Andrei Pleşu şi sistemele sale de valori
În ultima vreme domnul Pleşu ne copleşeşte cu un soi de înfumurare eclectică. Moralizează în stânga şi-n dreapta cu o bosumflată lehamite, dar nu aplicând un sistem de valori oamenilor ci improvizându-şi sisteme de valori după oameni.
Domnia sa nu coboară la mecanica balanţei pentru a cântări echitabil. De ce să îmbrace de bună voie cămaşa de forţă a rigorii şi obiectivităţii când are la îndemână retorica, atât de bine stăpânită, a paradoxului. Cu care poate zbura liber, în contra evidenţelor neconvenabile, spre orice dorit portret al subiectului ţintit.
Într-un editorial devenit celebru, “De ce am votat totuşi cu Băsescu » (e vorba de votul pentru al doilea mandat), Andrei Pleşu ne aducea la cunoştinţă : « Dacă (Geoană n.a.) va ieşi (respectiv a ieşit) preşedinte, nu mă voi putea bizui niciodată pe reacţiile, reflexele şi echipa lui”. De unde rezulta implicit, nu?, că “pe reacţiile, reflexele şi echipa lui Traian Băsescu” se putea bizui, din moment ce l-a votat.
Cu doar trei luni inainte însă de acel editorial, iată ce declara acelaşi Andrei Pleşu în “Criza spiritului critic” referindu-se la Traian Băsescu: “mă deranjau reacţiile lui umorale, o anumită voluptate a conflictului, precum şi alternanţa de emotivitate lăcrămoasă şi brutalitate cazonă în care se complăcea adesea”. Sau, mai jos, “Nu-mi plăceau foarte mult nici oamenii care îi plăceau lui, nici promptitudinea cu care se putea debarasa de oricine”.
Când să-l credem pe domnul Pleşu? Când ne dă de înţeles că l-a votat pe TB pentru că se putea bizui pe reacţiile şi echipa acestuia sau când ne spune în clar că reacţiile lui TB îl deranjau şi că nici oamenii lui TB (adică echipa lui n.a.) nu-i plăceau foarte mult?
Sigur că aceia care “trăiesc intelectualmente din parapon, hachiţe şi fermentaţie viscerală” s-ar grăbi să observe că domnul Pleşu scrisese “Criza spiritului critic” în septembrie 2009, atunci când sondajele de opinie îl dădeau ca sigur pe Geoană câştigător la prezidenţiale. Prin urmare, câteva piruete în răspărul “lebedei negre” nu ar fi fost tocmai o mişcare lipsită de tact a acestui Siegfried prins între Odetta şi Odilia.
Să nu-l credem insă mizantrop pe domnul Pleşu. Există şi persoane care-i plac, pe care ni le recomandă cu argumente şi frenezie. Iată, Teodor Baconschi.
Pe 22 decembrie 2009, imediat după numirea domnului Baconschi ca Ministru de Externe, Andrei Pleşu îi dedică acestuia un adevărat panegiric (ascuns însă sub un titlu care poate induce în eroare, “Grosolănie politică”). Iată un scurt paragraf: “Cei care îl cunosc (pe T. Baconschi n.a.) îi apreciază de multă vreme ponderea profesională, ţinuta sobră dar cordială, cultura, inteligenţa, stilul”.
Poate că domnul Pleşu nu aflase până la data scrierii acelui editorial de performanţa de Guiness Book a domnului Baconschi privind ritmul de votare la Ambasada României de la Paris, ritm pe care l-a asigurat exemplar în calitatea sa de ambasador.
După aproape un an însă, când a reluat tema Baconschi mult mai substanţial, transformând în prolegomene panegiricul tocmai amintit, în mod sigur aflase “zvonurile” privind zelul diasporei pariziene în a-şi exercita drepturile cetăţeneşti. Ceea ce nu l-a împiedicat nicidecum pe Andrei Pleşu să persevereze în preamărirea domnului Baconschi, într-un articol de-a dreptul indecent prin flateria barocă, păstoasă, practicată.
Vă citez doar o mică parte, cât să vă puteţi lua greaţa mai apoi cu o simplă felie de lămâie. Cei cu ficatul puternic şi cu păcate majore de ispăşit, n-au decât să se pună la încercare, continuând lectura la sursă.
“Când un om încă tânăr, neimplicat până acum în coterii suspecte, fără biografie de partid, fără scame de corupţie pe rever, cultivat, verificat profesional printr-o substanţială carieră diplomatică se arată dispus să încerce o recalibrare a peisajului nostru politic, ar trebui să-l întâmpinăm cu oarecare cordialitate, dacă nu cu o reînnoită speranţă”.
Pe cei grabnic îndemnători la a da credit recomandărilor şi preferinţelor domnului Pleşu îi rog respectuos ca, înainte de a se dezlănţui, să mai zăbovească o clipă la cele mai recente şi reverberate izbânzi ale domnului Baconschi:
– cultivata şi verticala preamărire a doamnei Udrea (în planul veleitarismului, pe care domnul Pleşu îl observă, critic, doar la antipatizaţii, nu şi la simpatizaţii săi dar, în egală măsură şi în planul inteligenţei, ţinutei sobre şi stilului, atât de elogiate de AP la TB);
– ruinarea, cu consecinţe negative incalculabile, a relaţiilor României cu Franţa şi Germania (în planul profesionalismului verificat şi al carierei diplomatice substanţiale ale domnului Baconschi).
Andrei Pleşu îşi confecţionează tot mai mult o lume după gusturile proprii. Este ca un aspirant la cosmos într-un simulator de zbor. Aude, vede, simte, dar lucruri selectate, rupte de realitatea din afară. De aceea, atunci când ne dă sfaturi riscăm, ascultându-l, să ne pregătim pentru un viitor căruia nici nu-i trece prin cap să ne includă în planurile sale.
https://www.conteledesaintgermain.ro/andrei-plesu-si-sistemele-sale-de-valori/15-04-2011EditorialeAdevarul,andrei plesu,Criza spiritului critic,de ce am votat totusi cu Basescu,Dilema Veche,Elena Udrea,Geoana,sistem de valori,Teodor Baconschi,Traian BasescuÎn ultima vreme domnul Pleşu ne copleşeşte cu un soi de înfumurare eclectică. Moralizează în stânga şi-n dreapta cu o bosumflată lehamite, dar nu aplicând un sistem de valori oamenilor ci improvizându-şi sisteme de valori după oameni. Domnia sa nu coboară la mecanica balanţei pentru a cântări echitabil. De ce...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Asa zisul “sistem de valori” al talentatului domn Plesu este cumva in alb/negru… Sau, de ce sa ne ascundem dupa deget, in roz chilotiu/negru taciune! Toti favoritii personali sunt rupti din Soare, restul ii sunt dusmani de moarte… Dl. Plesu gandeste si actioneaza, nimic de zis, ca o adevarata… fiara politica!
Imi amintesc cu nostalgie un articol de prin Adevarul… Ce furie… plesoviana (pleseasca?) s-a revarsat asupra unui chelner albanez, din nu stiu ce oras si restaurant nemtesc (sau austriac?), caruia preopinentul ii facuse onoarea unui popas! Ce diatriba impotriva imigratiei, pentru ca albanezul nu cunostea germana la nivelul acceptat in cercul de favoriti ai d-lui Plesu si nu a creat o empatie plina de… har divin intre sluga deficitara si clientu’ tafnos! Priceless! Probabil ca, daca nefericitu’ de… capsunar albanez ar fi scapat in poala lui Plesu o intreaga… ciorbiera cu continut oparit si capete de pesti rasfierte – cum mi s-a intamplat mie candva 😀 – expulzarea/temnita il manca, daca nu chiar condamnarea la moarte…
In acelasi articolas sau in altul, n-are prea mare importanta, talentatul domn Plesu carmeste nasu-i aristocratic, a scarba existentiala, in fata cohortelor de turisti romani si est europeni prin nu’s’ ce capitala draga inimii sale dinainte de ’90, cand “pesta” est europeana nu infestase inca Ioropa dumisale… Asta este, dl. Plesu vede enohrm si simte monsthruos! Adica, favoritii lui personali sunt stapanii lumii, prin definitie si doar se… umanizeaza prin “gafele” personale – multe si dese, iar restul suntem plebei si suflete de slugi, n-avem dreptul sa fim imperfecti, sa avem “defecte de fabricatie” sau dobandite si meritam doar dispretul sau ura asasine al talentatului dumnezeu Plesu… In His opinion… 😀
Romanii sunt obsedati de suces, dar nu sunt dispusi sa sufere prea mult pentru el. Cel mai mic suces este demiurgic, te arunca in alta categorie si te face infailibil. Cele mai notorii specimene sunt in politica. Sunt insa si in showbiz, si am vazut enorme catitati din specia de mai sus si in lumea corporate. Ne-am pierdut smerenia, sa ii multumim lui Dumenezeu si semenilor pentru gloria trecatoare pe care o castigam ici si colo. Pe limba corporate, nici urma de spirit de echipa. Pentru painea noastra cea de toata zilele, la care strambam continuu din nas ca nu e destul de alba. Drame se inatmpla in Romania si in lume, noi avem o problema ca nu ne putem lua o masina noua. Noi suntem intangibili, nemaipomeniti – imi amintesc cu tristete cum prietenii mei, de orientare liberala, imi explicau cu religiozitate ca la noi economicul s-a desprins de politic si functioneaza bine. Am fi fost singura tara din lume! Sa iti faci o virtute dintr-o infirmitate sociala, asta da tur de forta!
Deasupra acestei mari de superficialitate, in care cea mai meschina victorie echivaleaza cu castigarea glorioasa si categorica a razboiului, pluteste arhanghelul Andrei Plesu. Ce-i drept, din pacate, e consistent cu peisajul ….
Talentul nu e o scuza pentru dispret sau superficialitate. Mai mult, superficialitatea si mondenismul consuma energia creatoare. Supra expunerea la spatiul public e intradvar toxica, (prea multe radiografii duc la cancer) dar cine ii cere Dlui Plesu sa se expuna? Nu consumatorii produselor sprituale au nevoie de sfaturi pentru vot, sau de versiunea filozofica a lui “Basescu Garanteaza” sau “Garantat Vanghelie”. A facut un pact cu diavolul, iar acum vine nota de plata. Si, ce ma doare, nici macar nu incearca sa il denunte sau sa il arda …
Prestatia publica a maestrului imi aduce aminte il ultima vreme de scena finala din Portretul lui Dorian Grey, in care fiecare lovitura de cutit in pictura din tinerete ducea la desfigurarea personajului real …
Conte, ai dreptate in privinta maleabilelor sisteme de valori ale lui Plesu, orientate dupa oameni. Eu am facut constatarea intr-o alta zona.
Am ajuns sa ma intreb: sa fie oare Andrei Plesu un monden, inainte de toate? S-ar zice ca o tacita solidaritate respectuoasa il leaga de cei care fac agenda zilei, de la politica pana la showbiz. Fiindca, vad, nu indrazneste nici un calificativ net cand e vorba de vedete in ascensiune, oricat de modeste le-ar fi dotarea si campul de actiune. Am fost socata de curand sa descopar cu cata intelegere si simpatie se “razvratea” impotriva invadarii micului ecran de catre doua vipuri de duzina aflate in divort si apartinatorii lor, nu mai putin vipuri. Eu nu indraznesc sa compromit blogul cu numele lor. Andrei Plesu a indraznit sa compromita un editorial in Adevarul. Sunt convinsa ca toti protagonistii au fost impresionati de gentilul tratament, de aprecierea din subtext, decupandu-si editorialul lui ca pe inca un trofeu-dovada a importantei personale. Au crescut si mai mult in propriii lor ochi (va dati seama la ce dimensiuni monstruoase au putut ajunge?), s-au convins ca sunt pe calea cea buna si se vor considera si mai indreptatiti sa ne invadeze simturile pe viitor. Ca va contribui chiar domnul Plesu la asa ceva, nu mi-as fi imaginat… Sau, mai stii? Poate, pe langa caracteristicile omului inteligent, filosoful nostru are si calitatile omului de actiune de care vorbea Nae Ionescu in articolul citat anterior: “umil faţă de realităţi; pe care nu vrea să le violenteze; ci să le slujească, supunându-li-se; tocmai pentru a le putea folosi.” Dar, intrucat e vorba de realitati cat se poate de dure, de oameni aflati “la putere” intr-un fel sau altul (spre disperarea noastra), ceea ce face Andrei Plesu nu e oare oportunismul cel mai cras si cu atat mai jenant cu cat nu are nevoie de el?