Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Au trecut mai mult de 10 ani de când de politica externă a României se ocupă un singur om. Și se ocupă pornind de la o premisă fundamental  greșită: că politica externă se poate face ca și politica internă: pe bază de bătut cu pumnul în masă, de persiflat oponenții, de mutat pionii cu dosare dintr-o parte în alta a rezervațiilor parlamentare,  de vândut minciuni ambalate frumos pe post de adevăruri solide.

Spun că premisa aceasta este fundamental greșită deoarece ea pierde din vedere o realitate de Animal Planet: trăim într-o lume în care cel mai puternic decide, în care  țările sunt împărțite, precum boxerii, pe categorii. Poți fi, în țara ta, șmecherul șmecherilor, Dumnezeu pe plantatie, Ceaușescu, ori Saddam ori Gadhafi.  Când ajungi dincolo de graniță poți constata (dacă nu ai fost în stare să-ți dai singur seama, până atunci) că încadrarea de acasă trebuie uitată. Reprezinți o țară de categoria mijlocie – mică (hai să fiu generos)  și doar în cadrul acestei categorii ai dreptul să te lupți și să ceri tratament egal.  A încerca să te așezi cu forța la masa supergreilor, că ai văzut tu  un loc liber, ca in tramvai unde semnele de rezervare sunt puse doar pentru proști, înseamnă, pe termen scurt, chicoteli,  întoarcerea spatelui, sarkozisme de arătat obrazul. Pe termen lung insă te costă fuga investitorilor din țara ta, neadmiterea în Schengen, cumpararea gazului metan la cele mai mari prețuri din Europa.

Dacă disputele din politica externă s-ar tranșa prin capete în gură, date la propriu, atunci am fi, probabil, foarte performanți; ni s-ar cere, de ce nu?, să asigurăm chiar președinția ONU. Din păcate însă pentru noi, ele se tranșează prin închideri de robinete, prin relocări de investiții, prin uși trântite în nas.

Cu o politică externă condusă precum politica internă, nu e de mirare că rezultatul a fost, și la extern ca și la intern, un eșec  total.

Cu rușii, dar si cu chinezii, în postura tânțarului care încearcă să sperie elefantul bâzâindu-i la ureche  „păzea, eu sunt anofel”. Cu olandezii, ca si cu nemții, francezii ori finlandezii (ce, într-un fel, i-au împuternicit pe primii să-i reprezinte în problema Schengen) în postura lui Prigoană gata să-l oprească pe Messi scoțându-și proteza de la picior și aruncând cu ea după minge. Cu toate casele regale, în postura de șef peste regi: Cioabă și Hagi.

Ca și cum nu ar fi fost de ajuns  o politică externă dictată de un singur om și fundamentată pe orgolii și țâfne, a trebuit ca și diplomația să-și piardă însușirea definitorie, aceea de a promova atitudinea „¦ diplomatică. A sesizat cineva vreun rol de retușeur, de atenuator, de îndulcitor , de nuanțator al necugetărilor prezidențiale asumat de miniștrii noștri de externe și de luxuriantele lor aparate de învelit în poleială frustrările cotroceniste?  Dimpotrivă! Domnul Baconski escalada prin comentarii, aparent provocate de reporteri, întărâtarea ursului slav, domnul Diaconescu se complăcea în a întârzia depunerea scrisorilor de acreditare de către ambasadorul Olandei la București.

Această cuplare dintre o politică externă gândită de un bătăuș neîmblânzit de cultură și o diplomație fără personalitate și vocație, nu doar că a izolat România în plan internațional dar a făcut-o să fie percepută și ca o țară imprevizibilă, condusă de toane.

Acum, când la București s-a produs o semi-schimbare, ce ar fi în folosul României?

Să înfățișeze străinătății o continuitate în practicile președintelui de a reprezenta el și numai el România la Bruxelles, deci să transmită mesajul că, în zona asta, toate sunt ca înainte, că schimbarea nu a ajuns încă până aici? Să prefere, adică, a ține cont de sloganurile portocalii care confundă interesat încremenirea în rău cu stabilitatea, și să-i facă acest hatâr președintelui, de a-i lăsa lui mandatul pentru Bruxelles?

Sau mesajul să fie: „gata, s-a terminat cu urechismul, cu jocul la cacialma  și cu domnia bunului plac, discutați, în fine, cu cine trebuie. Nu doar cu puterea legitimată de alegerile din 2008 dar și cu aceea ce va fi legitimată de alegerile din 2012. Prin urmare, vă invităm respectuos să rezolvăm împreună tot ceea ce e de rezolvat”?

Cred, fără vreo ezitare,  în superioritatea acestei din urmă atitudini. Iar pe aceia care nu sunt de acord cu mine îi invit să reflecteze la următoarea întrebare: cam câți dintre liderii ce-și reprezintă țările la Bruxelles vor deplânge, la o adică, absența președintelui nostru de la Bruxelles și cam câți vor aplauda înlocuirea sa de către primul ministru? Și nu mă refer, atenție, la percepțiile subiective, bazate pe educație și afinități (situație în care scorul ar putea fi de-a dreptul zdrobitor), ci doar la judecăți reci, pragmatice, prin prisma beneficiilor politice globale.

Contele de Saint GermainEditorialeAnimal Planet,Baconski,Ceausescu,Cioaba,Cristian Diaconescu,Europa,Gadhafi,Hagi,Messi,ONU,Prigoana,SaddamAu trecut mai mult de 10 ani de când de politica externă a României se ocupă un singur om. Și se ocupă pornind de la o premisă fundamental  greșită: că politica externă se poate face ca și politica internă: pe bază de bătut cu pumnul în masă, de persiflat...Blog politic si polemic