Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Noi ne iubim eroii, dar să fie morţi. Să nu ne încurce, plantând piedici printre picioarele bunelor noastre intenţii, cu sfaturile ori umbra lor grea.

Cât era încă în viaţă, în România post – comunistă, Corneliu Coposu a fost mai degrabă urât de poporul iliescian, de pletora de emanaţi de rangul doi din purpura istoriei recente.

A trebuit să moară pentru ca un oftat de uşurare şi de liber la cultul său să răzbată din piepturile apăsate până atunci de povara acestui model moral. După ce-a murit, dreptul la soclu i-a fost acordat prin consens. Nu mai reprezenta un pericol.

Câţi eroi anticomunişti, câţi disidenţi adevăraţi a produs în jumătate de secol de dezumanizare roşie dragul nostru popor vegetal? Dificil exerciţiu de memorie şi săracă recoltă. Dar cum să-i producă, dacă pe piaţa autohtonă de demnitate naţională nu e cerere de aşa ceva?

Îşi mai aminteşte cineva de Alexandru Jar sau de William Totok, sau de Victor Frunză sau de Oana Orlea?

Ni s-au împiedicat ochii, în ultimii ani, de comemorări Liviu Babeş ori Gheorghe Ursu?

Totuşi, un recent eveniment pe temă s-a petrecut. A murit Vasile Paraschiv. Care Paraschiv ? Mda. De înţeles… Păi muncitorul acela din Ploieşti care a început să se opună comunismului incă din anii ’60, care a fost încarcerat într-un ospiciu ceauşist şi care, în 2008, a refuzat o decoraţie de la Băsescu argumentând: “Domnule preşedinte, vă mulţumesc pentru înalta distincţie ce aţi hotărât să mi-o acordaţi astăzi, dar eu sunt obligat să refuz primirea ei de la un comunist […] Eu nu vreau de la dumneavoastră, domnule preşedinte, decoraţii, bani, funcţii etc. Eu vreau dreptatea şi adevărul pentru întregul nostru popor, adică exact ceea ce aţi promis dumneavoastră poporului nostru în noiembrie 2004 […] dar din nefericire nu v-aţi respectat promisiunea făcută, m-aţi minţit şi m-aţi indus în eroare şi pe mine şi întregul nostru popor cu promisiuni pe care nu vi le-aţi respectat niciodată”.

Cu declaraţii ca asta de mai sus, evident că eroul Paraschiv, în viaţă, deranja. De-asta a şi fost lăsat, în anonimitatea şi sărăcia lui, să se autoconsume. Când a murit însă, brusc catafalcul i- a fost animat (scuzaţi exprimarea) de efluvii de recunoştinţă anticomunistă venite tocmai din partea cui credeţi? Ei bine, printr-un triumf al nesimţirii, venite mai ales din partea celor pe care îi detesta, a ipocriţilor într-ale anticomunismului ce s-au folosit de această deghizare pentru a parveni. Cel mai neruşinat a fost elogiul semnat de Vladimir Tismăneanu. Într-o tentativă de capitalizare a prestigiului celui dispărut în folosul coteriei de la putere, specializată în tunuri de imagine anticomunistă, Tismăneanu a făcut ceea ce a încercat şi cu Paul Goma: a cutezat să ciuntească profilul adevărat al luptătorului, reţinând din acesta doar trăsăturile de folos găştii sale.

Paul Goma şi Doina Cornea sunt încă în viaţă. Marginalizaţi până la uitare de “anticomunistul” regim Băsescu. Tocmai ei, poate cei mai reprezentativi exponenţi ai adevăratei opoziţii la regimul Ceauşescu. De ce oare? – s-or întreba naivii. Răspunsul e acelaşi: pentru că sunt incomozi! Pentru că nu s-au lăsat înşelaţi de aparenţe. Pentru că detectorul lor de comunişti sadea nu a dat greş nici acum, când mulţi s-au camuflat în blăni de oaie. Cum nici Regele Mihai nu a putut fi păcălit şi de-asta preşedintele îl pedepseşte, cultivând bastarzi.

Or fi “intelectualii lui Băsescu” mai sincer şi mai profund anticomunişti decât cele trei personalităţi menţionate? Poate doar îi imaginaţia lor autoînălbitoare.

După ce ne vor părăsi, şi Doina Cornea şi Regele Mihai şi Paul Goma, să vedeţi atunci ce osanale va lansa în direcţia acestor eroi de neam trupa de solfegii anticomuniste PLPT (Patapievici, Liiceanu, Pleşu, Tismăneanu). Până atunci însă, elitele noastre de vitrină au alte treburi mai importante: să-şi mineralizeze, dacă se poate în marmură, vascoasele profile morale.

Ce faci însă când într-o ţară recunoscută pentru inflaţia de nevertebraţi, hoţi şi manelişti (în sensul propus de Ana Blandiana pentru a caracteriza evoluţia însuşirii de popor vegetal), apare câte un caracter exemplar, menit a reabilita cât de cât această imagine?

Răspunsul ni l-au dat, dimpreună,  guvernarea BB şi luminaţii ei susţinători, atunci când o învăţătoare, Cristiana Anghel  şi un tehnician, Adrian Sobaru, au ales să-­şi ofere propria viaţă pentru a arăta că demnitatea de român nu şi-a pierdut de tot sămânţa: ignorare, bagatelizare, ridiculizare. Gradual, pe măsura enervării produse de contrastul tot mai evident dintre orizontalitatea moluştei şi verticalitatea prototipului de fiinţă umană.

Da, noi românii avem un adevărat cult pentru eroi! Dar să moară dracului odată!

Contele de Saint GermainEditorialeBasescu,Doina Cornea,eroi,intelectualii lui Basescu,Liviu Babes,Paul Goma,regele Mihai,tismaneanu,Vasile ParaschivNoi ne iubim eroii, dar să fie morţi. Să nu ne încurce, plantând piedici printre picioarele bunelor noastre intenţii, cu sfaturile ori umbra lor grea. Cât era încă în viaţă, în România post – comunistă, Corneliu Coposu a fost mai degrabă urât de poporul iliescian, de pletora de emanaţi de...Blog politic si polemic