Scorul acestui articol
[Total: 1035 voturi. Media: 4.9]

 

Andrei PleÈ™u È™i-a creat în timp o imagine de înțelept È™ugubăț. Este o imagine convenabilă pentru cineva căruia îi place să se facă liniÈ™te atunci când începe să vorbească, pentru cineva care se străduie din răsputeri ca lumea să-l asculte zâmbind, nu scrâÈ™nind din măsele. În contrast cu „žperechea” sa din vitrina publică cu figuri de ceară, Gabriel Liiceanu, un Ares mereu înarmat cu vorbe slinoase È™i grimase încrâncenate, Andrei PleÈ™u a ales să fie hermesian.  Folosind cu oarece îndemânare sofismul pe post de caduceu, domnia sa îÈ™i lasă mai de fiecare dată loc de întors È™i de eschivă, tocmai printr-o anume catifelare a sarcasmului, printr-o îndulcire a veninului din mesaj.

Andrei PleÈ™u este omul replicilor de la distanță, fără contact direct cu adversarul È™i fără expunere la poceală. E o postură comodă aceasta, de combatant din spatele frontului specializat în sențințe de gravat în piatră, pentru că îți permite să spui tot felul de trăsnăi fără să fii contrazis È™i, mai ales, fără să ți se poată demonta în vreun fel încropelile argumentative.

S-a dus zilele trecute la DIGI24 (acolo unde sigur nu-È™i propune nimeni să-l contrazică) pentru a vorbi inteligent È™i patriotic despre defăimarea de țară. Asta apropos de legea antidefăimare propusă de Liviu Dragnea.

Înțelege toată lumea cât de cât stăpână pe neuronii propri că nu-l scoți pe Andrei PleÈ™u din casă, din dulcea lui toropeală, din halatul său de mătase È™i papucii lui flauÈ™ați, doar ca să-l pui aiurea pe drumuri  pentru o mână de telespectatori (È™i ăÈ™tia, oricum, presetați) câți are postul respectiv. Omul a trebuit să fie mobilizat pentru o stare excepțională. Pentru o stare, ce să ne mai ascundem după vorbe, de război. Căci Statul Paralel, cel care a pus la cale această apariție de urgență zero a marelui moralist național este în plin război cu coaliția PSD „“ ALDE, È™i, prin extensie, cu poporul fraier român. Iar balanța victoriei s-a înclinat îngrijorător de mult în ultima vreme spre cel din urmă care, conform preceptelor biblice, s-ar zice că a ajuns doar la un pas să devină cei dintâi.

AÈ™adar l-au scos pe Andrei PleÈ™u de la naftalină sau, într-un limbaj mai „žintelligence”, l-au scos din adormire, ca să facă ceva pentru cauză. Să inventeze niÈ™te explicații, niÈ™te otrăvuri, niÈ™te gaze de eÈ™apament cu care să-i halucinizeze, cumva, pe prostovani.

Omul s-a străduit, se vede asta. S-a pus în straie de paradă, È™i-a tras un jabou care să-i înnobileze solfegierea plină de falseturi È™i a atacat partitura dionisiac, amuțindu-ne È™i amețindu-ne cu atâta profunzime:

„žNiciun popor nu poate fi defăimat”! Mai textual È™i mai pe româneÈ™te: Liviu Dragnea e un prost!

Apoi, depăÈ™it de gravitația propriului abis, a simțit nevoia să deschidă o paraÈ™ută explicativă:

 „žDe ce? Pentru că nu poate fi definit integral (poporul, n.a.) doar prin câțiva reprezentanți care mai fac și greșeli de exprimare în propria limbă!”

AÈ™a se întâmplă când îți forțezi imaginația: eÈ™uezi în aberații È™i produci efectul de delir. Delir de limbaj, delir de imaginație, delir de interpretare.

Cum adică „žnici un popor nu poate fi defăimat”? Dar defăimarea are atâtea sensuri È™i consecințe, multe dintre ele resimțite din greu pe propria piele de concetățenii noÈ™tri care călătoresc prin lume È™i îÈ™i declină identitatea… Ohohooo, un popor poate fi atât de uÈ™or defăimat! Și totodată defăimat din greu! Iar România oferă, nefericita, un dezolant exemplu în acest sens!

Apoi explicația menită a estompa delirul: una de adâncire absolută în confuzie. Cei de la care a plecat discuția cu „ždefăimarea țării” sunt alte Macovei È™i Preda. Oare la ei se referă domnul PleÈ™u când îi miÈ™tocăreÈ™te pe acei „žreprezentanți care mai fac și greșeli de exprimare în propria limbă”? În niciun caz! Domnul PleÈ™u are clienții lui predilecți, pesediÈ™tii hoți È™i inculți. Doar că de data asta a încurcat contraexemplele. Sculat brusc din moțăială a uitat să-È™i bea cafeaua recuperatoare…

Tema fiind spinoasă, neîncadrabilă într-un tipar omologabil, Andrei PleÈ™u încearcă să o limiteze la niÈ™te definiții convenabile. Și exemplifică: „žDacă spui „žromânii sunt un popor de proÈ™ti”, asta e o defăimare. Pentru că nu e voie să spui despre o comunitate lucruri de astea generale”.

Puțin mai târziu însă, când reporterul îl întreabă: „žO exprimare de genul „žRomânia este o țară coruptă” este o defăimare?”, Andrei PleÈ™u uită de ceea ce el însuÈ™i afirmase mai devreme (că da, e defăimare, pentru că „žnu e voie să spui despre o comunitate lucruri de astea generale”) È™i o întoarce ca la GDS: „žDacă la conducerea țării există oameni corupți… atunci se poate spune că în România corupția este o problemă națională. A spune asta nu e o defăimare ci un fel de a striga după ajutor”. Adică, înțelegeți: există generalizări È™i generalizări! Cele care ne convin sunt strigăte după ajutor, cele care nu ne convin sunt defăimări”. De parcă la exemplul său de defăimare, acela cu „žromânii sunt un popor de proÈ™ti” nu s-ar fi putut agăuga exact aceeaÈ™i explicație ca să îi răstorni sensul: „ždacă la conducerea țării există oameni proÈ™ti…”?!

Deosebirea dintre un om liber să gândească È™i să decidă cu propria minte È™i altul care È™i-a acontat gândirea pentru câteva privilegii tranzacționabile este că cel de-al doilea se simte mereu obligat la condiția de isonar È™i respinge orice argument, oricât de întemeiat, al preopinentului. Eu pot să accept ca valabile È™i de luat în considerare exemplele pe care domnul PleÈ™u le dă cu „žstrigătele de ajutor” ale unor spirite mari din istoria românilor (Eminescu, Eliade etc.), dar domnul PleÈ™u are interzis la analizarea obiectivă (È™i inevitabil critică) a minciunilor neruÈ™inate È™i antiromâneÈ™ti din Parlamentul European rostite fără să clipească de niÈ™te năimiți precum Monica Macovei È™i Cristian Preda.

„žHalal”pledoarie, „žhalal” avocat!

TicăloÈ™ia È™i reaua credință se învârt în cerc. De-asta produc mereu vertijuri È™i nu generează niciodată progres.

Să nu credeți că Andrei PleÈ™u nu È™tie de toate mârÈ™ăviile produse de justiția română, cea contemporană cu tumultoasa lui existență. Să nu vă închipuiți că nu ar înțelege cât de grave È™i necreÈ™tine sunt abuzurile de poliție politică, de violare a democrației  È™i de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului  reținute în sarcina unor favoriți ai săi precum Traian Băsescu, Laura Kovesi, Monica Macovei, Raluca Prună ori Teodor Baconschi.

Știe, înțelege, dar nu-i pasă! Sau, mai bine zis, îi convine aÈ™a!

Judecățile sale de valoare se plasează la un nivel care nu are nimic de-a face nici cu interesul național, nici cu suferințele È™i opțiunile românilor, nici măcar cu imaginea sa, peste ani, în conÈ™tiința populară.

Este nivelul egoismului visceral, al confortului propriu imediat, al apartenenței la o gaÈ™că în care se regăseÈ™te cu toate vanitățile È™i slăbiciunile lui de ființă vie pe pământ. Pe pământ È™i atât.

„žScopul scuză mijloacele” este invocat cu superior narcisism, ca principiu expiator tutelar, un fel de detergent universal pentru orice carență morală.

TicăloÈ™ie deghizată în bune intenții!

La astfel de  deghizamente se pretează, pentru a se scoate la vopsea, unii dintre intelectualii noÈ™tri de vitrină.

Când țara abia se mai ține pe picioare de atâta învârtit în cerc, ei se cred È™i se comportă ca la un bal mascat.

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2018/03/Plesu-1-500x333.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2018/03/Plesu-1-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialeandrei plesu,bal mascat,binomul SRI-DNA,intelectualii lui Basescu,legea defaimarii,Monica Macovei,politie politica,scopul scuza mijlacele,turpitudine  Andrei PleÈ™u È™i-a creat în timp o imagine de înțelept È™ugubăț. Este o imagine convenabilă pentru cineva căruia îi place să se facă liniÈ™te atunci când începe să vorbească, pentru cineva care se străduie din răsputeri ca lumea să-l asculte zâmbind, nu scrâÈ™nind din măsele. În contrast cu 'žperechea'...Blog politic si polemic