Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 5]

Comentariu cenzurat de Romania Libera, O romanie Curata si de dna. Alina Mungiu Pippidi

Doamna Alina Mungiu Pippidi, pe care deseori de-a lungul timpului am citat-o laudativ pe blogul meu, comite la acest început de an un articol în România Liberă care produce confuzie printre cei care o creditează cu bunăcredinţă şi rumoare jubilativă printre ceilalţi.
Voi începe făcând o confesiune oarecum de gaura cheii, recunosc, dar nu mi-o pot reprima de vreme ce contribuie, într-un mod insolit, la construirea imaginii despre autoare pe care mi-a sugerat-o editorialul domniei sale din RL intitulat “Năstase. O condamnare îngrozitoare dar justă”.
Suntem cu 3-4 ani în urmă. Mă întorceam de la Paris cu un zbor Air France. Precizez “Air France” deoarece această companie a rămas printre puţinele care oferă gratuit pasagerilor, la cerere, şi alcooluri tari. Am remarcat imediat, la un rând de scaune în faţa mea, silueta inconfundabilă a doamnei Pippidi. Degusta un whisky de calitate direct din sticla miniaturală primită de la stewardesă. Apoi a mai cerut una, a savurat-o privind în gol, cu capul sprijinit pe tetiera fotoliului lăsat puţin pe spate, pentru confort. După câteva minute adormise în acea poziţie, cu gura uşor întredeschisă, respirând apăsat, sonor, autoritar. M-am întrebat atunci, oarecum jenat, cine-ar cuteza s-o mişte puţin pentru a o scoate din centru unei atenţii nu tocmai admirative. După care m-am luat cu altele şi am mai privit-o pe doamna Pippidi doar la coborârea din avion. Mi s-a părut o persoană deloc interesată de felul în care se prezintă în faţa celorlalţi.
Citind  articolul de azi, mi-am adus aminte de acest episod din avion şi am avut sentimentul că el (articolul) ar fi putut fi scris într-o stare comparabilă cu aceea înlesnită autoarei de ospitalitatea celor de la Air France. Lucru care nici nu este improbabil, având în vedere că a trecut doar o săptămână de la sărbătorile Anului Nou.
Paragraful cu care doamna Pippidi îşi deschide pledoaria din RL (căci cu o pătimaşă pledoarie avem de-aface, nicidecum cu o analiză obiectivă) năuceşte prin proastă scriere, încărcare umorală şi ceaţă logică. Televiziunile şi ziarele care şi-au permis să găzduiască opinii ce pun la îndoială justeţea condamnării lui Adrian Năstase sunt etichetate, perplexant, drept “oficinile crimei organizate”. Lasă că se spune “oficine” şi nu “oficini” (când stai prea mult departe de ţară te mai trădează şi limba) dar tocmai tu, ce te porţi pe umeri eboşată 3D (cu eforturi imense, vezi bine) în chip de arhanghel futurist al deratizării etice a României, s-o şobolăneşti în felul ăsta fascistoid, după modelul Pleşiţă referindu-se la Europa Liberă şi Vocea Americii, mi se pare o formă de ebrietate deloc elitistă. Poate, mai degrabă, metilică.
Urmează apoi delirul autonegării involuntare, bătutul cu pumnii în piept. Dar nu în orice fel de piept ci  într-un piept de sperjur: “deşi mi-am jurat că nu mai scriu despre Adrian Năstase, la a cărui cădere am contribuit mult, pentru că eu nu lovesc în oameni deja la pămînt, trebuie, văd, să explic clar de ce mai toate comentariile pe care le auziţi la TV sînt nule şi neavenite, pe lîngă că sînt de rea intenţie, stupide şi contradictorii”
Pentru un stilist al frazei, fragmentul citat mai sus este oribil: un monument de gâfâială, incoerenţă şi antitalent literar. Observaţi cum sunt aplicate virgulele, ca nişte bolovani în mijlocul drumului, cum se succed pulsiunile narative, ca nişte ţate ce-şi iau unele altora vorbele din gură, cum intră în faţă, peste rând, precizările la precizări, aglomerând, îmbâcsind, acumulând o celulită subtextuală,un verbiaj absolut de prost gust. Da, Buffon avea dreptate: “le style est l’homme meme”!
Dar doamna Pippidi nu doar că scrie dezlânat, că nu-i pasă ce imagine lasă prin forma scrisului ei (exact aşa cum nu-i păsa atunci, în avion, cum o vedeau ceilalţi); dânsa pare a fi complet dezinteresată şi de ce imagine lasă prin  fondul scrisului ei.
Iată cum încheie pledoaria de la punctul 1: “Băsescu nu controlează judecătorii, şi nici nu simpatizează cu el decît foarte puţini. Judecătorii nu puteau face decît ce au făcut, altfel erau ei pasibili de pedeapsă”. Să observăm că, pentru teme asupra cărora nu doar societatea românească în ansamblul ei dar şi comunităţile profesionale direct vizate manifestă îngrijorări profunde (teme cum ar fi independenţa justiţiei la vârf sau impunitatea magistraţilor care greşesc), doamna Pippidi şi-a pierdut dubitativele, are numai certitudini: Băsescu nu controlează judecătorii, judecătorii erau pasibili de pedeapsă dacă făceau altfel decât au făcut. Ori astfel de susţineri, dacă eşti interesat cât de cât de adevăr şi obiectivitate, de credibilitatea ta socială, te descalifică instantaneu în condiţiile in care măcar un contraexemplu le poate fi opus. Iar contraexemple, judecători, procurori controlaţi de Băsescu, sunt cu duiumul, nu doar unul singur. Doar că ele, fiind furnizate de “oficinele crimei organizate” (a se citi Antena 3, Realitatea TV şi RTV), nu se pun, nu sunt omologabile, în optica doamnei Pippidi.
Sigur, nu au putut fi furnizate (încă) probe audio sau video cu Băsescu ordonând nemijlocit unui judecător ce să facă. El e mai subtil: doar sugerează. Alţii se ocupă cu înţelesul şi punerea în aplicare. Dar ce crede doamna Pippidi? Judecătorii de la ÎCCJ or fi mai breji, mai temerari, mai supraoameni decât judecătoarea Aspazia Cojocaru de la CCR? Nu aştept răspuns la această întrebare deoarece sunt conştient că temeritatea necesară recunoaşterii adevărului în acest caz necesită mai multe zboruri, înnădite, cu avioanele companiei Air France.
Cât despre judecătorii “foarte puţini” care – până şi Alina Mungiu Pippidi acceptă – există şi simpatizează cu Băsescu, dacă aceştia, 10 – 12 sau câţi or fi ei, sunt exact cei care contează pentru deciziile irevocabile, adică cei de la ÎCCJ,  atunci sunt arhisuficienţi preşedintelui pentru răfuielile sale politice la vârf.
Nu o să iau acum la rând, să combat, toate explicaţiile pe care doamna Pippidi le-a încropit în acest articol pentru a prezenta drept ceva limpede precum cristalul un act de justiţie extrem de controversat. Nici nu merită, din moment ce demonstraţia făcută de mine în legătură cu punctul 1 ne arată o abordare tendenţioasă a autoarei. Lipsa bunei credinţe odată probată, eventualele fragmente de  adevăr sau manipulare care ar fi evidenţiate ulterior nu ar mai avea decât, cel mult, un aport statistic. Ori eu, aici,  am încercat să analizez calitativ şi nu cantitativ modul în care un intelectual neneglijabil al României alege să înceapă, publicistic, un an important pentru politica ţării sale.
După părerea mea, este un început cu stângul.

Contele de Saint GermainEditorialeAdrian Nastase,Air France,Alina Mungiu Pippidi,Antena 3,Aspazia Cojocaru,Buffon,CCR,Europa Libera,ICCJ,Plesita,Realitatea TV,Romania Libera,RTV,Vocea AmericiiComentariu cenzurat de Romania Libera, O romanie Curata si de dna. Alina Mungiu Pippidi Doamna Alina Mungiu Pippidi, pe care deseori de-a lungul timpului am citat-o laudativ pe blogul meu, comite la acest început de an un articol în România Liberă care produce confuzie printre cei care o creditează cu...Blog politic si polemic