Confuziile domnului Cărtărescu
(Comentariu postat la articolul lui M. Cartarescu, publicat in EVZ din 26 nov. 2010 si intitulat "Domnul cu ". Acest articol poate fi citit accesand linkul ) Cu vreo 2 luni în urmă, într-un editorial scris sub imperiul iritării generate de declarațiile doamnei Herta Muller, domnul Cărtărescu ne surprindea cu naturalizarea lui Vaclav Havel în Polonia. Eroarea, semnalată și speculată imediat de forumiști necondescendenți, a fost la scurt timp eliminată de administratorii forumului, fără însă vreo explicație sau scuză din partea autorului. Apoi s-a întâmplat o reacție pe deplin caracterizantă a fanilor săi, aceiași cu fanii președintelui (după vorbă, după faptă): ca și în cazul "pixelului albastru", când indubitabila palmă încasată de un copil a fost cu seninătate expediată la capitolul trucaje, a apărut și în acest caz, al "polonezului" Havel, aria postacilor înălbitori, interpretată pe mai multe voci, negând evidența și acuzându-i pe acuzatori de malversațiune. La momentul respectiv…
Cărtărescu și complexele sale de epigon
(Comentariu postat la articolul din EVZ publicat de Mircea Cartarescu pe 19 nov. 2010 si intitulat "De partea intunecata a fortei", articol ce poate fi citit accesand linkul ) De când s-a împătimit de Băsescu, cel mai ilustru dintre cititorii săi, scriitorul Mircea Cărtărescu s-a transformat în pistolar cu cuvintele. Dar nu dintre aceia selectivi, acrobați și epici din westernurile americane, chitind musca de pe borul lat al pălăriei rivalului și apoi castrând-o cu o lovitură măiestrit învârtită de la șold. Nu. Domnul Cărtărescu a devenit și este astăzi un servil pistolar năimit, identificabil doar prin numărul său de inventar, figurant cu vocație în plutoane de execuție în masă. El nu face altceva decât să pastișeze modelul reducționisto - binar folosit de seducătorul său, adică: sau mi-ești prieten și atunci ești bun ("da, Oprea, cu tine vorbesc, te-am reevaluat"), sau mi-ești dușman și te-am ciuruit ("da, popor român, ce te…
Ziariști de fond, de formă și de coloratură
EDITORIALUL DE JOI Mulți se vor fi mirat și, probabil, mulți încă se mai miră de niște aparente paradoxuri legate de ziariști. Cum unii pot scrie atât de prost, cum unii pot scrie atât de mincinos, cum unii pot fi atât de fățarnici, cum unii pot fi atât de slugarnici. Explicația stă în meseria de bază a acestora, în talentul și inteligența lor, în caracterul și vulnerabilitățile lor. Există ziariștii de fond, denumire căreia i-am subsumat talent, forță, viziune, foarte des credibilitate, uneori, penetrabilitate. Sunt puțini și nu sunt perfecți. Atunci când îi citești ai impresia că-ți deschid o fereastră către o perspectivă originală, verosimilă și incitantă. N-am spus "adevărată", n-am spus "convenabilă", n-am spus "profetică", n-am spus "artistică". Am un exemplu principal și patru secundare. Exemplul principal este Popescu. Nu pot uita două articole ale lui care au zdruncinat inerțiala și autosuficienta noastră clasă politică: despre Ritzi ("O fosilă…
Ete d-aia, să-ntrebe proștii!
Mircea Mihăieș este azi confuz. I-a trecut o pietricică prin jambieră și i s-a așezat exact pe bătătura cauzată de pasul de defilare. El găzduiește două tipuri de bătături în cizmele sale lucioase de Sturmbannführer: cele mai multe de la călcatul în picioare a adversarilor politici și una de la onorul la președinte. Ei, tocmai în asta și-a găsit să se proptească acum al dracului șist. "Nu înțeleg însă de ce și actuala putere perpetuează ura. Dacă un asistent universitar e plasat în noua grilă de salarizare la nivelul unui răcan, iar profesorul universitar se menține, gâfâind, la vârful treimii de jos, la ce să te mai aștepți?" Observați? Alertă kaki de încălcare a zonei de maximă protecție, interesul propriu! Trebuie să vă reamintesc că, oricât de incredibil ar părea, dl. Mihăieș este profesor universitar. Și, ca și în cazul dlui. Cărtărescu, atunci când reforma bravului guvern Boc a căzut…
Materia primă și plus-minusurile ei
REVISTA PRESEI DE SAMBATA 8 "“ 13 noiembrie 2010 Foarte rar și doar din motive punctuale, citesc alte ziare decât următoarele (în ordine alfabetică): Adevărul (A), Cotidianul (C), Evenimentul Zilei (EVZ), Gândul (G), Jurnalul Național (JN), România Liberă (RL) și Dilema Veche (DV). Preferatul meu pentru conținut, dar mai ales pentru editoriale, este Gândul. Găsesc aici și corozivitatea băilor de acid ale lui CTP, și umorul suprarealist, mereu proaspăt, al Leliei Munteanu, și analizele pline de materie activă ale lui Florin Negruțiu. Există însă și ceva care mă agasează la acest ziar, altfel bine decupat în peisajul cu multe locuri comune al presei de la noi: forumurile. Nu pot pricepe cum administratorii G se încăpățânează a păstra o ordine a postărilor cu prima postare mereu în deschiderea forumului, când, din o mie de motive, ar trebui să adopte metoda ultimul postat primul publicat. Le-am scris, le-am explicat, n-au înțeles, nu…
Mic dejun cu Pleșu și Cărtărescu
Vremurile palpită. Uneori cu frecvențe și intensități care nu ne lasă, pe moment, decât șansa contemplării. Privim lung la o situație nouă, încercând să o descifrăm în timp real, fără însă a ne fi actualizat înainte reperele. "Puștii nu mai citesc", afirmă amar Mircea Cărtărescu. Pare just. Dar, în logica lui "nimic nu se pierde, totul se transformă", parcă ar mai fi loc și de niște dubii. Nu cumva, totuși, ei, puștii, citesc, dar "altfel"? Nu cumva noi înșine am ajuns să citim "altfel"? Da, "valul distrugător de cultură "populară" a creat în jurul nostru un mediu, pur și simplu, neprielnic lecturii". Da, televizorul în primul rand, dar și oboseala zilelor de muncă prelungit - capitalistă, ne-au răpit plăcerea savuroaselor escapade în dimensiunea magică a lecturile vesperale. Această asuprire nu ne-a lăsat însă fără reacție. Ne-a obligat să căutăm și să găsim soluții. Astfel se face că ne-am refugiat cu…
Anticipându-l pe Cărtărescu
De o vreme, mai precis de când efectele diletantismului cuplului Băsescu - Boc în arta guvernării au devenit de o evidență și gravitate a căror contestare ar plasa pe oricine in ridicolul etichetării de "epigon al lui Munchausen", domnul Cărtărescu a început să-și scrie editorialele politice din EVZ după o schemă manipulatorie și previzibilă. Stratagema lui constă în a oferi celor care cred in onestitatea sa o iluzie de obiectivitate, iar propriului ego, hipertrofiat de absintul notorietății conjuncturale, un alibi pentru compromisurile omului obisnuit, cu slabiciunile sale, care de fapt este. Schema a fost patentată de ipocriți celebri, în principal din rândul colaboraționiștilor, și și-a dovedit ineficiența în fața judecății timpului. Ea constă, practic, în parcurgerea a 2 pași, evident cu mici variațiuni de la caz la caz. Pasul 1 este o critică edulcorată, împănată cu elemente de relativizare, la adresa celui de partea căruia ești în realitate. O critică…
Iconograful Cărtărescu
 Scris pe 06 aug. 2010 Nivelul unei inteligențe este dat și de capacitatea ei de a nu se lăsa manipulată. Mircea Cărtărescu reproduce identic cronica homericei lupte a președintelui Băsescu cu hidra tricefală Vântu, Voiculescu, Patriciu, evident în varianta propusă de propaganda portocalie. O fi asta o formă de gândire proprie? O fi un fund de sac? O fi un dumicat înghițit pe nemestecate de prea multă foame de legendă? Autorul are totuși o contribuție originală în acest panegiric elegiac: rolul de Little Boy al bilețelului lui Tăriceanu lansat de Enola Gay Udrea. Acest bilețel i-ar fi creat președintelui o dilemă morală, declanșând intransigența acestuia, cu orice risc politic, față de mafie și mafioți. Explicația ar putea fi înghițită, la limită, cu o tăcere condescendentă, într-un forum dedicat iconografiei selectiv - ditirambice a epocii Băsescu. Drastic selectivă însă, deoarece ar presupune ignorarea unor contraexemple, celebre prin gravitate și lipsă…