Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Una dintre cele mai intime È™i mai generoase forme de libertate este îndoiala. Nu costă, nu necesită exterioritate, nici alianțe, nici adversități, nici complezențe. EÈ™ti tu cu tine însuți, cu limitele È™i prejudecățile tale dar È™i cu dreptul înnobilant de a nu trebui să-ți cânți în strună cu orice preț.
În vreme ce totul evoluează în jur fără oprire, mintea noastră, ca să țină pasul, rezolvă pe bandă rulantă ecuații ale momentului. Îngheață „žmarea vânzoleală” la secunda procesării iar concluzia care rezultă nu este mai mult decât o fotografie. O fotografie a clipei, aÈ™a cum a prins-o sistemul nostru panoramic de sinapse. Complexă dar moartă. Aparținând, prin naÈ™tere, trecutului.
În toate diminețile È™i serile în care nu-mi fac alții programul, exersez îndoiala pentru adaptarea fotografiei clipei la un trecut mai apropiat decât ultimul, cel de ieri. Frunzăresc ziare, È™i altele decât acelea în care, îndeobÈ™te, mă regăsesc; privesc È™i la canale TV ce-mi hrănesc, de cele mai multe ori, exasperările. Și nu de puține ori câÈ™tig în claritate, fac sharful, văd lucrurile mai „žbrici”.
Pe principiul acesta citesc ori de câte ori am prilejul editorialele unor autori cu alte preferințe politice decât mine: Cristian Tudor Popescu, Ion Cristoiu, Andrei PleÈ™u. Sau întârzii, mai mult decât confortul digestiei mi-ar cere-o, la unele emisiuni TV moderate de RareÈ™ Bogdan ori Cozmin GuÈ™ă (reprezentând în ultimele luni forma cea mai contrariantă de cameleonism jurnalistic) sau la „žmilitarizații” împrumutați de B1TV de la EVZ, aflați toți într-o delicioasă confuzie de subordonare.
Cristian Tudor Popescu este iacobinul breslei. Văzând în binomul SRI „“ DNA un fel de atelaj bicefal al unei revoluții binefăcătoare, regeneratoare prin justiție, a sărit impetuos pe capra birjei, de unde o face pe Robespierre-ul intransigent. ÎÈ™i foloseÈ™te scrisul pe post de ghilotină (mai nou are È™i o emisiune săptămânală la televizor) È™i, sub masca lui de „žincoruptibil” care se mulțumeÈ™te cu o Dacie ponosită, salută abuzurile procurorilor È™i parteneriatul judecătorilor cu aceÈ™tia ca pe o necesară „žteroare iacobină”.
Ion Cristoiu, apolinicul de serviciu, pozează acum în milostivul care ține partea celor slabi È™i atacați din toate părțile. Și-a înfoiat ca o cloÈ™că penajul spițat deasupra căpÈ™oarelor inocente ale lui Traian Băsescu È™i Elenei Udrea, al căror ienicer cu manipularea a fost È™i pe vremea când aceÈ™tia se dovedeau cei mai puternici È™i cinici politicieni din țară. Dar ce mai contează asta? Doar nu vânăm principii, nici aure de martiri. Deconcertant este cum nevoile de moment ale acestui lucid, mândru nevoie mare de cumpătarea sa rurală, îl împing la contorsionări de bâlci, gen bărbatul de cauciuc oferindu-È™i singur un blowjob. Prea multe lupinguri argumentative È™i căderi în gol sunt prezente în publicistica sa politică pentru a nu se instala în subconÈ™tientul cititorului impresia de tendință nefirească, de făcătură prostitoare.
În raport cu evenimentele politice ale momentului, cu modul în care percep justiția practicată de binomul SRI „“ DNA, Ion Cristoiu È™i Cristian Tudor Popescu se dovedesc total antagonici. Fără însă a deschide, între ei, o polemică directă. Foarte determinați, fiecare pe zona sa de public, sunt ambii extrem de grijulii să nu-È™i intersecteze culoarele, să nu se atingă unul pe celălalt cu gloanțe rătăcite. Ce-ar fi de spus mai mult decât: bravi combatanți, bărbătească încleÈ™tare? Brenduri casante, ce-È™i respectă reciproc fibra vulnerabilă. Spectacolul, mai presus de lupta autentică.
Cu Andrei PleÈ™u e altceva. Debordând de pilde ca un rabin odihnit după sabat, acesta găseÈ™te mereu resurse în anecdotic pentru a-È™i împăna textele fie cu generalizări atenuante, fie cu particularizări agravante. Nu ținteÈ™te adevăruri absolute ci doar se delectează exersând tehnici de îmbrobodire. De-asta È™i poate fi citit cu plăcere, subiectivismul lui È™ampanizat umanizându-l, turmentând È™i predispunând la indulgențe ca pentru copiii răsfățați.
Față de singuraticii Cristoiu È™i CTP, vâslaÈ™i pe cont propriu, Andrei PleÈ™u ne-a obiÈ™nuit, la răstimpuri, cu țanțoÈ™e răbufniri de È™ef de gaÈ™că. Sare să ridice moralul echipei ori să pledeze pentru amicii neajutorați. Pune cineva reflectorul critic pe grupul „žintelectualilor lui Băsescu”? Îndată domnul PleÈ™u se metamorfozează în sepia de serviciu È™i lansează un editorial de camuflaj. Intră cu oiÈ™tea-n gard, pe la locurile lor de dat în spectacol, domnii Teodor Baconschi, Horia Patapievici, Gabriel Liiceanu? Iute le aplică domnul PleÈ™u o spumare cu înălbitori, urmată de-o tămâiere sau o sfeÈ™tanie purificatoare. Un adevărat episcop peste o eparhie de întreprinzători. Care îl recunosc de „žpreafericit jupân” È™i îl scaldă, la rându-le, în binefacerile plusvalorii lor mai mult sau mai puțin artistice.
La toți aceÈ™ti deținători de rubrici, aÈ™a diferiți cum sunt, găsim însă un lucru comun: credința fără fisură în propria lor iscusință cu pixul. Nu au nici cea mai mică ezitare în a se amăgi că-È™i pot convinge cititorii de orice bazaconie le-ar trece lor prin cap. De exemplu: Ion Cristoiu o prezintă pe Elena Udrea drept imaculata persecutată; CTP glorifică justiția lui Kovesi È™i Stanciu peste baremurile rezervate chiar È™i sfintei judecăți de apoi; Andrei PleÈ™u risipeÈ™te stil, imaginație È™i contrafacere pentru a portretiza cu trăsături umane un satir È™i cu virtuți elitiste o frăție de orgolii ce-a ajuns slugă la dârloagă.
De ce îi citesc pe toți aceÈ™tia? Pentru a mă îndoi È™i a învăța din îndoială. Pentru a mă bucura mai intens de profunzimile contrastului între buna lor credință È™i buna mea credință. De ce îi privesc pe unii ca RareÈ™ Bogdan ori Cozmin GuÈ™ă mai mult decât secunda trecerii cu telecomanda prin teritoriul lor? Pentru a nu pierde contactul cu formele cele mai fluide de convingeri È™i conÈ™tiințe.
Să priveÈ™ti în sus, spre repere, este motivant È™i, adeseori, dureros. Să priveÈ™ti în jos È™i în jur, la capcanele pe care ai reuÈ™it să le eviți, devine, uneori, reconfortant. De-asta-i citesc, de-asta-i privesc!

Contele de Saint GermainEditorialeandrei plesu,B1TV,Cozmin Gusa,Cristian Tudor Popescu,ecuatia momentului,Elena Udrea,eparhie,episcop,EVZ,Gabriel Liiceanu,Horia Patapievici,iacobini,Ion Cristoiu,Laura Kovesi,Liana Stanciu,Rares Bogdan,Robespierre,sinapse,SRI - DNA,Teodor BaconschiUna dintre cele mai intime È™i mai generoase forme de libertate este îndoiala. Nu costă, nu necesită exterioritate, nici alianțe, nici adversități, nici complezențe. EÈ™ti tu cu tine însuți, cu limitele È™i prejudecățile tale dar È™i cu dreptul înnobilant de a nu trebui să-ți cânți în strună cu orice...Blog politic si polemic