Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 5]

Comentariu cenzurat de Romania Libera, O romanie Curata si de dna. Alina Mungiu Pippidi

Doamna Alina Mungiu Pippidi, pe care deseori de-a lungul timpului am citat-o laudativ pe blogul meu, comite la acest început de an un articol în România Liberă care produce confuzie printre cei care o creditează cu bunăcredință și rumoare jubilativă printre ceilalți.
Voi începe făcând o confesiune oarecum de gaura cheii, recunosc, dar nu mi-o pot reprima de vreme ce contribuie, într-un mod insolit, la construirea imaginii despre autoare pe care mi-a sugerat-o editorialul domniei sale din RL intitulat „Năstase. O condamnare îngrozitoare dar justă”.
Suntem cu 3-4 ani în urmă. Mă întorceam de la Paris cu un zbor Air France. Precizez „Air France” deoarece această companie a rămas printre puținele care oferă gratuit pasagerilor, la cerere, și alcooluri tari. Am remarcat imediat, la un rând de scaune în fața mea, silueta inconfundabilă a doamnei Pippidi. Degusta un whisky de calitate direct din sticla miniaturală primită de la stewardesă. Apoi a mai cerut una, a savurat-o privind în gol, cu capul sprijinit pe tetiera fotoliului lăsat puțin pe spate, pentru confort. După câteva minute adormise în acea poziție, cu gura ușor întredeschisă, respirând apăsat, sonor, autoritar. M-am întrebat atunci, oarecum jenat, cine-ar cuteza s-o miște puțin pentru a o scoate din centru unei atenții nu tocmai admirative. După care m-am luat cu altele și am mai privit-o pe doamna Pippidi doar la coborârea din avion. Mi s-a părut o persoană deloc interesată de felul în care se prezintă în fața celorlalți.
Citind  articolul de azi, mi-am adus aminte de acest episod din avion și am avut sentimentul că el (articolul) ar fi putut fi scris într-o stare comparabilă cu aceea înlesnită autoarei de ospitalitatea celor de la Air France. Lucru care nici nu este improbabil, având în vedere că a trecut doar o săptămână de la sărbătorile Anului Nou.
Paragraful cu care doamna Pippidi își deschide pledoaria din RL (căci cu o pătimașă pledoarie avem de-aface, nicidecum cu o analiză obiectivă) năucește prin proastă scriere, încărcare umorală și ceață logică. Televiziunile și ziarele care și-au permis să găzduiască opinii ce pun la îndoială justețea condamnării lui Adrian Năstase sunt etichetate, perplexant, drept „oficinile crimei organizate”. Lasă că se spune „oficine” și nu „oficini” (când stai prea mult departe de țară te mai trădează și limba) dar tocmai tu, ce te porți pe umeri eboșată 3D (cu eforturi imense, vezi bine) în chip de arhanghel futurist al deratizării etice a României, s-o șobolănești în felul ăsta fascistoid, după modelul Pleșiță referindu-se la Europa Liberă și Vocea Americii, mi se pare o formă de ebrietate deloc elitistă. Poate, mai degrabă, metilică.
Urmează apoi delirul autonegării involuntare, bătutul cu pumnii în piept. Dar nu în orice fel de piept ci  într-un piept de sperjur: „deși mi-am jurat că nu mai scriu despre Adrian Năstase, la a cărui cădere am contribuit mult, pentru că eu nu lovesc în oameni deja la pămînt, trebuie, văd, să explic clar de ce mai toate comentariile pe care le auziți la TV sînt nule și neavenite, pe lîngă că sînt de rea intenție, stupide și contradictorii”
Pentru un stilist al frazei, fragmentul citat mai sus este oribil: un monument de gâfâială, incoerență și antitalent literar. Observați cum sunt aplicate virgulele, ca niște bolovani în mijlocul drumului, cum se succed pulsiunile narative, ca niște țate ce-și iau unele altora vorbele din gură, cum intră în față, peste rând, precizările la precizări, aglomerând, îmbâcsind, acumulând o celulită subtextuală,un verbiaj absolut de prost gust. Da, Buffon avea dreptate: „le style est l”™homme meme”!
Dar doamna Pippidi nu doar că scrie dezlânat, că nu-i pasă ce imagine lasă prin forma scrisului ei (exact așa cum nu-i păsa atunci, în avion, cum o vedeau ceilalți); dânsa pare a fi complet dezinteresată și de ce imagine lasă prin  fondul scrisului ei.
Iată cum încheie pledoaria de la punctul 1: „Băsescu nu controlează judecătorii, și nici nu simpatizează cu el decît foarte puțini. Judecătorii nu puteau face decît ce au făcut, altfel erau ei pasibili de pedeapsă”. Să observăm că, pentru teme asupra cărora nu doar societatea românească în ansamblul ei dar și comunitățile profesionale direct vizate manifestă îngrijorări profunde (teme cum ar fi independența justiției la vârf sau impunitatea magistraților care greșesc), doamna Pippidi și-a pierdut dubitativele, are numai certitudini: Băsescu nu controlează judecătorii, judecătorii erau pasibili de pedeapsă dacă făceau altfel decât au făcut. Ori astfel de susțineri, dacă ești interesat cât de cât de adevăr și obiectivitate, de credibilitatea ta socială, te descalifică instantaneu în condițiile in care măcar un contraexemplu le poate fi opus. Iar contraexemple, judecători, procurori controlați de Băsescu, sunt cu duiumul, nu doar unul singur. Doar că ele, fiind furnizate de „oficinele crimei organizate” (a se citi Antena 3, Realitatea TV și RTV), nu se pun, nu sunt omologabile, în optica doamnei Pippidi.
Sigur, nu au putut fi furnizate (încă) probe audio sau video cu Băsescu ordonând nemijlocit unui judecător ce să facă. El e mai subtil: doar sugerează. Alții se ocupă cu înțelesul și punerea în aplicare. Dar ce crede doamna Pippidi? Judecătorii de la ÎCCJ or fi mai breji, mai temerari, mai supraoameni decât judecătoarea Aspazia Cojocaru de la CCR? Nu aștept răspuns la această întrebare deoarece sunt conștient că temeritatea necesară recunoașterii adevărului în acest caz necesită mai multe zboruri, înnădite, cu avioanele companiei Air France.
Cât despre judecătorii „foarte puțini” care – până și Alina Mungiu Pippidi acceptă – există și simpatizează cu Băsescu, dacă aceștia, 10 – 12 sau câți or fi ei, sunt exact cei care contează pentru deciziile irevocabile, adică cei de la ÎCCJ,  atunci sunt arhisuficienți președintelui pentru răfuielile sale politice la vârf.
Nu o să iau acum la rând, să combat, toate explicațiile pe care doamna Pippidi le-a încropit în acest articol pentru a prezenta drept ceva limpede precum cristalul un act de justiție extrem de controversat. Nici nu merită, din moment ce demonstrația făcută de mine în legătură cu punctul 1 ne arată o abordare tendențioasă a autoarei. Lipsa bunei credințe odată probată, eventualele fragmente de  adevăr sau manipulare care ar fi evidențiate ulterior nu ar mai avea decât, cel mult, un aport statistic. Ori eu, aici,  am încercat să analizez calitativ și nu cantitativ modul în care un intelectual neneglijabil al României alege să înceapă, publicistic, un an important pentru politica țării sale.
După părerea mea, este un început cu stângul.

Contele de Saint GermainEditorialeAdrian Nastase,Air France,Alina Mungiu Pippidi,Antena 3,Aspazia Cojocaru,Buffon,CCR,Europa Libera,ICCJ,Plesita,Realitatea TV,Romania Libera,RTV,Vocea AmericiiComentariu cenzurat de Romania Libera, O romanie Curata si de dna. Alina Mungiu Pippidi Doamna Alina Mungiu Pippidi, pe care deseori de-a lungul timpului am citat-o laudativ pe blogul meu, comite la acest început de an un articol în România Liberă care produce confuzie printre cei care o creditează cu...Blog politic si polemic