Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Motto
– Veniti sã vânãm în pãduri nepãtrunse
mistretul cu colti de argint, fioros,
ce zilnic îsi schimbã în scorburi ascunse
copita si blana si ochiul sticlos…
(Şt. Aug. Doinaş – Mistreţul cu colţi de argint)

Amenintarea cu moartea a Elenei Udrea mi-a adus aminte de o scenă: ditamai turmacul, oacheș, briantinat, cu șuncile jucându-i sub cămașa înflorată de mătase, se ascundea îndărătul unui camion cu prelată agitând o bâtă de baseball și răcnind din toți bojocii spre un SUV oprit nefiresc în mijlocul șoselei: „al meu ești, frățică, ți-am luat numărul, ești mort!”. Prin fereastra semi-deschisă a SUV-ului ieșea o mână cu un pistol îndreptat spre eroul nostru. Îi despărțeau 7-8 metri.Totul era de un nefiresc perfect chiar și pentru periferia colorată a Bucureștiului. „Ce te c..i pe tine de niște cauciuce?” râdeau unii de pe margine. Și atunci căzu replica grasului: „Ce vrei bă, în p..a mea, doar n-o să mor ca Puskin”!
Să te freci la ochi? Sa-ți torni o găleată de apă cu gheață în cap? Să te holbezi spre acoperișuri doar-doar l-oi zări pe Bunuel la treabă?
N-om avea noi, românii, vocația crimelor politice dar te poți trezi, la o adică, cu un disperat gata să schimbe tradiția.
E de ajuns să te întrebi, pornind de la amenințarea pe care Elena Udrea mărturisește că ar fi primit-o, că va fi înțepată cu un ac infectat cu HIV, cui i-ar folosi o astfel de nebunie? Iar răspunsul e simplu: teoretic, multora! Da, sunt mulți și puternici cei care, la o adică, ar avea de pierdut totul dacă ea ar vorbi: poziție, avere, libertate. Amenințarea e de luat în seamă. Vocație-nevocație, spaima depersonalizează. Poate produce mutații. Teoretic multora. Dar practic?
Unul dintre disperaţi e chiar Traian Băsescu. Rolul amorezului pălit de o iubire petrarchiană i se potriveşte matelotului ca orbului gaura cheii. Cu cât suspină mai personalizat după damicela lui blondă, cu atât devine mai dubios. Efuziunile sale dedicate Elenei Udrea par din acelaşi repertoriu, de serenade cu schepsis, căruia îi aparține și faimoasa construcţie „preacinstitul doctor Yassin”: scripeţi de săltat sacii-n căruţă și nimic mai mult. Când nurii Elenei îl pasionau cu-adevărat, îşi exprima preaplinul hormonal prin funcţii şi măriri generoase de buget, nicidecum prin declarații publice care să-i scandalizeze pe puritani și să o înlăcrimeze pe doamna Maria. Acum însă,

„când presiunea se ridică
din rizom spre lingurică”

declamă ipocrit sonete despre fidelitate, doar-doar o îndupleca-o pe destinatară, cu vraja rimelor îmbrăţişate, să nu mărturisească.

E clar că azi, spre deosebire de vremurile tumultoase de altădată, fostul președinte aflat la ananghie ar dori-o pe marea lui investiție vorbitoare cu gura mai mult pecetluită decât dezlănţuită. Dar s-o ameninţe cu moartea şi, pe deasupra, cu una lentă și rușinoasă, chiar că n-ar avea niciun sens. I-ar oferi „investiției” şi timp şi motive să se destăinuiască și nicidecum să amuțească. Adică exact ce ar trebui evitat.

Cu totul altfel stă situaţia privită din terenul de dublu al binomului justiţiarist SRI – DNA. Rezistenţa sfidătoare a fostului cabinet doi în faţa infailibilelor tehnici guantanamice de descleştat fălci, tehnici cărora nu le-au rezistat nici Cocoş, nici Pinalti, nici alţi cioflingari cu pretenţii de gansteri emeriţi, poate fisura încrederea galeriei avide de sânge faţă de ELE, „instituţiile de forță ale statului”. În plus, nerăbdarea socială de a-l vedea încătuşat pe Traian Băsescu creşte de la o zi la alta. Deja arestarea unor dregători de rang doi, până ieri consideraţi trofee, gen Mazăre, Vâlcov, Georgescu, nu mai produce emoţii ci doar întreţine suspansul. Românii şi-au fixat aşteptările la superlativ, şi-au calibrat pretenţiile pe marele scalp: al mistreţului cu ochiul sticlos. Abia după capturarea acestuia comuniunea Coldea – Kovesi va putea fi calificată drept una de succes, examenul „justiției independente și credibile” va putea fi considerat luat cu brio. Fără colţii lui în panoplie, colți ce-au însângerat atâtea vieţi și-au îmbrâncit o țară în abisul lipsei de speranță, toate izbânzile de până acum vor fi taxate drept gablonzuri amăgitoare, falsuri de adormit vigilența populară. Iar autorii lor nişte impostori în slujba fiarei, tocmai buni de alungat cu pietre smulse din caldarâm.

Intimidarea Elenei Udrea printr-o astfel de manevră rocambolescă este specifică și le poate folosi doar lor, anchetatorilor. O sârmă a somierei sau o nevinovată înțepătură de țânțar, lăsând un banal punct roșu pe pielea fină a doamnei Udrea, poate declanşa un cataclism în moralul acesteia, cu urmări dintre cele mai spectaculoase la nivelul mărturisirilor. Până la urmă, este istorie confirmată: destabilizarea psihică a adversarului a decis soarta multor războaie.

În mintea turmacului pe care l-am invocat la început, „să mori ca Puşkin” înseamnă, de fapt, „să mori ca prostu’”. Pentru unii din specia asta de primate, a-ţi apăra onoarea şi demnitatea chiar și cu preţul vieţii înseamnă a fi un dobitoc.

Eu simt că rezistența doamnei Udrea în a nu-l trăda pe Traian Băsescu are, pe lângă limpezi rațiuni de autoprotecție, și o componentă exemplară: să demonstreze denunțătorilor ei cât de ticăloși au fost încercând să se salveze sacrificând-o. Până la urmă, atât fidelitatea cât și exemplaritatea în bine sunt înălțătoare. Rămâne însă o întrebare fundamentală: cel sau cei pentru care te sacrifici chiar merită jertfa ta? Dacă o faci, de pildă, pentru diavol, gestul tău e de lăudat sau de criticat?

De aceea, dragă Elena Udrea, îmi permit să vă adresez direct o reflecție de final: dacă vreți să muriți cu adevărat ca Puşkin, dând onoarei prețuirea supremă, sunteți liberă s-o faceți. Depinde doar de domnia voastră și, în plus, aveți și o mică șansă: ca glonțul carcerei să nu vă ucidă. Iar dacă răul major totuși se va produce, măcar veți avea parte de o moarte mai frumoasă decât cea de bătrâneţe, cu riduri, piei şi gută.

Rămâne însă în discuție valoarea jertfei: este Traian Băsescu o divinitate care să vă merite ca ofrandă? Nu cumva v-ați ales un idol fals,

„ce zilnic îsi schimbã în scorburi ascunse
copita si blana si ochiul sticlos…”?

Și atunci, n-ar avea temei să vă mustrați o clipă, așa, adresându-vă la persoana a doua cum vă place uneori să vă jucați cu sinele?

Elena Udrea: doar n-o să mori ca Puskin!

Contele de Saint GermainEditorialebinomul SRI-DNA,Bunuel,Coldea - Kovesi,crime politice,George Valcov,Guantanamo,HIV,Horia Georgescu,jertfa,mistretul cu colti de argint,ofranda,Petrarca,preacinstitul doctor Yassin,puritani,Puskin,Radu Mazare,rocambolesc,scripeti,serenada,sonete,St. Aug. Doinas,turmacMotto - Veniti sã vânãm în pãduri nepãtrunse mistretul cu colti de argint, fioros, ce zilnic îsi schimbã în scorburi ascunse copita si blana si ochiul sticlos... (Şt. Aug. Doinaş – Mistreţul cu colţi de argint) Amenintarea cu moartea a Elenei Udrea mi-a adus aminte de o scenă: ditamai turmacul, oacheș, briantinat, cu șuncile...Blog politic si polemic