Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

În general bogații sunt curtați pentru că nu lucrează cu mărunțiș. Ce e după virgulă rotunjesc, cu generozitate, in sus.

Există însă un nivel al bogăției peste care nu mai lucrează nici măcar cu bani mari. Le ajunge imaginea.

Vă amintiți nuvela lui Mark Twain „Bancnota de un milion de lire sterline”? Era suficient ca posesorul acelei bancnote să o arate, să o prezinte spre plată, ca toate să i se ofere pe gratis.

Când Traian Băsescu a anunțat, cu emfază, opțiunea sa pentru „marele licurici”, pentru axa Washington „“ Londra „“ București, atât el cât și o mare parte dintre români au avut sentimentul alegerii providențiale. Era ca și cum triunghiul cu cele trei vârfuri ar fi devenit peste noapte un fel de sistem de vase comunicante în care bogăția Americii, măreția Angliei, urmau să se transfere natural, gravitațional, fără efort, României scufundate, readucând-o la lumină, la nivelul de bunăstare al partenerilor ei .

Timpul scurs de-atunci a demonstrat că în politică, și mai ales între mărimi disproporționate, principiul vaselor comunicante nu funcționează. România nu numai că nu a fost invitată la masa bogatilor, să reconstruiască alături de aceștia Irakul sau Afganistanul, dar este ținută la o distanță prudentă chiar de partenerii săi de axă: pe latura transatlantică vama vizelor  îngrădește unilateral, pe latura europeană punctul de intrare în Schengen ne este încă sigilat.

Recenta sărbătorire, pe 4 iulie, a Zilei Independenței SUA, a prilejuit manifestarea unor poziții politice la prima vedere contradictorii. Pentru a încerca să înțeleg mesajul de sub aparențe, am analizat în primul rând interviul dat ziarului Adevărul de Ambasadorul Mark Gitenstein, dar am revăzut și articolele, talkshow-urile, consacrate acestei teme.

Până la a urmări interviul ambasadorului, eram contrariat de următoarea nepotrivire: pe de o parte domnul Gitenstein lăuda reformele guvernului Boc și inițiativa președintelui Băsescu de revizuire a Constituției, pe de altă parte domnul Băsescu declina invitația Ambasadei SUA de a participa la ceremonia din 4 iunie. Cum să-i aduci o astfel de ofensă „licuriciului mare” tocmai când acesta pare a te susține?

Răspunsul l-am primit descifrând, atât cât mi-a fost cu putință după 30 de minute de interviu, nu doar mesajul domnului ambasador, ambalat diplomatic, ci și tipologia domniei sale.

Marca principală a domnului Gitenstein este conștiința puterii pe care o reprezintă. Cu un facies impenetrabil, cu o tehnică a echivocului ajutându-l să iasă relaxat din cleștii celor mai incomode întrebări, domnia sa comunică limpede doar ce vrea și cât vrea să comunice. Am avut senzația, urmărindu-l, că mă aflu în fața unui maestru al excelentei școli americane de diplomație strategică, descendent direct din Henry Kissinger.

Henry Kissinger afirma intr-un interviu dat la București, în decembrie 2007, lui Emil Hurezeanu, următoarele: Marii oameni de stat opereaza la limita exterioara a posibilitatilor. Cei mediocri opereaza in interiorul limitelor si nu creeaza mare lucru, iar nesabuitii depasesc mult limitele si submineaza increderea nu doar in societatea lor, ci si in restul lumii.

Dacă conjugăm această judecată de valoare cu o altă aserțiune, din același interviu al lui Kissinger, cum că „America nu are nici un interes sa existe relatii ostile intre Rusia si Romania. De fapt, ne-ar placea sa fie prietenoase”, cred că ne apropiem de ieșirea  din dilema pe care am formulat-o la început, referitoare la neparticiparea lui Traian Băsescu la Ziua Americii din acest an: probabil că SUA îl consideră pe Traian Băsescu, mai ales după incidentul „da, și eu aș ordona Români treceți Prutul„, un lider nesăbuit. Și, probabil, i-a transmis asta și direct, ferit de ochii opiniei publice (de e dânsul, acum, copleșit de ranchiună), nu doar indirect și la vedere cum a făcut-o anunțându-l pe Mircea Geoană și nu pe actualul Președinte al României drept cel mai mare prieten român al Americii.

Să nu ne facem insă iluzii, plecând de la aceste semnale, că SUA l-ar vrea debarcat pe Traian Băsescu. SUA are probleme mult mai importante decât îndepărtarea unui lider, e adevărat, jenant de lipsit de autocontrol, dar care îi mănâncă din palmă în problemele majore pentru ea; și când vine vorba de scutul antirachetă și când vine vorba de înlocuirea, pe câmpurile de luptă, a soldaților americani, atât de prețuiți in țara lor, cu carnea de tun românească, fără valoare pentru guvernanții de la București, Traian Băsescu, precum în nuvela lui Mark Twain, nu pretinde nimic în schimb, pentru poporul său. Cum să vrei, atunci, SUA fiind, să debarci o astfel de „pleașcă” (vorba cuiva care-l cunoaște bine pe Președinte)?

În încheierea interviului său dat ziarului Adevărul, Mark Gitenstein ține să precizeze în mod deosebit un detaliu despre investiția americană strategică de la Deveselu: „Statele Unite acoperă toate costurile, guvernul român nu plătește nicio sumă substanțială”.

Vă mulțumim domnule ambasador, ne-ați liniștit. La cât de disperat este președintele nostru să pară că măcar cu americanii nu s-a pus rău, ar fi putut să vă mai și plătească pentru a vă lăsa să amplasați rachetele în ograda noastră. Slavă Domnului, nu a făcut-o!

 

Contele de Saint GermainEditoriale4 iulie,Adevarul,Basescu,Deveselu,Hurezeanu,Kissinger,Mark Gitenstein,Rusia,scutul antiracheta,SUAÎn general bogații sunt curtați pentru că nu lucrează cu mărunțiș. Ce e după virgulă rotunjesc, cu generozitate, in sus. Există însă un nivel al bogăției peste care nu mai lucrează nici măcar cu bani mari. Le ajunge imaginea. Vă amintiți nuvela lui Mark Twain 'Bancnota de un milion de lire...Blog politic si polemic