Alina Mungiu „“ o lucidă nehotărâtă
 (Comentariu postat la articolul publicat de Alina Mungiu Pippidi în RL din 28 oct. 2010 sub titlul "Sexul stenogramelor și sensul moțiunii", ce poate fi citit accesând linkul ) În situația deplorabilă și exponențial degradabilă în care a fost adusă România în ultimii ani, comparabilă cu o stare de război, ce se așteaptă de la elite este ieșirea din ambiguitatea analizelor prolixe, călduțe, confortabile și asumarea riscului de a alege una din tabere. Ne-am săturat de evaluările calitative care semnalează existența binelui și răului de ambele părți ale baricadei, cu un efect toxic împăciuitorist, de aneantizare. Vrem evaluări cantitative: dacă nu unde e mai mult bine, măcar unde e mai puțin rău. Pentru că binele și răul suportă grade de comparație, au intensități măsurabile, pot fi puse în balanță. Formulați undeva, încurajator ca diagnostic deci ca șanse de găsire a unui tratament corect, o observație remarcabilă în sensul așteptărilor…
Cotidianul ca muza
 (comentariu postat la articolul lui A. Păunescu, publicat în Jurnalul Național, , sub titlul " Scrisoare către urmașii mei", ce poate fi citit accesând linkul ) AP a folosit, toată viața sa de poet, cotidianul ca muză. 90% din poezia lui este reportaj transfigurat. Teme umane, dragoste, parinti, țară, viață, moarte, transformate de oameni mediocri în locuri comune, au declanșat în el arce electrice capabile a electrocuta emoțional întregi categorii sociale. Procesul său de creație începea prin căutarea unui stimul care să-i declanșeze tumultul interior. Avea o capacitate rarissimă de a amplifica apoi acest tumult până la infernale presiuni creatoare, capabile a agrega elemente altfel instabile împreună. Din toată această alchimie răbufnea în afară poemul sau volumul de poeme, uneori înglobând și părți de placentă dar asta e o altă poveste. Urma depresurizarea trupului, întoarcerea într-o normalitate pe cât de confortabilă pe atât de sterilă, apoi un nou stimul…
Complexe de travestit la V. Tismăneanu
 (Scris pe 28 iulie 2010 dar valabil în continuare și aplicabil întregii sale jurnalistici.) are complexe de travestit. Vrea să pară altceva decât este dar nu cutează la transformări radicale pentru a spori iluzia. Doar n-o să-și facă, de dragul veridicitatății, traumatizante operații estetice și imprevizibile tratamente hormonale. Las"™ că merge și-așa ... crede că dacă se ascunde în ceața lumii virtuale generată de scrisul său halucinogen poate crea exclusiv din vorbe iluzia ce și-o dorește, convingându-i pe cititori, după bunul său plac, să-i accepte viziunile. Uită însă că pentru asta îți trebuie talent și oarecare conivență din partea acestora, condiții care, pentru a se întruni, nu ascultă de simpla dorință a autorului. Principala frustrare a domnului este generată de totala lipsă de credibilitate a demonstrațiilor pe care le însăilează. Vrea să se legitimeze intelectual de elită al spațiului public. Nu este insă capabil să producă valoare ideatică la…
Un articol ca o autoaccidentare
 (Comentariu postat la un articol publicat de Sorin Ioniță în EVZ din 22 mai 20100 Un articol ca o autoaccidentare: gândit penibil, scris jalnic. Domnul Ioniță, altfel o prezență PDL-istă atipică prin faptul că reușește să mai fie și el însuși uneori, simte nevoia sa ne anunte în stilul său nazal - academic ca a venit vacanta. Adică pauză la gândire, pauză la logică. Nu voi comenta scriitura mai mult decât spunând că este o însăilare plină de locuri comune, cu metaforițe de alfabetizare ilustrată (sfintele moaște, fata morgana, cal de bătaie) lipsite, în context, de orice supliment ideatic. Adevărata nonvaloare a textului o dă conținutul. Să începem cu chiar subtitlul bolduit: "De vreo lună încoace, tot felul de comentatori, politicieni lipsiți de ocupație și alți oameni de bine strigă că tăierile de cheltuieli nu-s de ajuns pentru a echilibra bugetul pe termen lung; se cere urgent alături de…
Trăgătoarea, girofarul și ambasadorii
 (Postare la articolul publicat în EVZ din 24 sep. 2010 de M. Cărtărescu, intitulat "Ce nu merge?". Articolul a fost scos din arhiva EVZ, singurul link găsit cu referire la el fiind ) (În limbajul șutilor, "trăgătorul" este cel care fură efectiv, "girofarul" cel care ține de șase iar "ambasadorul" complicele) Așa cum nemții sunt visceral disciplinați iar britanicii spiritual conservatori, românii par a fi cromozomial hoți. Adică prin genă. Ceea ce a făcut "trăgătoarea" Roberta Anastase și "girofarul" Sever Voinescu reprezintă o tentativă de validarea implacabilă, de sub togile celei mai galonate instanțe, a acestui presupus adevăr infamator. Trăgătoarea și girofarul nu sunt nici pe departe țigani scoși la ciordeală de seceta din beregăți, nici eșuați decompensați ai epocii de tristă amintire; ei reprezintă rezultatul reformei Băsescu la nivel de cadre, noul val, speranța României de regenerare după mortificarea comunistă. Tineri, frumoși, școliți, modelați în orfismul nobilelor elanuri…
Incomensurabilul tupeu al dlui. Tismăneanu
 (Comentariu postat la articolul lui V. Tismăneanu din EVZ, 14 iulie 2010, intitulat "Intelectualii publici și puterea", ce poate fi citit accesând linkul ) Când evadează din "patria mică"  incognito și cu batista la nas, pentru a prospecta, în patria mare, forumurile generate de ideile lor, "Ãntelectualii publici" de la Ev. Zilei sunt, în ultima vreme, tot mai des invitați în plin rafting metafizic,  de un popor cititor care nu-i merită. Dacă și pe teren propriu fanii îi fluieră, în condițiile în care și-au pus ghetele cu crampoane anticomuniste și tricourile portocalii cu chipul sponsorului ambutisat,  înseamnă că "exponenții extremelor (aliați, iată, într-un baroc nociv, agresiv și ignobil)" și-au atins scopul. Iar lor, intelectualilor publici care "prețuiesc contactul cu puterea" , nu le mai rămâne decât să-și accepte în continuare martiriul de "a rezista valurilor de calomnii, insinuări și invective", asediați în citadelele lor antifonate cu o elitistă nesimțire…
Apartenență și discernământ
 (Comentariu postat la articolul din EVZ, 22 oct. 2010, de M Cărtărescu, intitulat "Păianjenul", ce poate fi citit accesând linkul ) Stenogramele lui Vantu reprezintă un excelent test de apartenență dar și de discernământ pentru vocile publice ale momentului. La personaje precum Mircea Marian, Mircea Mihăieș, Andreea Pora, care au demonstrat constant, extrem și adesea grotesc că au discernământul complet obnubilat de apartenență, jubilația declanșată de stenograme a luat forma unei frenezii de junglă de tipul celei din peluza ultrașilor, « pe ei, pe mama lor », când Steaua a înscris golul de onoare lui Liverpool. Chiar eram curios să văd cum va reacționa cel de-al treilea Mircea, portdrapelul lor, cel de la sfârșitul săptămânii, care dăduse în ultima vreme vagi semne de « rezistență prin cultură ». Acum m-am lămurit : domnul Președinte poate fi mândru de el. CărtărÇscu a înghițit momeala cu tot cu plută, imprudență cu efecte ascensionale,  ce i-a împins…
Prețul deșteptării la realitate
 (Scris pe 10 sep. 2010, ca reacție la unul din articolele lui M. Cărtărescu cu palide urme de trezire la realitate) Propagandiștii portocalii, în disperarea lipsei lor de argumente, se agață ca înecații de orice persoană cu oarecare notorietate ce le mai ține partea, considerând-o bun de inventar, instrument aflat discreționar la dispoziția cauzei lor. Când persoana respectivă își mai permite uneori să iasă, timid și provizoriu, din tranșeea sprijinului orb, reacționează violent și trivial, ca soțul complexat care, după o drojdie mare, iși znopește consoarta pentru că a răspuns vecinului la bună ziua. Susținătorii lui Băsescu, chiar și cei inițial respectuoși și colocviali, s-au radicalizat în ultima vreme, după modelul preferatului lor, devenind amenințători, grobieni și opaci la orice critici, oricât de îndreptățite. Priviți-i cum îl tratează acum pe Cărtărescu, fără contribuția căruia, poate, azi ar fi lăudat alt președinte: ca și cum acesta ar fi semnat cu…
Mircea Marian „“ un mimetic pavlovian sau un prestator de servicii?
 Scris pe 15 oct. 2010 Multă vreme l-am încadrat pe MM la mimetici pavlovieni. Când dresorul șef al circului național îi arată o balegă prezentându-i-o drept cotlet de vițel, el sare, o înfulecă, se linge pe bot și apoi trântește un editorial despre efectele sociale ale cotletului în sânge. Cum face ciclic Mircea Marian, reluând tema mogulilor răi versus puterea bună ori a politicienilor toxici (cei din opoziție) versus cei providențiali (Băsescu și ai lui) Dacă Traian Băsescu ar fi ținut cătarea pe șeful mafiei personale a lui Adrian Năstase sau pe primul terorist al țării pe care acum nu știe cum să-l mai facă pierdut prin nisipurile orientului, MM ar fi vituperat și el, cu barbișonul zburlit de indignare, la aceștia din urmă și nicidecum la mogulii căzuți mesa. Articolul de azi conține însă ceva care mă face să-i schimb lui MM încadrarea inițială. Priviți vă rog înșiruirea…
Paralelism și antiteză
 Scris pe 13 august 2010 1. Amândoi sunt ambasadori ai pletelor revărsate peste urechi și sprijinite pe-o sprânceană. Amândoi au chipuri ușor efeminate, cu priviri tâmp "“ melancolice, incapabile de a stârni sau exprima pasiuni devastatoare. Amândoi vorbesc fără accent, cu multe giratorii și paranteze inutil explicative, în ciuda  meseriei de seducție pe care o practică în present. Amândoi pot fi încadrați la categoria "băieți buni", în grija cărora ți-ai lăsa pentru o noapte nevasta sau calul fără temerea că a doua zi ai putea descoperi șaua folosită. Cu un arsenal de paintball în tonuri  vlăguite, cu o limbă română prea șlefuită pentru a fi și corozivă când trebuie, ambii pot glosa pe marginea celor mai excitante teme până la completa adormire a ascultătorului.  I-ați recunoscut? Sunt Mircea Cărtărescu și Crin Antonescu. Crin despre care Mircea afirma într-un editorial de acum câteva săptămâni, ca sub efectul unei magice…