Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Asistăm în direct la o tentativă de încoronare, în cadrul unei dinastii ce se credea stinsă: dinastia Securității din România.

După vânzoleala din decembrie 1989, când puterea malefică ce-l ținuse pe Ceaușescu in brațe și pe poporul român cu talpa pe grumaz  părea a fi fost detronată,  un bastard oploșit 23 de ani prin subteranele nostalgiei revanșarde este azi scos în prim plan pentru a încerca să dejoace încă o dată voința celor mulți (vreo 80% din ce-a reieșit la ultimele alegeri) de a-și impune cu adevărat conducătorii și forma de guvernare pe care le doresc.

Scandalul  „plagiatului lui Ponta” ia în aceste zile forma grandioaselor spectacole „spontane” pe care glorioșii „acoperiți” de la „Cooperativa Ochiul și Timpanul” le regizau în cele mai mici detalii pentru a aduce jubilația pe chipurile șefilor lor și pentru a-i descuraja pe viermii anti-sistem, neputincioși dar numeroși.

Mulți cred că principalul, dacă nu unicul, orchestrator al acestui scandal diversionist ar fi Traian Băsescu. Eu am o părere diferită privind centrul de coordonare și sursa ordinului de mobilizare generală.

Traian Băsescu  a fost ales de Oculta subterană a Securității, bine inrădăcinată în 50 de ani de comunism românesc, să preia ștafeta de la Ion Iliescu (după sincopa Emil Constantinescu) și să-i reprezinte interesele.  Era tânăr, inteligent, charismatic și bine controlat pentru a nu-i veni ideea unei defectări. El a servit-o cu devotament iar EA l-a susținut din umbră până când patima puterii și orgoliul nemăsurat l-au împins la greșeli impardonabile. În ianuarie 2012 au ieșit în stradă doar 4000 de oameni scandând „Jos Băsescu” dar EA a înțeles că, de fapt, milioane pactizaseră în fața televizoarelor cu aceștia. Și atunci a decis trecerea la planul de rezervă: retragerea fără zgomot, cu prudență, a sprijinului acordat lui Traian Băsescu și aducerea la rampă a înlocuitorului acestuia, Mihai Răzvan Ungureanu, cu minuțiozitate pregătit în ultimii ani să asigure continuitatea dinastiei.

Pentru orice observator, cât de cât atent, se poate identifica momentul în care Oculta l-a lăsat din brațe pe Băsescu ordonându-i o retragere fără valuri: a fost momentul începerii primei mari tăceri a acestuia, ianuarie – februarie 2012. La sfârșitul căreia, după ce nervii scăpați de sub control i-au mai produs o lăcrimare în public, la un moment de maximă audiență, ne-a informat cu un tremolo al resemnării: „știu ce am de făcut”.

Ce a însemnat „știu ce am de făcut” a văzut toată lumea când s-a renunțat la „bunul Boc” simbol al atotputerniciei băsiste, și a fost scos din forma de la cuptor, rumen și proaspăt, cozonacul MRU.

Situația era din nou sub control, dinastia Securității putea continua, ca și până acum, sub acoperire, dar s-a întâmplat nenorocirea moțiunii de cenzură. Faptul că această moțiune a trecut, că Ponta l-a trimis nu doar în opoziție dar și în ridicol pe delfinul MRU, a tulburat din nou liniștea Ocultei. Care a fost cuprinsă de-a dreptul de panică la vederea rezultatelor alegerilor parțiale.

Trebuia întreprins ceva în regim de urgență și s-a decis atacul total la Ponta. O mobilizare superlativă, ca la vizita la București a „dușmanului”  Gorbaciov din 4 decembrie 1989, dar care se va dovedi tot atât de inutilă ca și aceea.

Asta se întâmplă acum: o scoatere la suprafață a metodelor, practicilor dar și resurselor materiale nebănuite cu care monstrul securistic camuflat până acum în smârcuri a ieșit la atac: surse anonime, armate de trepăduși plătiți din bani publici să descopere, să dezvăluie, și să se indigneze în presă și pe net, o mobilizare fără precedent pentru amplificarea scandalului în media internațională, o întreținere cât mai lungă și vie a subiectului.

Chiar și Traian Băsescu, deși trecut pe linie moartă, a primit misiuni specifice în această amplă acțiune: să dea de înțeles ca el e creierul și motorul, să încerce a-i disimula pe aceia care, de fapt, își joacă cartea supraviețuirii la putere. Traian Băsescu, așa cum îl știm, extrem de grijuliu cu interesele sale personale, nu s-ar fi băgat de bună voie într-o luptă cu șanse atât de mici de izbândă dar, în schimb, cu imens potențial de a-i grăbi suspendarea.

Într-un act de justiție echilibrată mi s-ar părea un gest elementar (dacă s-ar dori dreptate și nu atac politic) să se ia la verificat și alte teze de doctorat: Kovesi, Elena Udrea, Gabriel Oprea etc. Nici lucrările de diplomă sau masterat ale unor tinere speranțe precum Elena Băsescu nu ar fi lipsite de interes.

Dar, Securitatea, după cum bine știm, nu caută dreptate ci elemente de presiune și șantaj. Tocmai din acest motiv, acum când acest personaj colectiv, acest bastard,  a ieșit la lumină să-și revendice, prin orice mijloace, sceptrul, nu trebuie să i se dea satisfacție.  Victor Ponta trebuie să meargă mai departe cu implementarea măsurilor reparatorii, cu pregătirea alegerilor parlamentare; trebuie să fie ofensiv și să contraatace fără menajamente pe frontul dezvăluirilor spectaculoase despre hoțiile ce depășesc toate gabaritele branșei, ale guvernării Băsescu – Boc, așa cum rezultă acestea din audituri.

Contele de Saint GermainEditorialeBoc,Ceausescu,Elena Udrea,Emil Constantinescu,Gabriel Oprea,Ion Iliescu,Kovesi,Mihai Razvan Ungureanu,ochiul si timpanul,Oculta securitatii,Ponta,securitatea,Traian BasescuAsistăm în direct la o tentativă de încoronare, în cadrul unei dinastii ce se credea stinsă: dinastia Securității din România. După vânzoleala din decembrie 1989, când puterea malefică ce-l ținuse pe Ceaușescu in brațe și pe poporul român cu talpa pe grumaz  părea a fi fost detronată,  un bastard oploșit...Blog politic si polemic