Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Mă simt ca într-un regim de ocupaţie, cu guvernanţă străină.

Regimul de la Vichy mi se pare, până la un punct, un bun termen de comparaţie pentru ce se petrece acum în România. Instaurat după armistiţiul franco – german din iunie 1940, Regimul de la Vichy a guvernat Franţa până în 1944 împărţind-o în două zone: una sub ocupaţie direct germană, cealaltă sub control francez dar executând ordinele Berlinului. Infamul nume asociat acestei pete (sic!) din istoria mândrului Cocoş Galic este Petain. Generalul Philippe Petain. Iar termenul care, de la el, a devenit supranumele livrării tării pe tavă unei alte puteri  este “petainisme”.

Şi România este împărţită azi în două zone: Ţinutul Secuiesc şi restul ţării. Cum nu-i aşa? Dar n-au acceptat chiar guvernanţii noştri, prin pravoslavnică pasivitate, de conivenţă cu Laszlo Tokes şi cu Kelemen Hunor, această segregare?  Consfiinţită, nota bene,  prin deschiderea unei reprezentanţe a Ţinutului Secuiesc la Bruxelles?

Nu mai este un secret pentru nimeni că maghiarizarea aşa numitului Ţinut Secuiesc, de la deromânizarea dramatică  a populaţiei din zonă şi până la generalizarea administrării tuturor treburilor comunităţii în altă limbă şi cu alte priorităţi decât cele naţionale, a înregistrat în ultimii ani o accelerare fără precedent în direcţia dobândirii autonomiei totale.  Putem spune, aşadar, că, într-un fel, Ţinutul Secuiesc este, în comparaţia propusă la inceput, echivalentul zonei sub ocupaţie germană a Regimului de la Vichy.

Cealaltă zonă, sub control românesc (să zicem), este restul ţării. Pecinginea portocalie a cuprins-o, a sufocat-o, a mutilat-o, a redus-o la tăcere, cu o eficacitate demnă de renumele Miliţiilor de la Vichy. Echivalentul “petainismului”, a devenit “băsismul”,  un termen deja consacrat, al cărui sens, binecunoscut românilor şi resimţit dramatic pe propria piele, concurează în maledicţiune cu “ciuma lui Caragea”.

Comparaţia nu se opreşte aici. Generalul Petain era francez dar nu interesele francezilor le apăra prin autoritatea ce-i fusese dată ci tot interesele ocupantului german.  De ce? Pentru că puterea sa era în mâinile acestuia.

Tot astfel, puterea lui Traian Băsescu e în mâinile UDMR-ului. Adică a ungurilor. Mai trebuie cuiva dovezi că România de azi e victima paradoxului “5% mai puternic decât 95%”? Mă îndoiesc!

Şi paralelismele ar putea continua. L-a avut Petain pe Celine? L-a avut! Iată că îi are şi Băsescu pe Mihăieş, pe Tismăneanu etc.

Dar să revin la paradoxul 5>95. Nu doar opoziţia (49%) este pusă în imposibilitatea de a face ceva, cât de puţin, din ce-şi propune, măcar proporţional cu jumătate din procentele ei din parlament, dar nici partea puterii din care excludem UDMR-ul (46%) nu e în stare să-şi promoveze proiectele majore. Şi toate astea din pricina că UDMR (5%) spune “nem”. Doresc  guvernanţii portocalii (PDL + PUNR) regionalizare, vot prin corespondenţă, revizuirea Constituţiei? Doresc! Nu că s-ar gândi la binele ţării, ştim cu toţii la binele cui se gândesc,  dar doresc? Doresc!  Pot? Nu pot! De ce nu pot? Priviţi spre 5%! Priviţi buturuga mică.

Sunt unii care la acest punct mă vor mustra: “ai tu ce ai cu udemeriştii, îi critici şi când fac lucruri bune. Uite, în cazul ăsta, când blochează legile pe care le-ai pomenit, toate gândite pentru fraudarea alegerilor, nu ar trebui să le mulţumim”?

Nu dragii mei, nu avem de ce să le mulţumim. Nu o fac pentru noi ci strict, egoist, cinic, consecvent, pentru ei.  Puţin le pasă de noi.  Cu acele legi adoptate opoziţia ar face, să zicem,  doar 40%. PDL, prin urmare, s-ar putea chiar dispensa, la limită, de povara alianţei cu UDMR (dezastrul suprem pentru Uniune). Oricum, forţa de persuasiune (ca să nu zic de şantaj) a UDMR ar fi, în acest scenariu, redusă aproape la zero. Avantaj cine? Dezavantaj cine?

Dacă, fără acele legi, opoziţia va face 49%, în ce barcă credeţi că se va poziţiona UDMR? A, nu ştiţi? Păi atunci priviţi situaţia actuală şi veţi avea răspunsul.

Am mai spus-o şi o repet: singura mişcare inteligentă şi câştigătoare a opoziţiei, în conjunctura politică actuală, este pornirea unei ofensive fără menajamente împotriva UDMR-ului. Fiecare zi ce trece, fiecare nou eveniment cu deznodământul arbitrat de UDMR, ne demonstrează falimentul politicii de cocoloşire de către opoziţie a acestui partid – buric.

Târgul pentru şefia senatului a mai arătat o dată predilecţiile strategilor udemerişti.  Nu i-a interesat a doua funcţie în stat, cu valoarea ei mai mult ornamentală. Au cuplat imediat la suculenta propunere de a prelua SGG: acolo sunt informaţiile şi banii. Iată ce-i seduce atât de mult la putere pe aceşti băieţi cu musteaţa întoarsă semeţ în sus, iată vânatul lor preferat: informaţiile şi banii. Exact în ordinea asta, credeţi-mă!

Noi îi facem să se simtă buricul pământului, noi le alimentăm fantasmele revizioniste. Vrem revenirea la normalitate? Să începem atunci prin a lua lupa de pe ei, prin a-i readuce la dimensiunea lor reală: 5%, nu 95%!

Contele de Saint GermainEditorialeCiuma lui Caragea,Generalul Petain,Kelemen Hunor,Laszlo Tokes,presedintia senatului,Regimul de la Vichy,SGG,Tinutul secuiesc,Traian Basescu,UDMRMă simt ca într-un regim de ocupaţie, cu guvernanţă străină. Regimul de la Vichy mi se pare, până la un punct, un bun termen de comparaţie pentru ce se petrece acum în România. Instaurat după armistiţiul franco – german din iunie 1940, Regimul de la Vichy a guvernat Franţa până...Blog politic si polemic