Năduşeli de farisei
“Ai face bine să asculţi. Nu mă dezamăgi!”
Asemenea vorbe blajine, în gura unui Corleone, sunt echivalentul ameninţării cu moartea.
Marele gangster karmic nu vorbeşte precum mica brută interlopă. El nu răcneşte, congestionat, “Execuţi sau îţi iau gâtu’!”. Altitudinea gomei sale nu-i permite exteriorizări joase. Sentinţele lui şoptite, mîngâietoare, însoţite de un zâmbet rău-prevestitor reclamă tăcere perfectă şi ascultare încremenită. Doar astfel înfioară, împlântă până în plăsele pumnalul de ghiaţă al implacabilului.
Metoda este regăsită în stilul de a polemiza al unor intelectuali trufaşi de la noi. Aceştia cred că dacă îşi camuflează dinţii viperini în formulări pluşate, răul produs celui muşcat nu li se va putea imputa şi nu va fi judecat la paritate cu aşa-zisele grosolănii ce li se transmit în replică.
Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu s-au năpustit, bunăoară, asupra lui Radu Beligan. Concertat, elaborat, doct, laş. Asigurându-se că vezicile cu venin le sunt pline, ca efectul să nu irosească nimic din răul maxim. L-au aşteptat pe nonagenar la cotitură, unul de-o parte, în scorbura putrefactă de la Adevărul, celălalt vizavi, în bălăriile t(izmenite) de la Revista 22. L-au atacat aproape simultan şi încrucişat, cu cele mai greţos – parfumate sudalme. Dar nu rostite pe fluierul de la capătul maţului, cum ar sta bine unor asemenea vântoase ci ascunse în reverenţioase centuri de dinamită, mai şic pentru nişte fundamentalişti cu tichie de moralişti eterici cum sunt cei doi.
Cine va avea stoicismul să citească (recitească) dezmăţul de baroc la care s-au simţit obligaţi să recurgă siamezii României întru atacuri – nebărbate, pentru a-şi camufla spumele şi odorile resentimentare, va rămâne îngretoşat de zoaiele năduşelii de fariseu lăsate în urmă.
Gabriel Liiceanu are puseuri de combativitate doar in faţa unor adversari fără punch, ce nu-i crează nevoia de pamperşi. Cum ar fi Radu Beligan. Altfel, sensibil ca o mimoză când e vorba de preţiosul său lut, riscă pete umede pe spilhozen numai la ideea că ar putea fi scărmănat, fără alifie, de vreo brută lipsită de evlavie. Când a fost să-şi apere onoarea în faţa lui Dinu Patriciu, care i-a zdrenţuit obrazul împroşcându-i în faţă, documentat şi fara menajamente, adevăruri îngrozitoare, a tăcut mâlc, scufundat în cea mai gasteropodică laşitate. La fel şi când regalistul din el ar fi trebuit să explodeze de indignare la acuzaţia de trădare pe care Traian Băsescu i-a adus-o regelui Mihai: s-a remarcat printr-o muţenie vegetală, spre minerală. În loc de copac al vieţii, cum îl recomandau scrierile tinereţii, se dovedeşte acum o buturugă scorţoasă, fără sevă şi aura binefăcătoare a coroanei. Năpădit de bălăriile fricii şi de frondele maimuţăreşti şi lipsite de risc ale maidanezului de după gard, Gabriel Liiceanu dă dovada maximei sale cutezanţe împroşcându-l pe Radu Beligan , exact pe galoşi, cu reproşuri pe care şi le-ar putea face mai degrabă sieşi, în oglindă. Pentru că, mă întreb, la cine s-ar gândi mai întâi majoritatea cititorilor auzind sintagma “ Mercenarii conştiinţei”? La Beligan sau la Liiceanu?
Andrei Pleşu reacţionează mai aprig la călcatul pe bătături. Combativ înaintea siestei, cu o fire ţanţoşă, şi-a construit în timp o întregă stilistică a eschivei şi atacului care să-l protejeze de lupta corp la corp dar, totodată, să-l împace cu patosul orgoliului său greu de păcălit cu surogate de bărbăţie.
A sărit să-l apere pe Regele Mihai de blasfemia prezidenţială, a scos (e drept, cu noduri şi barbiturice stilistice) o replică onorabilă la înţepăturile şi ameninţările proferate de Traian Băsescu la adresa sa, i-a răspuns cu un zâmbet oblic Hertei Muller, l-a contrat şi pe Dinu Patriciu cu glumiţe în dublă cheie. Şi atunci ce este în neregulă cu procedeele sale polemice?
În primul rând ipocrizia. Degeaba pozezi cititorilor în scrimeur cu replica fină dacă intenţia ta este să-ţi răneşti brutal adversarul. “Voiati, ca si acum, sa fiti mai curind pe scena stabilor, decit pe aceea a colegilor dvs.” îi spune, aparent cu condescendenţă, cu o politeţe, nu?, fără fisură, Andrei Pleşu lui Radu Beligan. “Ce om manierat, stilat, ce gentlemen” – s-or grăbi să suspine fragile amatoare de telenovele citind “inofensivele” fâlfâiri de evantai ale eseistului. În realitate, acest “alt fel” de a-i spune cuiva că este oportunist, carierist, trădător, trucul de a utiliza manşete de dantelă pentru a escamota un pumnal otrăvit în mânecă, mi se pare mult mai mârşav decâţ jignirea fără ocolişuri practicată de nerafinaţi.
Andrei Pleşu încearcă să tragă profit de pe urma acestei ipocrizii stilistice nu doar pentru a-şi molesta mai temeinic adversarii ci şi pentru a-şi crea subterfugii defensive. Oferindu-ne textele sale drept model polemic elevat, osândeşte orice replici care nu-i sunt pe plac la blamul cuvenit grosolăniei, abjecţiei, prostiei agresive. Ceea ce-i dă pretextul de a cenzura, conform propriilor umori, comentariile cititorilor la articolele sale din Adevărul, Dilema Veche etc.
În al doilea rând, ceea ce este supărător la răspunsurile polemice ale lui Andrei Pleşu sunt parti pris-urile neasumate.
Se precipită să-l încondeieze într-un vast articol pe Radu Beligan drept un jalnic propagandist (pentru că îl susţine pe Victor Ponta la preşedinţie), dar pe encomiastul Gabriel Liiceanu care doar că nu sărută unghiile nicotinizate ale preşedintelui în funcţie (nu ale unui candidat oarecare din pluton) la o ceremonie de decorare, nu-l învredniceşte nici măcar cu o ochiadă colocvială pentru metamorfoza sa în preş roşu.
Şi apropos de roşu. În vreme ce Traian Băsescu stă instalat confortabil în preferinţele lui Andrei Pleşu pentru meritul de a fi condamnat comunismul (halal argument la cât de sincer şi credibil a fost respectivul gest al tandemului Băsescu – Tismăneanu) doamna Doina Cornea, un adevărat şi emblematic luptător anticomunist, e luată în balon de moralist pentru că şi-a permis să laude protestul lui Adrian Sobaru din Parlamentul României. Cu ipocrizia despre care tocmai am vorbit, domnul Pleşu începe prin a ne declara preţuirea şi bunele sale intenţii faţă de doamna Cornea. În vreme ce, de fapt, secretă veninos: “renunţ să fac observaţii meschine despre proprietatea unora din termenii scrisorii (protest „transpersonal” ş.a)”. Cum renunţă să facă observaţii meschine e limpede: nici nu termină bine fraza şi observaţiile meschine sunt servite pe tavă. Doamna Cornea nu cunoaşte proprietatea termenilor. Tocmai dânsa, un filolog. Gentil, nu?
Metoda discreditării condescendente practicată de Andrei Pleşu este evidentă şi în ultimău său articol din Dilema Veche intitulat “ Ingineri, arhitecţi, dileme”. Răspunzând unei scrisori critice a profesorului Mihail Caffe legată de arhitectură, arhitecti şi ingineri, domnul Pleşu îşi începe replica “la obiect” astfel:
“Stimate domnule profesor,
1. E păcat să încercaţi camuflarea unei erori semantice comune („fortuit“ cu sens de „forţat“), pretinzînd că am putea admite sensul „limitat arbitrar“. Nu e de nivelul dvs..”
Recunoaşteţi trucul? Plasarea de la început a preopinentului într-o poziţie de inferioritate, exploatând o posibilă eroare semantică (care nu are nicio legătură cu fondul discuţiei şi care nici măcar nu este a sa ci a unui terţ) şi transformând-o în separator de ape. Când Pleşu a conchis “Nu e de nivelul dvs.” deja a părăsit fotoliul de interlocutor egal mutându-se, arogant, la catedră. Celelalte răspunsuri (care cu adevărat ar fi trebuit să conteze) aproape că nici nu mai aparţin luptei de idei ci unui monolog despre certitudini.
Acest “Nu e de nivelul dvs.” conţine, pentru mine, toată oroarea mafiotică a lui “Nu mă dezamăgi” de la începutul acestui articol. Doar că, prin consecinţele sugerate, pare a fi mult mai greu de sentenţiozitate. Căci interpretarea corectă s-ar transforma în acest caz din “Nu mă dezamăgi” în “M-ai dezamăgit”. Sau, în traducere de clan, “Eşti mort”!
Comentarii prin Facebook:
Conte,
daca permiteti o perspectiva comportamentala ceva mai frusta, fariseismul se refera intr-adevar la respectarea ipocrita a literei, a formalitatii, fara intelegerea spiritului. Sunt pesimista: consider ca problema e mai profunda si ca ati fost de-a dreptul blind, cu manusi de catifea, in articolul dumneavoastra. (Nu plusez la articolul dumneavoastra, nu e un gind nou in ce ma priveste, e ceva ce urmaresc de ceva ani cu ingrijorare).
Cred ca e mai degraba ceva de conditionare decit fariseism, un “ciocul mic” mai pavlovian, adica mult mai putin intelectual, mult mai mult animalic. Fenomenul s-a cam vazut in masa de fapt in campania electorala, s-a aruncat cu noroi, concertat, in oricine, fara discernamint, si de o parte si de alta, la cel mai oribil si violent mod cu putintza, pentru ca, in final, sa nu mai discute nimeni nimic, sa nu existe opinie diferita, sa discute doar unii, altii sa taca, opinia publica sa devina doar un soi de ison, sa se reactioneze visceral – dar nu este ceva nou.
Simplificat merge cam asa ca si mecanism conditionare:
Faza 1. Se porneste cu o cusca in care bagi cinci maimutze. In cusca atirni o banana si sub banana pui o scara. Nu trece mult si o maimutza urca pe scara sa ia banana, Cum atinge scarile, ceea ce faci e sa stropesti toate maimutzele cu apa rece. Dupa un timp alta maimutza va incerca sa urce scarile – in momentul in care incearca, stropesti iar toate maimutzele cu apa rece. Cind a treia maimutza incearca sa urce scarile, toate celelalte vor incerca sa o traga jos ca sa nu mai fie stropite cu apa rece. (conditionare negativa, faci ceva anume iti provoc durere, ulterior nu mai e nevoie sa aplici pedeapsa, apa rece – reversul mincarii lui pavlov, nu e nevoie sa arati cinelui mincarea, saliveaza doar la clopotzel, reactia exista)
Faza 2. Iei o maimutza din cusca si aduci una noua. Maimutza noua vede banana si incearca sa urce scarile; spre nedumerirea si oroarea sa, celelalte, desi nestropite cu apa de data aceasta, vor tabari pe ea sa o omoare. Daca incearca din nou, va sti ca va fi omorita in bataie, desi nu pricepe de ce sa incerci sa iei banana, ceva absolut firesc, ar fi gresit. (conditionarea transmisa prin invatare in comunitate)
Faza 3. Inlocuiesti o a doua maimutza cu una noua. A doua maimutza noua, naiva, incearca si ea, firesc, sa se urce pe scara sa ia banana. Toate sar pe ea, inclusiv prima maimutza noua care o pedepseste cu entuziasm pe a doua, desi nu stie de ce: o face din reflex, apartine deja “opiniei publice”, se conformeaza. La fel inlocuiesti maimutzele 3, 4 si 5. De fiecare data noul venit e batut mar, de fiecare data noii veniti anteriori participa la bataie, se conformeaza desi nu pricep la ce si de ce.
Faza 4. Dupa ce s-au inlocuit toate maimutzele, nici una dintre maimutze nu se va mai apropia de scara sa ia banana desi nu le stropete nimeni cu apa rece. De ce? Fiindca, asa cum stiu, asa se fac lucrurile acolo dintotdeauna, iar a le schimba nu are rost, e anormal. Vor ignora scara si banana desi e la indemina si ceva odata firesc.
Unii o fac brutal, cu pumnul, cu insulta, altii, ca mercenarii intelectuali, o fac ex catedra, dar nu sunt mai putin similari maimutzoilor din cusca bine dresati – adica imi pare rau pentru domnii mentionati de dumneavoastra, dincolo de imbracamintea intelectuala reactioneaza pavlovian (“ia de la basescu”, oricare basescu). Fariseismul e omenesc, conditionarea apeleaza la mecanisme mult mai profunde, mai animalice, mai greu de controlat, din om, si cu cit un om este mai inteligent cu atit va fi mai putin capabil sa recunoasca, in orgoliul sau, acest lucru – stiu eu, poate aici e una din explicatiile posibile pentru reactiile absolut aberante ale unora de la care ai astepta sa se comporte altfel conform tinutei lor intelectuale.(nu sunt dumnealor primii, s-a mai facut in istorie si nu doar a Romaniei, indiferent cum s-a numit, mai de curind in istoria noastra “reeducare”). Aici intervine acea fibra morala pe care cineva trebuie sa o aiba ca sa reziste maimutoiului interior sau sa-l recunoasca si sa-l dea jos din copac: nu stiu daca filosofia sau scrierea ne face deosebiti de maimutze, libertatea, capacitatea de a alege si a nu reactiona reflex cred ca sunt mai importante. Iar acest tip de conditionare s-a facut intens in ultimii zece ani: vrei ceva firesc, respect, demnitatea ta profesionala, salariu, pensia la care ai dreptul, locul care ar trebui sa fie normal asociat competentei tale? serios? – galeata cu zoaie si apa rece in cap. Dreptate? justitie? – galeata cu apa rece si zoaie in cap. Nu a facut-o basescu singur si nu a inceput cu el, doar a perfectionat-o.
(Imaginea de deasupra cu maimutzele e desigur simplificata dar chiar si asa se disting mai multe tipuri, prima generatie de maimutoi, a doua, nevazuti cei care conditioneaza. Realitatea e mai crunta, sunt si “gardienii”, maimutzoii care se dau de partea celor care conditioneaza si sunt chiar mai cruzi decit acestia – Frankl, in descrierea lagarelor naziste, vorbea despre CAPO, gardienii selectati dintre detinuti, cu mult mai cruzi decit nazistii si care se bucura sa sfisie pe cei care sunt de fapt asemenea lor. Sunt cei care continua sa urce scara, iau banana si sunt ulterior ucisi doar ca sa li se ia banana, sunt si cei care pur si simplu nu uita ca e normal sa iei banana dar tac, si tot asa…)
Situatia in continuare va fi si mai complicata si greu de descifrat. Pe de o parte domnul Iohannis are reactii contradictorii care, marturisesc, ma intriga, bila alba ca doreste eliminarea mcv din partea mea, bila neagra ideea cu initiativa legislativa a justitiei, de pilda. Dar alte reactii sunt si mai curioase, macovei are reactia maimutzei CAPO care pare sa vada ca ramine fara mecanismul apei reci si zoaielor pe care sa le arunce cind vrea in capul altora – Doamne fereste, cum sa o lasi fara mcv? MRU maimutza care si-a gasit un culcus in care sa molfaie o bucatica de vaca kobe si sa caute in cap de purici pe unul si pe altul, ca cine are nevoie de banana. Unui tismaneanu sau altuia i s-a aprins fundul de s-a facut rosu ca la babuini, astepti sa vezi pe cine mai canibalizeaza – babuinii se stie ca sunt si specie maimuteasca dedata la cannibalism. Altii isi cauta noi galeti de apa rece de turnat in capul altora ca sunt pe val ( voi discuta despre asa ceva mai jos), Blaga arata a gorilla alfa, iar bietul domn ponta a ajuns un cimpanzeu gata sa faca sluj sa fie mingiiat pe crestet si sa muste de fund pe cine poate cind poate si sa-si apere propriul posterior chiar si prin oug-uri cu dedicatie personala. In plus, general vorbind, dupa nebunia galetilor si batailor, apare reactia de aprobare la absolut orice, “cumintenia” care uita de scara si banana: Lipsa de gindire critica reala ma sperie inca si mai tare, ca reflex dupa atita stropit cu apa rece – am auzit pe atitia in extaz la ideea ca ar fi bine ca justitia sa aiba drept de initiativa legislativa, ar fi normal, asa a fost dintotdeauna, adica in ultimii ani, ca justitia sa dicteze, si de ce sa fie altfel…..Doamne fereste sa contrazici pe Iohannis – nu, nu e asa, si nu are nimic de a face cu Iohannis, pur si simplu nu se face in nicio democratie reala, e incalcare a separatiei puterilor in stat, (dar pina si juristi experimentati uita, curios, de asa ceva) nu este nimic personal, punct. Eventual se fac propuneri catre ministerul justitiei intr-un anume mod, dar initiativa legislativa directa, nu – domnul avocat Andon de pilda vorbea de “scurtaturi” si ca ar fi bune: in democratie nu exista “scurtaturi”, doar in autocratii si dictaturi.
Fie ca santajul si razbunarea sa plece de la Cotroceni – da, asa e, dar ce punem in loc si cum se vindeca o tara de asemenea reflexe, of, nu e lucru usor: citi vor avea curajul sa se urce pe scara stiind ca vor fi in continuare batuti, din reflex? Iata alt maimutzoi mai jos gata sa arunce cu galeata de zoaie -si citi ca dumnealui, mai mult sau mai putin rafinati ori farisei – pentru mine nicio deosebire esentiala intre dumnealui si plesu, liiceanu ori altii, reactioneaza din reflex.
Un alt lucru spus in sedintza CSM si care e ingrijorator, domnul judecator Dumbrava de data aceasta – o noua galeata de apa rece de aruncat in cap care sa conditioneze la tacere.
Atacurile la adresa independentei justitiei – intelege prin acestea opiniile exprimate public “Ele au crescut în 2014, potrivit cifrelor oficiale, cu 30% cererile de apărare a independenţei justiţiei, ca şi sesizările din oficiu faţă de 2013, ceea ce spune foarte multe despre presiunile asupra cărora au fost supuşi procurorii şi judecătorii în anumite contexte în 2014. Este necesar şi vă solicit ferm sprijinul ca justiţia să aibă acele instrumente necesare să stopeze sau măcar să diminueze astfel de atacuri. Simplele comunicate de presă ale CSM nu ajută. Ele, sigur, pot fi sancţiuni morale (…) dar este nevoie să avem un sistem de sancţionare concret, de la sancţiuni contravenţionale, chiar interzicerea acelor politicieni sau înalţi demnitari publici care atacă independenţa justiţiei, iar hotărârile CSM rămân definitive, să fie suspendaţi din funcţii sau chiar să fie obligaţi să-şi dea demisia sau să fie demisi din funcţie”.
Ca sa fie simplu: independentza magistratilor inseamna ca acestia sa nu se teama ca vor fi afectati disciplinar, dati afara din functie de pilda, daca judeca dupa lege si propria lor constiintza si nu dupa influentza exercitata de un factor de putere sau altul – iar aceasta este reglementata prin lege si nu are nimic de a face cu opinia publica, a omului de rind sau a unui politician ( inamovibilitatea judecatorilor e parte din aceste mecanisme de pilda). Cele spuse de domnul Dumbrava sunt teama, ipocrizie sau dorintza de a limita opinia publica – ceea ce, hmmmm, e impotriva constitutiei si drepturilor omului. Ma intreb ce ar face domnul Dumbrava in State unde judecatorii, cu exceptia celor federali, sunt alesi de populatie prin vot, se bazeaza deci pe opinia publica, pe respectul pe care judecatorii l-au cistigat in comunitati, pentru a-si cistiga si mentine postul. Banuiesc ca ar amenda sau ar baga la puscarie pe toti cei care sunt indrituiti sa-si exprime opinia asupra judecatorului prin VOT. Deci cred ca CSM ar trebui sa se ocupe de legi, norme si structura interna a justitiei nu de opinia publica si cum sa o pedepseasca.
De curiozitate, am mai amintit de principiile de la Bangalore privind conduita judiciara, au fost traduse si publicate in Romania, de domnul Cristi Danilet, asta-i culmea, si sunt enuntzate de CSM chiar pe site-ul dumnealor – probabil doar le-au enuntzat caci de citit se vede ca nu le-au citit-, sunt baza codului lor deontologic si al manualului de interpretare a codului deontologic scris in principal de doamna Pivniceru. Din aceste principiii, in traducerea ilustrului domn Danilet: ” Criticarea judecătorului de către alte persoane: Membrii publicului, ai puterii legislative şi executive pot comenta în public asupra a ceea ce ei consideră că constituie limitări, greşeli sau erori ale unui judecător şi ale hotărârilor pronunţate de acesta. De obicei, judecătorul respectiv, datorită convenţiei de tăcere politică, nu răspunde acestor comentarii. Deşi dreptul de a-l critica pe judecător se supune regulilor legate de sfidarea curţii, aceste reguli sunt tot mai rar invocate în prezent decât erau în trecut, pentru a reprima sau pedepsi criticile exprimate la adresa puterii judecătoreşti sau la adresa unui anumit judecător. Cel mai bine şi mai înţelept să se ignore orice atac scandalos, decât a se exacerba publicitatea prin iniţierea procedurii de sancţionare pentru sfidarea curţii. După cum s-a observat, „justiţia nu este o virtute aflată în sihăstrie: trebuie să se permită examinarea sa de către oamenii obişnuiţi, şi comentariile respectuoase, chiar dacă sunt făţişe, ale acestora.” (Comentariu asupra principiilor de la Bangalore privind conduita judiciara, art 137).
Deci ce se doreste? ca nu mai inteleg: justitia sa nu fie supraputere ci una dintre puterile statului si independenta, in sistem de checks and balances cu celelalte doua puteri ale statului, sau una care sa fie nu independenta ci stat in stat care sa impuna propriile initiative legislative. Va dati seama cum ar fi sa se impuna de catre justitie o lege care sa pedepseasca pe oricine indrazneste sa aiba o opinie despre justitie, parlamentarii, carora si asa le e teama si nu gindesc doar ridica degetul, sa zica da, si sa fie controlata pe constitutionalitate de CCR, care desi nu e justitie are oameni tot proveniti din justitie si deci inclinati sa doreasca sa nu fie comentati de opinia publica – este un exemplu de ce pot insemna incalcarea separatiei puterilor in stat si “scurtaturile” domnului avocat Andon.
Plesu si Liiceceanu sunt niste siamezi intr-adevar, NISTE SIAMEZI PRINSI IN POZITIA 69 UNUL FATA DE CELALALT!
Lliiceanu e ateu, rece si logic (cel putin pentru cei ce nu privesc cu ochi critic scrierile sale; In ceea ce ma priveste , dupa ani si ani in care i-am citit textele am deprins talentul de a-i descoperi acestui trishor eroarea voita, abil strecurata si cu atentie camuflata in lantul de argumente, eroare care ii permite sa demonstreze ca negrul e alb si invers…Dupa cum o arata si acest text, si contele sesizeaza cu nemaipomenita usurinta in productiile media semnate de Liiceanu momentul cand un “agent” intra Matrix (sic!) , chiar daca acesta ia forma unei atragatoare femeii in rosu…) ;
Plesu e mistic, bonom si are reputatie de bun povestas ( cu toate ca de un sfert de secol n-a mai produs nimic memorabil, revistele create parca cu scopul de a-i sluji cultul personalitatii (Dilema, 22 etc.) pot inca pacali pe unii tineri cu aspiratii culturale si cu un simt critic mai putin dezvoltat…)
C e au cei doi in comun? Pai goana dupa comfort material ( si nu e o ipocrizie uriasa ca pe deoparte sa te lauzi cu masina ta de lux iar pe de alta sa te recomanzi drept discipol al lui Noica, care, dupa cum se stie a dus o viata aproape ascetica si a condamnat in nenumarate ocazii goana dupa valori materiale a Occidentului (“civilizatia untului”…sunt chiar vorbele lui Noica)), pentru care s-au prostituat intelectual in ultimul hal in epoca Basescu si goana dupa femei…
Pe cand era inca profesor la Universitate, Liiceanu, echipat cu ochelari de soare ca orice cocalar care se respecta, , isi urmarea pana acasa cu masina (pai de-aia si-a luat omul BMW-nu?) studentele cu aproape jumatate de veac mai tinere (acest comportament poate fi incadrat la hartuire sexuala fara nici un fel de dubiu…); Plesu in schimb, mai lenes din fire, le facea avansuri subordanatelor (tot hartuire sexuala se numeste…) de la NEC, folosindu-si pentru asta gloria literara pe post de plasa de prins musculite de toate culorile, varstele si marilmile …
Acestia sunt asadar marii “moralisti” ai neamului, nu am inventat nimic .
Carnat, esti defazat rau. Sau ai ajuns ca siteurile alea porno care din lipsa de update-uri baga pizde vechi?
Vexi ca nadusitii sunt cu 10 pasi inaintea ta. Tatoneaza, isi cauta jupani noi. Tu ce faci dupa deziluzia care-ai avut-o, ca sa ma exprim ca colegul tau ideolog de la sectoru 5, Punjab?
Te-ai hotarat ce pula pupi pe mai departe?
Stiu, viata ca si decizia, e greu.
Mafiile se incolacesc ca cracii lui Basescu pe gatul lui Victor Viorel, sau viermuiesc precum orgia de dreapta Klaus, Sile, Mandela.
Dar gasesti tu pe cineva sa-ti dea tema de casa. Esti guster de valoare.
Eu sunt tot danke gut, am fost intr-un scurt safari in satra voastra de isterici dementi, iar acu m-am intors aci, de unde le dau branci la batrani si puradeii vostri.
Mahlzeit, hai siktir si astept compuneri mai actuale ca vezi ce zero reactii starnesti cu noutatile astea vechi de un an.
Poate va era dor… Putina culoare uneori nu strica.
@CSG
Nu,nu imi este dor pentru asemenea postari:imi provoaca doar o imensa scarba.
Oh, groaznic… Lucifer e un ingeras prin comparatie
Oare toti frustratii trebuie sa-si gaseasca adapost in Germania sau e doar un caz izolat?
Uneori erai inspirat. Nu ti-ai luat pastilele?