Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 2]

 

De când are ziar şi editorial, domnul Patriciu s-a specializat în a susţine, cui se mobilizează să-l citească, lecţii de politici economice alternative.

Lipsit complet de stil, dar nu şi de idei, vine săptămână de săptămână la catedra propriei publicaţii şi, cu un aer blazat, cu un verb obosit de neexerciţiu, începe să expună teorii despre fenomene mondiale ori, în cel mai aplicat caz, europene.

România, la scara hărţii cu care operează orientarea în spaţiu a domnului Patriciu, nu se prea vede. Autorul, un adevărat globe – trotter ale cărui trasee şi articole ratează mai mereu intersecţia cu realităţile propriei ţări,  se ambiţionează, paradoxal, să fie auzit exact de exponenţii acesteia.

Pentru că, e limpede, nu cititorilor obişnuiţi ai ziarului Adevărul adresează Dinu Patriciu editorialele sale docte şi controversate ci făuritorilor şi implementatorilor de strategii politice şi economice din România. Aici îşi caută domnia sa interlocutorii, pe măsura taliei sale de prim businessman naţional şi pe măsura ambiţiilor sale de personaj providenţial, mereu umbrit de impostori, ageamii şi hahalere.

Impresia mea, tot mai consolidată de rezultate şi efecte recente ale unor iniţiative ale domnului Patriciu, este  că există o neadecvare stridentă între valabilitatea teoretică a susţinerilor sale şi mediul românesc în care ele ar trebui să funcţioneze cu succes.  Altfel spus, între ideile bune ale  lui Dinu Patriciu şi glorioasa lor transpunere în fapt se interpune îndărătnicul popor român.

Nu voi încerca să argumentez cele susţinute mai sus referindu-mă la complexele propuneri de măsuri macro-economico-financiare pe care domnul Patriciu le-a avansat în articole anterioare şi al căror unic efect practic de până acum a fost un sincronizat râs în nas venit din direcţia Guvernului şi a Băncii Naţionale. Atâta vreme cât aceste măsuri nu vor fi aplicate, nu vom putea şti cât de bune sau utopice sunt.

Voi aminti insă o idee pusă în practică de Dinu Patriciu, care a produs deja nişte rezultate pe baza cărora putem evalua.

Este cea legată de emanciparea ziarului Adevărul. Coabitarea, pe aceeaşi pagină, a unor autori cu opţiuni politice contrare (Liviu Antonesei & Ion Cristoiu, Ion M. Ioniţă & Sabin Orcan etc.) deşi, în principiu, poate fi lăudabilă, în practică s-a dovedit un eşec. Profitând de jocul echivoc al patronului său între anti – Antonescu şi, chipurile, pro – liberalism, rudimentarul dar perseverentul Grigore Cartianu a reuşit, utilizându-şi din plin poziţia de Redactor Şef, să umple de portocaliu şi portocalii acest ziar. Începând cu sine, care ne sancţionează zilnic cu articole de o maladivă tendenţiozitate, continuând cu echipa de la Dilema Veche (Pleşu, Vasilescu), Cartianu a reuşit să facă din Adevărul un bastion al puterii şi principala gură de foc împotriva opoziţiei actuale şi a televiziunilor de ştiri. Ca mulţumire, a devenit un fel de invitat permanent la Naşu’ şi la B1TV, primind astfel recunoaşterea şi tributul pentru înflăcărata sa “neutralitate” politică.

În aceste condiţii cum poate fi calificată încercarea lui Dinu Patriciu de a face din Adevărul un ziar modern, obiectiv şi echidistant politic? Un succes? Mă îndoiesc!

Din două una:

sau Dinu Patriciu înregistrează cu Adevărul eşecul tocmai bun pentru a exemplifica  caracterul utopic al gândirii sale despre reformă, bazată pe importarea unor modele de succes din alte ţări într-o Românie nepregătită,

sau Dinu Patriciu tocmai asta a premeditat, să transforme Adevărul într-o armă anti opoziţie, ceea ce schimbă încadrarea din eşec în succes, dar impune şi retragerea prezumţiei de bună-credinţă.

Contele de Saint GermainEditorialeAdevarul,Antonesei,Cartianu,Cristoiu,Dinu Patriciu,Plesu  De când are ziar şi editorial, domnul Patriciu s-a specializat în a susţine, cui se mobilizează să-l citească, lecţii de politici economice alternative. Lipsit complet de stil, dar nu şi de idei, vine săptămână de săptămână la catedra propriei publicaţii şi, cu un aer blazat, cu un verb obosit de...Blog politic si polemic