Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Asistăm în direct la o tentativă de încoronare, în cadrul unei dinastii ce se credea stinsă: dinastia Securităţii din România.

După vânzoleala din decembrie 1989, când puterea malefică ce-l ţinuse pe Ceauşescu in braţe şi pe poporul român cu talpa pe grumaz  părea a fi fost detronată,  un bastard oploşit 23 de ani prin subteranele nostalgiei revanşarde este azi scos în prim plan pentru a încerca să dejoace încă o dată voinţa celor mulţi (vreo 80% din ce-a reieşit la ultimele alegeri) de a-şi impune cu adevărat conducătorii şi forma de guvernare pe care le doresc.

Scandalul  “plagiatului lui Ponta” ia în aceste zile forma grandioaselor spectacole “spontane” pe care glorioşii “acoperiţi” de la “Cooperativa Ochiul şi Timpanul” le regizau în cele mai mici detalii pentru a aduce jubilaţia pe chipurile şefilor lor şi pentru a-i descuraja pe viermii anti-sistem, neputincioşi dar numeroşi.

Mulţi cred că principalul, dacă nu unicul, orchestrator al acestui scandal diversionist ar fi Traian Băsescu. Eu am o părere diferită privind centrul de coordonare şi sursa ordinului de mobilizare generală.

Traian Băsescu  a fost ales de Oculta subterană a Securităţii, bine inrădăcinată în 50 de ani de comunism românesc, să preia ştafeta de la Ion Iliescu (după sincopa Emil Constantinescu) şi să-i reprezinte interesele.  Era tânăr, inteligent, charismatic şi bine controlat pentru a nu-i veni ideea unei defectări. El a servit-o cu devotament iar EA l-a susţinut din umbră până când patima puterii şi orgoliul nemăsurat l-au împins la greşeli impardonabile. În ianuarie 2012 au ieşit în stradă doar 4000 de oameni scandând “Jos Băsescu” dar EA a înţeles că, de fapt, milioane pactizaseră în faţa televizoarelor cu aceştia. Şi atunci a decis trecerea la planul de rezervă: retragerea fără zgomot, cu prudenţă, a sprijinului acordat lui Traian Băsescu şi aducerea la rampă a înlocuitorului acestuia, Mihai Răzvan Ungureanu, cu minuţiozitate pregătit în ultimii ani să asigure continuitatea dinastiei.

Pentru orice observator, cât de cât atent, se poate identifica momentul în care Oculta l-a lăsat din braţe pe Băsescu ordonându-i o retragere fără valuri: a fost momentul începerii primei mari tăceri a acestuia, ianuarie – februarie 2012. La sfârşitul căreia, după ce nervii scăpaţi de sub control i-au mai produs o lăcrimare în public, la un moment de maximă audienţă, ne-a informat cu un tremolo al resemnării: “ştiu ce am de făcut”.

Ce a însemnat “ştiu ce am de făcut” a văzut toată lumea când s-a renunţat la “bunul Boc” simbol al atotputerniciei băsiste, şi a fost scos din forma de la cuptor, rumen şi proaspăt, cozonacul MRU.

Situaţia era din nou sub control, dinastia Securităţii putea continua, ca şi până acum, sub acoperire, dar s-a întâmplat nenorocirea moţiunii de cenzură. Faptul că această moţiune a trecut, că Ponta l-a trimis nu doar în opoziţie dar şi în ridicol pe delfinul MRU, a tulburat din nou liniştea Ocultei. Care a fost cuprinsă de-a dreptul de panică la vederea rezultatelor alegerilor parţiale.

Trebuia întreprins ceva în regim de urgenţă şi s-a decis atacul total la Ponta. O mobilizare superlativă, ca la vizita la Bucureşti a “duşmanului”  Gorbaciov din 4 decembrie 1989, dar care se va dovedi tot atât de inutilă ca şi aceea.

Asta se întâmplă acum: o scoatere la suprafaţă a metodelor, practicilor dar şi resurselor materiale nebănuite cu care monstrul securistic camuflat până acum în smârcuri a ieşit la atac: surse anonime, armate de trepăduşi plătiţi din bani publici să descopere, să dezvăluie, şi să se indigneze în presă şi pe net, o mobilizare fără precedent pentru amplificarea scandalului în media internaţională, o întreţinere cât mai lungă şi vie a subiectului.

Chiar şi Traian Băsescu, deşi trecut pe linie moartă, a primit misiuni specifice în această amplă acţiune: să dea de înţeles ca el e creierul şi motorul, să încerce a-i disimula pe aceia care, de fapt, îşi joacă cartea supravieţuirii la putere. Traian Băsescu, aşa cum îl ştim, extrem de grijuliu cu interesele sale personale, nu s-ar fi băgat de bună voie într-o luptă cu şanse atât de mici de izbândă dar, în schimb, cu imens potenţial de a-i grăbi suspendarea.

Într-un act de justiţie echilibrată mi s-ar părea un gest elementar (dacă s-ar dori dreptate şi nu atac politic) să se ia la verificat şi alte teze de doctorat: Kovesi, Elena Udrea, Gabriel Oprea etc. Nici lucrările de diplomă sau masterat ale unor tinere speranţe precum Elena Băsescu nu ar fi lipsite de interes.

Dar, Securitatea, după cum bine ştim, nu caută dreptate ci elemente de presiune şi şantaj. Tocmai din acest motiv, acum când acest personaj colectiv, acest bastard,  a ieşit la lumină să-şi revendice, prin orice mijloace, sceptrul, nu trebuie să i se dea satisfacţie.  Victor Ponta trebuie să meargă mai departe cu implementarea măsurilor reparatorii, cu pregătirea alegerilor parlamentare; trebuie să fie ofensiv şi să contraatace fără menajamente pe frontul dezvăluirilor spectaculoase despre hoţiile ce depăşesc toate gabaritele branşei, ale guvernării Băsescu – Boc, aşa cum rezultă acestea din audituri.

Contele de Saint GermainEditorialeBoc,Ceausescu,Elena Udrea,Emil Constantinescu,Gabriel Oprea,Ion Iliescu,Kovesi,Mihai Razvan Ungureanu,ochiul si timpanul,Oculta securitatii,Ponta,securitatea,Traian BasescuAsistăm în direct la o tentativă de încoronare, în cadrul unei dinastii ce se credea stinsă: dinastia Securităţii din România. După vânzoleala din decembrie 1989, când puterea malefică ce-l ţinuse pe Ceauşescu in braţe şi pe poporul român cu talpa pe grumaz  părea a fi fost detronată,  un bastard oploşit...Blog politic si polemic