Astăzi despre ziariști
Presa din România are la această oră doi comentatori politici dominanți și credibili: Emil Hurezeanu și Cornel Nistorescu. Primul mai mlădios și analitic, cu recurs frecvent la istorie și modele, interpretând prezentul ca o consecință, cel de-al doilea mai direct și factual, dând prezentului semnificație de premisă și încercând să citească viitorul într-un mod determinist.
Alți doi comentatori politici, cu notorietate poate chiar mai mare decât a celor deja pomeniți, completează topul jurnaliștilor dominanți ai momentului: Ion Cristoiu si Cristian Tudor Popescu. Ambii au o natură histrionică, tabloidală, punând accentul în comentariile lor pe surprinderea cu orice preț a cititorului, chiar pe șocarea lui prin știri sau formulări mai degrabă beletristice decât jurnalistice („găina care naște pui vii”, „guzganul rozaliu”). Această predispoziție spre diferențiere, dorința lor de a spune „altfel” decât ceilalți chiar și când ceilalți spun corect, îi depunctează însă la credibilitate.
Ion Cristoiu este renumit pentru nevoia de a fi, mai presus de toate, imprevizibil. Căutarea adevărului este doar un pretext pentru a defrișa păduri virgine. Senzaționalul acestei aventuri îl seduce infinit mai mult decât îl demobilizează fundăturile în care ajunge cel mai adesea.
Cristian Tudor Popescu s-a dedicat rolului de cyborg. Se vrea rațiunea rece, detașată de afect și influențe conjuncturale. Fără a-i păsa că ipotezele algoritmilor săi de lucru sunt ele însele subiective. Este însă doar un joc de scenă, o formă de a se vinde ca obiect prețios și nu ca gablonz. A făcut și face și el compromisuri umane. Pe care însă le ține ascunse pentru a nu-și strica machiajul de om – mașină. Un bun exemplu este înțelegerea pe care a acceptat-o la solicitarea lui Băsescu, pe când era președintele asociației jurnaliștilor, ca în presa română să nu se publice caricaturile cu profetul Mahomed. N-a suflat atâția ani nici măcar o vorbă despre asta, nici măcar colegilor ziariști pe care îi conducea onorific. Acum a recunoscut forțat, împins de dezvăluirile altora. Apoi, prin prisma acestei fisuri de imagine, s-a poziționat față de atentatul de la Charlie Hebdo într-un mod cel puțin ilogic, care să-i justifice pactul amintit cu Băsescu. Îi numește, pe ziariștii deveniți ținte și apoi victime, „iresponsabili”, „fără conștiință profesională”. Hmmm! Păi atunci, nu tot astfel i-am putea numi pe revoluționarii de la Intercontinental care au ridicat baricada în decembrie 1989? Și ei sfidau un lider, și ei au pus în pericol, prin acțiunea lor, viețile a mii de oameni… Și, pe deasupra, culmea ironiei, tot teroriști s-au numit și asasinii de atunci. ca și cei de acum.
Emil Hurezeanu face seară de seară, La Digi24, cronica evenimentelor interne și internaționale ale momentului. Sunt considerații, pentru mine unul, extrem de interesante. Uneori chiar seducătoare. Recursul la paralele istorice și digresiunile cu tâlc denotă un discurs venit dintr-o cultură politică bine sedimentată. Nu se simte niciun moment în respirația comunicării crisparea lecției pregătite superficial, în ajun. Poziționări ale marilor publicații de limbă engleză, germană și franceză sunt prezentate cu spirit critic (atunci când este cazul) și deloc ostentativ. Pentru cei obișnuiți cu jurnalismul de baricadă, pecete a regimului Băsescu, stilul neo-aristocratic al lui Emil Hurezeanu de a comenta calm și ușor ironic învolburările prezentului poate părea inadecvat. Eu îl găsesc reconfortant și, de aceea, vi-l propun ca alternativă de regăsire a normalității.
Când participă la emisiuni televizate, Cornel Nistorescu pare mai mereu pus pe harță, gata de a-și ieși din țâțâni. Simt în asta un soi de intoleranță la pălăvrăgeală. În scris însă, pare a fi mult mai în elementul său. Cred că unul dintre principalele sale atuuri este capacitatea de a depista inaintea altora defectele de fabricație ale subiectului, de a dezbrăca din priviri împăratul. Nu abuzează de metaforă dar când o folosește e ca o ridicare de cortină. Å¢i se deschide un întreg tablou în care urmează să se joace piesa. Editorialul de azi, din Cotidianul, începe astfel: „Am așteptat începutul anului 2015 ca pe o deschidere bruscă de ferestre într-o casă sufocată de fum și putori”. Cum vi se pare?
Editorialele lui Cornel Nistorescu mai au o particularitate: nu se rezumă la constatări, propun cel mai adesea și soluții. Bune, rele, realiste, utopice, asta contează mai puțin. Important este că raționamentele sale se închid ca o figură geometrică. Poți să le vezi limitele, să le calculezi aria de valabilitate. Altfel, doar să observi critic, este ca un poligon fără o latură. Pe-acolo se scurge totul, se golește de conținut întreaga poveste imediat dupa terminarea lecturii.
Toate aceste considerații, în memoria unor ziariști care au refuzat să cedeze amenințărilor cu moartea. Dar nu din iresponsabilitate sau din lipsă de coștiință profesională ci pentru că, uneori, un sacrificiu demn valorează mai mult decât o viață de om pitit sub pat.
Comentarii prin Facebook:
Parcă văd că iar voi intra în contradicție de principiu cu CdSG(cu alții de pe blog ce să mai zic…).În primul rând,cei patru evangheliști/ziariști enumerați de CdSG sunt jurnaliști formați în comunism.Oricât ai crede sau ai spune că nu sunt marcați de educația veche,că sunt buni jurnaliști,că sunt repere morale(ei,dar și Pleșu,Liicheanu,etc),că sunt elitele,etc,etc,etc,nu poți să nu suspicionezi că sunt depășiți cultural și ca înțelegere a noii societăți românești.Eu zic că sunt depăștți și că nu mai este nevoie de ei în spațiul public românesc.
Dar aici fac un reproș CdSG:de ce nu a enumerat și niște jurnaliști tineri?Sunt destui,unii chiar foarte buni,cu stil și bunăcredință(fac excepție cei din TV,aproape toți agramați și mercenari…).
În final două întrebări(mai mult sau mai puțin retorice…):
-este nevoie de o structură profesională a jurnaliștilor care să dea un fel de atestat profesional de practicare a meseriei de jurnalist?
-este nevoie de o lege care să reglementeze problemele media(mai ales TV,dar și presa scrisă,internetul,etc)?
Cele mai mari jigodii din presa românească sunt decreței crăpați de foame, eÈ™uați la mâncat rahat prin presa insolventă… „de dreapta”.
Caracterul de om, moralitatea, buna educație, principialitatea nu au fost distruse de comunism… în totalitate, dar în combinație cu foamea, o serie de maimuțoizi provoacă… surprize în serie. Toate astea nu pot fi impuse nicicum… prin lege. 😛
P.S. Pe blog mă ocup cu problematica prostelii la nivel național È™i… global. 😀
Of, of, of, domnule Lucifer, Emil Hurezeanu a plecat prin anii ’80, a studiat si la Viena si apoi in Statele Unite – stiinte politice, dar asta nu-l face anti-comunist asa cum nici tismaneanu nu va fi anticomunist doar pe baza existentei sale in alta parte a lumii, Hurezeanu insa a lucrat vreo 10 ani la Europa Libera – dupa dumneavoastra e comunist si troglodit. Inteleg ca aveti drept la opinie, dar sa-l numiti pe Emil Hurezeanu comunist in aceste conditii nu poate trece drept opinie ci doar nestiintza si rea intentie, un aruncat cu noroi in toata lumea din reflex, cum discutam la articolul anterior. Personal nu-mi place Hurezeanu ca stil sau optiuni, dar e chestiune de gust, nu il voi numi insa vreodata comunist.
Apropos – Iohannis nu s-a nascut si nu a fost educat tot in comunism? A terminat facultatea, tot Babes Bolyai ca si Hurezeanu, ca si Nistorescu, ba chiar si Cristoiu, la inceputul anilor ’80. E doar cu vreo 3-4 anisori mai tinar decit Emil Hurezeanu si spre deosebire de acesta a trait doar in Romania, ba a fost si membru UTC – ca asa era pe timpul ala, eram luati cu japca in liceu in UTC, nu ne intreba nimeni. Inteleg ca l-ati votat…. cum asa?
Daca tot vorbim de „comunisti trogloditi” caci da, se pare ca nu aveti habar cum era pe timpul acela, sa fii luat cu arcanul la Cintarea Romaniei sa cinti conducatorului iubit altfel naiba te ia, sa scrii in cazul celor de mai sus articole in Scinteia si vrei sau nu vrei sa-ti mai bage cineva o fraza cu Ceausescu si congresul, si sa-ti taie cenzura orice cuvint care pare ” dusmanos”, va dau mai jos un articol al lui Cornel Nistorescu poate va dumireste.
Aveti poate ideea ca oamenii au iesit in ’89 in strada numai pentru ca mureau de foame, sau fiindca voiau supermarketuri sau sa calatoreasca; nuuuuu, au iesit pentru ca se saturasera sa fie obligati la multe, inclusiv la Partidul, Ceausescu, Romaniiiiiiiiiia. A fi fortat sa faci asa ceva sub riscul pierderii libertatii, afectarii familiei, profesiunii, nu ii face pe cei pe care ii numiti dumneavoastra, comunisti, Comunisti in devenire sau plini au fost de pilda Boc – presedinte al Uniunii Asociatiilor Studentilor Comunisti din Romania, sectia Cluj, sau MRU – membru in Comitetul Central al UTC, sau Basescu, adica oameni carora le-a placut sistemul, l-au folosit, au avansat social si financiar pe baza lui – e o mare diferentza intre necesitatea de a supravietui si oportunism, dupa cum spune un comentator la articolul lui Nistorescu de mai jos.
http://www.cotidianul.ro/ce-ne-facem-cu-trecutul-comunist-111950/ Desi ma indoiesc ca veti intelege.
PS. Sa stiti ca discursul dumneavoastra de mai sus seamana foarte mult cu discursurile tinerilor activisti PCR care infierau vechea mentalitate burghezo-mosiereasca si propuneau „omul nou” socialistmultilateraldezvoltat – doar ati inlocuit burghezo-mosieresc cu altul,”comunist”, si nu cred ca va obliga nimeni sa o faceti. Asta e mai grav, pentru dumneavoastra: sunteti cu mult mai bolsevic ca gindire si atitudine decit cei pe care ii considerati dumneavoastra comunisti, si aceasta ca optiune si oportunism, nu ca obligatie. Nu va blamez si nu va judec, doar constat, si e pacat; daca veti citi ceva mai mult, daca va veti informa ceva mai bine poate veti ajunge sa va dezbarati de asemenea reflexe. Va e la indemina – dati search pe google in ce priveste libertatea presei, codul deontologic, vedeti daca exista in alte tari legislatie asa cum doriti dumneavoastra, veti vedea ca in jurisprudentza CEDO de pilda dreptul presei de a-si spune opinia e foarte bine aparat – bine ca va intrebati, cautati si un raspuns, e important, tine de un drept fundamental al omului, dreptul la libera opinie. Succes.
Nu am comentarii. Am un subiectivism de care nu pot trece in niciun fel in ce-l priveste pe Cornel Nistorescu. Si cind nu sunt de acord cu ce spune consider ca o spune dintr-o bucata si nu am motiv sa ma indoiesc de sinceritatea lui: daca la un moment ulterior va gindi altfel nu va avea nicio reticentza sa o spuna si niciun fel de zorzoane circumstantiale, scuziforme.
L-am cunoscut cu multi ani in urma dar, poate mai important, intimplator, i-am cunoscut mama – eram mai copil, eu imi amintesc, ei cert nu, nu faceam parte inca din lumea adultilor asa incit ma bucuram de privilegiul nebagatului-in-seama, iar Cornel Nistorescu era foarte departe de a fi persoana cunoscuta de acum: Nu pot sa-i spun doamna, e mai mult, cumva, – si fara ipocrizie, am propria mama pe care nu o dau pentru niciuna alta: sunt unice, arhetipale ar zice vreun psihanalist-, mama Ilina, femeie dintr-o bucata, om a carui demnitate impune dincolo de cuvinte. Nu stiu sa va spun impresia in cuvinte, pentru mine deja apartine deja de acele momente singulare care desi scurte nu se uita si lasa urme: un fel de Verbita Lixandru feminin, femeie care e capabila sa ia matura din coltz si sa puna gunoiul uman la cos, scurt, fara discutie, natural, fara drept de apel, fara filozofii, fara manusi, fara visini,
Stiu eu, uneori poate e important sa stii de unde vine cineva ca sa intelegi de ce se poarta intr-un anume fel: aschia nu sare departe de trunchi. I-am cunoscut mama in acest fel, tatal mai apoi prin cuvinte. Cine nu are liniste si vrea sa-si vada finul cosit si ogorul dind rod lasa urme in ai lui ca un fel de ADN greu de explicat: nici acestia, „urmele”, nu rabda sa se strice nici pamintul, nici cuvintele, nici „poligoanele”. Asemenea oameni nu pot fi dusi nici cu zaharelul, nici cu discursul. Nu tac, nu asteapta, nu dorm, n-au liniste. Solutii dau, cine tine pasul cu ei bine, cine nu, duca-se cu balivernele lor cu tot, si daca urasc ceva, atunci sunt ipocrizia si filfizonismele.
http://www.cotidianul.ro/tata-tu-esti-urma-mea-101576/