Astăzi despre ziarişti
Presa din România are la această oră doi comentatori politici dominanţi şi credibili: Emil Hurezeanu şi Cornel Nistorescu. Primul mai mlădios şi analitic, cu recurs frecvent la istorie şi modele, interpretând prezentul ca o consecinţă, cel de-al doilea mai direct şi factual, dând prezentului semnificaţie de premisă şi încercând să citească viitorul într-un mod determinist.
Alţi doi comentatori politici, cu notorietate poate chiar mai mare decât a celor deja pomeniţi, completează topul jurnaliştilor dominanţi ai momentului: Ion Cristoiu si Cristian Tudor Popescu. Ambii au o natură histrionică, tabloidală, punând accentul în comentariile lor pe surprinderea cu orice preţ a cititorului, chiar pe şocarea lui prin ştiri sau formulări mai degrabă beletristice decât jurnalistice (“găina care naşte pui vii”, “guzganul rozaliu”). Această predispoziţie spre diferenţiere, dorinţa lor de a spune “altfel” decât ceilalţi chiar şi când ceilalţi spun corect, îi depunctează însă la credibilitate.
Ion Cristoiu este renumit pentru nevoia de a fi, mai presus de toate, imprevizibil. Căutarea adevărului este doar un pretext pentru a defrişa păduri virgine. Senzaţionalul acestei aventuri îl seduce infinit mai mult decât îl demobilizează fundăturile în care ajunge cel mai adesea.
Cristian Tudor Popescu s-a dedicat rolului de cyborg. Se vrea raţiunea rece, detaşată de afect şi influenţe conjuncturale. Fără a-i păsa că ipotezele algoritmilor săi de lucru sunt ele însele subiective. Este însă doar un joc de scenă, o formă de a se vinde ca obiect preţios şi nu ca gablonz. A făcut şi face şi el compromisuri umane. Pe care însă le ţine ascunse pentru a nu-şi strica machiajul de om – maşină. Un bun exemplu este înţelegerea pe care a acceptat-o la solicitarea lui Băsescu, pe când era preşedintele asociaţiei jurnaliştilor, ca în presa română să nu se publice caricaturile cu profetul Mahomed. N-a suflat atâţia ani nici măcar o vorbă despre asta, nici măcar colegilor ziarişti pe care îi conducea onorific. Acum a recunoscut forţat, împins de dezvăluirile altora. Apoi, prin prisma acestei fisuri de imagine, s-a poziţionat faţă de atentatul de la Charlie Hebdo într-un mod cel puţin ilogic, care să-i justifice pactul amintit cu Băsescu. Îi numeşte, pe ziariştii deveniţi ţinte şi apoi victime, “iresponsabili”, “fără conştiinţă profesională”. Hmmm! Păi atunci, nu tot astfel i-am putea numi pe revoluţionarii de la Intercontinental care au ridicat baricada în decembrie 1989? Şi ei sfidau un lider, şi ei au pus în pericol, prin acţiunea lor, vieţile a mii de oameni… Şi, pe deasupra, culmea ironiei, tot terorişti s-au numit şi asasinii de atunci. ca şi cei de acum.
Emil Hurezeanu face seară de seară, La Digi24, cronica evenimentelor interne şi internaţionale ale momentului. Sunt consideraţii, pentru mine unul, extrem de interesante. Uneori chiar seducătoare. Recursul la paralele istorice şi digresiunile cu tâlc denotă un discurs venit dintr-o cultură politică bine sedimentată. Nu se simte niciun moment în respiraţia comunicării crisparea lecţiei pregătite superficial, în ajun. Poziţionări ale marilor publicaţii de limbă engleză, germană şi franceză sunt prezentate cu spirit critic (atunci când este cazul) şi deloc ostentativ. Pentru cei obişnuiţi cu jurnalismul de baricadă, pecete a regimului Băsescu, stilul neo-aristocratic al lui Emil Hurezeanu de a comenta calm şi uşor ironic învolburările prezentului poate părea inadecvat. Eu îl găsesc reconfortant şi, de aceea, vi-l propun ca alternativă de regăsire a normalităţii.
Când participă la emisiuni televizate, Cornel Nistorescu pare mai mereu pus pe harţă, gata de a-şi ieşi din ţâţâni. Simt în asta un soi de intoleranţă la pălăvrăgeală. În scris însă, pare a fi mult mai în elementul său. Cred că unul dintre principalele sale atuuri este capacitatea de a depista inaintea altora defectele de fabricaţie ale subiectului, de a dezbrăca din priviri împăratul. Nu abuzează de metaforă dar când o foloseşte e ca o ridicare de cortină. Ţi se deschide un întreg tablou în care urmează să se joace piesa. Editorialul de azi, din Cotidianul, începe astfel: “Am aşteptat începutul anului 2015 ca pe o deschidere bruscă de ferestre într-o casă sufocată de fum şi putori”. Cum vi se pare?
Editorialele lui Cornel Nistorescu mai au o particularitate: nu se rezumă la constatări, propun cel mai adesea şi soluţii. Bune, rele, realiste, utopice, asta contează mai puţin. Important este că raţionamentele sale se închid ca o figură geometrică. Poţi să le vezi limitele, să le calculezi aria de valabilitate. Altfel, doar să observi critic, este ca un poligon fără o latură. Pe-acolo se scurge totul, se goleşte de conţinut întreaga poveste imediat dupa terminarea lecturii.
Toate aceste consideraţii, în memoria unor ziarişti care au refuzat să cedeze ameninţărilor cu moartea. Dar nu din iresponsabilitate sau din lipsă de coştiinţă profesională ci pentru că, uneori, un sacrificiu demn valorează mai mult decât o viaţă de om pitit sub pat.
Comentarii prin Facebook:
Parcă văd că iar voi intra în contradicţie de principiu cu CdSG(cu alţii de pe blog ce să mai zic…).În primul rând,cei patru evanghelişti/ziarişti enumeraţi de CdSG sunt jurnalişti formaţi în comunism.Oricât ai crede sau ai spune că nu sunt marcaţi de educaţia veche,că sunt buni jurnalişti,că sunt repere morale(ei,dar şi Pleşu,Liicheanu,etc),că sunt elitele,etc,etc,etc,nu poţi să nu suspicionezi că sunt depăşiţi cultural şi ca înţelegere a noii societăţi româneşti.Eu zic că sunt depăştţi şi că nu mai este nevoie de ei în spaţiul public românesc.
Dar aici fac un reproş CdSG:de ce nu a enumerat şi nişte jurnalişti tineri?Sunt destui,unii chiar foarte buni,cu stil şi bunăcredinţă(fac excepţie cei din TV,aproape toţi agramaţi şi mercenari…).
În final două întrebări(mai mult sau mai puţin retorice…):
-este nevoie de o structură profesională a jurnaliştilor care să dea un fel de atestat profesional de practicare a meseriei de jurnalist?
-este nevoie de o lege care să reglementeze problemele media(mai ales TV,dar şi presa scrisă,internetul,etc)?
Cele mai mari jigodii din presa românească sunt decreței crăpați de foame, eșuați la mâncat rahat prin presa insolventă… “de dreapta”.
Caracterul de om, moralitatea, buna educație, principialitatea nu au fost distruse de comunism… în totalitate, dar în combinație cu foamea, o serie de maimuțoizi provoacă… surprize în serie. Toate astea nu pot fi impuse nicicum… prin lege. 😛
P.S. Pe blog mă ocup cu problematica prostelii la nivel național și… global. 😀
Of, of, of, domnule Lucifer, Emil Hurezeanu a plecat prin anii ’80, a studiat si la Viena si apoi in Statele Unite – stiinte politice, dar asta nu-l face anti-comunist asa cum nici tismaneanu nu va fi anticomunist doar pe baza existentei sale in alta parte a lumii, Hurezeanu insa a lucrat vreo 10 ani la Europa Libera – dupa dumneavoastra e comunist si troglodit. Inteleg ca aveti drept la opinie, dar sa-l numiti pe Emil Hurezeanu comunist in aceste conditii nu poate trece drept opinie ci doar nestiintza si rea intentie, un aruncat cu noroi in toata lumea din reflex, cum discutam la articolul anterior. Personal nu-mi place Hurezeanu ca stil sau optiuni, dar e chestiune de gust, nu il voi numi insa vreodata comunist.
Apropos – Iohannis nu s-a nascut si nu a fost educat tot in comunism? A terminat facultatea, tot Babes Bolyai ca si Hurezeanu, ca si Nistorescu, ba chiar si Cristoiu, la inceputul anilor ’80. E doar cu vreo 3-4 anisori mai tinar decit Emil Hurezeanu si spre deosebire de acesta a trait doar in Romania, ba a fost si membru UTC – ca asa era pe timpul ala, eram luati cu japca in liceu in UTC, nu ne intreba nimeni. Inteleg ca l-ati votat…. cum asa?
Daca tot vorbim de “comunisti trogloditi” caci da, se pare ca nu aveti habar cum era pe timpul acela, sa fii luat cu arcanul la Cintarea Romaniei sa cinti conducatorului iubit altfel naiba te ia, sa scrii in cazul celor de mai sus articole in Scinteia si vrei sau nu vrei sa-ti mai bage cineva o fraza cu Ceausescu si congresul, si sa-ti taie cenzura orice cuvint care pare ” dusmanos”, va dau mai jos un articol al lui Cornel Nistorescu poate va dumireste.
Aveti poate ideea ca oamenii au iesit in ’89 in strada numai pentru ca mureau de foame, sau fiindca voiau supermarketuri sau sa calatoreasca; nuuuuu, au iesit pentru ca se saturasera sa fie obligati la multe, inclusiv la Partidul, Ceausescu, Romaniiiiiiiiiia. A fi fortat sa faci asa ceva sub riscul pierderii libertatii, afectarii familiei, profesiunii, nu ii face pe cei pe care ii numiti dumneavoastra, comunisti, Comunisti in devenire sau plini au fost de pilda Boc – presedinte al Uniunii Asociatiilor Studentilor Comunisti din Romania, sectia Cluj, sau MRU – membru in Comitetul Central al UTC, sau Basescu, adica oameni carora le-a placut sistemul, l-au folosit, au avansat social si financiar pe baza lui – e o mare diferentza intre necesitatea de a supravietui si oportunism, dupa cum spune un comentator la articolul lui Nistorescu de mai jos.
http://www.cotidianul.ro/ce-ne-facem-cu-trecutul-comunist-111950/ Desi ma indoiesc ca veti intelege.
PS. Sa stiti ca discursul dumneavoastra de mai sus seamana foarte mult cu discursurile tinerilor activisti PCR care infierau vechea mentalitate burghezo-mosiereasca si propuneau “omul nou” socialistmultilateraldezvoltat – doar ati inlocuit burghezo-mosieresc cu altul,”comunist”, si nu cred ca va obliga nimeni sa o faceti. Asta e mai grav, pentru dumneavoastra: sunteti cu mult mai bolsevic ca gindire si atitudine decit cei pe care ii considerati dumneavoastra comunisti, si aceasta ca optiune si oportunism, nu ca obligatie. Nu va blamez si nu va judec, doar constat, si e pacat; daca veti citi ceva mai mult, daca va veti informa ceva mai bine poate veti ajunge sa va dezbarati de asemenea reflexe. Va e la indemina – dati search pe google in ce priveste libertatea presei, codul deontologic, vedeti daca exista in alte tari legislatie asa cum doriti dumneavoastra, veti vedea ca in jurisprudentza CEDO de pilda dreptul presei de a-si spune opinia e foarte bine aparat – bine ca va intrebati, cautati si un raspuns, e important, tine de un drept fundamental al omului, dreptul la libera opinie. Succes.
Nu am comentarii. Am un subiectivism de care nu pot trece in niciun fel in ce-l priveste pe Cornel Nistorescu. Si cind nu sunt de acord cu ce spune consider ca o spune dintr-o bucata si nu am motiv sa ma indoiesc de sinceritatea lui: daca la un moment ulterior va gindi altfel nu va avea nicio reticentza sa o spuna si niciun fel de zorzoane circumstantiale, scuziforme.
L-am cunoscut cu multi ani in urma dar, poate mai important, intimplator, i-am cunoscut mama – eram mai copil, eu imi amintesc, ei cert nu, nu faceam parte inca din lumea adultilor asa incit ma bucuram de privilegiul nebagatului-in-seama, iar Cornel Nistorescu era foarte departe de a fi persoana cunoscuta de acum: Nu pot sa-i spun doamna, e mai mult, cumva, – si fara ipocrizie, am propria mama pe care nu o dau pentru niciuna alta: sunt unice, arhetipale ar zice vreun psihanalist-, mama Ilina, femeie dintr-o bucata, om a carui demnitate impune dincolo de cuvinte. Nu stiu sa va spun impresia in cuvinte, pentru mine deja apartine deja de acele momente singulare care desi scurte nu se uita si lasa urme: un fel de Verbita Lixandru feminin, femeie care e capabila sa ia matura din coltz si sa puna gunoiul uman la cos, scurt, fara discutie, natural, fara drept de apel, fara filozofii, fara manusi, fara visini,
Stiu eu, uneori poate e important sa stii de unde vine cineva ca sa intelegi de ce se poarta intr-un anume fel: aschia nu sare departe de trunchi. I-am cunoscut mama in acest fel, tatal mai apoi prin cuvinte. Cine nu are liniste si vrea sa-si vada finul cosit si ogorul dind rod lasa urme in ai lui ca un fel de ADN greu de explicat: nici acestia, “urmele”, nu rabda sa se strice nici pamintul, nici cuvintele, nici “poligoanele”. Asemenea oameni nu pot fi dusi nici cu zaharelul, nici cu discursul. Nu tac, nu asteapta, nu dorm, n-au liniste. Solutii dau, cine tine pasul cu ei bine, cine nu, duca-se cu balivernele lor cu tot, si daca urasc ceva, atunci sunt ipocrizia si filfizonismele.
http://www.cotidianul.ro/tata-tu-esti-urma-mea-101576/