Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Elementul distinctiv al lui Dan Cristian Turturică, idiotiarist la România Liberă, este că produce articole foarte lungi, cu bătaie foarte scurtă. Instruit să stea cu pușca la picior și cu urechea la perete,  ordinele actuale îl împing la improvizații. Sa pară analitic și credibil, adică misiune imposibilă.

Instrucția de ziarist se face la arma „cuvânt” și nu la „contrainformații”. În presa adevărată se lucrează cu articole și nu cu rapoarte informative ori dezinformative.Primele presupun talent de comunicator și conciziune, celelalte aplecare spre detaliu, descrieri din toate unghiurile.

Fiind mâine alegeri și tabăra sa disperată, și-a ziz domnul DCT că n-ar fi rău să se remarce printr-un editorial frapant, fie și prin stupiditate, printr-o rafală cu gloanțe oarbe în direcția inamicului.

Nu cred că putea face o alegere mai neinspirată și mai contraproductivă decât cea la care s-a oprit: să-și verse năduful asupra a doi dintre cei mai populari primari în funcție ai USL-ului: Mazăre și Oprescu.  Nu pretinde nimeni că aceștia ar reprezenta perfecțiunea în materie de administrație publică dar, într-o țară „primărită” de supermeni ca Pinalti, Falcă, Apostu, Boc, să te legi tocmai de aceia care, totuși, au lăsat in urma lor ceva vizibil și util comunităților pe care le conduc, seamănă  a sinucidere după rețeta Băsescu „“ Arafat.

Lumea insă s-a cam obișnuit cu bâlbâielile de vorbire și de gândire ale domnului Turturică, așa că nu m-aș fi obosit, doar pentru atâta lucru, să-l popularizez acum, în ajun de istorice alegeri. Ceea ce m-a scos din leneveala de weekend a fost o exprimare memorabilă a urechisto „“ timpanistului de la RL eșuat pe teritoriul minat al cuvintelor. Spune acest reinventator de sensuri, încercând să muște la glezna lui Oprescu:

„Că a lăsat de izbeliște marele bulevard care ar fi trebuit să unească Piața Victoriei cu Palatul Parlamentului și multe alte proiecte, printre care și morganatica autostradă suspendată „?

Ofer un premiu simbolic, de acuratețe, celei / celui care va explica cel mai convingător ce a vrut să spună autorul prin ” morganatica autostradă suspendată”. Cu ce o fi confundat domnia sa adjectivul „morganatic”?

Contele de Saint GermainRevista presei de sambataApostu,Arafat,Basescu,Boc,Dan Cristian Turturica,Falca,Mazare,Oprescu,Pinalti,Romania LiberaElementul distinctiv al lui Dan Cristian Turturică, idiotiarist la România Liberă, este că produce articole foarte lungi, cu bătaie foarte scurtă. Instruit să stea cu pușca la picior și cu urechea la perete,  ordinele actuale îl împing la improvizații. Sa pară analitic și credibil, adică misiune imposibilă. Instrucția de ziarist...Blog politic si polemic