat. Chestia aia cu premiul Nobel era o gluma pe care ziarele au preluat-o fiindca era vara si n-aveau subiecte.
Mare pacat ca de vreo 15 ani, de când boierii mintii si-au instrainat prin postromânism omul de pe strada, nu ne mai dezbaram de mentalitatea elitista ca victoriile se decid „la nemti la Paris”, iara nu acasa, cu poporul si… pentru popor! Anul trecut, invité d’honneur du Salon du livre de Paris a fost Japonia. Rândul literaturii noastre sa mai fie vreodata chemata in pavilionul de la Porte de Versailles va veni catre anul 2100, când probabil insasi RO nu prea va mai exista. Jenant e ca absenteistii, cumva spre amuzamentul neinvitatului Paul Goma, nu sunt prea convingatori intr-o presa franceza inteleptita dupa minciuna terorista Brates-Brucan, mare cât secolul defunct. Insasi ActuaLitté (les univers des livres) vorbeste de „žréglement de comptes et coups de bambou”, pe când in saloanele bucurestene se raspândeste insidios interogatia daca boicotul celui parizian este o decizie libera filozofic a protestatarilor sau numai o indicatie de la aparatul de putere basescian.
@ CDSG : tot n-am înțeles cum e cu scoaterea literaturii peste granițe. e machiaverlîcul o trambulină universală în afacerea asta? am inventat-o noi, în războiul politic È™i cultural autohton? sau e o cutumă balcanică? păcălim atît de uÈ™or editori, jurii, cititori? putem oare construi o ofertă plauzibilă mituind (cu mămăligi, tămîioase, nuri neaoÈ™i È™i bani din vistieria națională) o mînă de recenzenți ahtiați? să fie piața culturală atît de vulnerabilă la ingeniozitățile È™i poncifele noastre?
Cand iti platesti singur exportul poti vinde orice.
Ce-ar fi sa-l lasam pe Cartarescu sa se vanda singur si la carti, nu doar la porti?
Mai ales ca are usi deja deschise si poate arata poze la un pahar de vin cu Llosa.
Interesant cum fondul articolului, si anume caracterul si impactul scriitorului Cartarescu este reconvertit prin manipulare de catre Andreea P intr’o discutie despre valoarea respectivului.
Valoarea de moment e data de cat de citit este, iar daca vorbim de strainatate, Shadow a fost elocvent, lumea nici n’a auzit de el, cartile se intorc pe motiv de lipsa de cumparatori.
Eu totusi inclin sa cred ca ceea ce Contele a scris mai sus nu s’a referit atat la valoarea Cartarescului (pana la urma ceva subiectiv, iti poate place sau nu, deci ii poti clama valoarea sau nu) ci mai curand la megalomania personajului si bineinteles la lipsa sa de caracter. La nepotrivirea intre fapte(ce’a facut) si vorbe(ce’a spus).
Ceva a la s’a suparat tiganu’ pe sat, grupu’ de telectuali pupinbasisti Plesu, Liiceanu, Patapievici, Cartarescu, Tismaneanu etc (coincidenta, toti, dar absolut toti scriitori de ode basesciene si mari critici ai adversrailor acestuia) au gasit un prilej sa’si mai urle disperarea ca stipendierea din banu’ public a intarcat. Desigur toate aceste caractere leaga marea lor izolare si nerecunoastere de pozitia lor perpetuu anticomunista. Sunt atacati de bolsevici.
Practic avem de a face cu o incercare penibila de a mai aglutina inca o data grupul de tucalari intru cauza basist-antiuselista, inca o ocazie pentru telectualii basisti sa’si lege opereta de Securiciu’ National.
Ca sa nu aiba impresia Andreea P ca am ceva cu dansa, voi incheia optimist scurtul cometariu cu un citat din opera „izbutita a marelui carturar pupinbasist:
„Imi bag pula in regina Angliei!”
E de Nobel, nu’i asa?
nu carența înzestrării retorice e baiul cu CDSG, ci reflexul partizan. [unde l-ați moÈ™tenit?]
din text reiese că aveți certitudinea mediocrității lui Cărtărescu. mai mult: că sunteți convins de infatilismul receptivității apusene. povestea ar fi asta:
ICR a prestat sub pintenul prezidențial. Patapievici a fost o slugă harnică È™i cam tot ce a promovat peste hotare a însemnat intelectualitate cotrocenizată. aÈ™a s-a născut legenda Cărtărescu. aÈ™adar, tot ce vine din spațiul scandinav, francez, mediteranean sau de aiurea ca ecou pro-Cărtărescu e semn de asimilare puerilă a unui McDonald’s literar. mapamondul s-a lăsat dus de nas, fraierit de politicile culturale concepute de Băsescu. Cărtărescu s-a inventat sincron cu alianța D.A. È™i prestigiul lui va ieÈ™i din scenă laolaltă cu ultimele gesturi ale vaporeanului.
credeți sincer toate astea?
Știți bine că publicarea în străinătate depinde esențial de recomandări și subvenții. Un editor străin nu are cum aprecia direct valoarea unui roman scris în limba română. O traducere bună costă, iar riscul (luxul) ar fi prea mare să comande traduceri doar pentru a-și face o idee. Prin urmare apelează la intermediari locali, care pot și finanța parțial ce recomandă. Care intermediari sunt editurile, asociațiile profesionale, instituțiile de profil. Ce vectori de propagandă și lansare literară în străinătate mai puternici decât ICR, Humanitas și, la mare distanță, US a avut România în ultimii ani? Iar exponenții acestora se promovează și se recomandă între ei. Aproape toți, în România, publică exclusiv la Humanitas iar Humanitas, în perfectă simbioză cu ICR, îi recomandă în străinătate din triplu interes: încasează drepturi de autor, închide cercul prieteniilor și își elimină, aproape complet, concurența la „export”.
Eu nu susțin că Mircea Cărtărescu ar fi mediocru. Eu spun doar că valoarea lui este una medie, din categoria Ivasiuc, Fănuș Neagu, Blandiana, Agopian, Å¢epeneag, Petru Popescu etc.
Nu este vreun Nichita Stănescu, nici măcar un Marin Sorescu, pentru a i se cuveni favorurile și exclusivitățile de care s-a bucurat, în disprețul oricărei egalități de șanse, în ultimii ani.
Există actualmente scriitori tineri foarte talentați, care chiar ar avea nevoie de sprijin și încurajare dar care, nefiind în coteria literară câștigătoare, se irosesc ca șoferi de taxi, sau corectori la vreo obscură publicație de provincie, pentru a nu-și lăsa familia fără șansa zilei de mâine.
mersi pentru replică.
da, aveam idee despre eforturile de captatio È™i birocrația impunerii unui om de litere în agenda editorială a Vestului. e clar pentru toată lumea că e vorba despre o complicată intermediere, nu străină de jocuri de culise, afinități suspecte, voință de monopol È™i exclusivitate. cazul Cărtărescu pare a fi însă din alt scenariu. în sensul că prestigiul lui de afară e anterior regimului Băsescu È™i perioadei patapieviciene în vîrful ICR. apoi, MC are, totuÈ™i, un public occidental, ecouri critice cordiale, recenzenți satisfăcuți de producția dumnealui. cum vă explicați prezența unui interlocutor străin multiplu È™i prietenos al operei lui Cărtărescu? să înțelegem că toată istoria literaturii universale stă sub maÈ™inațiuni politice regionale? sau că în lumea contemporană valoarea e dictată de driblinguri È™i vicleÈ™uguri de castă? citind pamfletul domniei voastre, încercasem să mă pun, aÈ™a neÈ™tiutoare cum sunt, în pielea destinatarului francez, de pildă, al scriiturii cărtăresciene. È™i ce aflu? că am fost victima unui concurs de privilegii dîmbovițean, fraiera alcovului „Humanitas „“ ICR.” ce să deduc de aici? că ori de cîte ori îmi cade în mînă un roman, o proză, un vers „“ din Americi, din Asia, de oriunde „“ pe care îl socotesc izbutit, trebuie să cercetez repede dedesubturile murdare ale apariției lor, să conÈ™tientizez lupta de clasă È™i de papioane care a scos la suprafață autorul cu pricina? sau că „žla noi ca la nimeneaË® È™i că doar noi, cu precădere în anii de domnie ai lui Băsescu, axiologia È™i literele în genere au fost confiscate, redefinite È™i exportate de triumviratul PleÈ™u-Patapievici-Liiceanu?
vă întreb din nou: credeți sincer în toate astea?
Raspund pe puncte:
1. Și Å¢epeneag și Agopian și Petru Popescu, ca să nu mai vorbesc de Breban, au publicul lor occidental, mai numeros, cu certitudine, decât cel al lui Cărtărescu. Deși în devenirea și internaționalizarea niciunuia dintre ei nu s-a pompat atâta propagandă mitificatoare ca în Cărtărescu.
2. Critici cordiale? Recenzii pozitive? Oare să nu știți că sunt dintre cele mai comercializate servicii tangente artelor? Cine are bani să subvenționeze o carte (traducere, editare, desfacere) se mai zgârcește oare la o indemnizație de critic? La o agapă pentru recenzenți? ICR-ul a acordat burse unor ziariști străini de politică, pentru a și-i face, preventiv, prieteni (și rezultatele s-au văzut după referendum, prin articole susținând aberația loviturii de stat). Se încurca el cu … seducerea unor pârliți de critici literari?
3. În tot ce scriu aici sunt sincer. Ca dovadă că niciodată nu am susținut că m-aș considera pe deplin obiectiv. În subiectivismul meu sunt cât se poate de sincer.
@Dna Andreea
Daca va intreb de ce nu se vand cartile dlui Cartarescu in Franta si nu de azi de ieri de cand „raul usl” e la putere si promovarea sa directa prin ICR era cu motoarele in plin o sa puteti sa raspundeti?
E incontestabila nemediocritatatea lui Cartarescu. Doar ca stilul sau place doar la romani, ca scriitor „international” nu prinde. Cand intrebam acum doi ani unde sunt cartile lui Cartarescu la FNAC in Paris si daca se reediteaza mi s-a raspuns ca „nu se vand” si au fost „returnate” la editura(tembelul de mine credea ca erau in ruptura de stoc) am crezut ca „pica cerul pe mine”. In acelasi timp Norman Manea trona in toate librariile pariziene pe care am „prostul” obicei de a le „vizita”.
Locuiesc de 11 ani la Paris si pot spune ca ii cunosc(nu personal) pe scriitorii romani care sunt cititi aici. La fel s-a intamplat si cu cartea dlui Plesu „despre ingeri”, etc.
Cartarescu, din pacate, ca om nu a gasit alta modalitate de trai decat pe banii guvernului roman(impozitele contribuabililor). Cand acesti bani s-au curmat brusc a declarat ca el ca si alti multi alti „intelectuali”(cohorte zau) romani sunt „napastuiti” in Romania.
Cum se face ca am colegi francezi care au auzit si citit Eliade, Noica, ba vre-o doi si-au sustinut si teze de doctorat pe acestia si nu au auzit de Cartarescu ? Stiu sunt niste needucati :-).
Aceeasi intrebare o pun si pe perioada mea de viata in Italia, inainte de 2000 de numai 4 ani. Cum de nimeni nici acolo nu il stiau nici pe Cartarescu, nici pe Plesu? Dar ii stiau pe Eliade, Cioran, Noica, Ionesco. Nu i-am pus in lista francezilor pe cei doi care sa spunem ca si-au dezavarsit o mare parte din opera in Franta. Era prea facil.
n-am să contest experiența dumneavoastră pariziană. ar fi o prostie din partea mea, care am locuit în Franța doar 14 luni (È™i nu la Paris). însă am È™i eu ecouri „“ de la prienteni È™i rude cu bibliotecă È™i anturaj cititor „“ din care aflu că MC nu e neica nimeni în percepția culturală franceză. evident, strălucita generație interbelică românească are deja o tradiție, s-a aÈ™ezat bine în conÈ™tiința publicului francez. Cărtărescu e prospătură în raport cu Cioran. (È™i, aÈ™ zice, dintr-o ligă inferioară). Norman Manea? nu vine cumva pe filieră nord-atlantică? (întreb È™i eu, fiindcă n-am date despre chestiune). ridic aceste probleme fiindcă atacul contelui de SG are ceva de execuție pamfletistică în stil mafiot. adică ceva prompt, sîngeros È™i interesat. nu o chestiune de gust, de estetică sau de teorie literară pare a fi la mijloc, ci o miză exclusiv politică: MC e din gaÈ™ca dracului, CDSG e de partea exorciÈ™tilor.
Miza exclusiv politica este tocmai fronda telectualilor pupinbasisti. Ei fusesera invitati de organizatorii din Franta, ICRul le platise editarea cartilor, insa au folosit prilejul pentru a mai face inca o data o corala pupinbasista, a se victimiza si a’i ataca pe adversarii Securiciului.
Pun pariu ca Tismaneanu a organizat fronda. E stilul lui, ura si resentiment.
In fine, sa le fie de bine, oricum in ultimii 8 ani prin opera lor s-au rezumat ca tucalari ai basescului. Poate ii citeste Barosu sau Merkel.
Dna Andreea
Da Norman Manea vine pe „filiera nord atlantica” daca vreti dar nu este nici guvernul american care l-a promovat si nici institutii publice ale statului american care au facut-o pt el. S-a impus prin forta scrisului. Eu il citesc si pot spune ca este „genial” si in acelasi timp „international”. Pot spune despre unele carti ale dlui Cartarescu ca sunt geniale dar nu „internationale”. Au un raspuns direct in mine ca „roman” nu atat ca un „consumator de literatura” indiferent de origine.
Atunci cand am suferit socul „returului” cartilor lui Cartarescu nu intelegeam de ce nu este „interesant”. Recitind si incercand sa ma pun in postura cititorului francez am inceput sa inteleg lipsa de „interes” pe care o au subiectele sale in afara Romaniei. Fara sa vreau sa-l denigrez in vre-un fel in aceeasi perioada in care cartile dlui Cartarescu fusese-ra returnate o carte a unui autor roman era a treia oare editata. Sarmanul autor decedase insa stilul sau „zglobiu” si „mucalit” placea francezilor. Cartea se numea Savuroasa Romanie si era in realitate cartea de retete ale lui Radu Anton Roman, Dumnezeu sa-l ierte. Sa ajungi sa vinzi carti de „retete” la francezi, retete romanesti nicidecum la moda, precum bucataria chinezeasca, japoneza, exotica e un adevarat „tur de forta” pt mine. Unde dai si unde crapa…
Ca sa spun asa pt mine artistii sunt cele mai bune exemple de „meserii” pur liberale. Unii au placut si plac din timpul vietii, altii au asteptat o viata si au fost recunoscuti dupa moarte. Cel mai bun mod de a face „cariera” de artist azi cand la indemana ai internetul, tv-ul, targurile de carti, pictura, etc este sa te prezinti si sa fii alaturi de operele tale, sa generezi dezbateri eventual, nu sa astepti ca institutii ale statului sa faca ceva in „plus” pt tine. E o problema de mentalitate clara intre modul in care face cariera Norman Manea si modul in care au inteles sa faca cariera Cartarescu sau Plesu si mai sunt si altii. Iar eu nu o inteleg. Un artist vrea sa fie „liber”, liber sa-si aleaga subiectele, liber sa le scrie si liber sa fie „interpretat” fara a i se aplica „templat-uri” politice. Un scriitor este cu adevarat liber cand este complet in afara arcului politic. Scrierile sale trebuie sa „dainuie” nu sa fie simple „mode chiar si politice”. Sa fie o problema de „incredere in sine” la Cartarescu sau Plesu sau simpla „comoditate”?
Matale ai citit „Orbitor”?Zau?