Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Astăzi voi discuta despre o limită îngrozitoare a gândirii mele. Nu pot pricepe, și pace, de ce primul ministru al unei țări nu are voie să vorbească răspicat despre bolile țării sale. Să le recunoască, să le descrie, să le condamne și, eventual, să aspire la vindecarea lor. Îmi revin în minte, obsesiv, următoarele fraze rostite cu o militărească sentențiozitate de C.T. Popescu în legătură cu a doua arestare a lui Adrian Năstase: „Ca lider PSD, V. Ponta o poate face [să alimenteze percepția că arestarea lui Năstase a fost comandată de Băsescu, (n.a.)], ca premier al României este inadmisibil. Afirmând că „žNăstase e o victimă a regimului Băsescu”, cum deja a făcut,  V. Ponta lovește încă o dată în  ideea de independență a justiției în statul al cărui prim-ministru este”.
Logica mea de matematician – observator  se blochează în fața logicii de moralist – vizionar a lui C.T. Popescu. Când domnia sa înlocuiește în raționamentele pe care le produce concretețea construcției numită „independența justiției” cu abstracțiunea conceptului („ideii”) de independență a justiției, mută dintr-odată discuția din planul măsurabilului în planul dezirabilului.
Este atât de clar că în România anului 2014, mecanismele la vârf ale justiției (numiri, control, autoritate) au ajuns să fie confiscate de Traian Băsescu. Nu mă refer la marea armată de judecători și procurori de pe întinsul țării ci la comandamentele acesteia. Este atât de clar, făcând o elementară inventariere pe criteriul coloraturii politice a țintelor și trofeelor de până acum ale DNA, că balanța se prăbușește, pur și simplu, pe partea talerului în care sunt așezați inamicii lui Traian Băsescu. Este atât de clar că DNA, CSM tresaltă cu sensibilitate de mimoză la cele mai voalate sugestii ale lui Traian Băsescu și prezintă o rigiditate aproape cadaverică atunci când sunt sesizate de adversari ai acestuia…
În fine, nu știu de ce dovezi ar mai avea nevoie CTP pentru a accepta că justiția de azi, din România,  nu este independentă la vârful ei. Deci nu se poate pune problema apărării „independenței justiției” pentru că această independență  nu există în fapt. Ar trebui mai întâi obținută. Iar cei care doresc să apere ideea de independență a justiției ar trebui să prevadă, în primii pași ai algoritmului lor, eliberarea justiției de sub actuala aservire. Cum s-o eliberezi dacă nu ți se permite („este inadmisibil”) nici măcar să afirmi că este aservită?
Mi se pare de o ipocrizie bolșevică o astfel de abordare.  Ajungi prim – ministrul acestei țări tocmai pentru că poporul, printre altele, este profund nemulțumit de confiscarea justiției de către o gașcă imorală și așteaptă de la tine să îndrepți lucrurile. Iar când ajungi prim – ministru vine CTP să-ți pretindă, ritos și fără drept de recurs, precum un Mare Inchizitor, să minți în numele statului al cărui prim – ministru ești. Să negi realitatea, să te faci că nu observi cum judecătorii ÎCCJ ascultă mai mult de Traian Băsescu decât de lege, să susții din chiar mijlocul furunculului că totul e curat, nici urmă de infecție.
Corect instituțional, după CTP, ar fi fost  ca Victor Ponta să nu comenteze condamnarea lui Adrian Năstase. De ce? Ca să nu lovească în justiția statului al cărui prim – ministru este.  O justiție pe care nici măcar nu a adus-o el în halul în care se află ci a moștenit-o de la o putere grotescă.
Dar de ce să nu lovească în ea dacă este o justiție septică? De ce, prin tăcere, să o încurajeze să continue a face rău? Ce e mai bun pentru organism? Un picior cangrenat sau un picior amputat?
Ce crimă comite un prim ministru care spune despre justiția țării sale, cu îndreptățire, că e pe un drum greșit? O slăbește? Foarte bine! Ar trebui întărită o justiție putridă?
Să jucăm puțin în logica popesciană.  Victor Ponta închide azi ochii la condamnarea politică a lui Adrian Năstase, mâine la aceea a lui Relu Fenechiu, poimâine la cea a lui Liviu Dragnea și răspoimâine la cea a lui Dan Voiculescu. Dar, vazand ca se poate, în a 4-a zi este pus sub acuzare Crin Antonescu iar în a 5-a zi chiar el, Victor Ponta. Perfect, nu? Chiar ideal! Ce mai contează probele? Cine ar mai putea spune că USL-ul  își apără pușcăriabilii? Independența justiției ar fi apărată, DNA-ul ar sfârâi de turația la care lucrează, cele două instanțe de la ÎCCJ ar da în brânci de atâtea condamnări câte ar avea de pronunțat în unanimitate (că să-i procure argumente lui CTP că probele acuzării sunt beton) iar CCR ar decide că interzicerea unei a 3-a candidaturi a lui Traian Băsescu la președinție este neconstituțională.
Victoria înțelepciunii, nu? A preceptului conform căruia cu nebunii nu te pui și de justiție nu te atingi.
Asta e! Nu înțeleg! Evident că defecțiunea e la mine. Domnul Cristian Tudor Popescu nu are cum greși. Dânsul este un oracol sacrosanct. Doar că aș vrea să-mi explice cineva și mie, pe înțelesul meu de guguștiuc retardat, de ce unui prim – ministru îi este interzis să pronunțe un diagnostic corect asupra afecțiunilor statului ce-i este dat în grijă? Orice încercare de vindecare nu mai trebuie precedată de un diagnostic? Fie acesta și alarmant?
A tăcea, azi, pe orice poziție te-ai afla și responsabil fiind, asupra batjocoririi actului de justiție de către o mână de stăpâni și de slugi din jungla administrației române sau a te preface că nu observi această batjocorire, este echivalent cu a îngropa buna justiție și nu cu a o apăra. De aceea cred că acela care a apărat buna justiție din România în cazul prezentat a fost Victor Ponta și nu CTP.
P.S. Nu aș vrea să se înțeleagă că sunt atât de naiv incât să mă îmbăt cu iluzia că Victor Ponta și PSD-ul și-ar dori, cu adevărat, o justiție independentă. Dar una eliberată de sub controlul lui Traian Băsescu, da, asta cred că își doresc. Și acesta ar fi primul pas spre însănătoșire. După aceea, nu ar depinde decât de noi să împiedicăm o nouă acaparare.

Contele de Saint GermainEditorialeAdrian Nastase,C.T. Popescu,Crin Antonescu,CSM,Dan Voiculescu,DNA,Liviu Dragnea,PSD,Relu Fenechiu,USL,Victor PontaAstăzi voi discuta despre o limită îngrozitoare a gândirii mele. Nu pot pricepe, și pace, de ce primul ministru al unei țări nu are voie să vorbească răspicat despre bolile țării sale. Să le recunoască, să le descrie, să le condamne și, eventual, să aspire la vindecarea lor. Îmi...Blog politic si polemic