Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Scriind în ultima săptămână două comentarii legate de Dinu Patriciu, mi-am putut da seama direct, pe proprie piele, câte patimi generează acest om.  Este incredibil ce efecte poate avea o propaganda anatemizantă  asupra unor minţi nu îndeajuns de stăpâne pe ele.

Dinu Patriciu este un om de afaceri, ca mii în România, care într-un moment prielnic a exploatat în favoarea sa lacune legislative şi relaţii privilegiate cu puterea.  Cum se face însă că Tenderii, Căşunenii, Cocoşii şi Fălcoşii, Bercenii şi Videnii, născuţi ca mari biznismeni din conjuncturi egal de nocive, beneficiază de critici şi resentimente moderate, uneori chiar de indulgentă simpatie,  în vreme ce Patriciu este cu frenezie  înscăunat direct în jilţul Tartarului, primind, pe măsura demnităţii, ura superlativă?

Explicaţia este simplă: într-un moment de enervare politică Traian Băsescu l-a propus pe Patriciu la canonizare pe invers, adică la diabolizare. Apoi aparatul de propagandă a activat staţiile de  transmisie şi amplificare, iar cei cu probleme de echilibru (localizate la nivelul urechilor… dar şi al discernământului) s-au clătinat până când şi-au regăsit stabilitatea în fetişul Băsescu şi în practici voodoo cu păpuşa Patriciu. Dacă, la momentul initial, preşedintele l-ar fi indicat în locul lui Patriciu pe, să zicem, Popoviciu sau Ţiriac, acela ar fi fost astăzi încarnarea maleficului şi cauza tuturor relelor  românilor.

Surprinzător pentru mine este modul în care dl. Patriciu a ales să se resemneze cu această imagine de ţap negru staroste  într-o iconografie infernală , ba, mai mult, uneori chiar să o alimenteze cu monumentale inabilităţi (asumarea filmuleţului cu copilul pălmuit de preşedinte, atacul derizoriu la Liiceanu via Pleşu), în condiţiile în care, dacă nu inteligenţa măcar banii ar fi putut să-i ofere soluţii de durabil şi convingător facelifting.

Îmi este clar că peste personajul Patriciu, cu bunele şi relele lui, s-a suprapus o mască grotescă, utilă prestidigitatorilor de azi ai puterii, pentru a deturna spre ea atenţia de la incompetenţa şi imoralitatea lor grosolane. Dacă ar fi să pronunţăm explicaţia reală a performanţei lui Dinu Patriciu  de a ajunge number one români bogaţi, atunci ar trebui să recunoaştem că, dintre toţi cei care au făcut primul million într-un mod posibil discutabil, domnia sa este acela care a avut apoi inteligenţa managerială de a multiplica cel mai spectaculos  acel dat initial.

Să te urască cu atâta intensitate şi cu o temeinicie atât de şubredă mii, poate sute de mii, poate milioane de oameni şi să nu încerci nimic în a-ţi lua această povara energetică de pe aura, mi se pare NU o acceptare stoică de martiriu arbitrar CI o sfidare orgolioasă, păguboasă, a destinului.

Oare să existe o lege universală a echilibrului care să le ia celor aleşi de a fi peste măsură de bogati dreptul (ori determinarea) de a-şi apăra justa încadrare morală?

Asta pare a ne comunica preumblarea nonşalantă a domnului Patriciu printre ultimele evenimente deschise  publicului larg. Eu însă  nu cred în acest mesaj. Eu cred în altceva şi anume ca domnul Patriciu a ajuns la o altitudine unde rarefierea aerului şi strălucirea luminii îi dau, la intervale, ameţeli şi puseuri de orbire.

Mici vacanţe în şesul realităţii cotidiene ar putea să-i priască la postumitate. Altfel, tare mi-e teamă că, după, va rămâne un consistent reper al fondului fără formă.

Contele de Saint GermainEditorialeRevista presei de sambataAdevarul,cel mai bogat roman,Dinu Patriciu,Liiceanu,Plesu,tartar,uraScriind în ultima săptămână două comentarii legate de Dinu Patriciu, mi-am putut da seama direct, pe proprie piele, câte patimi generează acest om.  Este incredibil ce efecte poate avea o propaganda anatemizantă  asupra unor minţi nu îndeajuns de stăpâne pe ele. Dinu Patriciu este un om de afaceri, ca mii...Blog politic si polemic