Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Dilema Veche are un administrator –  om de litere, botezat de părinţii săi, familia Vasilescu, cu nume de voievod: Mircea.  După îndeletniciri şi articole îţi dai imediat seama că ceea ce-i asigură cartea de muncă acolo sunt , în principal, îndeletnicirile. Printre care una, se pare foarte preţuită, este aceea de cerber – moderator al forumurilor versiunii electronice a săptămânalului.

Eu l-am descoperit pe domnul Vasilescu în această calitate. Ilustra o specie de bodyguard cu rubrică, dependent de o personalitate pe care trebuie să o protejeze de opinii neconvenabile şi anume Andrei Pleşu.

A trebuit să fiu flatat cu repetate cenzurări ale unor texte dominate de o anume bărbăţie, recunosc, până când să mă pomenesc pradă slăbiciunii de a riposta. Pentru a fi însă cât mai eficient polemic, mi-am zis că n-ar fi rău să citesc înainte câteva dintre producţiile jurnalistice ale domnului Mircea Vasilescu. Nu de alta dar, găsindu-i puncte slabe în jumătatea sa artistică, i-aş fi putut mai lesne asedia jumătatea administrativă.

Efectul acestei nefericite idei a fost o totală demobilizare. Texte anoste precum Bărăganul, o limbă română folosită corect ca şablon de reprodus semne predefinite dar nicidecum ca pensulă; nu relief, nu gradaţie, nu tensiune, nu pete de culoare, nu abateri de la cuminţenie.  Am avut cu domnia sa un schimb de replici, din partea sa fără nerv, din partea mea fără elan combativ. Apoi s-a aşternut indiferenţa.

Până când, cu vreo 3 luni în urmă,  domnul Vasilescu s-a remarcat, în mod cu totul surprinzător, printr-o iniţiativă managerială: aceea de a introduce taxe pentru accesarea versiunii electronice a Dilemei Vechi. Altfel spus: abonamentul digital.

M-am minunat, m-am ciupit, m-am crucit şi, în final, doborât de contradicţii, am decis: nu mă voi abona nici de-al dracului! Adică, după ce că subvenţionez un guvern de hahalere,  să mai cotizez şi la un ziar ce contribuie la bunăstarea lui Sever Voinescu? Never!

Regretam două întâlniri săptămânale de care, iată, aveam să mă privez: cu Andrei Pleşu şi cu Radu Cosaşu. Dar ce să fac, asta era! Obloane!

Zilele trecute, dintr-o inerţie postrevoluţionară, am poziţionat degetul mousului pe Dilema Veche şi am apăsat. Ce să vezi? Surpriză. Editorialul lui Andrei Pleşu era la liber. Hop şi la Radu Cosaşu: tot la liber (apropos, vă recomand excelentul său articol intitulat “Cvasipoemul capului personal”). Schimbare la schimbare. Managerul Mircea Vasilescu a dat-o la întors. Moment de jubilaţie.

Îmi anunţ un amic. Mă temperează: “Doar parţial e la liber. Articolele cu lăcăţel sunt accesabile numai cu abonament”. Mă întorc contrariat să verific. Aşa e! Dar, ce să vezi, jubilaţia mea se dublează: pe cine restricţionează acum lăcăţelul? Exact pe podoabele atât de dragi mie: pe Severică Voinescu, pe Mircică Vasilescu, pe Cristinel Ghinea. Mă simt răzbunat: aşa le trebuie celor ce manifestă propensiune către aceşti băieţi. Cine vrea sa-i citeasca, sa plateasca!

Iată că Dilema Veche a făcut, în fine, şi ceva lăudabil: a introdus taxa pe prostie.

Contele de Saint GermainEditorialeandrei plesu,Cristian Ghinea,Dilema Veche,Mircea Vasdilescu,Radu Cosasu,Sever VoinescuDilema Veche are un administrator -  om de litere, botezat de părinţii săi, familia Vasilescu, cu nume de voievod: Mircea.  După îndeletniciri şi articole îţi dai imediat seama că ceea ce-i asigură cartea de muncă acolo sunt , în principal, îndeletnicirile. Printre care una, se pare foarte preţuită, este...Blog politic si polemic