Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

(Acest comentariu, intr-o forma redusa, a fost propus spre publicare pe forumul Dilemei Vechi, la editorialul lui Andrei Plesu intitulat “Intelectualii spun lucruri traznite”, editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/intelectualii-spun-lucruri-trasnite)

 

E straniu să citeşti un articol ca acesta, ticsit de adevăruri despre natura umană, şi să ai, totuşi, sentimentul că eşti înşelat.

Să fie oare efectul paradoxului că prea multe adevăruri  spuse pe nerăsuflate reprezintă reţeta sigură de a stârni neîncrederea?   Să fie altceva?

Când vorbeşti reprobator despre ALŢII, şi EI odată intelectuali proeminenţi  ai societăţii româneşti asemenea ţie, astăzi,

când rosteşti cu mustrătoare „perplexitate” judecăţi peste timp despre ACEŞTIA, judecăţi scutite de riscul replicii LOR directe şi, pe deasupra, îndeajuns de acide ca să LE erodeze efigia,

este ca şi cum ai fi declarat sub jurământ, înainte de a îmbrăca roba de judecător: se subânţelege că eu nu sunt ca EI, nu fac greşelile LOR. Altfel, desigur,  nu mi-aş fi permis…  Altfel, desigur, aş fi fost tocmai bun de recuzat.

M-au stârnit mai multe accente din aceste note de lectură ale domnului Andrei Pleşu dar mai ales mirările sale supradozate (după părerea mea)  la adresa  „derapajelor voluntare” comise de Eugen Ionescu şi George Enescu.

Cum să vorbeşti cu atâta rece detaşare, de oncolog comentând semnificaţia culorilor la tumori, despre păcatele ACESTORA, atât de asemănătoare alor tale?

Cum să uiţi aşa, brusc şi fără tastă de refresh, adevărul că tu însuţi, într-o continuitate care exclude orice  frământare a contradicţiei, ai servit,cu şerveţel alb când pe antebraţul stâng, când pe antebraţul  drept, tot ce-a guvernat România postrevoluţionară până în prezent?

Să te ameţească chiar atât de manifest balansările  stânga – dreapta ale excentricului Ionesco, în fond pure poziţionări egocentrice?

Să ţi se pară într`atât de incomprehensibilă această bâţâială de pe un picior pe altul, a acestui  neînzestrat cabotin al politicii (dar, vai,  atât de înzestrat politician al cabotinilor)?

Şi toate astea într-o aşa măsură  încât să te facă să uiţi complet de tine (nu mă refer aici la sensul altruist al uitării de sine ci la cel propriu)?

Să te declari şocat de acordurile oportuniste ale lui Enescu, de faptul că a încercat şi el un facil blat cu vremile, transpunând în do major recviemul  în si bemol minor pentru poporul său atât de letargic ?

Când tu însuţi ilustrezi drama de azi a românilor în tonuri edulcorate, încurajând pasivitatea, încremenirea în neschimbare, ruinarea lentă?

Mă întreb:

–          Prin ce o fi mai puţin perplexant  „entuziasmul abstract” al domnului Pleşu în a ne recomanda ca pe o întruchipare a nădejdii, pe cel mai mare ruinător al relaţiilor externe ale României postcomuniste?

–          Prin ce o fi mai puţin generator de „panică” girul pe care domnul Pleşu se ambiţionează să îl acorde unui defect numărător de voturi din parlament dar totodată şi apropiat colaborator întru jurnalistică „echidistantă”?

–          Prin ce, toate aceste „derapaje voluntare” ale domnului Pleşu, vor fi mai puţin „năucitoare” pentru istoricii de mâine decât au fost pentru domnul Pleşu „derapajele voluntare” ale lui Ionesco şi Enescu?

Eu întreb. Dar cine credeţi că o să răspundă unui blogger, pe deasupra şi anonim? Domnul Pleşu, care mută cu fină ironie în derizoriu opiniile din off, mai ales când le găseşte defavorabile? „Vade retro satana!” – va exclama dânsul mai degrabă.” Îl ignor, deci nu există”, se va amăgi.  Prestidigitaţie la indemână. Când nu ne convine întrebarea contestăm  vocea care o adresează.

Domnul Pleşu e un om liber să-şi aleagă subiectele editorialelor după cum crede de cuviinţă. Uneori o face cu temeritate.  Cel mai adesea cu prudenţă. O fi considerat atacarea temei de azi, una sensibilă pentru sine, un bun prilej de a se explica fără a părea că dă explicaţii. Posibil. Ce mi se pare evident însă este că a comis o imprudenţă foarte asemănătoare celei făcute recent de domnul Adrian Severin care, în situaţia pe care toată lumea i-o cunoaşte, nu a găsit altceva mai inteligent de întreprins în favoarea sa decât să organizeze o conferinţă despre corupţie.  Prelegerea  spânzuratului  despre funie.

Poate aceasta să fie şi explicaţia senzaţiei mele de înşelare, mărturisită la inceput. Ostentativ de multă detaşare, o inflaţie de impersonal , într-o temă aproape autobiografică.

Contele de Saint GermainEditorialePolemiceAdrian Severin,andrei plesu,coruptie,Dilema Veche,Eugen Ionescu,George Enescu,Intelectualii spun lucruri traznite,Vade retro satana(Acest comentariu, intr-o forma redusa, a fost propus spre publicare pe forumul Dilemei Vechi, la editorialul lui Andrei Plesu intitulat 'Intelectualii spun lucruri traznite', editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/intelectualii-spun-lucruri-trasnite)   E straniu să citeşti un articol ca acesta, ticsit de adevăruri despre natura umană, şi să ai, totuşi,...Blog politic si polemic