Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Noi ne iubim eroii, dar să fie morți. Să nu ne încurce, plantând piedici printre picioarele bunelor noastre intenții, cu sfaturile ori umbra lor grea.

Cât era încă în viață, în România post „“ comunistă, Corneliu Coposu a fost mai degrabă urât de poporul iliescian, de pletora de emanați de rangul doi din purpura istoriei recente.

A trebuit să moară pentru ca un oftat de ușurare și de liber la cultul său să răzbată din piepturile apăsate până atunci de povara acestui model moral. După ce-a murit, dreptul la soclu i-a fost acordat prin consens. Nu mai reprezenta un pericol.

Câți eroi anticomuniști, câți disidenți adevărați a produs în jumătate de secol de dezumanizare roșie dragul nostru popor vegetal? Dificil exercițiu de memorie și săracă recoltă. Dar cum să-i producă, dacă pe piața autohtonă de demnitate națională nu e cerere de așa ceva?

Își mai amintește cineva de Alexandru Jar sau de William Totok, sau de Victor Frunză sau de Oana Orlea?

Ni s-au împiedicat ochii, în ultimii ani, de comemorări Liviu Babeș ori Gheorghe Ursu?

Totuși, un recent eveniment pe temă s-a petrecut. A murit Vasile Paraschiv. Care Paraschiv ? Mda. De înțeles… Păi muncitorul acela din Ploiești care a început să se opună comunismului incă din anii „™60, care a fost încarcerat într-un ospiciu ceaușist și care, în 2008, a refuzat o decorație de la Băsescu argumentând: „Domnule președinte, vă mulțumesc pentru înalta distincție ce ați hotărât să mi-o acordați astăzi, dar eu sunt obligat să refuz primirea ei de la un comunist […] Eu nu vreau de la dumneavoastră, domnule președinte, decorații, bani, funcții etc. Eu vreau dreptatea și adevărul pentru întregul nostru popor, adică exact ceea ce ați promis dumneavoastră poporului nostru în noiembrie 2004 […] dar din nefericire nu v-ați respectat promisiunea făcută, m-ați mințit și m-ați indus în eroare și pe mine și întregul nostru popor cu promisiuni pe care nu vi le-ați respectat niciodată”.

Cu declarații ca asta de mai sus, evident că eroul Paraschiv, în viață, deranja. De-asta a și fost lăsat, în anonimitatea și sărăcia lui, să se autoconsume. Când a murit însă, brusc catafalcul i- a fost animat (scuzați exprimarea) de efluvii de recunoștință anticomunistă venite tocmai din partea cui credeți? Ei bine, printr-un triumf al nesimțirii, venite mai ales din partea celor pe care îi detesta, a ipocriților într-ale anticomunismului ce s-au folosit de această deghizare pentru a parveni. Cel mai nerușinat a fost elogiul semnat de Vladimir Tismăneanu. Într-o tentativă de capitalizare a prestigiului celui dispărut în folosul coteriei de la putere, specializată în tunuri de imagine anticomunistă, Tismăneanu a făcut ceea ce a încercat și cu Paul Goma: a cutezat să ciuntească profilul adevărat al luptătorului, reținând din acesta doar trăsăturile de folos găștii sale.

Paul Goma și Doina Cornea sunt încă în viață. Marginalizați până la uitare de „anticomunistul” regim Băsescu. Tocmai ei, poate cei mai reprezentativi exponenți ai adevăratei opoziții la regimul Ceaușescu. De ce oare? „“ s-or întreba naivii. Răspunsul e același: pentru că sunt incomozi! Pentru că nu s-au lăsat înșelați de aparențe. Pentru că detectorul lor de comuniști sadea nu a dat greș nici acum, când mulți s-au camuflat în blăni de oaie. Cum nici Regele Mihai nu a putut fi păcălit și de-asta președintele îl pedepsește, cultivând bastarzi.

Or fi „intelectualii lui Băsescu” mai sincer și mai profund anticomuniști decât cele trei personalități menționate? Poate doar îi imaginația lor autoînălbitoare.

După ce ne vor părăsi, și Doina Cornea și Regele Mihai și Paul Goma, să vedeți atunci ce osanale va lansa în direcția acestor eroi de neam trupa de solfegii anticomuniste PLPT (Patapievici, Liiceanu, Pleșu, Tismăneanu). Până atunci însă, elitele noastre de vitrină au alte treburi mai importante: să-și mineralizeze, dacă se poate în marmură, vascoasele profile morale.

Ce faci însă când într-o țară recunoscută pentru inflația de nevertebrați, hoți și maneliști (în sensul propus de Ana Blandiana pentru a caracteriza evoluția însușirii de popor vegetal), apare câte un caracter exemplar, menit a reabilita cât de cât această imagine?

Răspunsul ni l-au dat, dimpreună,  guvernarea BB și luminații ei susținători, atunci când o învățătoare, Cristiana Anghel  și un tehnician, Adrian Sobaru, au ales să-­și ofere propria viață pentru a arăta că demnitatea de român nu și-a pierdut de tot sămânța: ignorare, bagatelizare, ridiculizare. Gradual, pe măsura enervării produse de contrastul tot mai evident dintre orizontalitatea moluștei și verticalitatea prototipului de ființă umană.

Da, noi românii avem un adevărat cult pentru eroi! Dar să moară dracului odată!

Contele de Saint GermainEditorialeBasescu,Doina Cornea,eroi,intelectualii lui Basescu,Liviu Babes,Paul Goma,regele Mihai,tismaneanu,Vasile ParaschivNoi ne iubim eroii, dar să fie morți. Să nu ne încurce, plantând piedici printre picioarele bunelor noastre intenții, cu sfaturile ori umbra lor grea. Cât era încă în viață, în România post '“ comunistă, Corneliu Coposu a fost mai degrabă urât de poporul iliescian, de pletora de emanați de...Blog politic si polemic