Andrei Pleșu și sistemele sale de valori
În ultima vreme domnul Pleșu ne copleșește cu un soi de înfumurare eclectică. Moralizează în stânga și-n dreapta cu o bosumflată lehamite, dar nu aplicând un sistem de valori oamenilor ci improvizându-și sisteme de valori după oameni.
Domnia sa nu coboară la mecanica balanței pentru a cântări echitabil. De ce să îmbrace de bună voie cămașa de forță a rigorii și obiectivității când are la îndemână retorica, atât de bine stăpânită, a paradoxului. Cu care poate zbura liber, în contra evidențelor neconvenabile, spre orice dorit portret al subiectului țintit.
Într-un editorial devenit celebru, „De ce am votat totuși cu Băsescu » (e vorba de votul pentru al doilea mandat), Andrei Pleșu ne aducea la cunoștință : « Dacă (Geoană n.a.) va ieși (respectiv a ieșit) președinte, nu mă voi putea bizui niciodată pe reacțiile, reflexele și echipa lui”. De unde rezulta implicit, nu?, că „pe reacțiile, reflexele și echipa lui Traian Băsescu” se putea bizui, din moment ce l-a votat.
Cu doar trei luni inainte însă de acel editorial, iată ce declara același Andrei Pleșu în „Criza spiritului critic” referindu-se la Traian Băsescu: „mă deranjau reacțiile lui umorale, o anumită voluptate a conflictului, precum și alternanța de emotivitate lăcrămoasă și brutalitate cazonă în care se complăcea adesea”. Sau, mai jos, „Nu-mi plăceau foarte mult nici oamenii care îi plăceau lui, nici promptitudinea cu care se putea debarasa de oricine”.
Când să-l credem pe domnul Pleșu? Când ne dă de înțeles că l-a votat pe TB pentru că se putea bizui pe reacțiile și echipa acestuia sau când ne spune în clar că reacțiile lui TB îl deranjau și că nici oamenii lui TB (adică echipa lui n.a.) nu-i plăceau foarte mult?
Sigur că aceia care „trăiesc intelectualmente din parapon, hachițe și fermentație viscerală” s-ar grăbi să observe că domnul Pleșu scrisese „Criza spiritului critic” în septembrie 2009, atunci când sondajele de opinie îl dădeau ca sigur pe Geoană câștigător la prezidențiale. Prin urmare, câteva piruete în răspărul „lebedei negre” nu ar fi fost tocmai o mișcare lipsită de tact a acestui Siegfried prins între Odetta și Odilia.
Să nu-l credem insă mizantrop pe domnul Pleșu. Există și persoane care-i plac, pe care ni le recomandă cu argumente și frenezie. Iată, Teodor Baconschi.
Pe 22 decembrie 2009, imediat după numirea domnului Baconschi ca Ministru de Externe, Andrei Pleșu îi dedică acestuia un adevărat panegiric (ascuns însă sub un titlu care poate induce în eroare, „Grosolănie politică”). Iată un scurt paragraf: „Cei care îl cunosc (pe T. Baconschi n.a.) îi apreciază de multă vreme ponderea profesională, ținuta sobră dar cordială, cultura, inteligența, stilul”.
Poate că domnul Pleșu nu aflase până la data scrierii acelui editorial de performanța de Guiness Book a domnului Baconschi privind ritmul de votare la Ambasada României de la Paris, ritm pe care l-a asigurat exemplar în calitatea sa de ambasador.
După aproape un an însă, când a reluat tema Baconschi mult mai substanțial, transformând în prolegomene panegiricul tocmai amintit, în mod sigur aflase „zvonurile” privind zelul diasporei pariziene în a-și exercita drepturile cetățenești. Ceea ce nu l-a împiedicat nicidecum pe Andrei Pleșu să persevereze în preamărirea domnului Baconschi, într-un articol de-a dreptul indecent prin flateria barocă, păstoasă, practicată.
Vă citez doar o mică parte, cât să vă puteți lua greața mai apoi cu o simplă felie de lămâie. Cei cu ficatul puternic și cu păcate majore de ispășit, n-au decât să se pună la încercare, continuând lectura la sursă.
„Când un om încă tânăr, neimplicat până acum în coterii suspecte, fără biografie de partid, fără scame de corupție pe rever, cultivat, verificat profesional printr-o substanțială carieră diplomatică se arată dispus să încerce o recalibrare a peisajului nostru politic, ar trebui să-l întâmpinăm cu oarecare cordialitate, dacă nu cu o reînnoită speranță”.
Pe cei grabnic îndemnători la a da credit recomandărilor și preferințelor domnului Pleșu îi rog respectuos ca, înainte de a se dezlănțui,  să mai zăbovească o clipă la cele mai recente și reverberate izbânzi ale domnului Baconschi:
– cultivata și verticala preamărire a doamnei Udrea (în planul veleitarismului, pe care domnul Pleșu îl observă, critic, doar la antipatizații, nu și la simpatizații săi dar, în egală măsură și în planul inteligenței, ținutei sobre și stilului, atât de elogiate de AP la TB);
– ruinarea, cu consecințe negative incalculabile, a relațiilor României cu Franța și Germania (în planul profesionalismului verificat și al carierei diplomatice substanțiale ale domnului Baconschi).
Andrei Pleșu își confecționează tot mai mult o lume după gusturile proprii. Este ca un aspirant la cosmos într-un simulator de zbor. Aude, vede, simte, dar lucruri selectate, rupte de realitatea din afară. De aceea, atunci când ne dă sfaturi riscăm, ascultându-l, să ne pregătim pentru un viitor căruia nici nu-i trece prin cap să ne includă în planurile sale.
https://www.conteledesaintgermain.ro/andrei-plesu-si-sistemele-sale-de-valori/15-04-2011EditorialeAdevarul,andrei plesu,Criza spiritului critic,de ce am votat totusi cu Basescu,Dilema Veche,Elena Udrea,Geoana,sistem de valori,Teodor Baconschi,Traian BasescuÎn ultima vreme domnul Pleșu ne copleșește cu un soi de înfumurare eclectică. Moralizează în stânga și-n dreapta cu o bosumflată lehamite, dar nu aplicând un sistem de valori oamenilor ci improvizându-și sisteme de valori după oameni. Domnia sa nu coboară la mecanica balanței pentru a cântări echitabil. De ce...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint Germain
Comentarii prin Facebook:
Asa zisul „sistem de valori” al talentatului domn Plesu este cumva in alb/negru… Sau, de ce sa ne ascundem dupa deget, in roz chilotiu/negru taciune! Toti favoritii personali sunt rupti din Soare, restul ii sunt dusmani de moarte… Dl. Plesu gandeste si actioneaza, nimic de zis, ca o adevarata… fiara politica!
Imi amintesc cu nostalgie un articol de prin Adevarul… Ce furie… plesoviana (pleseasca?) s-a revarsat asupra unui chelner albanez, din nu stiu ce oras si restaurant nemtesc (sau austriac?), caruia preopinentul ii facuse onoarea unui popas! Ce diatriba impotriva imigratiei, pentru ca albanezul nu cunostea germana la nivelul acceptat in cercul de favoriti ai d-lui Plesu si nu a creat o empatie plina de… har divin intre sluga deficitara si clientu’ tafnos! Priceless! Probabil ca, daca nefericitu’ de… capsunar albanez ar fi scapat in poala lui Plesu o intreaga… ciorbiera cu continut oparit si capete de pesti rasfierte – cum mi s-a intamplat mie candva 😀 – expulzarea/temnita il manca, daca nu chiar condamnarea la moarte…
In acelasi articolas sau in altul, n-are prea mare importanta, talentatul domn Plesu carmeste nasu-i aristocratic, a scarba existentiala, in fata cohortelor de turisti romani si est europeni prin nu’s’ ce capitala draga inimii sale dinainte de ’90, cand „pesta” est europeana nu infestase inca Ioropa dumisale… Asta este, dl. Plesu vede enohrm si simte monsthruos! Adica, favoritii lui personali sunt stapanii lumii, prin definitie si doar se… umanizeaza prin „gafele” personale – multe si dese, iar restul suntem plebei si suflete de slugi, n-avem dreptul sa fim imperfecti, sa avem „defecte de fabricatie” sau dobandite si meritam doar dispretul sau ura asasine al talentatului dumnezeu Plesu… In His opinion… 😀
Romanii sunt obsedati de suces, dar nu sunt dispusi sa sufere prea mult pentru el. Cel mai mic suces este demiurgic, te arunca in alta categorie si te face infailibil. Cele mai notorii specimene sunt in politica. Sunt insa si in showbiz, si am vazut enorme catitati din specia de mai sus si in lumea corporate. Ne-am pierdut smerenia, sa ii multumim lui Dumenezeu si semenilor pentru gloria trecatoare pe care o castigam ici si colo. Pe limba corporate, nici urma de spirit de echipa. Pentru painea noastra cea de toata zilele, la care strambam continuu din nas ca nu e destul de alba. Drame se inatmpla in Romania si in lume, noi avem o problema ca nu ne putem lua o masina noua. Noi suntem intangibili, nemaipomeniti „“ imi amintesc cu tristete cum prietenii mei, de orientare liberala, imi explicau cu religiozitate ca la noi economicul s-a desprins de politic si functioneaza bine. Am fi fost singura tara din lume! Sa iti faci o virtute dintr-o infirmitate sociala, asta da tur de forta!
Deasupra acestei mari de superficialitate, in care cea mai meschina victorie echivaleaza cu castigarea glorioasa si categorica a razboiului, pluteste arhanghelul Andrei Plesu. Ce-i drept, din pacate, e consistent cu peisajul „¦.
Talentul nu e o scuza pentru dispret sau superficialitate. Mai mult, superficialitatea si mondenismul consuma energia creatoare. Supra expunerea la spatiul public e intradvar toxica, (prea multe radiografii duc la cancer) dar cine ii cere Dlui Plesu sa se expuna? Nu consumatorii produselor sprituale au nevoie de sfaturi pentru vot, sau de versiunea filozofica a lui „Basescu Garanteaza” sau „Garantat Vanghelie”. A facut un pact cu diavolul, iar acum vine nota de plata. Si, ce ma doare, nici macar nu incearca sa il denunte sau sa il arda „¦
Prestatia publica a maestrului imi aduce aminte il ultima vreme de scena finala din Portretul lui Dorian Grey, in care fiecare lovitura de cutit in pictura din tinerete ducea la desfigurarea personajului real …
Conte, ai dreptate in privinta maleabilelor sisteme de valori ale lui Plesu, orientate dupa oameni. Eu am facut constatarea intr-o alta zona.
Am ajuns sa ma intreb: sa fie oare Andrei Plesu un monden, inainte de toate? S-ar zice ca o tacita solidaritate respectuoasa il leaga de cei care fac agenda zilei, de la politica pana la showbiz. Fiindca, vad, nu indrazneste nici un calificativ net cand e vorba de vedete in ascensiune, oricat de modeste le-ar fi dotarea si campul de actiune. Am fost socata de curand sa descopar cu cata intelegere si simpatie se „razvratea” impotriva invadarii micului ecran de catre doua vipuri de duzina aflate in divort si apartinatorii lor, nu mai putin vipuri. Eu nu indraznesc sa compromit blogul cu numele lor. Andrei Plesu a indraznit sa compromita un editorial in Adevarul. Sunt convinsa ca toti protagonistii au fost impresionati de gentilul tratament, de aprecierea din subtext, decupandu-si editorialul lui ca pe inca un trofeu-dovada a importantei personale. Au crescut si mai mult in propriii lor ochi (va dati seama la ce dimensiuni monstruoase au putut ajunge?), s-au convins ca sunt pe calea cea buna si se vor considera si mai indreptatiti sa ne invadeze simturile pe viitor. Ca va contribui chiar domnul Plesu la asa ceva, nu mi-as fi imaginat… Sau, mai stii? Poate, pe langa caracteristicile omului inteligent, filosoful nostru are si calitatile omului de actiune de care vorbea Nae Ionescu in articolul citat anterior: „umil față de realități; pe care nu vrea să le violenteze; ci să le slujească, supunându-li-se; tocmai pentru a le putea folosi.” Dar, intrucat e vorba de realitati cat se poate de dure, de oameni aflati „la putere” intr-un fel sau altul (spre disperarea noastra), ceea ce face Andrei Plesu nu e oare oportunismul cel mai cras si cu atat mai jenant cu cat nu are nevoie de el?