Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Relaţia între înţelepciune şi orgoliu se poate descrie ca o variaţie de luminozitate. Coelho spune: “Când orgoliul străluceşte prea tare, înţelepciunea se întunecă”.

Dinu Patriciu este un excelent exemplificator al acestui citat. Cu un orgoliu în flamă, înţelepciunea lui a intrat, de-o vreme, în eclipsă prelungită.

După knockout-urile repetate încasate de la Traian Băsescu, avea de ales între două continuări: fie să se mobilizeze mai bine pentru a-l învinge, fie să schimbe categoria, să treacă de la grea la semigrea, pentru a scăpa de acest obstrucţionist Mick Tyson  de la care a tot luat capete în gură.

A ales să-şi cruţe dantura şi orgoliul şi să-şi aleagă adversari mai accesibili. Astfel au apărut meciurile sale cu Liiceanu şi cu Antonescu.

Citeam azi în EVZ articolul “Se ascut săbiile în războiul Patriciu – Antonescu”, care începe astfel:

“Ceea ce liberalii discută pe la colţurile partidului de anul trecut devine din ce în ce mai evident în ultimele săptămâni: relaţia dintre liderul PNL Crin Antonescu şi afaceristul Dinu Patriciu este extrem de tensionată. Cum s-a ajuns la ostilitate între Patriciu, unul dintre cei mai importanţi finanţatori ai PNL, şi Crin Antonescu, aflaţi mai jos într-o analiză EVZ”.

Dacă aşa o fi cum ne explică EVZ, atunci mie mi-e clar că, din punctul de vedere al românului sătul de Băsescu şi ai lui, pentru care cel mai important obiectiv al prezentului este decăpuşarea cât mai rapidă a ţării de paraziţii portocalii, Antonescu rămâne speranţa în vreme ce Patriciu devine defectorul.

Dacă la Antonescu ar exista în momentul acesta o alternativă antibăsistă cu numele X şi dacă domnul Patriciu ar alege-o pe aceea şi ne-ar spune şi nouă care este şi cum sprijină dânsul pe X pentru a-l birui pe Preşedinte, poate că da, am pune în balanţă opţiunea pe care ne-o propune şi nu am mai fi atât de univoc antonescieni. Aşa însă, tot ceea ce observăm este că domnul Patriciu acţionează  în interes pur personal, nu doar semnând armistiţii cu puterea ci creând şi breşe în tabăra opoziţiei. Fără a avea măcar decenţa de a înceta să clameze preocuparea sa pentru binele ţărişoarei şi poporaşului.

Eu pot înţelege raţionamentele care îl determină pe Dinu Patriciu să fie egoist şi orgolios într-o lume care judecă din ce in ce mai mult viitorul în luni, cel mult ani, nici măcar în decenii. Forma de darwinism pe care dânsul o promovează împins de orgoliul care i-a întunecat înţelepciunea este o opţiune de considerat  dacă ne referim la interese înguste, de castă, dar poate fi şi o mare capcană.

Aş fi curios să ştiu dacă domnia sa sesizează la ce capcană mă refer. Foarte probabil nu, pentru ca, la nivelul de decuplare de la realitate pe care îl realizează înşelătoarea peliculă de bunăstare cu care s-a înfăşurat, crezând că se protejează, nimic din ce este destinat simţurilor în general şi bunului simţ în special nu mai ajunge nealterat la receptori.

Contele de Saint GermainEditorialeBasescu,Coelho,intelepciune,Mike Tyson,orgoliu,Razboiul Patriciu - AntonescuRelaţia între înţelepciune şi orgoliu se poate descrie ca o variaţie de luminozitate. Coelho spune: “Când orgoliul străluceşte prea tare, înţelepciunea se întunecă”. Dinu Patriciu este un excelent exemplificator al acestui citat. Cu un orgoliu în flamă, înţelepciunea lui a intrat, de-o vreme, în eclipsă prelungită. După knockout-urile repetate încasate de...Blog politic si polemic