Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Dilema Veche are un administrator –  om de litere, botezat de părinții săi, familia Vasilescu, cu nume de voievod: Mircea.  După îndeletniciri și articole îți dai imediat seama că ceea ce-i asigură cartea de muncă acolo sunt , în principal, îndeletnicirile. Printre care una, se pare foarte prețuită, este aceea de cerber – moderator al forumurilor versiunii electronice a săptămânalului.

Eu l-am descoperit pe domnul Vasilescu în această calitate. Ilustra o specie de bodyguard cu rubrică, dependent de o personalitate pe care trebuie să o protejeze de opinii neconvenabile și anume Andrei Pleșu.

A trebuit să fiu flatat cu repetate cenzurări ale unor texte dominate de o anume bărbăție, recunosc, până când să mă pomenesc pradă slăbiciunii de a riposta. Pentru a fi însă cât mai eficient polemic, mi-am zis că n-ar fi rău să citesc înainte câteva dintre producțiile jurnalistice ale domnului Mircea Vasilescu. Nu de alta dar, găsindu-i puncte slabe în jumătatea sa artistică, i-aș fi putut mai lesne asedia jumătatea administrativă.

Efectul acestei nefericite idei a fost o totală demobilizare. Texte anoste precum Bărăganul, o limbă română folosită corect ca șablon de reprodus semne predefinite dar nicidecum ca pensulă; nu relief, nu gradație, nu tensiune, nu pete de culoare, nu abateri de la cumințenie.  Am avut cu domnia sa un schimb de replici, din partea sa fără nerv, din partea mea fără elan combativ. Apoi s-a așternut indiferența.

Până când, cu vreo 3 luni în urmă,  domnul Vasilescu s-a remarcat, în mod cu totul surprinzător, printr-o inițiativă managerială: aceea de a introduce taxe pentru accesarea versiunii electronice a Dilemei Vechi. Altfel spus: abonamentul digital.

M-am minunat, m-am ciupit, m-am crucit și, în final, doborât de contradicții, am decis: nu mă voi abona nici de-al dracului! Adică, după ce că subvenționez un guvern de hahalere,  să mai cotizez și la un ziar ce contribuie la bunăstarea lui Sever Voinescu? Never!

Regretam două întâlniri săptămânale de care, iată, aveam să mă privez: cu Andrei Pleșu și cu Radu Cosașu. Dar ce să fac, asta era! Obloane!

Zilele trecute, dintr-o inerție postrevoluționară, am poziționat degetul mousului pe Dilema Veche și am apăsat. Ce să vezi? Surpriză. Editorialul lui Andrei Pleșu era la liber. Hop și la Radu Cosașu: tot la liber (apropos, vă recomand excelentul său articol intitulat „Cvasipoemul capului personal”). Schimbare la schimbare. Managerul Mircea Vasilescu a dat-o la întors. Moment de jubilație.

Îmi anunț un amic. Mă temperează: „Doar parțial e la liber. Articolele cu lăcățel sunt accesabile numai cu abonament”. Mă întorc contrariat să verific. Așa e! Dar, ce să vezi, jubilația mea se dublează: pe cine restricționează acum lăcățelul? Exact pe podoabele atât de dragi mie: pe Severică Voinescu, pe Mircică Vasilescu, pe Cristinel Ghinea. Mă simt răzbunat: așa le trebuie celor ce manifestă propensiune către acești băieți. Cine vrea sa-i citeasca, sa plateasca!

Iată că Dilema Veche a făcut, în fine, și ceva lăudabil: a introdus taxa pe prostie.

Contele de Saint GermainEditorialeandrei plesu,Cristian Ghinea,Dilema Veche,Mircea Vasdilescu,Radu Cosasu,Sever VoinescuDilema Veche are un administrator -  om de litere, botezat de părinții săi, familia Vasilescu, cu nume de voievod: Mircea.  După îndeletniciri și articole îți dai imediat seama că ceea ce-i asigură cartea de muncă acolo sunt , în principal, îndeletnicirile. Printre care una, se pare foarte prețuită, este...Blog politic si polemic