Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Astăzi voi discuta despre o limită îngrozitoare a gândirii mele. Nu pot pricepe, şi pace, de ce primul ministru al unei ţări nu are voie să vorbească răspicat despre bolile ţării sale. Să le recunoască, să le descrie, să le condamne şi, eventual, să aspire la vindecarea lor. Îmi revin în minte, obsesiv, următoarele fraze rostite cu o militărească sentenţiozitate de C.T. Popescu în legătură cu a doua arestare a lui Adrian Năstase: “Ca lider PSD, V. Ponta o poate face [să alimenteze percepţia că arestarea lui Năstase a fost comandată de Băsescu, (n.a.)], ca premier al României este inadmisibil. Afirmând că „Năstase e o victimă a regimului Băsescu”, cum deja a făcut,  V. Ponta loveşte încă o dată în  ideea de independenţă a justiţiei în statul al cărui prim-ministru este”.
Logica mea de matematician – observator  se blochează în faţa logicii de moralist – vizionar a lui C.T. Popescu. Când domnia sa înlocuieşte în raţionamentele pe care le produce concreteţea construcţiei numită “independenţa justiţiei” cu abstracţiunea conceptului (“ideii”) de independenţă a justiţiei, mută dintr-odată discuţia din planul măsurabilului în planul dezirabilului.
Este atât de clar că în România anului 2014, mecanismele la vârf ale justiţiei (numiri, control, autoritate) au ajuns să fie confiscate de Traian Băsescu. Nu mă refer la marea armată de judecători şi procurori de pe întinsul ţării ci la comandamentele acesteia. Este atât de clar, făcând o elementară inventariere pe criteriul coloraturii politice a ţintelor şi trofeelor de până acum ale DNA, că balanţa se prăbuşeşte, pur şi simplu, pe partea talerului în care sunt aşezaţi inamicii lui Traian Băsescu. Este atât de clar că DNA, CSM tresaltă cu sensibilitate de mimoză la cele mai voalate sugestii ale lui Traian Băsescu şi prezintă o rigiditate aproape cadaverică atunci când sunt sesizate de adversari ai acestuia…
În fine, nu ştiu de ce dovezi ar mai avea nevoie CTP pentru a accepta că justiţia de azi, din România,  nu este independentă la vârful ei. Deci nu se poate pune problema apărării “independenţei justiţiei” pentru că această independenţă  nu există în fapt. Ar trebui mai întâi obţinută. Iar cei care doresc să apere ideea de independenţă a justiţiei ar trebui să prevadă, în primii paşi ai algoritmului lor, eliberarea justiţiei de sub actuala aservire. Cum s-o eliberezi dacă nu ţi se permite (“este inadmisibil”) nici măcar să afirmi că este aservită?
Mi se pare de o ipocrizie bolşevică o astfel de abordare.  Ajungi prim – ministrul acestei ţări tocmai pentru că poporul, printre altele, este profund nemulţumit de confiscarea justiţiei de către o gaşcă imorală şi aşteaptă de la tine să îndrepţi lucrurile. Iar când ajungi prim – ministru vine CTP să-ţi pretindă, ritos şi fără drept de recurs, precum un Mare Inchizitor, să minţi în numele statului al cărui prim – ministru eşti. Să negi realitatea, să te faci că nu observi cum judecătorii ÎCCJ ascultă mai mult de Traian Băsescu decât de lege, să susţii din chiar mijlocul furunculului că totul e curat, nici urmă de infecţie.
Corect instituţional, după CTP, ar fi fost  ca Victor Ponta să nu comenteze condamnarea lui Adrian Năstase. De ce? Ca să nu lovească în justiţia statului al cărui prim – ministru este.  O justiţie pe care nici măcar nu a adus-o el în halul în care se află ci a moştenit-o de la o putere grotescă.
Dar de ce să nu lovească în ea dacă este o justiţie septică? De ce, prin tăcere, să o încurajeze să continue a face rău? Ce e mai bun pentru organism? Un picior cangrenat sau un picior amputat?
Ce crimă comite un prim ministru care spune despre justiţia ţării sale, cu îndreptăţire, că e pe un drum greşit? O slăbeşte? Foarte bine! Ar trebui întărită o justiţie putridă?
Să jucăm puţin în logica popesciană.  Victor Ponta închide azi ochii la condamnarea politică a lui Adrian Năstase, mâine la aceea a lui Relu Fenechiu, poimâine la cea a lui Liviu Dragnea şi răspoimâine la cea a lui Dan Voiculescu. Dar, vazand ca se poate, în a 4-a zi este pus sub acuzare Crin Antonescu iar în a 5-a zi chiar el, Victor Ponta. Perfect, nu? Chiar ideal! Ce mai contează probele? Cine ar mai putea spune că USL-ul  îşi apără puşcăriabilii? Independenţa justiţiei ar fi apărată, DNA-ul ar sfârâi de turaţia la care lucrează, cele două instanţe de la ÎCCJ ar da în brânci de atâtea condamnări câte ar avea de pronunţat în unanimitate (că să-i procure argumente lui CTP că probele acuzării sunt beton) iar CCR ar decide că interzicerea unei a 3-a candidaturi a lui Traian Băsescu la preşedinţie este neconstituţională.
Victoria înţelepciunii, nu? A preceptului conform căruia cu nebunii nu te pui şi de justiţie nu te atingi.
Asta e! Nu înţeleg! Evident că defecţiunea e la mine. Domnul Cristian Tudor Popescu nu are cum greşi. Dânsul este un oracol sacrosanct. Doar că aş vrea să-mi explice cineva şi mie, pe înţelesul meu de guguştiuc retardat, de ce unui prim – ministru îi este interzis să pronunţe un diagnostic corect asupra afecţiunilor statului ce-i este dat în grijă? Orice încercare de vindecare nu mai trebuie precedată de un diagnostic? Fie acesta şi alarmant?
A tăcea, azi, pe orice poziţie te-ai afla şi responsabil fiind, asupra batjocoririi actului de justiţie de către o mână de stăpâni şi de slugi din jungla administraţiei române sau a te preface că nu observi această batjocorire, este echivalent cu a îngropa buna justiţie şi nu cu a o apăra. De aceea cred că acela care a apărat buna justiţie din România în cazul prezentat a fost Victor Ponta şi nu CTP.
P.S. Nu aş vrea să se înţeleagă că sunt atât de naiv incât să mă îmbăt cu iluzia că Victor Ponta şi PSD-ul şi-ar dori, cu adevărat, o justiţie independentă. Dar una eliberată de sub controlul lui Traian Băsescu, da, asta cred că îşi doresc. Şi acesta ar fi primul pas spre însănătoşire. După aceea, nu ar depinde decât de noi să împiedicăm o nouă acaparare.

Contele de Saint GermainEditorialeAdrian Nastase,C.T. Popescu,Crin Antonescu,CSM,Dan Voiculescu,DNA,Liviu Dragnea,PSD,Relu Fenechiu,USL,Victor PontaAstăzi voi discuta despre o limită îngrozitoare a gândirii mele. Nu pot pricepe, şi pace, de ce primul ministru al unei ţări nu are voie să vorbească răspicat despre bolile ţării sale. Să le recunoască, să le descrie, să le condamne şi, eventual, să aspire la vindecarea lor. Îmi...Blog politic si polemic